Am ajuns să o fac și pe asta. Sunt domnișoară de onoare la o nuntă, tocmai la Timișoara. Este rolul care-mi lipsea din portofoliu. Și ca să fie scenariul complet, plănuiesc să prind și buchetul, nu că aș avea chef de măritiș, ci mai degrabă ca să le enervez pe celelalte domnișoare, singure, disperate și dornice de verighetă. Divorțata prinde buchetul, iar dacă nu-l prinde se consolează cu o votca pălincă.

Din ciclul obligațiilor rezultă că trebuie să mă îmbrac în aceeași rochie ca și restul domnișoarelor de onoare, care anticipez că o să-mi fie prea lungă și prea largă, dar asta e, o iubesc prea mult pe mireasă ca să o pot refuza, iar pentru ea mă bag și într-un sac de rafie, dacă-i cazul. Ca să nu mă plictisesc, mi-a făcut mireasa revizuirea domnișorilor de onoare, potențial material de futai, în caz că mă apucă plictiseala. Și revizuirea sună cam așa:

Primul – un domnișor avocat superb, în viziunea lui desigur, dotat cu o chelie ușoară în frunte, căruia îi place să se dea mare cu mașina din dotare, BMW că la altceva nu se prestează și nu de oricare, ci din ăla bengos cu toate arcurile rupte în gropile din Românica. Avocatului îi plac fetele versate, de preferință foarte tinere, minore ca să fiu mai precisă (se descurcă el cu procesele), dotate cu o privire ușor tâmpă și neapărat blondine.

Al doilea – un domnișor superb, cu parul mai lung, creț și uns din plin cu ulei de floarea soarelui gel, care la statură, moacă și port semănă leit cu Pepe – țiganul de la TV din telenovele. Șarmant în priviri, pare reținut și intrigant.

Al treilea – un domnișor rătăcit prin Mexico, recomandat ca frate geamăn a lui Christian Bale, iar din ce am văzut eu pe Facebook (almanahul domnișorilor de onoare), aș zice că au în comun doar părul castaniu. Într-un later edit, că sunt update-ată regulat,  am aflat ca domnișorul Bale nu mai vine, cică biletul de avion ar fi prea scump. A fost în schimb înlocuit cu succes de un alt domnișor, din cate am înțeles nu prea doritor de statut, dar obedient în final la rugăminți, care cu greutate a acceptat misiunea grea de-a se poza în grup la o nuntă.

Al patrulea – un domnișor despre care nu-mi aduc nimic aminte, probabil am fost atât de impresionată de el, că mi-a afectat memoria.

După evaluarea sinceră și onestă a domnișorilor, mireasa și mirele ei (amândoi încântați de entuziasmul meu pentru domnișori), mi-a propus să-mi reorientez interesul spre ceva belgian (ușor cheliu, dar ce mai contează, dacă-i străinez), a cărui viziuni despre viață se cuplează mai bine cu ideile și experiențe mele. Adică te transferam la străini, mi s-a spus. M-am simțit chiar onorată pentru grija lor de-a mă cupla și pe când le mulțumeam mai cu foc, am aflat că străinezul a fost de fapt propus la mai multe, ca un fel de momeală piperată ca să vină mai multe gagici la nunta și să mai crească numărul de plicuri la cinste.

Și cum pregătirile de nuntă sunt în toi, aseară am primit un telefon urgent de la tânăra pereche, care se certa de mama focului și cu multă pasiune pe tema îmbrăcăminții. Se pare ca un domnișor poznaș nu poseda în garderobă sacou negru, încercând fără succes să opteze pentru unul roz cu negru, ce după ochiul format al miresei pretențioase nu se potrivește de nici o culoare cu rochiile domnișoarelor de onoare, albastre. Și, în timp ce mirele îi explica viitoarei consoarte cu patimă și dor, că nu-i poate impune omului cum să se îmbrace, că asta ar fi o abordare comunistă din partea lui, are băiatul stilul lui și cu asta basta, mireasa wannebe făcea botic, că-i strică junele poza de nuntă. Din umila mea experință de măritată și ulterior divorțată, am încercat soluția salvatoare și le-am propus certăreților să-i dezbrace pe băieți de sacou, ba chiar și de cămașă. Bustul gol dă cel mai bine în pozele de nuntă, dacă nu știați. S-au împăcat cumva mirii, cum știu ei mai bine, iar la final am întreba-o pe viitoarea nevastă, cine-i fașonistul posnaș? Îmi răspunde cu o jumătate de gură: țiganul.