Aș putea spune că vine cu asertivitatea sau cu experiența, ori că-i pur și simplu momentul acela din viața când începi să posezi o formă de rupere conștientă de pulă (sau pizdă, după caz și preferințe) față de toți și toate. Înțelepciunea te ajută să realizezi cât de absurd este să-ți mai pese de toți idioții, ce-ți apar în cale, și câtă pierdere de energie implică prezența activă în lumea lor, mâncându-ți nervii și timpul inutil. Adevărata revelație sosește când te pui pe tine pe primul loc.
Cunosc placa aceasta de ceva timp, am tot repetat-o, dar până am ajuns să mi-o însușesc, a trecut ceva timp și foarte multă frământare. Un element important al ei este chestia de selecție. În sfârșit am învățat să selectez, să refuz, direct, calm și strict, fără milă inutilă sau remușcări false. Poate este doar maturitatea, născută din bariera pusă între mine și restul lumii, ori purul egoism. Cine știe? Poate-i comoditatea, în care am găsit alintare după mulți ani de abatere cu eroism. Eu aș numi-o distanță. Iau distanță tot mai ușor de rahaturile zilnice și nesemnificative pe care nu le pot schimba fără un efort mult prea mare și prea costisitor. După ce întorci foaia, lumea devine mai colorată, începi să vezi lucrurile altfel, să înțelegi contextul mai bine și să te corelezi mult mai eficient cu nevoile celorlalți. Observi problema direct, în față, fără ocolișuri sau ceață afectivă inutilă. Când ți-se rupe, poți fi mult mai ușor obiectiv.
Căpşunăriţa 