Momente

tvp_3

M-am cuibărit peste picioarele lui și mi-am îndreptat ochii spre ecran, doar ca să-i închid destul de repede, multe prea obosită pentru film. Am mai urmărit câteva secvențe și la un moment dat l-am întrebat dacă are o pătură. Mi-a adus plapuma din dormitor și m-a acoperit cu ea, așezându-mi capul la loc peste picioarele lui. Când am mers la culcare, mi-a pregătit hainele în care urma să dorm pe pat și m-am îmbrățișat ocrotitor pe sub plapumă.Eu am închis ochii și m-am gândit cât de mult îmi place zâmbetul lui.

Există ceva ce mă atrage la modul în care i-se conturează mușchii feței când este fericit, făcându-mă să-l doresc și mai mult. Când îl privesc, inima îmi bate și mai tare uitându-mă la cum i-se așează ridurile în jurul ochilor lui frumoși. Atunci când este vesel, prin barba lui stufoasă i-se deslușește un pic cicatricea de lângă buzele moi, pe care-o găsesc atractivă, îmbietoare și doritoare. Îmi place să-i admir cicatricea de lângă ochiul stâng, care-i de-a dreptul irezistibilă, când mă privește cu ochii lui de un albastru deschis. Sunt infatuată de fizicul lui imperfect pentru alții și superb pentru mine. Îmi place fiecare bucățică din corpul lui, de la părul scurt de pe ceafă la mușchii puternici de pe brațe, degetele musculoase de la cățărat sau mirosul lui când este transpirat. Îl găsesc irezistibil și doar la el mă pot gândi în momentele mele intime. Ador să adorm cuibărită între brațele lui, dezmierdată de mâinile lui și sărutată de buzele-i calde. Îmi place să mă joc cu tălpile lui, să le ating delicat cu ale mele pe sub plapumă, în momentele noastre de liniște, când stăm amândoi întinși în pat. Ador să-l îmbrățișez de la spate, lăsându-mi capul ușor pe gâtul lui și bucurându-mă că am în sfârșit lângă mine un bărbat de care nu mă despartă prea mulți centimetrii. Câteodată, infatuată, îl mai mușc de piept ori de brațe, înfigându-mi dinții flămândă în mușchii lui, iar alte ori îl dezmierd cu tandrețe, învârtindu-mi degetele lungi cu unghii roșii prin părul lui castaniu. Îmi place să-l strâng puternic în brațe, să-i pup barba căruntă și mă topesc toată, când el mă sărută ocrotitor pe frunte.

Porumbeii și copii lor

pigeon-2332702_1920

Image by Andrew Martin from Pixabay

L-am privit în ochi, iar el și-a așezat buzele doritoare peste gura mea. M-a penetrat delicat cu limba, strângându-mă cu o mână la pieptul lui transpirat și solid. Ne-am cățărat pe stânci ascuțite, ne-am plimbat printre ruinele castelelor poloneze din vremurile de demult și ne-am futut nederanjați în diminețile leneșe. A fost acel weekend în doi pe care l-am petrecut alături, făcând lucruri împreună, povestind mult, râzând, glumind și fiind pur și simplu prezenți și fericiți în moment. Am fost etichetați ca porumbei, fiind luați la pachet, iar pe ușa camerei noastre după numele lui era scris ” și doamna lui”.

Ne-am simțit și ne-am comportat ca un cuplu proaspăt îndrăgostit, eliberat de responsabilități, ciugulindu-ne, pupându-ne și sărutându-ne nestingheriți de geloziile copiilor. Ne-am atins cu pasiune și ne-am plimbat de mână fără să ne atârne cineva la dreapta sau la stânga cu așteptări, pretenții ori nevoi. Am petrecut diminețile în pat, făcând dragoste în loc de mic dejun pentru puștii treziți odată cu cocoșul. Mai presus de toate am început să ne cunoaștem, să discutăm neîntrerupți despre chestii banale sau fapte importante, vorbind deschis și fără ocolișuri prin cuvinte selecte, neperceptibile de urechile celor mici.

