Mă întorc din Varșovia cu trenul de 17:30. Părăsesc orașul cu un dram de regret și la o oră mult prea devreme pentru mendrele mele obișnuite, alegând să renunț la o noapte de alcooale și iarbă în compania arabilor pentru o seară liniștită la mine acasă, eventual în compania arhitectului și a prietenilor lui, cu care mă văd tot mai des în ultima vreme.
Duc cu mine remușcarea că am făcut alegerea greșită. Alegerea asta este din ciclul celor pe care oricum le-i potrivi, tot nu face click. Ultima oară când am trecut printr-o situația similară a fost în Berlin. Atunci am avut de ales între Bergheinn și întâlnirea cu un tip de pe Badoo, un farmacist care a venit din Halle două ore cu mașina ca să mă cunoască. I-am propus la modul mai serios decât în glumă, să intrăm în Bergheinn, când am trecut prin fața clădirii, dar a fost prea moale. M-am gândit ulterior cu regret că, l-aș fi putut abandona acolo, la intrare. Dacă nu m-ar fi lovit remușcarea. Remușcarea, care în situațiile acestea este perversă, căci o ai indiferent de alegerea pe care o faci. Este remușcarea inevitabilă, pe care decât să o iei în brațe, ai prefera să te tai dureros în două, ca să poți fi în două locuri în același timp, împăcând-ți și nevoile blânde și pe cele sălbatice, iar pe deasupra și pe ale altora.
Partea proastă în aceste situații, când ambele par bune și în același timp la fel de proaste, este că nici una nu-i ideală, neștiind niciodată, care-i cea corectă. Privind pe termen scurt cea mai bună alegere este de multe ori una, care pe termen lung are toate șansele să fie cea mai proastă. Retrospectiv, farmacistul din Halle a fost simpatic, m-am bucurat de compania lui vreo 4 ore, iar apoi ne-am făcut multe planuri și ne-am scris activ până prin perioada Crăciunului. Atunci i-am refuzat iniția de a petrece sărbătorile împreună în Halle, alegând să le petrec la mine acasă cu arhitectul. M-a mânat comoditatea stabilității, cu un bărbat cu care aveam deja câteva chestii în comun și eram compatibilă sexual, inhibându-mi spiritul de aventură cu un altul, care mă știa cu numele de pe Badoo.
Oricum ar fi, nici o alegere nu mă satisface pe deplin și în curând oboseala îmi va șterge regretele.
Și au plecat arabii, ofticați că nimeni în Polonia nu dă nici cât o ceapă degerată pe fițele lor de prost gust sau pe milioanele lor din bancă. Aici oamenii sunt capabili să-și facă micul dejun singuri și nu se oftică ca proștii că, restaurantele nu sunt destul de fițoase, că nu au șofer la scară sau că li-se spune că vor sta în trafic, dacă merg în direcția greșită. Printre oamenii culți, cu școli și care au muncit pentru ceea ce au, bijuteriile Cartier, gențile Dior sau hijab nu reprezintă semne de statut social și nici nu vin la pachet cu plecăciuni sau comportament de slugărime. Aici, nu ne înjosim în fața unei pizde rasiste, ca să o facem să se simtă specială și nici nu o elogiem, ca să-i creștem stima de sine. Și tot aici ii doare în pulă pe toți de faima lor locală, sau de nevoia lor de a fi serviți ca niște feudali dolofani. În Europa, noi nu ne închinăm la regalități, ne-am decapitat regii pe la 1700 iarna și nici nu ne udăm în pantaloni la auzul că cineva are vreo 15 milioane de euro în bancă. Să-i fie de bine și să-i folosească sănătoși. Pe aici nici nu ne închinam la oameni si când servim pe cineva, o facem cu respect, nu pentru ca ne impresionează că sunt bogați sau lipsiți de respect, chiar daca provin ei din GCC. In afară de faptul că Dubai este un oraș excentric și Saudi Arabia e o țară pe hartă, pentru polonezi tot GCC-ul lor nu-i decât un tărâm cald, conflictual și plin de arabi, pe care polonezii nu vor să-i vadă pe străzile de lângă casele lor. Să stea in „Arabia” lor, cam ăsta e mesajul.
