Cu tristețe despre religie, părinți și copii în România

Photo by Picsea on Unsplash

În România s-a reactivat recent controversa botezului, ca reacție la moarte a încă unui copil în timpul desfășurării acestui ritual creștin, practicat conform normelor trasate de Biserica Ortodoxă Română. Am văzut chiar o petiție online pe tema respectivă, prin care se cere bisericii să modifice ritualul botezului prin scufundarea în cristelniță, astfel încât să fie prevenite accidente care se întâmplă. Dacă presiunea publică va fi suficient de mare, iar ”scandalul public” nu va trece atât de repede, probabil Biserica Ortodoxă Română va schimba ceva în cadrul acestui ritual, deși mă îndoiesc, căci religiile sunt în general condiționate de întreținerea ritualurilor și a tradițiilor statornice. BOR se va apăra în primă fază prin toate mijloace ca să reziste schimbării și chiar dacă schimbarea va fi introdusă, vor exista cu siguranță preoți fanatici ce vor ține cu dinții să repete același ritual pe care l-au practicat până atunci, în ciuda faptului că botezul este un act simbolic, iar la catolici este suficient ca să fie stropit copilul cu apă sfințită pe frunte de trei ori, ca să fie considerat botezat în religia creștină.

Schimbare sau nu, ea nu-l va ajuta cu nimic pe băiețelul ucis la Suceava. În cazul lui a rămas doar o singură întrebare: cine-i răspunzător? Preotul a fost programat la audieri, la fel și părinții, iar prin ziare au apărut deja propaganda cu povești vânătorești împletite de neonatologii. Vor da vina unii pe alții, iar la final cazul va fi cel mai probabil clasat, după stilul clasic al poveștilor controversate din România. O bună parte a opiniei publice, probabil majoritatea, va da vina pe biserică, însă de va înșela amarnic.

Nu, vina nu este a bisericii. Vina este în totalitate a părinților și am să explic de ce.

BOR este o instituție religioasă, ce dispune de anumite reguli și de o anumită propagandă. În cadrul regulilor sale este introdus ritualul botezului, pe care BOR stipulează că trebuie să se realizeze la aproximativ 40 de zile de la nașterea copilului. În alte religii creștine, la catolici de exemplu nu există această dată anume, dar se insistă ca botezul noului născut să fie realizat cât de curând posibil. Astfel, biserica își crește șansele ca, copilului ca să fie crescut și educat în cadrul tradiției ei și conform ritualurilor pe care ea le propagă. Nu are intenția de a-și rănii sau omorî viitorii enoriași (căci nu-i putem numi enoriași pe copii ce încă nu posedă o cunoaștere a sinelui), ci doar vrea să se asigure că ei sunt deja ”luați” cât mai devreme sub aripa ei protectoare, ne fiind atât de disponibili ca să adere la altă religie.

Părinții sunt, în majoritatea cazurilor și în cazul de față, oameni maturi, majori, dispun de o conștiință de sine, deosebesc binele de rău și au capacitatea de judecată. Au liber arbitru, sunt liberi să adere la orice religie doresc, să urmeze orice ritualuri aleg, însă odată ce au devenit părinți, pe lângă toate libertățile pe care le posedă, mai vine și o responsabilitate. Este responsabilitatea lor să-și protejeze copilul. Copilul mic este fragil, delicat, nu se poate apăra și comunică doar prin plâns. Se spune chiar că el nu este conștient, decât după primul an de viață că el este despărțit de corpul mamei, având nevoie vitală de protecție și îngrijire din partea părinților. De aceea natura ne-a creat ca să ne iubim copii, ca să-i protejăm de potențialele pericole ce le-ar pune viața în primejdie. Asta însemnă că, părinții sunt principalii responsabili de viața copilului lor, ei trebuie să gândească și să decidă pentru copilul lor, ce-i face bine și ce-i poate face rău. În categoria asta, a alegerii, intră și botezul. Părinții decid când și dacă, copilul lor este suficient mare și de apt pentru a fi băgat cu capul în apă, de către un străin (care nu-i pediatru și nici moașă), în cadrul unui ritual. Iresponsabilitatea, ignoranța și prostia este de partea lor în acest caz, pentru că au permis ca, copilul lor născut prematur și neadaptat pericolelor să fie supus și ucis în cadrul botezului. Nu i-a obligat nimeni să-și supună copilul atât de mic acestui ritual, să de-a copilul din mână unui străin ca să-l scufunde în apă. Aveau dreptul să oprească în orice moment ritualul sau să-i spună preotului că nu sunt de acord să le bage copilul cu capul sub apă. Ierarhia dintre preot și părinți (ce se promovează de către biserică și se acceptă de către enoriași), datina botezului, rușinea față de semeni, banii dați bisericii sau orice altceva, sunt secundare în fața siguranței și binelui copilului, pe care trebuie să le asigure părinții.

