Despre divorț cu seriozitate

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Divorțul nu este un concurs, nici o competiție, este o luptă. Câteodată lupta e pe viață și avuție, pe copii și posesiuni, pe părinți, socrii, prieteni și opinia publică, alteori lupta este despre viață și despre credite sau obligații, alimente și timp. Lupta poate fi deschisă cu participare generală sau tăcută, privată, în liniștea superficială a căminului cu obloanele trase, cu multe victime colaterale sau doar cu doi pioni, ce se lovesc reciproc în cerc închis. Divorțul nu este un concurs, căci acolo dacă participii o faci voluntar și poți renunța fără consecințe majore. Divorțul e pe viață, pe confort, pe consecințe, pe ceea ce ai, ai avut sau vei avea, iar participările fâstâcite și pline de falsă modestie sunt eșecuri deghizate. Așa că, permiteți-mi să nu cred în basme despre cupluri separate de bună voie și nesilite de nimic, pentru că, chiar dacă ulterior își afișează cu nonșalanta armonia, ea a fost dobândită cu vărsări de sânge sau măcar transpirație abundentă. E natural ca armonia să se instaleze ulterior în relațiile dintre partenerii divorțați și să afișeze amândoi cartea compromisului la vedere, dar s-a ajuns acolo după o luptă zdravănă, în care unul a luptat împotriva celuilalt. Normal că, după ce s-a instalat noua rutină, se pot lăuda amândoi, mai ales în perspectiva unei noi cuceriri, că s-au despărțit amical, alegând să-și șteargă din memorie fazele la care și-au scos ochii cu brio. Și eu, dacă mă întâlnesc mâine cu un tip care mă interesează și accidental ajung să vorbesc despre divorț, am să-i spun ca a fost o chestie de comun acord, că am ajuns la concluzia că nu ne înțelegeam și am decis să mergem pe drumuri separate. Diplomatic, nu? Și frumos și mincinos prin omisiune.

Divorțul nu e flori și parfum, indiferent ce îți spun aia care au divorțat și nici nu e ușor, pentru că însumează eșecuri, deznădejde și iluzii pierdute. Divorțul e o bătălie din care pot ieși doi învingători, unul singur sau nici unul, iar câștigul individual depinde de fiecare în parte.

Ca să ieși învingător din divorț trebuie să faci câteva lucruri de bază, iar ele ar fi cam așa:

În primul rând îți faci un plan. Și dacă tu vrei să părăsești și când te aștepți să fii părăsit. Planul ți-l structurezi în funcție de ceea ce vrei să obții în urma divorțului și cum îți dorești să arate viața ta după divorț, unde și cum vrei să trăiești, pentru că divorțul nu e un scop, e un mijloc. Dacă vrei să te desparți, ca să fii cu altcineva, atunci acesta este țelul tău, deși după părerea mea nu este un țel tocmai bun, pentru că ai mari șanse ca persoana nouă să aibă multe carențe pe care le are persoana curentă. Dar, este un țel și în realitate unul dintre cele mai comune țeluri. Sunt și oameni care, atunci când știu că vor să divorțeze, îți caută o nouă persoană care să le ofere garanția că există și altceva, iar dacă tot fac saltul, vor să fie siguri că au parașuta în spate. Amanții cu care treci prin divorț sunt amanții parașută, câteodată rămân, alteori se desprind.

Apoi în funcție de țel și viziunea pe care o ai, trebuie să îți faci o listă cu ceea ce vrei să câștigi în urma divorțului (libertate, bani, casă, etc.) și cu ceea ce poți să pierzi (bani, confort, timp cu copii, falsa afecțiune, siguranță, poziție socială, etc.). Pune bine asta în balanță, vezi care sunt lucrurile importate pentru tine și treci la planul doi, cum să lupți pentru ele.

La faza asta mulți inițiatori de divorț fac pasul înapoi, pentru că atunci când pun avantajele și dezavantajele în balanță, reiese ori că au prea mult de pierdut, ori că au prea mult de luptat. Este și asta o alegere. Și, ca orice alege, pe termen lung, creierul nostru o va vota drept corectă, pentru că așa suntem programați să facem, căci altfel nu ne-ar lăsa remușcările să putem funcționa. Când cealaltă parte inițiază divorțul, e bine să îți faci și tu planul, ca să știi măcar ce vrei să obții. Așa că șterge lacrimile și treci la muncă, jelitul lasă-l pentru după.