Eliberarea de copii a fost fantastică și foarte necesară. Având amândoi câte unul în dotare, fiind pe picior de egalitate la responsabilități și îndatoriri, dar admit că, câteodată și uneori destul de des, mi se cam ia de la complicațiile pe care le aduce un partener cu copil. Nu am înțeles treaba asta și nici nu m-am preocupat prea tare de ea până la relația curentă, deoarece în nici o relație anterioară nu au fost introduși copii în joc, nici de partea mea și nici de partea care mă dorea.

Copii sunt problematici ca bagaj de cărat în noua relație, nu pentru că noul partener trebuie să se ocupe de ei, ei au părinții lor de cele mai multe ori, ci pentru că sunt obositori când încetează să mai fie drăguți. Când o dau pe instabilitate emoțională, probleme de loialitate, gelozii, șantaj și mofturi oricât de zen ai fi, ți-se ia. Apare subit filmul acela cu ”eu ce caut aici”, pe fundalul căruia se aude doar țipetele unui copil nemulțumit. Dacă se mai nimerește și ca stilurile de educație să fie total diferite în cele doua jumătăți de familii care se unesc, ori în viziunea celor două jumătăți dintre care una are copil și alta nu, nu trebuie să citești în stele că relația se cam anunță zbuciumată. Admit că aveam cu totul alte concepții a priorii, cum este și normal, căci pe hârtie totul arată frumos, roz și colorat în creion fin. A posteriorii, realitatea este mult mai dură, mai dificilă și mai greu de gestionat.

Premise pentru a doua intalnire

Când iți dai seama ca nu prea ai ce cauta pe Tinder? Atunci când realiezi că ești mai indisponibilă pentru un partener de relație sau sex decât o călugăriță catolică. Cam așa mă simt eu acum, când tocmai mi-am stabilit o a doua întâlnire de pe Tinder pentru diseară.

Are 41 de ani și singurul motiv pentru care l-am agățat este că posedă un motor și are o vârstă apropiata de „el”. Și, ca o surpriză plăcută, în scris are aceleași dume, pe care le cunosc deja, folosite des de „el”, obiectul afecțiunii mele, de care sunt îndrăgostită nebunește și pe care nu mi-l pot scoate din minte, deși încerc la greu, iar Tinderul este turul meu de forță.

Mai indisponibilă pentru o întâlnire ca în momentul acesta nu știu dacă pot sa fiu, cu o respingere mai mare fata de orice bărbat care m-ar atinge sau m-ar dori. Am o sictireală și lipsă de toleranță în mine pentru oricine altcineva în afara de el.
Aici intră partea aceea cu sfaturile despre cum trebuie să te distrezi, să te simți bine, să cunoști oameni, să faci, să fii, dar mai ales să vrei. Le știu pe toate pe de rost, ba chiar le predic câteodată, le-am și scris cu mana mea mai demult și le-am citit viguros unei altei proaste îndrăgostită lulea de visuri deșarte și speranțe cârpite cu ață albă. Din fericire, mă mai ajută încă memoria, ca să-mi amintesc, cum am plâns pe vremuri după toți fraierii, ca o fraieră și mai mare, ca apoi să-mi pese câtuși de puțin de ei și viețile lor. Nu mai departe de cel de dinainte, după care am vărsat lacrimi amare acum doi ani, când mă suflam în batiste albe la birou și purtam ochelari de soare în fata calculatorului, ca sa nu-mi sperii colegii cu ochii mei roșii și umflați ca două cepe degerate. Un an mai târziu, aveam să-l trimit cu indiferență la psiholog, ca să-și rezolve băiatul singur problemele, căci eu îmi pierdusem cheful să-i ascult nevrozele despre cum nu se simte el iubit de mine.

Tot răul spre bine, o să treacă și întâlnirea asta, iar în caz rău caz mă pilesc ușor.