Etichetă: călătorii

Calatoriile

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Sunt in tren spre capitală, Wawa cum se zice pe aici. E un tren curat, civilizat și rapid, noul standard polonez la călătoriile feroviare. Nu are wifi, dar supraviețuiesc 3 ore, doar cu internetul de pe telefon 😅. Sunt liberă, sunt singură și îmi place. În trei zile plec in Dubai, vin înapoi pentru cinci zile și plec din nou, iar după ce ma întorc, merg în Germania în vacanță să-mi vizitez o prietenă dragă. De data asta merg la Munich pe bune. Ca o paranteza, când zburam transatlantic să ma întâlnesc cu amantul, ziceam tuturor ca plec la Munich, ca sa nu trebuiască sa explic prea multe, nu de alta, dar zborurile transatlantice sunt cam bătătoare la ochi 😆. Cu un program atât de încărcat, i-am zis instructorului sa-mi de-a termen la curs după 6 mai 🙄, observ ca va fi cam greu cu motocicleta, dacă nu fac din asta o prioritate.

Eu ador sa călătoresc, pentru ca îmi place sa fiu mereu in locuri noi, ma încânta imprevizibilul și sunt flamandă pentru cunoaștere. Am început relativ târziu sa călătoresc regulat, după ce m-am mutat din România. Am ieșit din țara prima data la 22 de ani, ieșire care a culminat și cu mutatul din România, deși plecasem cu gânduri de reîntoarcere. Până atunci călătorisem puțin prin țară cu părintii sau un pic mai mult cu viața studențească. Am început ciclul călătoriilor regulate după ce mi-am cunoscut fostul soț, ce avea obiceiul weekend-urilor in Mazury si a cel puțin unui concediu pe an in străinătate, o tradiție poloneză de pe vremea comunismului. Polonezii călătoresc dintotdeauna, chiar si pe vremea comuniștilor, vacantele lor fiind marcate de trenduri in alergarea țărilor de vizitat, cu România printre ele in ultimii ani.

Călătoriile dese au venit odată cu munca, când o parte din obligațiile de serviciu erau târgurile și delegațiile. Cu munca am vizitat multe tari, pe care poate nu mi le-as fi pus pe lista la vizitatelor particulare (gen Liban sau Kuwait, descoperind locuri din lume interesante, atrăgătoare sau nemaipomenite.

In ultimii ani călătoriile au fost pentru mine prioritare, fiind interesată ca sa scap cât mai des de monotonia de acasă. Fiind și fără o relație stabilă, îmi este și mai ușor să călătoresc cu afacerile, decât personal , pentru că nu mai duc cu mine bagaj emoțional adițional, cu telefoane pe acasă și permanenta ”lipsă” ori gelozia partenerului, și mai greu să călătoresc personal, pentru că îmi lipsește un partener de călătorii.

Multă lume îmi invidiază călătoriile, însă nu iau în considerare faptul că plecatul des de acasă transformă casa mea într-un hotel, plătit în natură prin muncă fizică. Un hotel destul de complex la întreținut pentru că trebuie să-mi amintesc de fiecare dată să arunc gunoiul înainte să plec, să pornesc mașina de spălat vase și să ud florile, pentru că dacă uit vreuna din treburile astea, m-ar putea întâmpina un miros foarte neplăcut la sosire, mucegai în mașina de spălat vase și flori ofilite (been there, done that). Odată m-a întâmpinat și frigiderul decongelat, când a sărit o siguranță, iar de atunci am grijă să nu las nici prea multe produse în congelator, căci în frigider nu prea las mâncare oricum, când călătoresc.

Călătoriile sunt cu dus și întors, pe de o parte foarte fain, pe de alta foarte obositoare și cu siguranță pline de inspirație.

Noi schimbări sau poate doar obiceiuri alterate

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Noul an, noi schimbări, și câteva obiceiuri vechi pe care inca le duc cu mine. Am cumpărat Wired in loc de The Economist in aeroport și am dat-o pe vin in loc de suc de mere in avion. Am găsit un parfum misto la duty free, dar am zis sa nu fiu impulsive shopper și sa-l cumpăr de pe net, eventual sa ma mai gândesc dacă chiar mi-l trebuie acum, ca am deschise vreo șase pe acasă. Am rezistat până la Munich, unde l-am găsit mai ieftin, și am dat frâu liber impulsului. A dracu prețurile astea, în țările mai sărace, imaginea luxului e întotdeauna mai scumpă.

