Viața italiana

Mă întorc de la Florența, când încep aceste rânduri, într-un tren aproape gol, contemplând la viața italiana. Bella Italia, mereu veselă, cu multă rupere de pulă și plină de intrigi machiavelice, este o țară de vis. Plină de femei frumoase, ce țin țigara între degete ca pe o bijuterie și bărbați eleganți din cap până în picioare, Italia te salută cu ciao și îți întinde bucuroasă un Prosecco. Italia reprezintă o lume aparte pe harta Europei, frumoasă, caldă și relaxantă, cu un tempo redus la minim, plină de stil și mâncare delicioasă. Stilul italian însemnă eleganță, pretenție și atenție la detalii, culoare și mesaj. Mâncare italiană e o armonie de gusturi și arome, ce nu dă greș nici în restaurantele cu multe stele, și nici la taverna din colțul străzii. Vinul italian e o abundență de arome, iar italienii, care îl beau, sunt mereu o companie plăcută, zâmbitori, relaxați și gata să-ți ofere la orice oră sfaturi, îndrumări sau o cafea. Autentic călduroși, mereu bine dispuși și foarte vorbăreți, italienii sunt adevărați mafioți în afaceri, eliminându-și fără de milă sau jenă cei mai loiali amici, dacă banul cere efortul ăsta. Actori de Oscar, își joacă dramele italiene cu multă pasiune, veridicitate și șarm.

Am început să cunosc Italia relativ târziu, fiind încă sunt departe de a o înțelege. O mare parte din împotrivirea mea s-a datorat imaginii proaste pe care o aveam despre Italia, pe vremea când locuiam în România, de unde toți compatrioții luau drumul ei cu patimă. Primul contact cu Italia l-am avut pe vremea studenție, când am traversat Europa într-un autobuz, iar una dintre primele opriri a fost Padova. Acolo ne-au întâmpinat țiganii romulani, cu furtișaguri de vânzare, ținându-ne companie până a coborât din autobuz diaspora locală: zilierii, hoții, prostituatele și combinatorii de ocazie. După momentul acela, Italia mi-a rămas codată în minte ca un loc populat de românași indezirabili, așa că nu m-am prea aventurat în concedii pe acolo, cu excepția unei excursii la schi in Marilleva. Acolo am descoperit Madonna di Campiglio, în vecinătate, un loc mirific în care am petrecut doar o zi, dar unde m-aș întoarce cu plăcere la schi. Mi-am început familiarizarea cu Italia treptat, în călătorii de afaceri, după câteva vizite la Bologna, pe care l-a început am găsit-o plouată, mohorâtă și mucigăită. Imaginea de oraș rece și îmbătrânit mi s-a schimbat după ce am tras un futai sănătos pe una dintre străduțele ei întunecate. Au mai urmat câteva beții vesele cu vinuri albe și roșii, fumuri de țigări împărțite studențește, multă înghețată și viața italiană a căpătat o altă perspectivă.

Am regăsit și românii prin Italia. În anii recenți însă, majoritatea celor pe care îi recunoșteam erau din aia de import, de peste Prut, care se fereau ca dracu de tămâie de limba română, declarând cu tărie că limba lor de baștină e rusa lui Stalin. De obicei prestatori la muncile de jos, în cafenele sau la curățenie, i-am luat ca pe o categorie etnică, cu care nu aveam mai nimic în comun, în afară de faptul că, vorbeam aceeași limbă.

Cu ajutor de la clienții mei am învățat câteva lucruri foarte utile despre Italia: Toto Cutugno e un manelist italian, faimos in Rusia (și România aș adăuga eu) pe care italienii nu îl suportă; Albano și Romina au fost pe vremuri ceva interesant de ascultat, dar în ziua de azi melodilor lor au versuri tâmpite; Mafia e în Sicilia, Camorra in Napoli și Ndrangheta în Calabria, pe unde ar fi bine să nu ajung; dacă, din greșeală nimeresc pe acolo, și ajung prin ceva restaurant, cel mai indicat pentru sănătatea mea ar fi să stau cu fața la ceva perete, că să pot declara ulterior liniștită cu nu am văzut nimic, din ce o fi împușcat cineva pe acolo.

