Observ încă active și în Polonia multe obiceiuri comuniste, cum ar fi cadourile pentru învățătoare (aici există o învățătoare principală pentru clasele 1-3 și încă una de ajutor) la final de an școlar. Partea bună este că o parte dintre părinți se opun pe față acestor practici, obiectând postfactum ca din fondul clasei, nu prea legal nici acela, să se cumpere la final de an bijuterii pentru învățătoare. Și, totuși se cumpără! La fiecare sfârșit de an școlar din ultimii trei s-a luat de fiecare dată câte ceva, ba cercei, ba brățări ori lănțișoare. Dacă înainte întrebau pro-forma, dacă părinții acceptă să fie cumpărate din banii lor cadourile respective, anul acesta decizia a revenit exclusiv comitetului de trei părinți ce administrează banii clasei. Le-au cumpărat și le-a înmânat, după care au trimis un email audienței cu informația achiziției și cererea ca, cei care nu și-au plătit integral contribuția la fondul clasei, să o facă urgent. Și așa, a început țigănia poloneză online. O parte dintre părinți s-au revoltat că, nu și-au dat acordul pentru bijuterii și nici măcar nu au idee cât au costat, în timp ce cealaltă s-a apărat că nu a primit mulțumiri pentru efortul achiziției și înmânării, iar la mijloc au căzut lingătorii de cur. Eu m-am ținut departe de dileme respective până acum, alegând să închid ochii la faza cadourilor, pe care nu le-am găsit potrivite, dar nici suficient de provocatoare, ca să mă cert cu țațele clasei. Cadourile au fost de fiecare dată cumpărate la inițiativa țațelor clasei, acele mămici cu copii mediocrii, ce simt nevoia de-a da cu banul în compensarea lipsurile pruncilor și pentru de a unge mai cu spor calea spre condeiul învățătoarelor, că poate va fi de folos. Învățătoarele au fost însă, de fiecare dată foarte verticale, în ciuda nevoii țațelor de ale îndoi coloana.
După ce s-au mai calmat spiritele, le-am scris un email pe care plănuiesc să-l și execut începând cu următorul an școlar.
”Ca o persoană ce a lucrat în sectorul educației ca profesor academic apreciez că, a oferi cadouri profesorilor, altele decât flori sau cărți, nu este etic sau moral. Această veche tradiție comunistă pune în prezent profesorul într-o poziție penibilă. Sper că vom decide să renunțăm la acest obicei începând din clasa a 4-a și personal, nu doresc să mai particip la el pe viitor.”
Am observat în timp că este suficient să fiu calmă când îmi comunic deciziile și agitații din jur vor înțelege că sunt și autoritară, mai ales când le pun în aplicare în conformitate cu cele declarate.
Căpşunăriţa 