Categorie: experiente

De prin Dubai

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

Ne întoarcem într-un tren gol, obosite, pline de adrenalină și foarte încântate de realizările noastre. Suntem pe high, dar de adrenalină, atunci când faci ceva mișto, care îți place și care nu a fost ușor. Eu scriu acest text în timp ce colegă-mea editează filmele din seara precedentă pentru social media. Sunt filmele în care eu mă produceam de zor pe scenă în Dubai. Pe față încă mai purtăm amândouă urmele machiajului de ieri, făcut la peste 4 mii de km distanță. Am avut doua zile intense, în care ne-am distrat și am muncit la cote maxime, trecând de la safari și sisha, la petreceri cu influețatori, memorat discursuri, umflat baloane cu heliu și pacificat indieni certăreți.

Am ajuns în Dubai cu o misiune dublă, să verificăm câteva puncte de vânzare și să organizăm evenimentul de promovare. Ne-am trezit în Dubai cu o listă de locații fără adresă, puțin timp la dispoziție, fără suficienți bani schimbați și într-o zi de vineri, când aproape totul era închis. Colega voia să facă și jumătate de oră de turism local prin suk, eventual să meargă și cu barca pe râul de lângă. E voiam să dorm, să stau la soare și să înot în piscină măcar câteva ore, dar surpriză, tocmai mi-a venit ciclul. Așa că am dat-o pe planul ei, și am luat-o spre Deira, de data asta cu taxiul, ca toți oamenii civilizați ce o ard prind prin Dubai, nu ca niște turiste hipsterițe rătăciți. Am vizitat câteva locații, am schimbat bani, am trecut râul și ne-am întors cu misiunea îndeplinită gata de safari. Nu știu de ce aveam noi în cap idea că o să vomităm la safari, așa că nu am mâncat nimic toată după amiaza, de teamă că ne vom goli mațele inoportun, într-o pungă pe bancheta din spate a unei mașini. Pe la 3 după-masă, rupte de foame, ne-am urcat într-o Toyota albă condusă de un paki emancipat și am început distracția. Tipul, a condus mișto prin deșert, ne-a povestit curiozități interesante, ne-a organizat sisha în tabără și ne-a ajutat să prindem un loc de frunte la mâncare.  Plimbatul cu mașina peste dune este frumos, amuzant, cu adrenalină și intens. A durat vreo 5 minute, cât m-am bucurat de distracție la maxim, pentru că m-a lovit gândul că, ce stupid ar fi să fac un accident la distracția respectivă. Știți poveștile alea cu cei care fac vreo prostie și se mai și filmează, așa m-am gândit că putem păți și noi, și mi s-a cam tăiat din chef. După vreo 40 de minute printre dune ne-am dus la o tabără, unde ne-am tras un tatuaj cu henă, promițător la prima vedere, dar care a doua zi a arătat ca o mâzgălitură cu căcat. Cum ne era foame și mâncare nu se servea, ne-am pus la fumat șisha, fiind singurele femei între bărbați de acolo. Normal că am fost servite ultimele și nici nu a vrut nenea cu cărbunii să ni-i schimbe, numai după ce a intervenit șoferul, care ne-a ținut companie bucuros. Era vineri, deci tabăra era plină cu indieni, care plătesc între 40-65 dirhami să meargă cu un autobuz și să mănânce într-o astfel de tabăra amenajată turiștilor, mâncare de supraviețuire servită la îmbulzeală în farfurii de hârtie. Pentru ei statul în tabără era atracția principală, în timp ce noi am fi înlocuit treaba asta cu plimbatul prin deșert. Mâncare nu a fost rea, dar ne era foame, deci nu am putut-o evalua corect, că am fi cam mâncat orice la ora aia. Pe drumul de întoarcere colega a schimbat numărul de telefon cu șoferul, ea în scopuri turistice (ca să cumpărăm safari direct de la sursă și fără tabăra), el în speranța unui futai, cum aveam să ne dăm seama ulterior, după numărul de mesaje cu care a scăldat-o.

