Cand aveam 8 ani, Amman era la apogeu: englezii nu plecasera de prea mult timp ca sa se strice, Iordania era la maximul prosperitatii (profita la greu de razboiul Iran-Iraq), orasul era mult mai mic, mai cochet si mai curat. Pana si Maan era curat, iar Aqaba era o mica bijuterie plina de corali si pesti tropicali.
Cand eram adolescent prin tot orasul erau reclame la Ultimul Mohican, tocmai aparuse in vara aia. Cutreieram orasul cu o tipa pe care nici nu imi mai amintesc cum o cheama, doar ca avea sanii un pic cam mari dupa gustul meu. Inca era frumos si curat, dar nu mai era impresionant.
In 2013 parca eram in Pristina: aglomeratie, armata pe toate drumurile, blindate blocate in trafic, galagie, mizerie. Petra era pustie, sezonul inchis, dar am mancat cu fiu-meu cea mai buna mancare intr-o bomba de cartier. In Amman mergeam seara in Gardens la un restaurant unde fiul patronului vorbea romaneste, facuse medicina la Iasi. Si am fost si intr-un mall cu idiotul de varu-meu, care a spart motorul la Mitsubishi de 2 ori intr-o saptamana. In schimb la Ajloun am prins o vreme superba si zero aglomeratie. La Marea Moarta ne-am balacit cu un pluton de infanterie marina din Samoa Americana: erau toti micuti si rotunjori (nu grasi) si inotau ca niste foci. Iar Marea Moarta era cu cateva zeci de metri mai jos decat in copilarie, hotelurile de pe malul marii erau deja sus pe deal.
Am inteles ca nu mai avem ce cauta pe-acolo cand la taica-meu in cartier au inceput sa se auda in fiecare noapte rafale de arma automata. Not fun. Probabil urmatorii 10-15 ani nu mai dau prin zona. Lumea e suficient de mare, chiar daca nu are amintirile de acolo.
Căpşunăriţa 
Timpul curge altfel in Amman.
Cand aveam 8 ani, Amman era la apogeu: englezii nu plecasera de prea mult timp ca sa se strice, Iordania era la maximul prosperitatii (profita la greu de razboiul Iran-Iraq), orasul era mult mai mic, mai cochet si mai curat. Pana si Maan era curat, iar Aqaba era o mica bijuterie plina de corali si pesti tropicali.
Cand eram adolescent prin tot orasul erau reclame la Ultimul Mohican, tocmai aparuse in vara aia. Cutreieram orasul cu o tipa pe care nici nu imi mai amintesc cum o cheama, doar ca avea sanii un pic cam mari dupa gustul meu. Inca era frumos si curat, dar nu mai era impresionant.
In 2013 parca eram in Pristina: aglomeratie, armata pe toate drumurile, blindate blocate in trafic, galagie, mizerie. Petra era pustie, sezonul inchis, dar am mancat cu fiu-meu cea mai buna mancare intr-o bomba de cartier. In Amman mergeam seara in Gardens la un restaurant unde fiul patronului vorbea romaneste, facuse medicina la Iasi. Si am fost si intr-un mall cu idiotul de varu-meu, care a spart motorul la Mitsubishi de 2 ori intr-o saptamana. In schimb la Ajloun am prins o vreme superba si zero aglomeratie. La Marea Moarta ne-am balacit cu un pluton de infanterie marina din Samoa Americana: erau toti micuti si rotunjori (nu grasi) si inotau ca niste foci. Iar Marea Moarta era cu cateva zeci de metri mai jos decat in copilarie, hotelurile de pe malul marii erau deja sus pe deal.
Am inteles ca nu mai avem ce cauta pe-acolo cand la taica-meu in cartier au inceput sa se auda in fiecare noapte rafale de arma automata. Not fun. Probabil urmatorii 10-15 ani nu mai dau prin zona. Lumea e suficient de mare, chiar daca nu are amintirile de acolo.
ApreciazăApreciază