M-am săturat

M-am săturat. M-am săturat de toți deștepții și deșteptele care mă judecă și-mi fac observații în legătură cu mine, cu viața mea, cu felul în care mă comport, cu modul în care gândesc, cum îmi trăiesc viața, cu cine mă fut și cu cine nu.

Asta este valabil și pentru cei care citesc pe aici accidental și apoi îmi spun că e mai rău ca la nimfomane sau că sunt la nivelul minus unu, în comparație cu fetele de liceu futute fără prezervativ. La fel de valabil este și pentru deștepții și deșteptele de la mine de la muncă, care nu mai contenesc cu sfaturile și părerile lor necerute, despre activitatea mea, și cum ar aborda ei cu mai mult calm și zen anumite probleme, situații, evenimente și dificultăți absolut absurde și lipsite de logică și sens. La toți atotștiutorii ăștia îmi vine să le fut cu mărinimie o bucată de tigaie peste moaca, în special celor care îmi spun cu tupeu, de la înălțimea ecoului lor, ca am „un potențial fantastic”. Am auzit placa asta până mi s-a acrit la stomac, ca de la un castravete murat excesiv. Toți s-ar înfrupta generoși din potențialul meu, mai ales dacă le aduce bani, dar se spală rapid pe mâini și întorc placa, când vine nota de plata. Atunci se duce potențialul rapid pe pulă. Toată lumea vrea o muie mai lungă și mai adânca, dar fără să acopere costurile suplimentare de frecare, scuipat și înghițit. Doar ca pe mine m-a lovit „punctul de întoarcere”, un fel de schimb al direcției când mă apucă damblaua, și-mi bag picioarele cu totul și fără milă în orânduiala construită cu trudă și compromisuri, momentul când fut meciu fără griji sau stres. Pentru că asta sunt eu, când toți cred că m-au prins și legat de o chestie, după ce mi-au tăiat aripile și încătușat bine visele, îmi scot aripile de rezervă, le scuip în mecla tristă de la distanta și cu zâmbetul pe buze mă distanțez.