Sex oral?

Se așează trei dame la o masă și încep să dezbată. Dacă ar avea prefixul cu unu ar dezbate cu obrajii roșii despre băieți și dezvirginare, primul sărut și fuga de acasă; dacă ar avea prefixul cu șase ar dezbate flegmatic despre doctori, medicamente, farmacii și menopauză; daca ar avea prefixul cu doi ar dezbate controversate despre măritiș, rochii de mireasă și copii. Dar ele, au prefixul cu trei, și dezbat dezinvolte despre sex.

În timp ce una își exprimă dezgustul pentru sexul oral, celelalte două o privesc cu ochiul format de sub sprânceană și o dezaprobă tăcut. Una dintre ele sunt eu si aș vrea sa-i spun direct pe față că nu e nimic rușinos, grețos sau urat in a face sex oral. Poate bărbatu-său nu-i spălat sau poate că percepția și limitele înguste in care am fost crescute, noi româncele, căci toate trei suntem, dăunează grav plăcerii și nevoilor noastre sexuale. O privesc cu reținere și un dezacord, dar nu am curaj sa o contrazic, și împinsă de o pudoare inexplicabile mă afund mai puternic in scaunul pe care stau. În timp ce o ascultam mi-se derula un alt film în minte.

A deschis ușa și suavul meu picior, frumos așezat într-un toc albastru, a intrat în incinta coridorul lui colorat. M-a luat de mana și m-a dus în camera lui întunecata, iar el a intrat sub duș. Eu l-am așteptat întinsă pe patul lui moale, iar el a venit ud și gol la mine. Mi-a dat-o în gură moale și uscată, iar eu am luat-o, am și supt-o până ce a ieșit tare și umedă. În timp ce-mi lingeam buzele de la gustul lui, el mi-a desfăcut picioare și m-a lins delicat cu limba lui umeda, frecându-și bărbia păroasă de labiile mele umflate. Când m-a penetrat si eram in exaltare.

Când ei mă elimină pe mine de pe Tinder

Și, a venit și vremea să fiu și eu eliminată de gagii de pe Tinder. Nu prea știam cum arată eliminarea, până am observat că mi-au dispărut oamenii și conversațiile din lista de like-uiți.

Prima eliminare am primit-o de la un slovac ce mă tot invita la one-night stand, și cum eu nu mă puteam decide dacă să trec la astfel de atracții sau nu încă, l-am tot amânat. Potențialul armăsar, în nevoie urgentă și sătul de indecise, mi-a dat evacuarea din lista de Tinder.

A doua eliminare am primit-o de la un tip frumușel, ce se recomanda ca fotograf, deși de când sunt pe Tinder, nu mai cred mare lucru din ce scrie lumea pe acolo, că până și eu 26 de ani. M-am angajat cu el în câteva discuții despre cum funcționează portalul, mi-a dat câteva sfaturi utile despre oamenii care se învârt pe acolo și mi-a povestit câteva detalii despre el. A insistat în schimb că nu mi-se vede fața în poza de profil, rugându-mă perseverent să-i dau contul de Facebook, ca să ne conectăm. La început n-am prea vrut, îndrugându-i verzi și uscate, dar după dup insistențe lui repetate m-am lăsat convinsă. I-am trimis invitația, ba chiar și un link cu un video cu mine (de pe vremea când eram măritată). Și, mi-a spus că, nu-i interesat, după ce a aflat tot ce a dorit și poate și mai mult mine. Văzându-l plecat, am realizat că dezvăluirea rapidă și completă a tuturor informațiilor necesare și nu prea, nu-i cea mai deșteptă politică.

A treia eliminarea a venit de la gagiul de două nopți consecutive, cu care sexul a fost mișto și atât. Printre momentele de sex și somn, în care eu nu am putut să adorm, pe care le-am împărțit împreună, s-au strecurat câteva cuvinte, per total mai puține decât la prima întâlnire, când omul era determinat să mă bage în pat. Odată băgată, a întors fără jenă foaia, dându-și caracterul grosolan pe față cu remarci pedante de prost gust, după ce i-am pus din greșeală telecomanda pe jos de la 50 de cm (vinul!), râgâit gălăgios după cola sau scobit în nas încununat de succes. Cel mai mult mi-a displăcut însă liniștea de după, când tăcerea lui a devenit pentru mine iritantă. Pe cât de glumeț și amuzant încercase să se prezinte la prima întâlnire, pe atât de tăcut a fost după sex. În a doua seară, având mașina parcată în fața apartamentului lui am vrut să mă întorc acasă, obosită de holbatul lui la televizor înainte de somn, un fel de cântec de leagăn al bărbaților (i)maturi. A insistat să rămân, deși nu am putut dormi bine toată noaptea. Peste două zile am observat că mă eliminase de pe Tinder.