Biserica are regulile și ritualurile ei. Este dreptul ei să aibă ce ritualuri vrea, așa cum este și dreptul fiecărui om matur să adere sau nu la ele, în funcție de ceea ce simte el sau ea că-i bine sau rău. La fel este și în cazul copiilor, doar că cei care iau decizia sunt părinții. Ei principalii responsabili pentru soarta copilului.

Dragi părinți, vă rog, nu mai fiți atât de îndobitociți cu tot felul de prostii, ritualuri, credințe și sfaturi în creșterea și educarea copiilor voștri. Judecați singuri ceea ce este bine și ce nu pentru ei, fiți prevăzători și mai ales prudenți. Este copilul vostru, este obligația voastră și dreptul doar al vostru să hotărâți!

Știri din Polonia: despre avort, rolurile genurilor în catolicism și despre cât pot maxim câștiga naționaliștii adevărați de drepta

Vorbeam recent cu o prietenă din Franța despre soarta femeilor din Polonia, o țară care încăpățânează să interzică avortul cu prețul a mii de vieți nenorocite. Cu tărie se dorește interzicerea avortului în cazul fătului cu malformații, condamnând astfel mii de femei să nască anual copii cu probleme. În practică asta însemnă să se chinuie pe ele și să-i chinuie și pe copii, în multe cazuri câțiva ani, îngrijindu-i și crescându-i singure. 90% dintre femeile ce nasc copii cu probleme rămân singure, bărbații abandonând de cele mai multe ori mama și copilul, pentru că nu fac față. Sunt rare cazurile bărbaților ce rămân să îndeplinească sarcinile zilnice alături de mamă, necesare creșterii și supraviețuirii unui copil cu probleme de sănătate.

Trăim într-o perioadă în care știința ne-a adus posibilitatea de-a descoperi multe dintre malformațiile genetice ale fătului și totuși, cu fanatism alegem să ne condamnăm singuri la suferință. O facem plini de evlavie în numele unei religiei, interpretată, slăvită și servită de bărbații, căci rolul femeii în catolicism este cel multe de menajeră pentru preot. Femeia la catolici poate fi cel mult o ”gosposza”, adică gospodină la popă, bucătăreasă, femeie de serviciu și poate, câteodată ceva mai mult și foarte păcătos prin așternuturi, căci catolicii își obligă preoții oficial la celibat. Celibatul, introdus în cadrul bisericii catolice ca soluție la problema moștenirii, ca biserica să nu mai piardă agoniseala preoților în detrimentul familiei acestuia, a produs în timp multe nenorociri pentru tinerii enoriași ai catolicismului, apăsătoare fiind problema pedofiliei în cadrul bisericii catolice. Cu tristețe în numele religiei greșit și arbitrar interpretate, se distrug în secolul nostru, public și tăcere vieți, condamnându-se copii și adulți la chin și durere.

Desigur toate acestea nu ar fi posibile fără susținerea jumătății întunecate a gemenilor Kaczyński. Acest Rege Lear neîncoronat al Poloniei, ce-i ține cu îndârjire în mâinile lui firave și zbârcite ițele, într-un mixt de populism extremist și socialism religios împachetat înșelător sub numele de dreptate și justiție, nu are milă pentru supușii săi. Și în nici un caz nu are respect sau urmă de compasiune. M-am întrebat recent un amic italian dacă PiS (partidul lui Kaczyński) este de dreapta, după cum își face reclamă, iar eu i-am răspuns că în realitate este de stânga extremistă și urâtă. Prin măsurile populiste promovate, guvernarea PiS urmărește cumpărarea păturii sociale sărace și mai puțin educată a populație, votanții lor, restul având parte de înăsprirea regulațiilor și a controalelor financiare. Toți însă, se pot bucura în aceeași măsură de restrângerea libertăților individuale și controlul unilateral al statului asupra deciziilor individuale. Ceea ce încercă să impună Kaczyński este un model de comunism religios, promovat prin cultul personal cu venerare religioasă a liderilor. Kaczyński nu-i de drepta pentru că Polonia-i prea săracă și prea socialistă, moștenirea comunistă, deși nu atât de împovărătoare ca și în cazul România, a ucis destul din spiritul antreprenorial al polonezilor, ca păturile de jos să nu se poată ridica. Adițional aparatul de stat, deși mai puțin scârbos și un pic mai puțin corupt, este totuși mult prea stufos ca să nu-i taxeze la sânge pe toți cei care fac mai mulți bani decât este media acceptabilă a acestei țări, undeva pe la 18 000 € anual (primul prag financiar). Dacă faci sub banii ăștia, Kaczyński-i de drepta, cu bonusuri de stânga, dacă faci peste Kaczyński-i clar de stânga, cu bonusuri siberiene, din alea de te pun pe tren și plecat ai fost.

