Italiano vero

Mi-am scris un client: ”Am primit setul dublu … este frumos, dar nu-i posibil să separăm produsele.” ”Păi, tocmai aceasta este idea promoției, să nu le separați.”

În mintea lui când a văzut un set de două produse la un preț de unul, în loc să le folosească pe post de promoție, pentru beneficiul clientului final, s-a gândit imediat să le desfacă și să le vândă separat. Doar că surpriză, nu poate. Ce durere și ce chin pentru sufletul lui italian. Ma è una tragedia!

De când lucrez cu această națiune creativă, chiar înțeleg de unde le-a venit inspirația pentru a inventa mecanisme de făcut bani și control ca Mafia, Camorra sau Ndrangheta. Nu mă mai miră nimic la ei, de la bunul gust și stilul pe care îl din naștere și îl transmit prin felul în care se îmbracă și manierele pe care le afișează, până la perfidia de care dau dovadă în orice chestiune care ține de bani și câștig. Sunt iubitori de vinuri selecte și gurmanzi înnăscuți, iscusiți negustori, al căror sport național în afaceri nu este golful, ci înfiptul cuțitului pe la spate. Mincinoși talentați, își vând prietenii de familie pe puțini arginți, fără urmă de regret sau îndoială. Așa cum au un gust select pentru paste al dente, au și o preferință aparte pentru a-i exploata pe ceilalți, care în mintea lor sunt întotdeauna mai naivi și mai proști, pentru că doar un italiano vero este un combinator desăvârșit în toate situațiile posibile și mai ales imposibile. Viva Italia, te vor ademeni, îți vor zâmbi și te vor minți la fiecare a doua frază. Cu sinceritate aparentă în glas îți vor spune povești lungi și întortochiate despre cum duc ei greul și viața este complicată în țara lor de baștină, trăgând relaxați dintr-o țigară în costumele lor Armani. Toți italienii pe care i-am cunoscut mi-au lăsat ciudata impresie că munca nu-i de ei, fiind prea ocupați cu băutul espresso-ului per sporcarsi le mani.

Tind să-i înțeleg pe românii care au tras la Italia, unde pe lângă limba accesibilă, i-a ademenit și caracterul explorator și șmecheresc al italienilor, venindu-le ca o mănușă conaționalilor, obișnuiți cu supunerea, capul plecat și abuzurile, relicvele pe care le ducem cu noi mult timp după căderea comunismului.

Prețul corect

În copilărie mă uitam la canalele italiene de la TV și era acolo un joc în care concurenții trebuiau să ghicească prețul de raft al unor produse. Dacă ghiceau, luau produsele acasă. Țin minte că priveam fascinată jocul respective, convinsă fiind că prețul corect al produselor este cel afișat la raft. Au trecut anii, viața s-a schimbat, iar eu am aflat adevărul. Așa că ieri, când am intrat într-un magazin, m-am uitat exclusiv la produsele reduse (pentru ca acelea din colecția nouă vor fi reduse în curând), alegând  două articole. Când am ajuns la casă, m-a întrebat vânzătoarea daca mai doresc altceva. I-am răspuns că un discont, iar ea mi-a spus că dacă nu am cardul lor, și-mi fac unul pe loc, primesc încă 10% discont la prima cumpărare. Deși aveam deja cardul, mi-am mai făcut unul, cu celălalt număr de telefon.

Am învățat obiceiul de a cere discont de la fostul soț, care negocia orice și oriunde, pentru ca totul este negociabil. Ca regulă generală, cu cât un bun este mai scump, cu atâta devine mai negociabil. Prețul corect este stabilit de echilibrul dintre nevoia vânzătorului de a încasa investiția și disperarea cumpărătorului de-a o poseda. Nu există promoții de-a moaca, ci doar strictă mercantilitate și nevoia imperativă de-a scăpa de marfa problematică. Lucrând în vânzări, am avut de multe ori acces la prețul real de producție al bunurilor și privind lucrurile din partea cealaltă, perspectiva se schimba total.

În încercarea de-a dobândi un preț corect și în consecință avantajos, trebuie învinsă în primul rând rușinea. Rușinea de a cere și mândria de-a negocia valoarea pentru care-ți vinzi munca. Este pasul crucial și cel mai important. Unii o numesc o numesc speculație, alții tupeu, iar câțiva îi zic chiar cerșetorie. Eu o numesc negociere, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Când oamenii sunt dispuși să se distanțeze de o parte dintre emoții, lăsând în urmă în special frustrările și umilințele, au puterea de-a privi obiectiv câtă muncă trebuie investită pentru a-și atinge scopul, iar atunci deciziile economice sunt luate cu o mai mare rată de precizie și negociate mult mai corect la rece și nu din perspectiva emoțiilor.

Alternativa

Exista în viață momente din alea, când te simți pe culmile succesului, cucerind munți înalții și momente când te simți în iadul vieții, înecat în lavă fără urmă de ieșire. Totul e  chestiune de percepție, de poziționare, de viziune personală asupra situației în care te afli și nimic mai mult. Ce nu înțelege majoritatea este existenta alternativei. Alternativa exista de fiecare dată, ea se epuizează doar când murim, dar până acolo-i ea ne însoțește în fiecare situație, acțiune sau judecata. Doar că, fiind social educați supuși, suntem de multe ori manipulați să credem că nu avem alternativă și de aceea trebuie ne continuam calea aleasa de împrejurimi, indiferent de cât de neprielnică ne este, obositoare ori frustrantă. Nimic mai greșit, căci alternativa ne însoțește la fiecare pas,  așteptând ca noi doar să ne deschidem mintea și să-o îmbrățișam. Alternativa ne oferă de multe ori soluția la nemulțumire, doar trebuie să o îmbrățișăm.

Nu sunt eu un super ghid de navigat prin viață, suferind personal de toate bolile acute ale majorității, ambiții exagerate, nevoia permanenta de perfecțiune si mai ales amnezie toată când vine vorba de alternativa, dar de ceva timp am experimentat pe propria piele gânditul în afara cutiei și încetul cu încetul, încep să privesc lucrurile diferit. Alternativa, această fantastică putere pe care am folosit-o în câteva momente cheie din viata mea, mi-a schimbat radical cursul vieții, de la lucrurile mici la cele mari. Am realizat că alternativa-i cel mai de nădejde prieten al omului, dându-i o șansă reală să iasă din cuștile și capcanele societății, în care se bagă regulat, de buna voie și nesilit. Uitându-mă în urmă, de unde am pornit și experientele pe care le-am trăit, aș spune că alternativa, curajul și riscul au pus bazele experienței mele. Restul a fost mai mult o umplutura de rutină. Chiar și atunci când nu am optat pentru alternativă, conștientizarea faptului că ea există mi-a oferit avantaje neprețuite în negocierea oricăror condiții, atât în relații personale cât și profesionale.