Planul de divorț se începe cu o vizită la avocat, care trebuie făcută cât mai repede, chiar dacă doar scârțâie treaba, pentru că îți poate clarifica multe aspecte și îți poate evalua exact poziția în care te afli. Cel mai bine e să-ți alegi avocatul pe bază de reputație, pe recomandare și în nici un caz să nu fie un prieten de familie (oricum nu se baga prietenii de familie, dar cel mai sănătos este să-i eviți din start). Pentru că-l plătești, întreabă-l tot ce-ți trece prin cap, fără jenă și scoate tot din tine, pentru că nu știi niciodată cum un lucru care ție ți-se pare lipsit de importanță, îți poate aduce beneficii. Cere-i soluții, la cum ar aborda el problema ta, în așa fel încât să obții ce era pe prima listă și să eviți să pierzi cât mai mult din a doua. Dacă nu îți convin răspunsurile sau nu ți-se potrivesc, consultă un al doilea avocat. Nu te zgârci la bani, pentru că asta e viața ta și acum e momentul să lupți pentru ea. Construiește strategia cu avocatul și începe prin a aduna dovezi, cât mai multe. Nu te da înlături de la ați înregistra jumătatea la nevoie, dar nu exagera cu spionajele și camerele de supraveghere, pentru că nu face o impresie bună la judecătorie și te consumă pe tine mai mult pe interior. Analizează-ți bine situația și începe să-ți numeri martorii. Dă-ți drumul la gură, spunând deschis ce te nemulțumește, dar nu  la modul de bârfă, ci concret și în câteva cuvinte. Nu e cazul să faci pe misteriosul/a la faza asta, pentru că oricum oamenii vor bârfi și în loc să vorbească aiurea, mai bine spune-le tu clar și concis situația în care te afili și ce te-a mânat să iei decizia. Știu că e nașpa și nu o să fie plăcut să speli rufe în public, dar dacă taci vei fi acuzat de mai rele, așa că cel mai bine e să-ți oferi o șansă de a-ți face vocea ascultată. Nu trebuie să te spovedești la fiecare, dar îți trebuie un răspuns care să pară temeinic și hotărât. Cu cât îl scoți pe gură mai repede, cu atâta vei fi cicălit mai puțin pe tema asta.

Plănuiește-ți viața în etapa următoare, unde o să locuiești după separare, din ce o să te întreții, cum o faci cu copii. Prezintă-ți planurile și susține-le în fața partenerului, chiar dacă el/ea se vor da cu curul de pământ că nu le convine. E multă dramă inutilă la divorț, chiar dacă ambii știu că la asta se ajunge și mereu vor fi scoase de sub preș câteva polițe neplătite, dar cel mai important e să te ți de viziunea ta. După ce v-ați separat cu locuința, evită să discuți divorțul cu partenerul, trimite-l/o la avocat, pentru că orice discuții inutile nu îți sunt în avantaj. Nu accepta să te întâlnești cu avocatul lui/ei fără avocatul tău și dacă vrea ceva la telefon, cere-o în scris, chiar dacă este o chestie banală. Ai avocat, folosește-l, ca pe un burete, pentru că discuțiile inutile vor fi inutil de obositoare, îți vor mânca timp inutil și nu valorează nimic. Contează doar decizia de la tribunal și pe aia trebuie să fii concentrat/ă.

Urmează-ți planurile cât mai exact, nu te îndepărta de ele și trage aer în piept. E doar o stare de lucruri, care se poate schimba, iar la final va veni și ușurarea mult așteptată.

De weekend

Sambata seara, am avut una dintre cele mai rapide întâlniri. O experienta interesanta. A durat exact 45 de minute, pentru ca tipul îs plănuise altceva după o ora, si cum am întârziat amândoi, atâta timp ne-a mai rămas la dispoziție. No hard feelings, cum se zice, chiar îl inteleg. Când nu vezi moaca uneia, nu știi la ce sa te aștepți și timpul e prețios. Pentru ca nu am vrut sa-i dau nr de telefon, i-am zis de la început ca, putem încheia întâlnirea după 3 minute, dacă nu ii convine cum arat. Nu a fost cazul, ca era super încântat de mine si surprins ca arat bine. Mi-a zis de la inceput ca trebuie sa se tireze in 45 de minute si pentru mine a fost ok. Ba chiar m-am simtit usurata.