Și cum în viața după plăcere urmează durere, a doua zi de dimineață, ne-am trezit cu o mulțime de chestii lipsă, organizate în cel mai pur stil de incompetență de către secretara noastră. La faza asta am început eu improvizarea, specialitatea mea de altfel. Prin contacte am rezolvat ca un român ce locuiește în Dubai și pe care nu-l cunoșteam, prieten de-al unui prieten, să mă ducă în ceva zonă dubioasă după niște butelii de heliu pe care le-am luat de la niște indieni. Bine că nu am mers cu taxiul, că adresa inițială era greșită, și dacă aș fi avut noroc prost, m-ar fi dus ăla, la ceva viol în grup. La colegă i-am organizat ajutoare de la distribuitor, care a trimis doua malaieziene harnice și o supervizoare indiancă, puturoasă, care stătea cu brațele încrucișate și se uita la alea. În timp ce umflam baloanele cu heliu, mă gândeam ce o crede supervizoarea aia despre noi, mari managerițe, care o ard în munca fizică, cu malaiezienele la un loc, fără grețuri. Ne-am transformat noi in dive ulterior, dar din păcate nu am inspirat-o decât să-și pună curul mare pe un scaun și să certe cu o altă indiancă la împărțitul pe gift box-urilor primite de la noi. Am mai primit ceva ajutoare de la hotel, care făceau un lucru și dispăreau, deci trebuia să-i caut de fiecare dată când doream ceva nou, pana am lăsat-o balta. Mi-a scris colega discursul și la ora 4 p.m. eram deja machiate, ca două păpuși, după standardele din Dubai, cu gene false, tocuri cui și selfie-urile încărcate pe Instagram. Colega s-a pus pe coordonat malaieziene, explicându-le ce să facă în timpul evenimentului, iar eu m-am pus pe repetat discursul, cu paharul Jim Beam în mână – stresată să nu-l uit și încercând să mă relaxez.

Am ținut-o în glamour toată seara, pe stilul Dubai, cu mii de poze făcute aiurea și cu oricine, într-o țară în care fiecare pierde-vară e faimos și un star de Instagram. M-am relaxat văzând nivelul, de fel competitiv al evenimentului, și gândindu-mă că, chiar dacă voi spune public o prostie, oricum nimeni nu mă cunoaște.

Jim Beam a ajutat la modul serios, discursul a ieșit bine și l-am urcat și pe Linked-in.

Relatii cu deja-vu

~ Căpşunăriţa ~ 30 comentarii

Relația cu fostul amant, mi-a amintit tot mai mult de o relație similara, trăita la un alt nivel, undeva prin liceu. Am cunoscut atunci un băiat, care m-a fascinat. Era polițist, deci am fost imediat prinsa la corazon, de brunetul brunet, nu neapărat frumos, ci mai degrabă atrăgător, având acel ceva, un magnet, ascuns sub o forța masculina interioara, mai mult indusa, decât reala. Am căzut din prima, după câteva cuvinte, fără sa ma gândesc prea bine la faptul ca tipul era in ceva relație, si ca, de fapt își cauta o nevasta, care sa-l îngrijească, sa-i gătească, calce, spele, sa-i facă ceva copii si alte treburi din astea, muierești, prin definiție.

Era si el fascinat de mine. Simțeam amândoi chimia irezistibila, ce plutea in aer de fiecare data când ne întâlneam. Era ca un drog, hrănit de o privire, de un gest sau o atingere, iar daca apucam si sa schimbam câteva cuvinte, momentul era suprem. In momentele rare si foarte apăsătoare petrecute împreuna, timpul se dilata, nu mai avea nici început si nici sfârșit, subiectele erau inepuizabile si inimile băteau cu o putere supranaturala. Orice logica sau orânduire era fără sens, pentru ca forța dopaminei ne hrănea mințile. Ne întâlneam rar, pentru ca drumurile noastre din realitate nu se încrucișau de fel. Eu îl duceam pe buze printre băncile din liceu, in timp ce-i scriam poezii neterminate, in care îmi declaram dragostea nemărginită si pentru fantasma iluzorie care era Doru. Apoi l-am dus o vreme prin băncile de facultate, in timp ce construiam si dezmembram relații normale, in care credeam si nu prea, cu alți bărbați fără de nume, când doar un nume îmi atingea inima.

In timp, umbra lui s-a estompat, odată cu evoluția mea. Ne-am mai întâlnit întâmplator, doar ca soarta sa ne confirme ca atracția încă exista si de multe ori când relațiile reale o luau pe panta descendenta, mi-au zburat gândurile înspre la el.