M-am împachetat ca de obicei târziu, in stilul deja clasic, pe la doua noapte probând într-o veselie țoale. Am pus mai multe haine, decât aveam nevoie, dar ce sa faci, când valiza e oricum mare și foarte încăpătoare? Devii femeie. Aveam acasa o valiza mai mica, dar era a mea, iar de câțiva ani evit sa călătoresc in interes de serviciu cu valiza personală, cel putin la bagajul de cală. La frecventa călătoriilor valizele se distrug inevitabil și e un cost pe care am chef să- l acopăr, nu la salariul meu cel putin.

In aeroport am intalnit un cunoscut, și pe cunoscutul lui, pe a cărui nevasta de fapt o știam, tipa lucrând cu mine. In mod interesant, după ce tipul mi-a zis cine e nevasta-sa nu m-a prins din prima, pana a început gagiul sa elaboreze … au o românca care lucrează acolo 🤪. Așa ca, am pus-o de un small talk cu băieții, cât timp a întârziat avionul.

Pentru că merg in Italia, am decis sa ma îmbrac sic pe toată durata călătoriei, iar ca o consecință am ajuns să defilez prin aeroport cu cisme înalte, pantaloni din piele mulați pe cur și ochelari de soare pe nas, spre atracția tuturor bărbaților, care mi-au căzut in raza vizuală. Conștientizând privirile lor, in primă fază am avut un boost de încredere, bucurându-mă ca sunt „vizibila”, ca atrag atenția bărbaților, doar trecând pe lângă ei. După câtiva metrii a urmat un moment de oboseala, când am simțit privirile prea grele, prea multe, si prea obositoare. Sătula de atentie am început sa caut niște ochi, care sa ma privească indiferenti si nu lacomi. La final, m-am simțit stânjenită și prea expusă, așa ca m-am deconectat de la atenția celorlalți.

Sunt in drum spre Italia, 3 zile la Bergamo, unde mă așteaptă doi clienți simpatici, șireți și italieni. Pe lângă clienți o sa am parte de soare la 11 grade Celsius, mâncare bună și vin delicios. Partea negativă e un șef morocănos pe cap și puțină muncă.

Când îmi terminam împachetările de dimineața, ma gandeam ironic cum as putea sa fiu o damă de companie, dacă ar fi sa descriu frecvența și destunațiile călătoriilor mele.

Se munceste din greu…

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

…la vopsit de buze, ca intru intr-un video call cu clientii, si imi place sa arat bine cand, ii duc cu zaharelul sau le dau vesti proaste;

… la planuit calatorii de afaceri pe la arabi, desi e transpiratie multa pe acolo in perioada asta, cand bate 50⁰C la umbra, dar ne rugam la Allah sa coboare temperaturile macar la un 40⁰C, ca sa putem respira si noi;

… la scris poeme romantice, pentru barbati insurati, care viseaza romantism verde pe pereti si o pizda virgina;

… la citit presa, in care nimic nou nu se mai intampla.

Am mentionat ca sunt slab platita?

In rest, tristete mare aseara, a pierdut Anglia. Craig pe stadion in Moscova, eu acasa, cu o amica englezoaica, excentrica. Atatea e emotii, atata suspans, ca nu m-am putut abtine si am topit o sticla de vin rosu. Vive la France!

Whatsapp și viața socială

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

M-am uitat la Her, doar ca să-mi dau seama cât de mult mă aseamăn cu eroul principal îndrăgostit de un calculator. Nu am ajuns la etapa de-a face sex la telefon, dar sunt aproape, căci sentimental îmi proiectez toate trăirile prin Whatsapp. Sunt maestră a flirtului și a conversațiilor online, preferabil scrise și nu grăite. Am o listă consistentă de bărbați cu care conversez regulat și întotdeauna la ore târzii, flirtând și glumind despre nimicuri și o de femei cu care disec tot ce ține de viață, experiențe, frustrări, supărări, planuri, iubire și bărbați. Practic trăiesc prin telefon, menținând activ contactul cu oameni aflați la sute și mii de km depărtare, povestindu-le despre mine detalii mult mai intime și mai private, decât spun celor care sunt fizic în jurul meu. Mă simt prea sătulă, plictisită și obosită, ca să o iau de la capăt cu relațiile de prietenie acum și aici. Dezamăgirea de a fi aruncată în neant odată cu divorțul de fostul soț, mi-a tăiat apetitul pentru prieteniile și contactele fizice.