Despre el, așa pe scurt: IT-st (eu am noroc la din ăștia 😂), divorțat, cu doi copii, ii place fotografia, călătoriile și sushi. E simpatic, masculin, bine făcut, geamăn (hmmm), are apartamentul lui si cica, fosta casa a lasat-o la copii, care stau impreuna cu fosta nevasta. A zis ca a divortat de comun accord, desi cumva, nu prea le cred eu pe astea. Ce tip intreg la minte, de buna voie si nesilit de nimeni, lasa casa la copii, care au 4 si 8 ani, dar sta in ea fosta cu ceva gagiu de al ei???

Ce nu mi-a placut la intalnire a fost rapiditatea in schimbarea informatiei, totul pe modul fast forward, eu asa, eu pe dincolo si tu ce faci, cati copii ai, cu ce te ocupi. Tipul a turuit incontinu, ca nici nu am apucat sa-i spun cu ma numesc, altfel decat pe Tinder. Apreciez intalnirea scurta, dar as fi preferat sa schimb mai putine informatii si mai profunde.

Pentru ca nu avea cash la el, cica de obicei nu are, a trebui sa de-a o fuga pana la bancomatul de afara. Stiu, puteam plăti eu, ca aveam bani in cash si poate ar fi fost frumos sa o fac, dar… na, nu am avut chef. Cumva nu mai am chef de gesturi de din astea din prima, pentru ca nu stii pentru cine le face si daca mai pupi  return of investment.  In tinerețe as mai fi făcut-o cu siguranța asta, dar acum nu, si nu cu gagii de pe Tinder. Daca ne mai vedem, poate platesc eu data viitoare. Dar asta e cu un DACA mare.

Și cum tot ma spălasem pe par inainte de intalnire, si-mi  pusesem machiajul și îmbrăcamintea de ieșit in oraș, am zis sa utilizez la maxim investiția, remarcata și de alți masculi din local, asa ca dupa intalnire m-am dus sa ma întâlnesc cu o amica la un alt local 😉. M-am intors la trei noaptea acasa, doar ca a doua zi, la petrecerea fiica-mi sa ma plang la cuplurile casatorite si cu zgarda la gat cum sunt somnoroasa dupa o noapte in oras :).

Fifty Shades de prostie

In weekend m-am uitat si eu la Fifty Shades (darker si freed, cica), ca sa ma educ  in treburile muieresti, iar in timp ce il urmaream am mai tras si un gatit, deci dama perfecta.

Tin minte ca, atunci cand au aparut filmele astea, era plin Facebooku de evenimente cu gagici, ce se adunau sa-l vizioneze impreuna, ca mai apoi sa-si declare online satisfactia pentru experienta unica.

Printre salate, intriga lipsa a filmului, budinca de ciocolata, evenimente si actiuni in film care nu aveau nici o legatura intre ele sau cu logica, tarta cu prune si modul fast forward pe care l-am urmarit, am ramas cu cateva nedumeriri despre trilogia asta, care le lasa pe muieri ude si incremenite de placere.

Trecand peste faptul ca inca se bate in piua la greu pe iluzia tema Cenuseresei, in care tot ce viseaza un barbatul tanar, frumos si bogat, e sa-si imparta averea cu prima gagica frivola si saraca, care ii apare in cale, nu prea pricep eu, cum poti face un film despre sex si sado maso, dar fara supt de pula? Probabil o fi un nou trend printre barbatii tineri, care nutresc doar sa ofere cadouri, de preferinta iphone-uri roz, sa cumpere case si sa-si imprumute Audi-ul ala mistocar la gagici, dar fara sa le dea pula la un lins sanatos.

In rest filmul e foarte educativ pentru muieri. Afli din el ca, s-a inventat un nou tip de ruj, ala de-l poarta eroina principala, e roz-violet si pe viata, adica sta pe buze si cu gura inchisa si cu ea deschisa, si cand mananci, si cand te trezesti dimineata cu curu in sus in pat, si cand te bat rapitorii. Apoi esti invatata ca ar trebui sa te simti vinovata si de rahat, daca ai iesit la baute cu o amica fara permisiunea sotului, plecat in alt oras. Pai nu-o ok sa nu-i raspunzi la telefon, iar daca te-a sunat de 6 ori deja, poti fi sigura ca ai belit-o, mai ales cand are garda in curul tau si oricum stie ce faci.