Nu, nu mi-a propus niciodată o relație adevărata, reala, palpabila, in care sa joc eu rolul nevestei, din simplul motiv ca nu mi s-ar fi potrivit si nici nu mi-am dorit eu vreodată asta. Nu as fi acceptat niciodată sa fiu o nevasta clasica, preocupata de treburi gospodărești, mândră de statutul meu si închizând ochii la relațiile lui extraconjugale, in timp ce ii cumpăram o cravata, care sa se asorteze cu rochia mea sau ii călcam cămășile mototolite de altele. Mai repede as fi înfipt un cuțit in bratele lui protectoare, daca as fi știut ca le încolăcește in jurul alteia, decât sa le accept in jurul meu, jucând un rol de fațadă si înlocuind-o de fapt pe mă-sa in viata lui.

Nu i-am propus niciodată nimic mai mult, decât seri înfierbântate si cuvinte sofisticate, pentru ca am știut ca viata lângă el e mult prea limitata pentru orizontul meu. Perspectiva de a fi nevasta polițistului din sat, de obicei învățătoare de profesie, mamă a cel puțin doi copii, cu mâncare pe foc zilnic si călcătorul in priza, e mult pra departe de viziunea mea despre viata si așteptările pe care le am de la mine.

Epilog

Într-una din vizitele mele prin România, am m-am întâlnit întâmplator cu părintii unei foste prietene apropiate din liceu, care știau desigur despre amorul meu cu polițistul din comuna alăturată.  Si, ca nici o legătură cu subiectul abordat, in vreme ce ma lăudau cat sunt de neschimbata, remarca mama amicei, din senin, mirata cat de tanata si frumoasa arat in comparație cu Doru, știi tu, polițistul, de care erai tu îndrăgostita lulea in liceu. Mi-a mai spus că,  acest fost el, s-a îngrășat, a îmbătrânit, dar încă mai umblă cu amante.

The Inner Circle experience

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Tocmai mi-am dezinstalat The Inner Circle, o aplicație de cuplărai cu pretenții, pe care am încercat-o pentru câteva luni. Mi-a recomandat-o cineva care locuiește în Londra și părea la prima vedere interesată. În aplicație se face un fel de selecție, ca să îi dea un aer de exclusivă, și se merge pe recomandări – de fapt se trăiește din recomandări, dacă nu vrei să plătești, ca și mine.

Idea aplicației este să cupleze oamenii ”de succes”, călători prin lume, din cele mai mari și faimoase orașe ale lumii (din Polonia s-au calificat doar trei), între ei. Deci din start, fiecare trebuie să-și etaleze în aplicație moaca din dotare, și la îndemnul aplicației să-și facă un PR beton, punctele forte fiind studiile, jobul, orașele care iți plac din lume și alte miorlăieli din astea, cu motto și tot, ce îți dau imaginea unei persoane culte, bogate, deștepte și umblată prin lume. Nobilă idea, dar slabă în practică, pentru că degeaba vine Muhammad cu Universitatea lui Germană din Cairo sau Evrard cu poziția lui de inginer în Paris, pentru că eu nu am de gând să mă complic cu frați de-ai profetului, mai tuciurii sau cioroi de-a binelea.

Am folosit aplicația sporadic, adică o dată la câteva săptămâni intrând acolo să văd noutățile, gen cine mi-a mai dat like sau ce mesaje am primit și cam atât. Am legat vreo doua conversații, însă nimic interesant, așa că am decis să o elimin. E posibil să nu fi mers la mine și din cauza locației, aplicația ne fiind foarte populară în Polonia. Din punctul meu de vedere la pretențiile cu care se prezenta aplicația, nu avea materialul necesar, pentru ca de turci e plin si pe Tinder.

Bavaria

~ Căpşunăriţa ~ 41 comentarii

Bavaria e frumoasă, păcat doar că-i locuită 🤪. E gluma standard despre România, dar se potrivește și aici. Poate exagerez, dar cinci minute de stat forțat în ploaie, dictate de o vacă nazistă, mi-au redesenat perspectivele.

Bavaria e frumoasă, ca o pânză nesfârșită, pictată cu dealuri înflorite, munți cu brazii verzi și piscurile înzăpezite. Din Bavaria s-au inspirat mai toți pictorii de peisaje de munte, cu doline romantice, alergate de animale vesele, arate de țărani harnici și împodobite cu castele frumoase.

