The Inner Circle experience

Tocmai mi-am dezinstalat The Inner Circle, o aplicație de cuplărai cu pretenții, pe care am încercat-o pentru câteva luni. Mi-a recomandat-o cineva care locuiește în Londra și părea la prima vedere interesată. În aplicație se face un fel de selecție, ca să îi dea un aer de exclusivă, și se merge pe recomandări – de fapt se trăiește din recomandări, dacă nu vrei să plătești, ca și mine.

Idea aplicației este să cupleze oamenii ”de succes”, călători prin lume, din cele mai mari și faimoase orașe ale lumii (din Polonia s-au calificat doar trei), între ei. Deci din start, fiecare trebuie să-și etaleze în aplicație moaca din dotare, și la îndemnul aplicației să-și facă un PR beton, punctele forte fiind studiile, jobul, orașele care iți plac din lume și alte miorlăieli din astea, cu motto și tot, ce îți dau imaginea unei persoane culte, bogate, deștepte și umblată prin lume. Nobilă idea, dar slabă în practică, pentru că degeaba vine Muhammad cu Universitatea lui Germană din Cairo sau Evrard cu poziția lui de inginer în Paris, pentru că eu nu am de gând să mă complic cu frați de-ai profetului, mai tuciurii sau cioroi de-a binelea.

Am folosit aplicația sporadic, adică o dată la câteva săptămâni intrând acolo să văd noutățile, gen cine mi-a mai dat like sau ce mesaje am primit și cam atât. Am legat vreo doua conversații, însă nimic interesant, așa că am decis să o elimin. E posibil să nu fi mers la mine și din cauza locației, aplicația ne fiind foarte populară în Polonia. Din punctul meu de vedere la pretențiile cu care se prezenta aplicația, nu avea materialul necesar, pentru ca de turci e plin si pe Tinder.

6 gânduri despre „The Inner Circle experience

  1. Dar ashley madison, hapn, OkCupid, Lovely, Lovoo, etc. nimic?:)
    Ia si tu toate aplicatiile de iOS care au peste 10mil de utilizatori si da-i bataie :))

    Apreciază

  2. @Me – Serios? Pai dacă as trai din blog și as face asta ca pe un job, ar fi o idee. Dar din păcate nu e așa, deci am încercat unele chestii la genul de amator, sa văd și eu ce e nou și trendy in dating, dacă tot sunt singura.

    Apreciază

  3. Cam asa ceva.

    Aplicatiile gen sunt facute ca sa faca aia bani, nu ca sa gasesti tu repede pe cineva cu care sa te poti cupla.

    In loc sa alegi dintr-o colectie de profile cu descrieri cat mai detaliate, iti baga ei pe gat diverse/diversi dupa cine stie ce criterii (in afara de preferintele de varsta).
    Si pe urma da si sapa sa vezi daca aveti ceva in comun, aloca timp pentru intalniri, etc.

    Intr-un fel e de inteles de ce ai simplificat lucrurile la extrem.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s