Când îți iubești cu adevărat munca

În diminețile reci și întunecoase de toamnă poloneză, când mă așez în fața laptopului la prima oră din zi, stoarsă deja de chef și energie, apăs butonul calendarului și număr zilele până la următorul salariu. Gândul la transferul semnificativ ce va apărea cu verde în aplicația mea mobilă la începutul fiecărei luni este singura motivație pe care o am, ca să nu-mi iau catrafusele și să mă car din acest birou modern cu multă lume și becurile mereu aprinse, fără ca să mă uit înapoi. În mod normal nu ar fi contat atât de mult banii, dacă nu aș fi în datorie, cu casa nouă neplătită și multe facturi ce vor apărea în curând precum ciupercile după ploaie, lucindu-și termenele de plată la conturile mele semnificativ subțiate.

Am schimbat locul de muncă în principal pentru bani și din câteva motive auxiliare, cum ar fi o nouă provocare ca să ies din rutină, o poziție mai strategică în firmă, mai multă libertate în luarea deciziilor și descotorosirea de mișeliile șeful prăfuit și frustrat. Decizia de-a accepta provocarea, mi-a răsturnat strategic toată rutina, inclusiv pe cea necesară, punându-mă în situația de a-mi dori cu ardoare libertatea de-a mă căra la alt loc de muncă, doar că alții nu-i dau atâția bani. Am scăpat într-adevăr de un șef frustrat pe model vechi, dar am dați peste alți șefi pe model nou, care nu-și acumulează frustrări, pentru că nu sunt filtre pentru crizele de mobbing ale proprietarilor, ci reflexii ale lor.

Ca de multe ori în viață, motivul principal a substituit rapid motivele auxiliare cu duritatea rece a posteriori, prezentându-mi fără drept de apel un nou contur al realității mele. Intenția principală a rămas, restul pierzându-se în ceață. Îmi lipsesc camarazii de la vechiul loc de muncă, foștii clienți cu dilemele, problemele și provocările lor banale, produsele interesante de care să mă pot bucura și eu, și mai ales liniștea dată de stabilitatea unui domeniu pe care îl cunoșteam, unde știam cum să mă mișc, părțile pe care trebuie să le manevrez și mai ales cum să anticipez.

Într-un fel, aș putea însuma concluzionând că m-am vândut pe bani mai mulți, chiar dacă nu-mi prea place acum tranzacția, am făcut-o, mi-am luat angajamente pe baza ei și cu cât mai repede o accept, cu atâta voi reuși să o înțeleg, să o îmbrățișez și să scot ce-i mai bun din ea.

În lumea dură a afacerilor nu-i loc pentru sentimente, idealuri mărețe, libertăți sau discuții de complezență. Pe nimeni nu interesează viziunea personală a angajaților, creativitatea lor artistică sau corectitudinea față de partenerii de business. Contează doar tranzacțiile oamenilor și a mărfurilor. Ești bun cât timp produci, când aduci clienți și generezi rotație de bani. Trebuie să fii loial și relativ supus față de proprietarul tău, în timp ce ești impetuos față de colegi și mai ales față de subordonați. Pe acest criteriu sunt aleși de fapt șefii, nu pe criterii de cunoaștere sau competențe.

Pe la amiază se așterne deja lumina, natura zâmbind sub razele unui soare cu dinți de toamnă poloneză roșcată. Număr orele și mă gândesc cu un dram de plăcere la activitățile după amiezii pe care le aștept cu nerăbdare, chiar dacă ele nu presupun mare lucru. 

8 gânduri despre „Când îți iubești cu adevărat munca

  1. Niciodata nu i-am inteles pe cei care se inhama la cheltuieli si credite doar pentru a fi nevoiti sa lucreze in regim corporatist pana la varste inaintate. In plus mai ai pretentii si de idealuri, vise …
    In principiu dupa o anumita varsta timpul devine mai important decat banii si nu prea iti mai convine sa pierzi 8 ore + tranzit la un job mai ales atunci cand ceea ce faci nu iti place.
    Pentru unii ( extroverti ) exista insa situatia in care statutul de pion la corporatie unde interactionarea si socializarea artificiala iti ocupa timpul si gandurile sa fie o varianta de dorit decat sa stea acasa degeaba si sa se plictiseasca cu ganduri depresive.

    Apreciază

  2. Scuze daca a sunat aiurea intrebarea. Sincer orice, cancanuri, barfe, prostii…orice amuzant. Am gasit blogul tau acum 2-3 ani (nu mai conteza ce prostii cautam pe net de am dat peste blogul asta :P) si mi-a placut din moment ce am continuat sa ma uit pana acum :P. Eu fac un doctorat (pe partea tehnica) la chicago (care e basically polonia de america), si, in stresul si incertitudinea de zi cu zi + o oarecare izolare (americanii sunt nice but distant, iar colegii predominant chinezi au cu totul alta cultura si simt al umorului), blogul tau ma amuza, plus ca sunt de acord cu multe dintre ideile pe care le-ai atins.

    Apreciază

  3. @IC – mișto, mă bucur ca îți place ce scriu. Chiar am in articol deschis despre experiența americană, for ca am o săptămână grea la muncă și nu am avut inspirație să-l termin. Dar vine în curând – mă motivezi să-l scriu mâine 😉.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s