Da, știu că o cunoaște pe Anastasia, s-a lăudat cu treaba asta, ca să arate ce tare este ea în bot. Ba chiar a scos de la naftalină o poză cu ea și cu Anastasia, că să ne-o lăfăie prin fata ochilor. Mă bucur pentru ea că-i are numărul de telefon în mobil, dar mă doare fix în pula pe care nu o am de treaba asta. Nu m-ar impresiona nici dacă l-ar cunoaște pe Papa de la Roma și toate cunoștințele ei pe interes nu compensează lipsa ei de bun simț și faptul că nu-i în stare să poarte nici măcar o conversație banală. In schimb știe foarte bine să se plângă despre tot ce o înconjoară, în arabă desigur. Nu de alta, dar nu prea le are cu engleză. Probabil știe doar comenzile pentru filipineze și atâta tot.
Eu am mai lucrat cu oameni bogați si caractere fitoase. Într-un fel e mediul meu, pot sa-l accept, de cele mai multe ori îl tolerez si parțial îl înțeleg, dar asta pana la un anumit punct. E punctul pe care arabii îl lasă cu mult în urmă, mai ales atunci când își dau arama pe față. Arabii sunt niște ființe cu adevărat goale pe dinăuntru, lipsiți de valoare, cultură sau umanitate. Impresia lor, că pot cumpăra totul, doar pentru că-și permit să fie slugăriți de niște filipinezi morți de foame, nu se verifică în Europa, printre oamenii educați și cu un simt al identității și al sinelui. Oriunde se găsesc muritori de foame, gata să lingă toate cururile murdare de căcat, dar pe aici ăia sunt mult mai putini, un fel de excepția și in nici un caz regula. Cu polonezii, chiar nu le merge, pentru ca au nimerit între un popor mândru și care nu se lasă călcat in picioare pentru niște arginți ori impresionat de fițe.
La plecare, au lăsat în urma lor o mizerie arabă. De drum bun, fost jefuiți în tren, probabil de un hoț iscusit și puternic tentat de cele cinci valize ale lor de marcă. Măcar a avut pizda material pentru snapchat.
Într-o discuție pe Facebook cu o fostă colega din România, care m-a cautat pe net, sa ma întrebe de sănătate turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma lovește cu textul: „vai, găsește-mi si mie un arab”.
Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umplute de curiozitate ii scriau: dar ai divorțat? Ma gândeam ca își caută un soț nou, dintr-o alta realitate, după ce primul a fost un eșec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu soț, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo căsătorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii răspund, decât ca, ii doresc mult succes si după multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu știe ca e măritată, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranță nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.
Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.
In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile financiare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional, statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.
Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.
Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.
O noua țara, o noua experienta … o pula, sunt intr-un zbor de Emirates, in care urla de zor un țânc pe care ma-sa, nu știe sa-l calmeze, in timp ce din spate ma lovește cu sarcasm in scaun o câcăcioasa de fetița, needucata de mă-sa, înfofolită in cârpa neagră. Bunele maniere nu-s pe lista, dar cum sa-și pună voalul islamic e vital.
Cu cât petrec mai mult timp printre ei, cu atâta îmi displac mai mult. Cu cât ii recunosc și cunosc mai bine, cu atâta sunt mai putin impresionata de ei si ceea ce reprezintă. Le știu pe de rost retorica, le anticipez mișcările și le recunosc aburelile. Sunt obosita de ei, deși mi-e atât de ușor sa-i inteleg, sa comunic cu ei și sa-i aburesc in retur, pentru ca știu ca mint la greu și le place sa fie linși in toate găurile, numai ca sa-și estompeze temporar frustrările. Alea multe pe care le au.
