Free Solo

Free Solo este un film despre performantă. Scenariul filmului explică clar cum se face performanța, care este prețul performanței și modul de gândire al celor care ajung la performanță. Indiferent de domeniul de activitate, principiile performanței sunt clare. Performanța, nu se naște din comoditate și în nici un caz nu este un produs al normalității, nu ”face frumos social”, nu-i nici drăguță și nici romantică. Ea nu ține doar de vise, ci de ambiție, nu-i pasă în mod deosebit de talent, dar este strâns legată de puterea de sacrificiu. Oamenii care fac performanță fac sacrificii, pentru că este singura cale prin care se poate ajunge la performanță, iar viața mi-a demonstrat că, fără sacrificiu nu pot să depășesc media. În momentul în care vrei să fii mai bun decât restul într-un anumit domeniu, sau câteodată doar vrei ca să contezi, să faci ceva mai mult decât majoritatea, trebuie să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut și să mergi înainte, luând cu tine toată povara sacrificiului ca pe ceva natural. Sacrificiul este o etapă a succesului, o necesitatea, care trebuie primită fără regret, oricât de mult ar durea, oricât de mult ar aliena și indiferent de frustrările pe care le creează. Dacă te gândești la sacrificiu, vei fi demotivat  și câteodată te poate întoarce din cale. Rețeta este aceeași, indiferent de țel, chiar dacă-i mare sau relativ mic, intelectual sau fizic. Când mă gândesc la sacrificiu, îmi vin în minte nopțile nedormite în care scriam la doctorat, zilele de vară pe care le petreceam în casă și vacanțele, pe care am ales să le petrec în fața monitorului. Nu este de fel plăcut, nici confortabil, mai ales când cei din jurul tău simt că au atins deja nivelul la care vor să fie, iar tu încă mergi. De multe ori te întrebi de ce sau dacă viața ta, chiar depinde de realizarea respectivă. Dacă asculți vocile din jurul tău, foarte ușor ajungi să devalorizezi performanța, nu pe ansamblu, dar pentru tine. Când încetezi să te mai întrebi și să-i întrebi pe alții, iar în loc de asta pur și simplu să faci, atunci te îndrepți spre performanță.

Succesul are calitatea aceasta de a spala ca prin minune toate regretele din minte, odată ce țelul este atins. Succesul, mai ales cel greu obținut ori care presupune un anumit risc, precum Free Solo, se traduce înainte de toate într-un anumit mod de gândire. Pentru succes ai nevoie de o minte rece și detașată, care este în întregime concentrată pe țel, nepermițând altor elemente să o tulbure. Îndoielile sau chestionarea planului sunt nocive în atingerea performanței și cu cât mintea este mai rece și mai concentrată pe țel, cu atât succesul și performanța sunt atinse mai repede.

Am găsit interesant în film momentele în care Alex trecea cu superficialitate peste moartea unor cățărători pe care îi cunoștea, răspunzând în același stil detașat, nevoilor de afecțiune ale prietenei sale. Tipa, devine la un moment dat iritantă, când frica ei de-al pierde și comunicare mesajului respectiv lui, nu-l ajuta să-și atingă țelul. Pe de altă parte, în ciuda nevoii lui evidente de afecțiune, răceala și distanța pe care o punea între el și ceilalți, dădea de înțeles fiecărei persoane din viața lui că, nu va fi luată în considerare și în nici un caz nu se va regăsi pe lista priorităților. Succesul și performanța nu sunt ușor de atins, dar într-adevăr au un gust aparte. Sunt delicioase.

Cu socialismul in oase

Discutam in urma cu cativa ani cu studentii (la care predam pe vremea aia) despre socialism si comunism, si in toiul discutiilor le-am zis ca in Poloania e socialism. Si-au dat ocii peste cap si au inceput sa fie confuzi, iar eu, ca sa nu mai intind inutilitatea disputei, m-am consolat ca sunt de la AWF (Academia de Educatie Fizica si Sport, desi erau la un profil de turism pe acolo, nu doar la dat cu capu’n minge).

Azi la serviciu primim un email de la cadre, HR cum se zice acuma mai fancy. Cica, toti copii angajatilor primesc cadouri de Craciun un card cu ceva bani pe el. Si s-a gandit firma sa incarce cardurile in functie de salariu. Nu, nu cum era logic, cu invers. Cine are pana in media firmei (undeva sub media tarii), primeste suma X, cine are peste, primeste X-20%.

Si, comentam situatia in departament, unde toti primim peste media firmei. Baietii, ca e ok, eu ca-i socialism, cu inceput de comunism, adica punem dupa putere si luam dupa nevoi.

Colegii, soc si groaza, se uita la mine mirati si controversati, la inceput cu argumente idioate ca stau eu in aia 20%. Le explic ca nu-i vorba de valoare, ci de principiu, copilul meu fiind discriminat, doar pentru ca ma-sa s-a straduit in viata. Dar nu, ei o dau pe a lor, ca eu oricum imi permit mai multe pentru copilul meu, de aia mai bine da firma la aia care nu isi permit.

Cu rabdare, le-am explicat ca eu provin dintr-un orasel de prin Romania, ca parintii mei nu si-au permis multe, dar eu m-am ambitionat, m-am motiva in viata, am invatat, ridicandu-ma pe propriile puteri. Am trait in Portugalia cu o bursa de 180€ pe luna, pe care am completat-o spaland vase la cantina, iar dupa ce, m-am mutat in Polonia, mai invatat o limba straina si am facut scoli, ca sa am un salariu mai mare ca media. Si, nu mi-se pare de fel corect, ca pe baza faptului ca eu am muncit si am anumite abilitati, care imi permit sa castig mai bine, copilul meu sa fie discriminat, ca eu ii pot oferi mai multe. Chiar ii ofer mai multe si il pregatesc mult mai complex decat altii, dezvoltandu-si de la o varsta frageda anumite abilitati, ca sa fie mai bun decat alti copii, ca sa castige mai bine in viata. Si pentru asta, nu meritam sa fim discriminati. Dupa ce mi-am tinut discursul cu ardoare, m-am uitat la fetele lor si aratau ca si cum ar fi primit o pula peste ochi, tot degeaba.

Unul a incercat sa explice ca, ar trebui sa fim oricum recunoscatori ca primim ceva, si sa nu mai comentam. La care eu i-am zis ca, situatia e cu atat mai grava, cu cat se intampla in mediul privat, unde ar trebui sa domine politica celui mai bun, ca daca la stat totul se bazeaza pe pomeni, aici ar trebui sa fie stimulata competenta.