Beirut

Am fost în Beirut în 2017 și m-a impresionat profund, regăsindu-mă complet în acest oraș mediteranean mirific. Din păcate am petrecut doar trei zile în acest loc, dorindu-mi de atunci să mă reîntorc. Impresia deosebită pe care mi-a creat-o acest teritoriu de basm a fost umbrită de realitatea dificilă pe care o trăiesc majoritatea locuitorilor ei, divizați economic în elita minoritară și foarte bogată și majoritatea săracă.

Plin de contraste, Beirutul m-a răscolit prin combinația de lux și sărăcie, într-un amestec de frumusețe și degradare, atât umană cât și arhitecturală, clădirile elegante cu geamuri din sticlă colorată făcându-și loc printre blocurile cu apartamente înghesuite, ale căror geamuri și balcoane erau acoperite de cearceafuri albe. De un stil aparte, Beirutul este plin de oameni frumoși, aranjați și eleganți, foarte amabili și joviali, dar divizați profund de povara urii și neîncrederii pe care și-o poartă reciproc pe baze religioase. Am aflat destul de repede că în Beirut afacerile se dezvoltă și relațiile se construiesc pe baze de credință, creștinii preferându-i pe creștini, iar musulmanii pe musulmani. De aceea o afacere de succes acoperă toate preferințele religioase, a trimite un musulman la un creștin ne fiind o mișcare inspirată sau de efect. Mândrii de moștenirea lor franceză, libanezii sunt un popor orgolios, cu o bucătărie delicioasă, una dintre cele mai bune din lume, și un gust aparte pentru artă, muzică, film, arhitectură și în general bunul gust. Libanezele sunt de-a dreptul fascinante, cu o preocupare aparte pentru aspect, aceste splendide nimfe ale frumuseții se prezentă mereu elegante, aranjate și manierate.

https://www.youtube.com/watch?v=9ORoCI2UK3g

Experiența Covid în Polonia

anshu-a-yAXbfq1wI7I-unsplash

Photo by Anshu A on Unsplash

Ne-am așezat cuminți la coada de la restaurant, când tipul din fața noastră cu mască pe față s-a întors parțial înspre noi ca să ne spună să păstrăm distanța, încheind cu textul sugestiv You do not want to have what I had. Am comentat în poloneză că-i textul pe care îl folosesc și eu când găsesc oameni ce așteptă la mine în scara de bloc, dar am păstrat cu sfințenie distanța. Căutând o masă liberă, am găsit una fain lângă domnul ce tocmai a sugerat că ar fi avut Covid. Deși eram în aer liber și la distanță, m-am așezat cu o oarecare ezitare. Tipul și-a scos între timp masca și conversa liniștit cu două gagici. Era posibil să fi spus la vrăjeală, mai degrabă părea genul, dar dacă era adevărat? L-am privit cu o ușoară preconcepție, ca pe un fel de paria socială, un ”lepros” al vremurilor curente, ca mai apoi să reflectez la atitudinea mea instinctivă.

De la începutul perioadei de Covid și chiar înainte să se declanșeze în Europa, am încercat să mă feresc pe cât am putut. Am purtat mască la ultimele două zboruri în ianuarie și februarie și am fost foarte atentă la igienă în timpul perioadei de izolare a Poloniei, spălându-mă pe mâini regulat. Am evitat întâlnirile în grupuri, locurile aglomerate sau apropierea fizică de oameni. De la alegeri situația Covidului în Polonia s-a ameliorat considerabil. A câștigat partidul populist, numărul de cazuri a început să scadă, iar prețul unui test la cerere s-a stabilizat la 500 de zloți. Lumea poartă mască ocazional, obligatorie în cabinetele medicale și în unele magazine mari, ce o oferă la intrare clienților, dar alegere în centrele comerciale, supermarketuri și pe stradă. Polonezii evită să călătorească în străinătate, înmulțindu-se turiștii la mare și la munte, iar restaurantele și locurile de agrement mai practică încă un număr limitat de locuri. Școlile se vor deschide din septembrie și așteptăm să vedem ce o să iasă.

Ceva filme

Am terminat de văzut aseară filmul despre Marie Curie, Radioactive, care a fost dezamăgitor. Deși începuse interesant, s-a stricat pe parcurs sub influența schimbării abrupte a cadrelor, de la stilul clasic la cel modernist, într-un amestec fără noimă. Partea tristă este că acele secvențe moderniste, derulate pe o muzică fără gust, au încercat fără de succes să prezinte momente și acțiuni cruciale din viața savantei, ieșind o cacealma. Pe același stil de alternare a clasicului cu modernismul forțat a fost construit și Tesla, un alt dezastru biografic.

Am găsit ostentativă și de prost gust a doua alternare prezentată în film, a vieții cercetătoarei, cu efectele ulterioare ale descoperirilor ei. Idea, interesantă și promițătoare, este ruinată de modul în care este pusă. Pe de o parte se încearcă să se expună publicului o femeie de o inteligență sclipitoare, modernă și pasionată, ce luptă pentru a-și putea continua munca și descoperirile, în speranța că vor folosi omenirii, asuprită de societatea științifică și masa populară, ce o judecă pe baza unor valori pe care ea nu le împărtășește, cum ar fi fidelitatea. Pe de alta sunt prezentate atât efectele benefice cât și cele malefice ale descoperirilor cercetătoarei, asupra cărora ea nu are de fapt influență, căci ce omenirea alege să facă ulterior cunoașterii binelui și a răului, nu este în reponsabilitatea celuia care îi înmânează această cunoaștere.