Komunia sau prima împărtășanie

Photo by Grant Whitty on Unsplash

În Polonia catolică există tradiția primei împărtășanii. Komunia, așa i-se spune obiceiului în care copii fragezi din școala primară, din clasa a doua sau a treia, sunt îmbrăcați frumos în haine albe, lungi și sclipitoare, apoi aliniați meticulos și împinși în turmă spre izbăvire. Dar înainte de-a fi izbăviți trebuie să mărturisească, să-și spună păcatele pios în fața unui preot, de preferință ursuz și moralist, care a păcătuit mai mult în viața lui carnală din ultimul an, decât toți copiii la un loc de când au venit ei pe lume.

Este un eveniment în primul rând practic, educând din tinerețe viitoarele generații de credincioși în ritualurile bisericii, punându-le din fragedă pruncie bazele îndoctrinării. În primul rând li-se spune copiilor de mici că sunt vinovați, că au făcut săvârșit ceva rău, au păcătuit sau au greșit în vreun fel. Prin această viclenie intenționată biserica pune copilul încă naiv și nealterat în poziția de a-și căuta culpabilitate, făcându-l să se îndoiască de logică și instincte. Toată taina spovedaniei constă în faptul că trebuie să spovedești ceva, mai ales atunci când nu ai nimic de spovedit. În al doilea rând induce idea că mărturisind aleșilor umani ai bisericii, vei primi izbăvirea. Rezolvând în acest mod o problemă de moralitate, educație și logică, în mintea copiilor se stabilește inevitabil un rang indisputabil între păcătoșii de rând și păcătoșii aleși, ai bisericii. De unde și conflictul interior al multor copii abuzați față de culpabilitatea preotului, care după ce le-a făcut rău tot curat rămâne, în timp ce ei sunt murdari. Educând omul de mic că-i vinovat, implică că preotul, care-i dă izbăvirea, este corect. O percepție periculoasă și greșită, promovată cu tărie de slujitorii bisericii. Ca ritualul să fie complet, în cele din urmă li-se promite acestor suflete rătăcite, care-și pierd puterea în propria judecată și alegere, căci oricum ar fi ea construită tot păcătoasă este, eternitatea. Li-se promite nemurirea de către alți muritori, dintre care nici unul nu a atins-o vreodată.

Ritualul spovedaniei este deschis răsplătit în biserica poloneză, când la finalul fiecărei liturghii doar enoriașii izbăviți au dreptul de-a se alinia frumos în fața preotului și a-și primi anafura, în timp ce păcătoșii rămân împietriți pe scaune. Komunia în sine este o sărbătoare, răsplătind cu daruri valoroase copilul ce-a fost rușinat și apoi iertat, arginții fiind dintotdeauna cel mai eficient canal de-a transpune în realitate legătura dintre divin și omenesc.

Doar nu spune nimănui

Întrerupem seria obișnuită de texte lacrimogene despre iubire, tăiat cu lama și feminism prost înțeles pentru ceva mai interesant, mai de actualitate și mai futizant de viață: popii catolici pedofili. Un efect distrugător de vieți, pervers, devastator și permanent al celibatului. Un ”obicei” a cărui existență în Polonia a fost negată și ascunsă vehement. Cultul popilor și obligația spovedanie au fost mult mai puternic implementate în cutuma religioasă a polonezilor, decât au fost vreodată ortodoxia aplicată în România. Conform canoanelor catolice, la slujba de duminică, primesc hostia doar cei fără de păcat, de la ultima spovedanie, ceea ce însemnă că în fiecare duminică se numără păcătoșii ce rămân pe loc, în timp ce ”curații” se aliniază să-și ia răsplata în ochii bisericii și sub privirile celor din jur. Prima spovedanie este un eveniment pompos, similar cu o nuntă, se îmbracă rochii costisitoare, vin neamurile cu daruri și se încing mese copioase. Copii sunt împinși în treaba asta cu elan, o obligație, nu o alegere, a cărei semnificație este discutată doar din perspectiva bisericească.

În mod paradoxal, polonezii nu se îndepărtează de religie prin ne practicare și ignoranță, ci se duc direct in ateism.

Doar nu spune nimănui este un proiect independent despre ceea ce ascunde biserica catolică poloneză sub preș. Este distribuit gratuit, fiind făcut din sponsorizări.