Sună atât de grandios sa trăiești in Dubai, să lucrezi in Dubai, dar de fapt nu-i o mare scofală și nici mândria națională. Dubai e glamuros, privit din afara, savurat dintr-o piscina cu apa rece, in timp ce temperatura din aer trece de 40 de grade, dar in substanță e banal, murdar și obscur, dacă tragi cu ochiul după bloc. Totul e aparenta, superficialitate, iar oamenii sunt mult mai religioși, îndoctrinați și ipocriți, decât par. Și chiar, se străduiesc sa nu pară. Nimic nu-i așa cum ti-se prezenta la prima vedere pe aici, de la locali la expanzi, toți prezintă o realitate falsă. Expanzii ăștia glamurosi, modele, stewardese sau ingineri, sunt toti intr-o oală, aceea a străinilor, divizată in funcție de naționalitate și salariul lunar. Toți faimoși in țara lor, vedete locale pe acolo (și știu ca-i moda in Romania pe gema asta), sunt terfeliți aici de localnici, care le dau muie stilat și de la distanta, cu reguli clare și rasiste, impuse fără drept de apel.
Calatoresc din Dubai in Kuwait, o țara mult prea lăudata de locuitorii ei, in timp ce musafirii au desființat-o fără de mila. Cei care ii displac pe arabi, le imputa lipsa de cultura, istoria inexistenta și civilizația superficiala, creată pe litrii de petrol, fără substanța sau spirit. Sunt curioasă, dacă o sa le dau dreptate.
…
Câteva ore mai târziu, după un film slab și mâncare locală in avion, aștept sa-mi primesc viza pentru Kuwait. Aștept printre alți străini, majoritatea asiatici, câțiva europeni și niște americani. Personalul de la vize se mișcă in reluare – standard in țările arabe, iar in fundal urla un alt copil. E frig și eu ma bucur ca am avut inspirația, sa îmi iau o pereche de blugi pe sub rochia elegantă. Mi-am mai tras și o bluza din trening peste, deci ma potrivesc perfect cu decorul. Arat ca o tigancă. In Europa stilul meu ar fi trezit controverse, dar aici faptul ca nu arat piele, indiferent ce am pe mine, ma face una din mulțime. Pentru ca, Kuwait nu e Dubai, și asta se simte de la intrare. Si in Dubai ești privit și etichetat după îmbrăcăminte, deși ți-se spune ca nu e așa, iar mulți vizitatori est europeni o iau de buna, dar dacă nu păstrezi măcar aparent impresia, ți-se trage covorul de sub picioare și nu știi de ce.
Cam atâta despre arabi, deși poate ar fi util de precizat ca visurile erotice ale româncelor, ca se mărita cu arabi sunt visuri și cam atât. Aici căsătoriile se fac pe interes, de obicei cu o consoarta locală, ca sa își păstreze privilegiile și beneficiile. Asta cu referire la localnici, adică cei cu bani, ca restul in belitea pulii, săraci și fără drepturi, iar aia ar lua cu plăcere o consoartă europeana, mai ales pentru viza Schengen. Iar dacă cumva, se nimerește vreunul sa încalce tradiția, fii sigura că o sa treci brav la islam, iar asta e valabil și in cazul săracilor.
…la vopsit de buze, ca intru intr-un video call cu clientii, si imi place sa arat bine cand, ii duc cu zaharelul sau le dau vesti proaste;
… la planuit calatorii de afaceri pe la arabi, desi e transpiratie multa pe acolo in perioada asta, cand bate 50⁰C la umbra, dar ne rugam la Allah sa coboare temperaturile macar la un 40⁰C, ca sa putem respira si noi;
… la scris poeme romantice, pentru barbati insurati, care viseaza romantism verde pe pereti si o pizda virgina;
… la citit presa, in care nimic nou nu se mai intampla.
Am mentionat ca sunt slab platita?
In rest, tristete mare aseara, a pierdut Anglia. Craig pe stadion in Moscova, eu acasa, cu o amica englezoaica, excentrica. Atatea e emotii, atata suspans, ca nu m-am putut abtine si am topit o sticla de vin rosu. Vive la France!
Căpşunăriţa 