Iubirea și stilul de viață

Ne-am despărțit de ea și l-am rugat pe el să mă ducă acasă, motivând că-i pe drum. De fapt doream să mai rămân cu el câteva minute, schimbând onest și direct păreri și opinii, pe care nu le puteam spune între șase ochi. În timp ce a întors mașina, mi-au revenit în minte momente din timpul discuției abia încheiate în care familiaritatea noastră evidentă se manifestase prea deschis, de la întrebările detaliate despre prietenii și verișorii lui, la atingerea ușoară a mâinii lui, ce mi-a scăpat într-un moment de neatenție. Ea știa că noi fusesem împreună, ba chiar ne-a ajutat să mascăm legătura pe vremea când eram măritată, așa că nu a reacționat la familiaritatea noastră libertină de acum.

Rămași singuri am dezbătut aspectele nediscutate la masă, eu mărturisindu-i printre altele că mă întâlnesc cu cineva. El nu și-a ascuns curiozitatea, ba chiar și-a manifestat interesul de-al cunoște. L-am tachinat despre iubita lui actuală, cea care mi-a urmat mie, iar el a promis o invitație la nuntă, dacă se decide să-i dea inelul.  Printre rânduri a scăpat un ”dacă nu vrei să fii cu cineva, nu te reține nimic, nici măcar verigheta”, la care eu m-am simțit datoare să-i explic că, după separarea de fostul soț, eu nu mi-am dorit o relație serioasă (unde viziunile noastre intraseră în conflict), fiind prea îndrăgostită și fascinată de nevoia mea de libertatea.

Din politețe am ales să pun nereușita relației noastre pe seama dorințelor noastre diferite, a lui de a se angaja într-o relație stabilă emoțional și a mea de-a zburda prin lume. Am vrut să curăț atmosfera de epavele sentimentelor noastre cândva intense și să păstrez prietenia, pentru că-mi place compania lui, este interesant, isteț, glumeț și relativ de încredere.

Coborând din mașină am realizat că mi s-a confirmat încă odată că am luat decizia corectă în ceea ce-l privește, deși atunci când m-am despărțit de el nu știam prea bine de ce o fac. Aveam doar un sentiment ciudat că nu mă potrivesc în contextul pe care el îl crea, că nu-mi găsesc locul și nici spațiul în familia lui, în lumea lui, că stilul meu, așteptările mele, ce-mi place mie să fac și modul în care aleg sa-mi trăiesc viața, pur și nu se pliază pe așteptările și oferta lui.

A doua zi dimineața, în timp ce-mi puneam o rochie în stil Charlotte pentru muncă, mi-am amintit de incidentul mănușilor, când m-am prezentat la părinții lui acasă stilată cu o pereche de mănuși fără degete, pe care taică-său le-a luat în derâdere. L-am privit cu indulgență și, deși îmi stătea pe limbă, am evitat să-i explic, că-i vorba de stil. M-am abținut, pentru că știam că nu va duce nicăieri, ba chiar mă va lua de înfumurată. În schimb, am început să-mi pun problema la modul serios, dacă-i aceasta familia la care vreau să mă alătur, concluzionând că nu voi avea peste ani prea multe subiecte în comun cu ei. Câteodată pur și simplu nu aparții, iar după ce infatuarea dispare, rămâi cu  familiaritatea, lucrurile pe care le aveți și faceți în comun și sentimentul/nevoia aparținerii. Instinctul mi-a spus că acestea vor lipsi de aici.