Am fost în Beirut în 2017 și m-a impresionat profund, regăsindu-mă complet în acest oraș mediteranean mirific. Din păcate am petrecut doar trei zile în acest loc, dorindu-mi de atunci să mă reîntorc. Impresia deosebită pe care mi-a creat-o acest teritoriu de basm a fost umbrită de realitatea dificilă pe care o trăiesc majoritatea locuitorilor ei, divizați economic în elita minoritară și foarte bogată și majoritatea săracă.
Plin de contraste, Beirutul m-a răscolit prin combinația de lux și sărăcie, într-un amestec de frumusețe și degradare, atât umană cât și arhitecturală, clădirile elegante cu geamuri din sticlă colorată făcându-și loc printre blocurile cu apartamente înghesuite, ale căror geamuri și balcoane erau acoperite de cearceafuri albe. De un stil aparte, Beirutul este plin de oameni frumoși, aranjați și eleganți, foarte amabili și joviali, dar divizați profund de povara urii și neîncrederii pe care și-o poartă reciproc pe baze religioase. Am aflat destul de repede că în Beirut afacerile se dezvoltă și relațiile se construiesc pe baze de credință, creștinii preferându-i pe creștini, iar musulmanii pe musulmani. De aceea o afacere de succes acoperă toate preferințele religioase, a trimite un musulman la un creștin ne fiind o mișcare inspirată sau de efect. Mândrii de moștenirea lor franceză, libanezii sunt un popor orgolios, cu o bucătărie delicioasă, una dintre cele mai bune din lume, și un gust aparte pentru artă, muzică, film, arhitectură și în general bunul gust. Libanezele sunt de-a dreptul fascinante, cu o preocupare aparte pentru aspect, aceste splendide nimfe ale frumuseții se prezentă mereu elegante, aranjate și manierate.
Căpşunăriţa 