Foarte educativ filmul: abuzul psihic e ok, ca doar nevestele trebuie sa ceara voie, pula nu se suge, machiajul ti-e permanent lipit de fata, iar tot ce vrea un barbat e sa-si imparta banii cu tine. Nici nu ma mira succesul la femei, lol!

Barbatii frumosi

Ii vezi pe strada, la magazin, in cluburi sau cafenele. Au o privire unica, o fata de fotomodel, tocmai coborat dintr-o revista. Sunt barbatii frumosi la fata, cu moaca perfect finisata si privirea in vant. Sunt frumoșii universal frumoși, care se ridică deasupra preferințelor individuale ale doamnelor, frumoșii universal acceptați de toate, adică tocmai aia frumoși rău de tot.

La început, te intrebi daca nu sunt gay, ca mai toate iluziile vandute femeilor, si aflii cu ușurare ca preferă pizda, visand mai departe cu ochii deschisi, să ți-o satisfaca tocmai pe a ta.

Ii doresti, clar, si dupa ce pui mâna pe ei, îi defilezi ca la paradă pe la toate amicele tale, ca să crapă ficatu in ele de ciuda, ca sunt rari, pretențioși și mereu indisponibili emoțional. Dar sunt frumosi, țuce-i mama, să-i țuce, de-ți vine să le mănânci pipota.

Și, după ce ai trecut de faza de euforie, si ai facut turul pe la toate neamurile cu ei de mână, începi sa le descoperi treptat defectele, adica alea care stateau acolo, fix in ochii tăi, dar pe care ne le puteai vedea, orbită de moaca lor frumoasă, de fotmodel, de revista, și de ce o mai fi.

Si defectele astea variau, ba unul o avea mică, ceea ce-i păcat mare), ba altul nu se spala pe dinti (și când pute gura, parcă frumusețea nu-i mai așa de palpabilă), ba celalalt duce în spate sechele de nesiguranța și comportament grave. Și, mai toti, la un loc, aveau un punct comun: stateau prost cu finanțele. Mă rog, se mai întâmplă, că nu toți tragem lozul la naștere să venim pe lume cu lingurița de aur deja fixată în gât, dar ne descurcăm ulterior, mai muncim, mai învățăm, mai un șmen ceva, mai o idee de facut bani. Doar că frumoșii, inzestrați cu un chip miraculos, nu au și darul asta, al banilor. Nu v-ați întrebat niciodată, de ce găsești mai repede frumoși în tranvai, decât la volanul unei mașini? Ca să nu mai zic de alea mișto, conduse în majoritate de burtoși, borâți. Și dacă, mai există și excepții, nu-i pentru că au ei bani, ci-i pentru că locuiesc la prietenă, și ca să-si mai alinte din frustrari au luat și ei o mașină scumpă în rate pe zece ani.

Cumva, toți frumoșii aștia, cu care am avut și eu de-a face, doar mi-am cules și eu câțiva pentru colecție, se declarau bucuroși și foarte bine pregătiți pentru a-și lua in cârcă rolul de întreținuți. Nu se dădea nici unul cu capul de piatră în a excela în rol de întreținător, ba dimpotrivă, îmi povesteau cum nu au ei nici o problema cu femeia muncitoare, în timp ce ei vor împinge cu brio căruciorul. și voiau și câte trei copii. Unul chiar a încercat să mă ademenească cu promisiuni, despre cum m-ar aștepta el parfumat, spălat si dornic, cu mâncare pusă pe masă, dăcă mă ofer să-i iau sub aripa financiaro-protectoare.

M-am uitat în oglindă, am zis că nu-s urâtă și nici încă babă, m-am uitat în cont, am zis că nu-s încă milionară, iar apoi m-am uitat în creier, tăind de pe listă frumusețea, ca și criteriu principal în alegerea unui bărbat.

Mirajul arabilor

Într-o discuție pe Facebook cu o fostă colega din România, care m-a cautat pe net, sa ma întrebe de sănătate  turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma lovește cu textul: „vai, găsește-mi si mie un arab”.

Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umplute de curiozitate ii scriau: dar ai divorțat? Ma gândeam ca își caută un soț nou, dintr-o alta realitate, după ce primul a fost un eșec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu soț, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo căsătorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii răspund, decât ca, ii doresc mult succes si după multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu știe ca e măritată, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranță nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.

Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.

In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile financiare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional,  statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.

Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.

Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.

Noi rezolutii

Am decis sa ma concentrez pe alte lucruri, decat sentimentele pe care le port sau nu pentru un domn anume, insurat. Cumva partea asta sentimentala imi manaca prea multa energie, pe care prefer sa o investec in ceva mult mai eficient, cum ar fi sa fac bani, sa invat sa conduc o  motocicleta si sa-mi „fac” o casa. Da, e cam nasol sa mergi la drum de unu singur mai ales cand, majoritatea are pe cineva, cu care sa isi imparta viata, care sa le dea o imbratisare la momentul potrivit sau un futai la nevoie. Insa, persoana aceea „de acasa” vine la pachet si cu multe asteptari, nervi si multe sechele, mai ales dupa o varsta. Si cel mai grav e ca, cel putin mie imi consuma mai multa energie, decat iti da. Sau poate ca am ajuns eu la punctul in care accept ca trebuie sa merg mai departe singura, si nu ma mai deranjeaza lucrul asta.

Nu stiu cat ma va tine noul meu aranjament, dar din cand in cand mai trebuie omul sa faca si curat. Asta nu insemna ca o sa stau pe sec, ci pur si simplu ca o sa ma concentrez in relatii pe minimul de investitie posibil si fara vise erotice de termen lung.

Mirajul arabilor

Intr-o discuție pe Facebook cu o fosta colega din Romania, care m-a cautat pe net, sa ma intrebe de sanatate  turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma loveste cu textul: „vai, gaseste-mi si mie un arab”.

Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umblute de curiozitate ii scriau: dar ai divortat? Ma gandeam ca își caută un sot nou, dintr-o alta realitate, dupa ce primul a fost un esec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu sot, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo casatorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii raspund, decat ca, ii doresc mult succes si dupa multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu stie ca e maritata, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranta nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.

Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.

In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile finaciare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional,  statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.

Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.

Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.

Discutie cu prietenii mei mai tineri si mai destepti

Eu (incantata): vrei sa vezi ce mesaj am primit de la englez?

Ea (curioasa): da, chiar eram curioasa.

Eu (incep sa citesc, cu capul intreptat spre nori): I will see you soon, my beautiful Romanian friend, very proud to know you…

El (ne intrerupe, sictirit): iti pierzi vremea degeaba cu toti ratatii, in loc sa iti investesti timpul in a face bani.

Eu (dupa o secunda de meditatie si putin rusinata): ai dreptate.

Cam la concluzia asta am ajuns si eu, in ceasul al doispelea si cam incet, ca imi pierdeam vremea cu toti ratatii in loc sa fac niste bani, ca lumea. Sunt la un nivel din asta, in care am tot ce imi trebuie si fara fortari majore traiesc chiar ok… dar nu sunt la nivelul pe care mi-l doresc. Si cu siguranta, nu am chef sa imbatranesc saraca. Am vazut diferenta, e groaznic si chiar foarte trist.

De pe Tinder adunate (și traduse)

– Salut, ce cauți?

– Pe tine 😉.

– Vrei sa fii amanta mea? 😉

– Nu știu, nu te cunosc. De ce îți cauți amanta?

– Ca la nevasta i-a scăzut libidoul…

– Atunci schimbă nevasta.

Placa veche, de când societatea a inventat căsătoria. Este plină lumea de bărbați care s-ar fute, dar nevestele nu mai dau, iar lor le lipsește bravura să schimbe peisajul și să accepte lipsa confortului, a comodității și a banilor, în schimbul plăcerilor carnale.

Și încă o placă la fel de veche, este plina lumea de femei măritate, dar pe care bărbații nu le mai satisfac, iar lor le lipsește curajul, banii și cheful de muncă să-și schimbe soțul.