Bavaria e ordonata, cu reguli stricte, taxe mari și viața pe de o parte liniștita, pe de alta destul de restricționată. In pachetul de clasa mijlocie primești din start acoperirea nevoilor principale: o casă, o masă, o mașină și ieșirile de weekend. Pentru pachetul standard e suficient să tragi la jugul obișnuit al celor 40 de ore săptămânale și sa-l plătești regulat bancă, pentru ca e luat pe credit. Dacă vrei ceva mai mult, lucrurile se complică, pentru că structura socială e construită in așa natură, ca bogății să rămână mereu bogați, iar săracii sa se mulțumească cu minimumul, care e mediu sau mediu plus in jurul lumii. Modelul acesta e construit in asa natura, încât rareori sa-i ambiționeze pe săraci la ceva mai mult. Confortul minim fiind asigurat, majoritatea sunt rareori  dispuși să investească extra pentru probabilitatea unui câștig și mai mare. Spre deosebire de USA unde nu prea ai nimic la start, aici ai baza, plus taxele, care te țin pe loc.

Confortul minim fiind realizabil și la nivel individual, nu doar in pereche, a dus in timp la  crearea unui număr tot mai mare de persoane singure, deoarece după o vârsta, acceptarea unui partener devine tot mai complicată. În lipsa nevoii, voința individuală este tot mai pretențioasă, asa ca Bavaria e plina de bătrâni singuri. Si din păcate, e plina și de bătrâni la volan, pentru ca fără mașină nu prea faci mare lucru pe acolo, nici măcar pana la un magazin decent nu poți sa mergi.

Oamenii au o simpatie unii față de alții, sunt sociali mai ales la nivel superficial, când relațiile păstrează o anumită distanță, desfășurându-se după aranjamente concret stabilite. Dar sunt si excesiv de constrânși de reguli, eliminându-și liberul arbitru pentru a respecta regulile, chiar dacă ele fac rău celor din jur. Din păcate încă mai au moștenirea asta si in Bavaria e mai predominanta.

Am vizitat doua din castelele lui Ludovic al II-le-a. Neuschwanstein, care a inspirat castelul Frumoasei din Pădurea adormită, are o arhitectură de basm cu turnuri semețe și o grotă interioară. Simbolul lui este lebădă, fiind decorat in jurul acestui element, cu mătăsuri albastre, culoare preferată a regelui boem, inteligent și homosexual. Arestat in acest castel, Ludovic a fost pasionat de muzică, arhitectură și regalitatea Franței. Pasiunea lui pentru curtea regală franceză a fost excelent transpusă în palatul Linderhof. Tapetat cu aur, broderii perfect lucrate și porțelanuri germane, la Linderhof își găsesc altarul regii, împreuna reginele si amantele lor. Cu un interior inspirat de Palatul Versailles, Linderhof a fost mai mult o rezidenta privata a regelui singuratic. Cu un personal de 10 servitori, palatul a fost construit pentru a oferi maximul de intimitate regelui nocturn, ce obișnuia să mergător la culcare la 6 dimineața și sa nu se trezească mai devreme de ora 3 după masă.

La Linderhof, pe o ploaie măruntă și rece ne-am adăpostit în fața palatului, sperând să așteptăm cele 5 minute până ne venea rândul la tur, relativ feriți de ploaie. Și în cel mai pur stil nemțesc, o ghida ne-a zis să trecem frumos în ploaie. Eram doar grupul nostru mic la coadă, cu copii si fără umbrele. Au comentat câțiva, iar eu i-am zis direct că e aiurea și inuman ce face, să ne arunce în ploaie pentru cinci minute, abținându-mă cu greu sa nu îi zic că-i pe stil nazist. Rigurozitatea exagerata si inutila mi-a lăsat un gust  scârbos, mai ales in momentul in care tu ca vizitator ești client. Un client care plătește bani grei, preturile la parcare si biletele de intrare fiind extrem de piperate. Pozele sunt interzise, de aceea am făcut puține, in cel mai pur stil românesc.

Sărbători Fericite

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Da, știu ca e Paștele in România, dar nu prea am cum sa sărbătoresc, ca tocmai ma întorc din Dubai. Da, ploua cu urări pe messinger, mai ales din alea forward-ate, cu iepurași incluși și oua colorate și flori de primăvară. Îmi plac la nebunie, in special cele de la oameni care nu au habar nimic despre mine, viața mea și cu ce îmi petrec timpul. Dar ma rog, vor sa se bage si ei in seama de sărbători. Numai ca nu le nimeresc, caci acum o săptămâna o ardeam la liber disponibilă la urări și singura printre polonezii catolici, iar acum muncesc deja și nu am vreme de politețuri. Timing baby!