Miroase a criză

Miroase a criză. Pute de fapt, apropriindu-se cu pași repezi și siguri. Toți sunt preocupați de sănătate și este normal, căci în primul rând trebuie să trăim ca să o apucăm, deci după ce vom supraviețui ziua de mâine, vom experimenta noua situație economică în care am intrat pe nesimțite de ieri.

Azi dimineața, uitându-mă pe fereastră, am văzut-o în fața ochilor sclipitoare, frumoasă și albastră. Clădirea, care până aseară era inundată de panouri comerciale cu reclame pompoase la vacanțe de lux și apartamente noi și scumpe, era goală. În două zile s-au redus la jumătate numărul panourilor publicitare din oraș, în timp ce firmele de retail și-au trimis angajații în concedii forțate pentru cele două săptămâni de izolare în care sunt închise școlile. Căminele studențești și-au dat afară ocupanții, iar centrele medicale și-au informat din timp potențialilor pacienți să stea mai bine acasă, decât să le viziteze, ca să nu se îmbolnăvească nedorit. Străzile orașului sunt pustii, băncile vorbesc despre plata întârziată a creditelor, dar care tot vor avea o zi de scadență amară, iar la TV și în media se numără vii și morții infectați.

Pe lângă criza medicală în care ne aflăm, suntem și în criză economică, sectorul turistic fiind deja serios afectat, ba chiar pe butuci. Urmează sectorul comercial, unde non-utilitățile au început numărătoarea pagubelor. De data aceasta se va ajunge mult mai repede la sectorul imobiliar, mai ales în orașele turistice, unde o bună parte a imobilelor au fost achiziționate pentru chiria pe termen scurt, în regim hotelier. Oricum prețurile erau umflate artificial de câțiva ani, iar aroganța vânzătorilor atinsese cote astronomice, deci criza va readuce casele la valoarea lor reală și poate accesibilă muritorilor din clasa medie. Se va lăsa cu concedieri, din alea surpriză anticipată, unele chiar în grup. Concedierile se vor derula în stilul clasic, peste ceva timp, când firmele vor număra pierderile mai exact, iar angajații se vor întoarce fericiți la muncă, bucuroși că au scăpat cu viață și frecând menta delicat în așteptarea reluării ritmului standardizat al rotițelor economice oprite forțat de statele intrate în carantină. Îl vor relua, dar undeva peste cel puțin 2 sau 3 ani, după ce va mai trece un val de criză medicală și o parte din criza economică va fi ameliorată. Între timp euro urcă, iar dolarul american imediat după el. Brace for impact!

Și în timpul acesta eu fac afaceri din greu, vânzând la supra preț și negociez nemilos achiziții.

Un român din Londra

M-am uitat la pieptul lui bogat și pentru o clipă m-am imaginat lipită de el. Stătea întins în patul meu cu ochelarii pe nas, doar în chiloții, în timp ce eu mă pregăteam de culcare în patul din camera alăturată. M-am imaginat pentru o secundă îmbrățișată de brațele lui în timp ce îi miroseam parfumul cu buzele umede și moi. Dacă aș fi fost acolo, aș fi închis ochii și l-aș fi lăsat să conducă liber ostilitățile. Sunt convinsă că ar fi fost tandru, foarte delicat în atingeri și onest în săruturi. M-a trecut un fior de dorință.

Dimineața, când i-am dat deșteptarea, ieșind de la duș cu părul ud, fiorul a apărut din nou.
Ne-am îmbrățișat la despărțire și i-am simțit tremurul nervos în tot corpul. Mi-a plăcut, așa că l-am mai îmbrățișat odată. L-am îmbrățișat sincer și deschis, cu plăcere și ambele mâini.

I-am spus că sunt singura gagică pe bicicletă de pe cea mai turistică și aglomerată străduță din centrul vechi. M-a lovit cu accentul lui de la Cluj, familiar și totuși ciudat. Ne-am pus pe vorbă și la un moment dat a încetat să mă mai controlez, dând-o și eu cu accentul meu ardelenesc, dar mai de pe Crișuri, cum ar veni. I-am fost ghid, excelent după părerea lui, în cele trei orașe, pe care le-am luat pe rând.

Am început local, cu orașul vechi, arătându-i ceea ce mi-se părea mie semnificativ de văzut și povestindu-i ce-mi mai aduceam aminte, de când am fost în urmă cu câțiva ani traducătoarea unui ghid la vizita unor turiști români, vorbitori doar de limbă națională. Avea o listă cu ceva locuri găsite pe internet, unele ok, altele doar cu reputația, așa că am selectat cea mai bună parte din ele și ne-am pus în mișcare. Inițial mă gândeam că o să-l abandonez după câteva ore, dar a fost foarte simpatic, inteligent și amuzant așa că, am decis să-l iau cu mine toată ziua și chiar la mine acasă. Nu știam că o să aduc musafiri, așa ca l-am pus să aștepte un pic la ușă, până mi-am strâns lucrurile pe care le lăsasem în dezordine prin cameră. Nu îmi place să primesc musafiri, dacă nu am casa în ordine. Spre seară ne-am întâlnit cu o prietenă de-a mea artistă și am mers la un festival local, ce marca începutul verii. Pe drum, sătulă de mârâielile ei, că am întârziat și am ratat ceva ateliere de făcut coronițe de flori, m-am oprit la niște tufișuri de iasomie și salcie. Le-am vandalizat bine, dar am ieșit de acolo toți trei cu coronițe pe cap. Au ieșit atât de bine că, ne-au oprit vreo 10 oameni la petrecere, ca să ne întrebe de unde le-am cumpărat – idee de afaceri pe anul viitor – coronițe din tufișuri – notat!

