Viața la țară

In România nu te poți enerva pe nimic sau îți poate sări țandăra din orice.

La cinci dimineața îți dă câinele vecinilor deșteptarea, ca acușica a venit el acasă, după umblat teleleu toată noaptea, și latră la poarta in speranța că-i deschide cineva. Speranța pulii, că stăpânii dorm duși, in timp ce tu te filosofezi pe internet, că ești din asta matinală. O plăcere sa-i auzi latratul in urechi.

Apoi îți vin puradeii vecinilor pe cap și uită să mai plece, câte o verișană cu care nu ai avut vreodata nimic in comun bate la poartă la cerșit atenție. Babele de peste drum ce te înjurau de mama focului in copilărie, dau sa te țuce și in cur, întrebându-te îngrijorate, cum mai ești tu prin țări străine. Apoi le vezi, dând din cap cu gravitate si contemplativ la viața, cu un acut lapsus de memorie, despre cum ți-au otrăvit câinele pe vremuri, când erau in putere și nu se sprijineau in bote. Detalii, ca al tău cățeluș nu mai trăiește de mult, dar al lor se bâțâie pe uliță, ca tu să nu poți trece liniștită prin fața casei lor, nici pe jos – ca îți sta mintea la colții orătăniei in piciorul tau, și nici in mașină – ca îți cere roata mașinii să zgâlțâie gâtul potăii, dar nu vrei sa o bagi iar in service.

La loc de cinste sta biserica din sat, frumos zugrăvită și dichisită, cum sta bine la oameni gospodari, ce mai apoi uita sa-și taie iarba și sa adune bălegarului din fața casei lor. Sunt bisericosii care dupa ce injura, isi fac vreo cinci cruci, si pentru care lacul de pe unghii e mai mare pacat, decat sa-i dai unuia in cap.

La loc de cinste avem discuțiile interminabile despre cum am uitat iar, sa aduc căcaturi la tot neamu lu’ pește, la verișanii de-a coișpe, la prietenii de cafă ai părinților și la cine mai vine să mă vadă, ca pe o vedetă locală. Discuțiile despre cum m-am săturat sa aduc, mă obosesc și argumentele le-am expirat deja. Preventivă adun tot anul căcaturi, ca se le am de dat, fix aici și fix in momentele astea. Doar că, atunci când m-am împachetat, eram atât de terminată de boala și oboseală, ca nu am mai avut puterea, sa le și împachetez. Sau poate ca nu am vrut in subconștientul meu, pentru ca urăsc sa interacționez inutil cu oameni cu care nu am și nici nu am avut vreodată nimic in comun. Oameni care acum, mă întâmpină cu atitudinea că, le-aș fi datoare cu ceva, cu o mică atenție materială sau verbala, cu un gest sau o bucată din timpul meu. Și e în regulă sa ceară, doar pentru că mă cunosc și am crescut pe aceeași stradă, ca imi stiu numele, că suntem ceva neamuri îndepărtate sau ca în copilărie nu am vrut să mă joc cu ei. Si e la fel de în regulă și pentru mine, să refuz. Pentru că e obositor sa fiu întrebată despre aceleași lucruri repetativ, cum e viața mea pe alte meleaguri, ce face soțul meu inexistent și alte superficialități banale. Nimeni nu e interesat să interacționeze mai mult decât atât, suficient cât sa-și primească ciocolata și să-și adune material de Radio Șanț.

Romanii si tiganii

Cică, romanii nu discriminează țiganii:

– Luam afine? Cât sunt afinele? intreb eu un barba ce vindea afine.
– 10 lei, domnișoara?
– Luam? o intreb.
– Nu de aici, ca mie nu-mi place sa iau din astea de la țigani, imi raspunde ea.

Câțiva pași mai încolo, o dau eu cu morala …pai ai zis ca, nu vrei sa iei de la ăla ca e țigan și te-a auzit omu, probabil s-a simțit nasol.
– Ei si ce-mi pasa…

***

Fara comentarii!

 

Sunt cautata

In timp ce imi suflu nasul de muci, racita cobza si cu niste sarma in cap de la o mini operatie, telefonul imi vibreaza cu mesaje. Se pare ca is mega cautata, de catre masculi aproape uitati, care au facut parte din viata mea activa si tumultoasa. Si cum innot la propriu printre servetele de hartie bine mucite, pe bune ca propunerile lor de a ne intalni, is elementul lipsa din peisaj. Perfect timing, ca nuca in perete.

