Abuzul ca o realitate zilnică

Azi la punctul de vaccinare, plin de bătrâni. Ma așez la o masă ca să-mi completez formularul pentru cea de-a doua doză și din spatele meu aud: ești proastă, idioato ai scris greșit, ăsta e al meu tâmpito, stai aici ca o vacă. Mă uit în spate și văd un senior încruntat de vreo 70 de ani, aplecat peste o masă, cu o doamnă de aceeași vârstă, vizibil jenată și umilă lângă el. La un moment dat jignirile lui se întețesc în sala mare și tăcută. Iritată eu exclam un “oh, Boże”, la care asistentul ce se învârtea printre pacienți mă întreabă dacă totul este în regulă. Eu în răspund că este ok cu chestionarul, dar nu pot suporta să aud cum domnul vorbește cu doamna.

M-am ridicat de pe scaun și înainte să merg la ghișeu i-am spus doamnei că nu trebuie accepte un astfel de tratament, că o înțeleg, și eu fiind o fosta victimă a abuzului domestic, dar că nu trebuie să accepte!

Pe mine, fostul soț nu mă bășcălea chiar așa de degradant în public, deși am avut o fază nasoală în care și-a șters palma “glumeț” de ceafa mea, când am greșit în completarea formularului pentru buletin, după căsătorie. M-am simțit atunci profund umilită de gestul lui penibil, simulator al unei autorități pe care probabil și-o dorea asupra mea, produs într-un cadru sensibil, în prezența cunoștințelor tatălui meu ce lucrau în biroul pentru buletine al micului orășel în care părinții mei locuiesc. A fost absolut degradant gestul lui, dureros și umilitor. Nu am știut atunci cum să reactionez, în lipsa asertivității corecte și fără o educație adecvată în privința abuzului. Acum gesturile abuzive în public îmi s-ar imediat în ochi, mă irită și le combat deschis. Nu consider că viața este cea umilită în urma loc, ci agresorul care nu-și poate stăpâni mânia ce pune stăpânire pe el când frustrările sunt excesive.

Privesc cu alți ochi abuzul domestic, cu ochi care văd, cu urechi ce sud și îl întâmpin prin luarea atitudinii. Normal că nu mă pot băga în viața oamenilor, nu-i pot educa eu, însă le atrag atenția acuzatorilor și încerc să le arat o luminiță la capătul tunelului victimelor. Au făcut-o și alții pentru mine și o voi face și eu pentru ceilalți.

4 gânduri despre „Abuzul ca o realitate zilnică

  1. „idioat-o ai scris greșit, ăsta e al meu tâmpit-o”. Daca scrie asa, e o constatare. Stating the obvious.

    Trecand peste asta, e la moda autovictimizarea, e parte din intersectionalismul marxist impins la nesfarsit de socialisti: https://en.wikipedia.org/wiki/Intersectionality#Marxist_feminist_critical_theory . Care ar fi raspunsul corect:

    a) vai, ce eroina, erou al muncii socialiste opresat de patriarhatul alb, rasist, capitalist si toxic
    b) ridica-te si mergi (exista o carte cu acest titlu)

    bonus: ridicate, s-i, merg-i (varianta de scris de doctor)?

    Apreciază

  2. Merci pentru remarcile gramaticale, dar nu-i necesară ironia cu privire la doctorat, pe care l-am scris in engleză.
    Cât despre autovictimizare, nu știu dacă se potrivește în acest caz. Ce am povestit era o scenă tipica de abuz, tradițional și înrădăcinat. Doamna respectivă nu se va mai ridica, este prea bătrână și prea obosită.

    Apreciază

  3. Nu stiu cum se face ca in veci n-ar da doamna peste clasicul abuz in care ea il f la cap pe el. Sau asta se intampla doar acasa, in public il lasa pe el sa fie ala rau, ca are nevoie de validare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s