A doua zi am fost la plajă și prin orașul cel mai turistic din Polonia. Seara ne-am întins la discuții până la 12:00 noaptea, așa că am vrut să-l dau afară în cel mai ospitalier stil posibil. M-a privit frumos și mi-a zis vreo două despre ospitalitatea mea. Știam că are dreptate, așa că i-am făcut patul frumos și i-am zis să rămână.

M-a surprins când mi-a zis vârsta pe care o are. Arată, se comportă și gândește mult mai matur, foarte echilibrat și inteligent. Are simțul umorului și nu vorbește mult, ceea ce chiar fain pe termen lung, că oricum sunt eu guralivă. Când vorbește, spune treburi cu cap și de la cap la coadă. Mi-a zis câteva chestii foarte mișto, pe care am să le păstrez pentru mine.

A, ne-am cunoscut pe blog. Mi-a scris pur și simplu la adresa de contact.

Beirut și Cafarnaum

IMG_20170513_153033

Beirut e un amestec de lux și sărăcie, într-un borcan frumos, ce clocotește la soare, scăldându-și țărmurile în Marea Mediterană. Străzile din Beirut nu sunt simple drumuri aglomerate, gălăgioase și pline de afișe, ci adevărate atracții turistice. Parcurgându-le te poți bucura de priveliști încântătoare presărate cu palmieri semeți, clădiri impunătoare prin eleganță și stil arhitectural, ori valurile albastre ale mării, ce se îmbină într-un dans elegant cu țărmurile roșiatice ale stâncilor. Beirutul oferă splendoare, mașini scumpe, femei frumoase, muzică încântătoare și posibilități nelimitate celor care au bani. Beirut e pentru unii mumă și pentru alții ciumă. În spatele străzilor principale, se ascund blocuri ciuruite de gloanțe, balcoanele pline de haine puse la uscat și perdele groase, ce acoperă geamurile apartamentelor fără climă. Străzile Beirutului mai puțin turistic sunt pline de graffiti și de copii, care vând sau cerșesc ceva, orice, numai ca să aibă ce mânca. Zonele turistice sunt liniștite, cu puțină lume și pe alocuri cu poliție, hotelurile având porți pentru metale plasate la intrare, în timp ce zonele locale sunt aglomerate, prăfuite și gălăgioase.

IMG_20170512_121717

În Beirut am vizitat cele mai luxoase spitale, al căror aspect și servicii te ducea cu gândul la hotelurile de 3-4 stele, fiind dotate cu aparatură de ultimă oră, camere private pentru bolnavi și familia lor, paturi cu sisteme de auto-reglare, curățenie impecabila, mâncare ermetic sigilată pentru fiecare bolnav în parte și personal plăcut, respectuos și foarte bine pregătit. În spitalurile din Beirut ai impresia că ești într-o alta lume, mai ale în Clemenceau Medical Center, care te întâmpină la intrare cu o expoziție de flori naturale, ca mai apoi să te poarte în lifturile moderne, pe holuri largi, curate și frumos amenajate. Uiți că ești în spital când te afli acolo. Uiți și că te afili în Beirutului, până ieși din parcare hotelului spitalului și te duci câteva străzi mai încolo, ca să vezi cum arată viața celor mai puțin privilegiați.

Cafarnaum este un film al cărei acțiune nu se petrece pe străzile principale din Beirut, neincluzându nici marea, nici spitalele și nici hotelurile cu multe stele. Cafarnaum e un film care se întâmplă pe străzile laterale, pe care turiștii se rătăcesc doar ca să-și cumpere alcool la ceas de seară, din dubițe special amenajate. Este un film despre familie, despre părinți și copii, despre dragoste, instincte și supraviețuire, recorelând cu nimic în mintea mea legat de Beirut, deși cunoscând relativ țara, am înțeles mai ușor condiția și situația speciala a emigranților de acolo.

Cafarnaum m-a dus în schimb cu gândul la propria mea copilărie, ce simțeam când mă băteau ori mă jigneau părinții, la relația cu verișorii mei mai mici pe care îi uram, pentru că mama lor îi trimitea mereu pe capul meu, și de care, îmi era în același timp îmi era milă, pentru că erau mai puțin îngrijiți, educați și iubiți decât mine. Mi-am amintit de copii de la casele de copii, pe care îi vedeam câteodată în parc, fără cercei și stigmatizați social de la naștere. Cafarnaum este un film despre copii și oameni mari, ce nu are nici o legătură cu o țară anume, nici cu un oraș anume, ci cu simpla relație dintre un părinte și copilul lui.

Cel mai real moment din film pentru mine a fost când sugarul caută sânul cu mâna, dar nu-l găsește, pentru că mama lui nu-i acolo.

Am vrut să trimit filmul unui amic libanez, dar m-am răzgândit pentru că nu au de fapt nimic în comun, el trăindu-și copilărie în Kuwait.