Spre oroare lui Giovanni, băgăm totuși o manea italiană 🙂

Ce am experimentat în Dubai și câteva filosofii de eficiență

Când sunt în călătorii de afaceri timpul se scurge de doua ori mai intens. În Dubai am stat patru zile, dar impresia pe care o am este ca ar fi trecut opt. Și e un sentiment normal, când lucrezi opt ore, petreci alte opt, iar restul le împarți cumva între îngrijirea personală și somn, deși în ultima noapte am renunțat să mai dorm, pentru că trebuia să împachetez. Cu timpul, am dezvoltat un sistem de eficiență în muncă și la distracție, ca să am timp pentru amândouă, mai ales când sunt în diverse locuri prin lume. Pentru că am un caracter activ, îmi este foarte greu sa stau într-un loc și sa nu fac nimic, deci orice așteptare la o coadă fără ceva de citit mă irită. De asemenea sunt genul cu o puternică nevoie de explorare și experimentare. Îmi place și să fiu la timp, să nu întârzii, să fac lucrurile rapid și eficient, și nu suport molâii, care se mișcă prea încet sau zenii, cărora le ia timp pentru orice, oriunde si oricând, genul după care se așteaptă filosofic. Am și eu momente când mă scot din priză, mă lovește atunci de obicei o stare de oboseală, dar este după o perioadă intensa de agitație.

Astea fiind zise, în cele patru zile petrecute în Dubai am experimentat:

Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire construită de om, frumoasă, interesantă și mult prea similara în experiență cu Empire State Building din New York sau Willis Tower din Chicago. În Dubai este important să ai o zi cu aer curat pentru vizită, preferabil de foarte dimineață sau în sezonul „rece”, căci te lovește soarele în cap pe balconul amenajat la ultimul etaj turistic și praful din aer scade considerabil vizibilitatea.

Plaja – cu nisip fin și apa caldă. O ora și jumătate este suficientă ca să te prăjești ca un rac rumenit, căci după mai mult timp te ia cu amețeli de la căldura și înăbușeala locală. În mare nu prea poți să înoți, căci valurile sunt prea dese și violente, de aceea tot procesul de udare este mai mult un joc cu valurile, care vin și vin, iar tu sari tot masi sus ca să nu-ți intre apa sărată în ochi.

Restaurantele – libaneze, japoneze, italiene sau cu sea food, toate scumpe, cu mâncare excelentă. În topul preferințelor: humus și sushi 😋😋😋

Toaletele – toate și de peste tot unde am fost sunt curate, au hârtie igienica și funcționează robinetul. Toalete sunt excelente in Dubai, fiind singurul loc din lume în care am întâlnit un standard minim de curățenie la orice toaleta din orice loc.

Viața de noapte – un amestec de cafenele cu sisha, în care bărbați și femei de toate vârstele și etniile duhanesc la greu, și cluburi de noapte, colorat umplute.

Siguranța – la întrebarea daca putem lasă ceva bagaje într-un loc pentru câteva minute fără ca nimeni să nu le ia, ni s-a răspuns ofensat că „this is Dubai”. Am aflat de la o expandă ca în Dubai politia este peste tot, iar dacă se întâmpla ceva intervin imediat, amenzile fiind pentru orice chestie extrem de usturătoare. La diversitatea etnică pe care o au și sistemul de guvernare pe care îl practică, ca să mențină totul sub control au nevoie de o politie puternică.

Cerșetorii sau oamenii fără casă – lipsă. Nu există cerșetori în Dubai sau oameni care să doarmă pe străzi.

O doză de Dubai pe un termen mai lung ar fi chiar binevenită.