Mi-am schimbat lacul de pe unghii, dar inima mi-a rămas vopsită în aceeași culoare.
Nu știu ce-i sentimentul acesta de neliniște permanentă, de dor, durere și bucurie ce mă stăpânește deopotrivă în prezența ta.
Trăiri, dureri, sentimente, toate se amestecă în sacoșa uzată a sufletului meu.
Cu privirea ta ai retezat ațele cusăturii fragile de pe cicatricea mea, deschizând rana vie pe care ai făurit-o de mult în mine.
Curge dragoste din ea, în lacrimi fierbinți și sărate. Asta nu-i iubire, ci pură tortură.
O cos la loc ispășită, apăsând dibace pe fiecare împunsătură, ca să-mi amintesc mai bine pe viitor cât de mult doare în urma ta.
Căpşunăriţa 