Într-o lume perfectă, ar fi mai simplu și mai eficient toți dacă ar divorța nemulțumiții, schimbându-și partenerii între ei. În fond, de ce sa nu faci switch dacă tot nu merge. Switch & Reset. Și de la capăt. Doar că în lumea perfectă banii ar trebui să atârne mai ușor în luarea deciziilor, iar acest sistem social nu a fost încă inventat de umanitate!

Când știi că te afli în compania greșită

glass-602889_1920

Image by Tommy Takacs from Pixabay

Foștii socri sunt genul de oameni cu care stai de vorbă fără să te întrebi ce cauți la ei în casă și pentru ce mănânci cu ei la masa. Trăiesc bine, sunt educați, cultivați, experimentați și inteligenți, iar discuțiile pe care le poartă se extind la orice subiect, care v-a fi analizat cu o anumită doză de obiectivitate, fără prea mari frustrări ori concepții învechite și nici un caz prin filtrul a ceea ce spun vecinii. Din păcate am ajuns să ne spălăm urât câteva rufe murdare, însă apreciez la ei o anumită cultură, deschidere și educație.

După ce m-am separat de familia poloneză a fostului soț, am avut la scurt timp o tentativă de-a mă readopta într-o familie nouă, ce venea la pachet cu noul iubit. Nu le-au convenit de la început că eram divorțată și cu copil, dar ca urmare a unor lungi și complicate intervenții din partea gagiului de a fi acceptată, am fost până la urmă invitată de părinții lui la ei acasă de Crăciun. Anticipat, le-a trimis câteva cadouri frumos împachetate, pe stilul din fosta familie, dar mișcarea nu a mers, pentru că ei nu-și făceau cadouri de Crăciun și s-au simțit mai degrabă obligați să-mi ia ceva la repezeală, decât bucuroși.

La masă, după prânzul tradițional cu rață, ne-am așezat la un pahar de vorbă, subiectul local fiind bârfitul neamurilor lor și generalități subiective în care părerile și viziunile noastre despre lume s-au ciocnit. Mărul discordiei l-a reprezentat bătaia administrată copiilor, care în opinia mea nu are justificare, iar în a lor este o formă de educație. Mi-am dat seama că le-am atins o coardă sensibilă afirmând că, părinții ce-și bat copii o fac din frustrare pentru propriile lor nemulțumiri din căsătorie și față de partener. Ardoarea cu care tatăl iubitului s-a grăbit să-mi combată teoria, afirmând mai mult pentru el, că a fost fericit cu nevastă-sa toată viata și când și-a bătut băiatul, mi-a confirmat doar ceea ce spuneam. Știam de la iubitul meu că taică-său a înșelat-o pe maică-sa, iubind cu ardoare în tinerețe pe alta. Dar, cum pe vremea respectivă (și pe alocuri încă în timpurile curente) divorțul era similar nu doar cu  abandonul nevestei, dar și al copilului, el a luat decizia să rămână în căsătoria nefericită de dragul copilului.

Lipsa de sinceritate și obiectivitate m-a dezamăgit, însă toleranta mea a ajuns la punctul critic într-un moment de liniște, după un căscat uriaș cu dinții știrbi și cariați ai mătușii iubitului meu, urmat de îndesatul tacticos al cămășii și al pulovărului în pantaloni. A fost clipa în care am simțit că mă lovește o măciucă fictivă în cap și am început să mă întreb, de ce mă simt atât de străină cu acești oameni, jenată cumva de prezența mea acolo, extraterestră printre ei. M-am găsit profund deranjată de primitivismul lor, de frustrările amestecate cu invidie pe care le cultivau față de oamenii mai avuți ori proprietari de afaceri, și superioritatea falsă pe care o afișau față de mine.

Nu mi-a plăcut vizita și în cele din urmă m-am predat realității, acceptând că nu sunt destul de bună pentru fiul lor, încă puternic dependent de opiniile părinților la 30+, fără casa lui și șofer pe mașina părinților, făcând mea culpa din fițele mele de buziness lady, doamna doctor independentă financiar, descurcăreață, tânără și frumoasă, cu casa și mașina mea, și probabil un salariu mai mare decât al potențialul socru auto știutor.

În loc de cadou de despărțire, le-am lăsat fiul să mă părăsească, motivat de lipsa mea de empatie pentru crizele lui personalizate și fără efect, manifestate regulat, pentru a-mi atrage atenția și a-mi forța mâna ca să ne mutăm împreună.