Am început să vorbesc poloneza după vreun an și ceva de locuit în Polonia. Primele două luni au fost ca un permanent înot prin ape necunoscute, comenzi la magazin pe degete și limbajul foarte dezvoltat al semnelor. Obișnuiam să răspund doamnei de la magazin arătând două degete sau repetându-i o sută și o sută, pentru că nu reușeam să pronunț dwieście. Vreo trei ani m-am luptat cu poloneza la nivel zilnic, până am prins-o de coadă și de atunci o exersez în continuu. Fac aceleași greșeli, tipice persoanelor cu o bază latină, repetitiv și iritant.
Învățând poloneza am mai învățat ceva, despre viață.
În procesul de exersare al limbii poloneze am observat că existau două reacții din partea persoanelor cu care intram în contact: majoritatea cu care reușeam să comunic indiferent de neajunsurile mele lingvistice și minoritatea, care nu mă înțelegea în ciuda explicațiilor mele repetitive sau elaborate, cu aceleași cuvinte, pe care încercam să le perfecționez sau cu altele, pe care le furnizam în scopul de a mă face înțeleasă. La un moment dat, obosită după o astfel de discuție repetitivă cu o persoană care nu mă înțelegea nici în ruptul capului, am întrebat o alta, care mă înțelegea de fiecare dată, ce greșeli lingvistice fac.
”Cine vrea să te înțeleagă, te înțelege!”, mi-a răspuns ea.
Cuvintele acestea mi-au fost spune în urmă cu vreo 12-13 ani și de atunci le port cu mine de fiecare dată când există o neînțelegere. Am realizat în timp că neînțelegerile sunt situații conflictuale în care o parte, pur și simplu refuză să o înțeleagă pe cealaltă.
A înțelege pe cineva este în principal o chestie de voință. Chiar și atunci când nu posezi capacitatea de a înțelege, dacă ai voință, pui întrebări și înveți elementele lipsă, pentru a putea cuprinde corect mesajul. Atunci când alegi să respingi mesajul transmis de celălalt, intri într-o fază defensivă de la început și mesajul său, deși clar, nu mai ajunge la tine ori ajunge distorsionat. Când o persoană ne deranjează, o invidiem, o detestăm, sau pur și simplu ne râcâie cu ceva, nu ne pică bine, mintea noastră nu vrea să comunice cu ea, fiind setată negativ împotriva ei. Și atunci, când persoana respectivă ne spune ceva, fiind deja negativ setați împotriva ei, alegem subconștient sau conștient să interpretăm negativ valoare cuvintelor sale, chiar dacă ele sunt bine intenționate sau clare.
În jocul acesta al cuvintelor totul poate fi distorsionat și interpretat, de aceea intenția arată adevărata lor valoare. Poți să ai intenții pozitive când transmiți un mesaj, dacă primirea este negativă s-a dus la vale toată comunicare. Și invers.
Căpşunăriţa 