Englezul, care o freama prin Volgograd la World Cup, cu petreceri, alcool si pariuri, ma intreaba daca ne putem vedea saptamana viitoare, ca cica e prin vecini, la Kaliningrad, si se gandea el, sa dea o fuga pana in Polonia, ca poate ma prinde pe acasa. Ia auzi? Gresit, ca il salut calduros din alta parte. Deja ne ratam a doua oara, dar ofertele lui sunt cam slabute si cumva nu ma mai tenteaza. O fi vina sexului, relativ interesant sau poate ca am epuizat discutiile despre fotbal. Oricat de fana as fi, mai vreau sa-mi stimulez si alte parti ale creierului.

Profu de sport, eternul indecis, sters de mult din telefon, mi-a scris din nou. E frumos tipul, chiar imi place cum fute si mai are si un zambet din ala cuceritor. Un amestec de ironie, invidie mascata si o atitudine, ce se vrea superioara, desi nu il tin balamalele. Ce mai, un cocktail irezistibil pentru mine, ca doar stim deja despre preferinte mele pentru din astia mai defecti. Si simpaticul asta, dupa ce a fost la mine ultima data, a plecat si nu a mai scos un cuvant, pana i-am scris eu, ca imi luase incarcatorul de la telefon. I-am zis sa mi-l trimita prin posta, dar nu a vrut, ametindu-ma ca, mi-l aduce personal. Cand sa ne intalnim, ia-l de unde nu-i, ca nu mai raspundea la telefon. L-am dat in pizda ma-sii si doua saptamani mai tarziu, cand m-am intors dintr-o delegatie, ce am gasit la posta? Incarcatorul. Cum mai aveam pe atunci numarul lui i-am multumit, ca o fata civilizata ce sunt. Apoi a inceput sa-mi explice ca, i-a furat cineva telefonul, si pana si-a facut rost de altul, si reinstalat Whatsapp a durat, iar cum eu il blocasem pe Whatsapp intre timp, mi l-a trimis prin posta, ca nu i-am raspuns. Acuma vrea sa ne vedem din nou, iar eu oscilez intre a avea sau nu chef de el.

Egipteanul meu simpatic, care amesteca afaceriile cu placerea de a ma aburi, m-a sunat sa ma intrebe de sanatate si mi-a recomandat, ca un adevarat doctor ce e, sa stau in pat, sa ma uit la filme, sa beau ceai cu lamaie si miere si sa fumez marijoana.

Au mai  scris si belgianul, a scris si El si a mai scris cineva, dar ca nimeni nu vine nu a venit sa-mi intinda cana aia de apa.

 

Cum se negociază amenda in Slovacia

In primul rând, se iese cu o față ramolită din mașină, cât mai nevinovată posibil. Apoi se vorbește in poloneză, ca nu-s ei cu engleza și alte aere din astea vest europene. Le confirmi ca ești românca, ca văd după permis oricum, și le mai zici, ca ești și poloneza, ca văd după număr, ca sa stie ca stai pe aproape.

Când îți explică cu viteza, cum ai depasit-o cu 20 km/h fata de limita legala, iti bagi o moaca si mai nevinovata, dublata de uimire, ca asa mult, cand tu credeai de fapt ca ai avut mult mai mult. Atitudinea modesta e cheia, iar la asta contribuie si niste haine usor sportive, cu aspect mai ieftinut. Ajuta sa nu fii nici prea accesorizat, atunci când îți spun, ca-i suta de euro, suma de care vor sa te ușureze. Cu un aspect modest ca avantaj, îți poti da linistita ochii peste cap sub ochelari, intrebandu-i cu speranța și tupeu, dacă pot sa coboare pragul amenzii, de la cel cu doua zerourii, scris cu rosu, la celalat, cu un zero, scris cu negru. Zambetul e cruzial, mai ales cand te intreaba usor ironic, ca vrei sa negociezi. La faza asta e bine sa ridici din umeri, un fel de ce sa-i faci, daca nu prea ai ce face.

Ajuta sa dai un pic din gura, cam orice vrei, ca oricum nu te prea inteleg, dar a scuza, nu a scandal, moderat si nu prea tare. Si e important sa ai marunt la tine, ca sa lasi impresia ca suta de euro e ceva ce face purici la tine in portofel. Daca ai in anturaj si un copil la bord, e bine sa-l faci mentionat, asta de obicei ajuta in multe circumstante (cu exceptia cazurilor cand provoaca reactii adverse).

Discountul final la mine a fost de 70%, deci nu e chiar asa de rau. La rece mi-am dat seama ca putea spune ca am doar zloti, si poate mai castigam ceva la schimbul valutar, dar nu de fiecare data esti pe faza.

Si in cazul in care nu v-ati prins, nu se da bon fiscal :D.