De doua ani sunt în trecere pe „acasă”, adică locul în care locuiesc momentan, numărând cu nerăbdare zilele până la următoarea plecare. În fiecare an țelul este să fiu plecată lunar din Polonia, ba chiar de două ori pe lună dacă se poate. Când călătoresc, sunt „regina vieții”, cum îmi zic colegii ca să revin o supusă oarecare de fiecare dată când mă reîntorc. Și atunci, pentru că realitatea-i insuportabilă, evadez din ea în telefon, trăind cu mintea la km depărtare. Câteodată mă sperie lipsa mea de socializare locală, mai ales la caracterul meu guraliv, expansiv, deschis și super prietenos, normal fiind întotdeauna încântată să cunosc noi oameni, doar că nu de aici. Local, nu mă regăsesc, evit oamenii și conversațiile inutile, refuzând să socializez. Poate că, nu vreau să prind rădăcini, după ce mi-au fost tăiate odată, și tot ce-mi doresc de fapt este să plec aici, să o iau de la capăt, într-un loc nou, cu oameni noi și un început diferit.

Dubai

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Dubai poate fi pământul făgăduinței pentru emigranții din țările musulmane dornici de o viață mai libertină, liniștită și petrecăreață. Este locul în care se câștiga bine, se trăiește lejer și se pot strânge bani la ciorap. Emiratele sunt pentru localnici raiul pe pământ, în care ei joacă rol de stăpâni pur sânge, iar restul le servesc nevoile și interesele. Este țara în care frustrările pot fi estompate cu bani, prin religie și cutume părtinitoare. La o primă privire viața în Dubai pare frumoasă, relaxantă și multi-culturală. Mâncarea se găsește din plin, este bună și nu neapărat scumpă, apartamentele sunt încăpătoare, clima este suportabilă și completată cu aerul condiționat de peste tot, inclusiv din stațiile de autobuz, nu se fura, nu se cerșește, iar conciergii sunt acolo pentru a-ți satisface toate capriciile. În Dubai viața se învârte în jurul structurii sociale, cu localnicii în prim plan și străinii în al doilea, structurați la rândul lor după culoarea pielii și țara de origine. Paradisul exotic este în realitate o scară socială, dictată de origine și bani. În timp ce pentru localnicii situația este simplă, bărbații refulându-și frustrările cu ajutorul religiei ce-i face stăpâni de cămile și femei, care la rândul lor și-le refulează cheltuind banii bărbaților pe obiecte inutile, de preferință genți și pantofi, că restul nu-i la vedere, la străini situația este mai complicată. Străinii sunt împărțiți pe caste de culoare, cu albii americani și australieni în top, urmați de albii europeni, gălbuii asiatici, bronzații indieni și pakistanezi, iar la final negrii. În funcție de țara de origine și culoarea pașaportului se stabilesc și salariile, veniturile fiind structurate nu în funcție de ceea ce poți să faci, ci de locul de unde ești.

La o a doua privire, Dubai este în fapt un bordel intențional ce funcționează pe baza unui sistem de castă. Proporția de 3:1 dintre bărbați și femei, face ca servicii sexuale să fie la mare căutare, scumpe, foarte apreciate și intens practicate mai ales de est europence, rusoaice, românce sau poloneze, blonde, înalte și zvelte, îmbrăcate foarte sumar și bine asortate cu LV, Channel, Prada sau Armani. Dubai este locul in care se menține teoretic o politică stricta fata de moravurile îndoielnice, sexul și drogurile fiind interzise, iar alcoolul este vândut scump și doar în unele localuri. În realitate se bea de se stinge, dar se cumpăra de la surse secrete, se trage pe nas la greu, dar pe ascuns, iar prostituatele sunt întotdeauna o prezență activă în hoteluri, mai ales la 4:00 dimineața. În Dubai se face totul, doar cu perdea.

Room with a view – Bellagio, Las Vegas

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

După 20 de ore de zbor și 3 avioane, lenevesc rupă de oboseală într-un pat al Hotelul Bellagio din Las Vegas. În lift, o americană semi dezbrăcata, mi-a urat bucuroasă Welcome to Bellagio, în timp ce eu am privit-o buimacă și semi-adormită. La aeroport taximetristul m-a întâmpinat cu Welcome to Vegas! God bless America!, iar după ce a aflat că am venit din Europa m-a botezat pe loc Miss Europe, urându-mi multe distracții și senzații în eternul Las Vegas.

Încerc să merg la culcare după trei pilule de melatonină, în speranța că până mâine îmi va trece jet-lagul. Este o nebunie curată și în același timp superbă să traversezi Atlanticul pentru o vacanță de cinci zile. Vederea de la fereastra camerei de la etajul 11 al hotelului este mirifică și ultimul lucru pe care mi-l doresc este să adorm în acest oraș trezit noaptea la viață. Oboseala mi-o cere însă, ca să pot face față aventurilor care vor urma. Mâine sosește el și până atunci mă delectez cu fântânile superbe ale hotelului, mai iau o pilulă de melatonină și mă forțez să adorm.