
În lumea femeilor, căci pe a bărbaților nu am ajuns să o cunosc din perspectiva aceasta, există filosofia singurătății, care se aplică exemplarelor care nu au parteneri sau despre care nu se posedă informația că ar avea parteneri. Această precizare este necesară deoarece multe femei singure, nu au parteneri oficiali dar posedă parteneri neoficiali, neeligibili din anumite motive pentru care sunt ținuți la secret, în dulap, alături de alte schelete, setul de bondage și vibrator.
Filosofia singurătății dă foarte bine pe hârtie, asociind independența, tăria, fericirea și mulțumirea cu interiorizarea, disociind-o de factorii externi și susținând că trebuie să-ți fie bine în primul rând ție cu tine și apoi își va fi bine și cu ceilalți. Merge chiar mai departe și dezbracă singurătatea de demonizarea cu care este încărcată de societate și familie, sugerând eliberarea de frica singurătății sub povara căreia femeile au de multe ori tendința de-a continua relații dezavantajoase. Mesajul este clar, nu avem de ce să ne temem de singurătate, nu însemnă moartea simțurilor și practicată în doze mici, în anumite intervale de regăsire și vindecare, este foarte recomandată. Singurătatea oferă pentru cei care o experimentează în primul rând un anumit confort, o anumită comoditate care o fac foarte plăcută. Pe de o parte ea privează de un anumit ajutor, de mâncarea gătită, cumpărăturile făcute sau cauciucurile schimbate, dar pe de alta scutește de haine aruncate, păr de câine sau vase nespălate. Există în ea consolarea că, nu-ți deranjează nimeni status quo-ul, asupra căruia ai putere deplină, și-l poți construi după bunul plac. Singurătatea mai promovează și idea de libertate, construind în jurul ei iluzia puterii de alegere. Fiind liber, teoretic poți alege din nou, oricând și pe oricine. Dar, ca orice tratament eficient și singurătatea atunci când este practicată în exces, nu doar că-și pierde din valoarea curativă, dar devine o dependență dăunătoare și greu de lecuit.
Că ne place sau că nu, nu am fost făcuți să trăim singuri. Avem nevoie să fim apropiați de alți oameni și conviețuirea cu un partener potrivit face viața mult mai ușoară, mai frumoasă și mai productivă, singurătatea excesivă ducând la alienare, înstrăinare, acreală, frustrare sau depresie. Este o linie foarte fină între beneficiile singurătății și efectele ei dăunătoare. Ca în orice relație este greu de observat când această uniune cu singurătatea, practicată de multe femei, devine toxică. Teoretic femeile singure sunt libere să aleagă din nou și pe oricine, dar în practică ele sunt deja luate de singurătate. Sunt multe femei frumoase, deștepte și talentate ce-și doresc o familie, ce tânjesc după dragostea din cuplu, dar nu pot să iasă din capcana singurătății.
Alienarea se petrece treptat, zi de zi și începe câteodată cu o iubire banală, dar neconsumată ce marchează sufletul și-l trimite în izolare, transformând cu pasiune eșecul amoros într-o obsesie inutil glorificată. Apoi urmează o desprindere treptată de realitate, unde victima acestei vicioase pasiuni își crește stima de sine în comparație cu orice potențiali pețitori i-ar apărea în cale, indiferent cât de frumoși, deștepți și avuți ar fi ei, găsindu-le tuturor și fiecăruia câte un defect sau un minus, care-i face ineligibili pentru o relație de succes. Cu cât mai singură este o femeie, cu atât pretențiile, cerințele și așteptările ei pentru banalități cresc, idealizându-i în minte realitatea cea se lasă așteptată. De aceea bărbații de multe ori le preferă femeile proaspăt ieșite din alte relații, în detrimentul celor care au fost mult timp singure, pentru că sunt mai conectate la realitatea relației și funcționarea cuplului.
Câteodată, în momentele ei crunte de singurătate, femeia frumoasă și încă doritoare, încercă să facă pași înspre a cunoște persoane noi, sperând să-și găsească pe cineva alături de care să-și întemeieze o familie. Însă, cu cât se afundă mai mult în singurătate și odată cu trecerea anilor, se schimbă și parametrii jocului amoros, iar opțiunea de-a căuta activ un partener devine o povară tot mai grea și mai ales umilitoare. Multe femei eligibile nu doresc de la un anumit punct să se expună ori să se supună acestui proces de loc plăcut de căutare și selecție a unui bărbat. Singurătatea în schimb, le oferă siguranță, distanță și mai ales reduce umilințele ce inevitabil vor apărea din eșecurile și greșelile amoroase.
Evitând singurătatea nu ai ocazia să te cunoști, să te întărești și să-și creezi confortul și independența de care ai nevoie pentru a-ți defini mai bine cerințele și nevoile. Cultivând singurătatea prea mult timp te înstrăinezi de cuplu, relație și familie. Și atunci cum să păstrezi acest echilibru atât de fragil?
Eu a îmbrățișat singurătatea cu scepticism, însă m-am bucurat de libertatea ei din plin, alegând totuși ca să-mi întrerup clipele mele de meditare individuală cu regulate întâlniri, prin care am încercat să mențin activă speranța găsirii unei jumătăți potrivite. Am acceptat, călcându-mi pe mândrie, că a găsi un partener potrivit necesită o investiție din partea mea, având măcar datoria de-a mă prezenta la întâlniri și astfel, oferindu-mi șansă de-a cunoște pe cineva.