Fragmente

img_7197

Urăsc neliniștea de după ceartă, când filmul întâmplărilor se derulează în mintea mea cu viteză, ajungând să regret gesturi și să-mi reproșez inacțiuni tot la a doua secondă. Mă râcâie momentele de suspans, când totul se amestecă într-o nebuloasă de sentimente, cuprinzând tăcere, acțiune, durere și plăcere deopotrivă. Și dintre toate cel mai tare mă înspăimântă necontrolabilă mea sălbăticie, ce din plânsetele deznădejdii poate trece în decursul câtorva minute în furie sau pasiune brutală.

Când pierd controlul îmi amintesc că sunt un vulcan pasional pe care-l astup câteodată cu dopul rațiunii. Rațiunea se pierde însă pe drum în fața emoțiilor fierbinți pe care le emană în mine, situațiile pe care nu le pot controla. În sălbăticia mea ador să mușc, să zgârii, să urlu și să mă fut până la epuizare. Pasiunea cu care mă implic în orice este direct proporțională cu răceala pe care o servesc când sunt dezinteresată.

Mă obosesc momentele de tensiune, discuțiile repetitive, promisiunile neurmate de fapte și mai ales reproșurile pe care trebuie să le fac. Nu vreau să lupt și acasă, însă dacă vreau să-mi ofer ceva mai bun, sunt conștientă că nu voi primi pur și simplu.

Canapea

jon-tyson-TIYbUdolZtk-unsplash

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Mi-a prins capul între mâini, m-a tras spre el și mi-a șoptit la ureche cuvintele magice.

Cu părul ciufulit de la atingeri, mângâieri și sărutări, m-am așezat pe pieptul lui și l-am strâns tare în brațe. El și-a lipit buzele de creștetul meu și l-a dezmierdat cu o avalanșă de pupici.

Am stat așa îmbrățișați în liniștea serii minute bune, întrerupând liniștea apusului cu sărutări lungi în care limbile noastre s-au încolăcit, delectându-se cu simțuri și gusturi noi, pe aceeași canapea pe care ne-am făcut de cap prima dată în urmă cu șase luni.

După șase luni am avut și prima noastră ceartă serioasă, care s-a lăsat cu nervi, emoții și o împăcare focoasă. Nu ne-am jignit, nu ne-am făcut troacă de porci și nici nu ne-am înjurat ca la ușa cortului. A existat o demnitate între noi ce ne-a reținut de la a ne spune lucruri neplăcute, deși mândria fiecăruia era aprigă și gata de luptă. Ne-am contrariat pe un ton ridicat, iar într-un moment de liniște el m-a întrebat dacă vreau o îmbrățișare. Am ridicat din umeri în semn că nu știu, iar el m-a cuprins între brațe.

O săptămână mai târziu adormeam goală și obosită pe canapeaua lui după o partidă de sex intensă. Plănuisem să mă întorc acasă, când singurii pași pe care i-am făcut la acea oră târzie din noapte au fost spre dormitorul lui. M-am întins lângă el sub așternuturi, el m-a cuprins cu mâna ocrotitor și eu mi-am pus mintea în starea de visare. L-am visat și i-am șoptit printre oboseală și somn că mi-e bine cu el.

Amintiri

M-am așezat pe partea lui din pat, între așternuturile albe, calde și răcoritoare, simțindu-i parfumul delicat in nări. Ljubljana e un oraș frumos, liniștit și viu, in care am tras o cearta și o împăcare, am ras cu gura pana la urechi și am plâns împietrită pe o bancă.

„Se pare ca trebuie sa zbor azi, mâine nu exista nici un zbor cu locuri libere.”

Când am citit mesajul, tocmai coboram de la castel, obosita de la plimbarea pe caldura și inca nerefăcută după 2000 km pe motocicleta in șapte zile. Furia mea a atins instant cote maxime, iar perspectiva ca, după tot tacâmul de amantlâc, trăit la cote extreme, in situații dificile, ma lasă cu ochii in soare, mi s-a părut groaznică. Știam de ce incerca să își schimbe zborul, nu voia sa rămână din moment ce eu plecam, iar pentru ultima noapte trebuia sa-și găsescă un alt hotel, aici neavând camere disponibile. Și totusi, mi s-a părut o nesimțire sa plece cu o zi inaintea mea, după ce el m-a adus special aici.

Așa ca i-am urat frumos o călătorie plăcută și m-am deconectat de la internet, ca sa-mi pot smiorcăi furia in liniște.

Da, mai era varianta in care ma dădeam cu curul de pământ in fata lui și îl întrebam elegant, dacă vai, numai zborul asta e disponibil, și dacă nu ar putea totusi, sa caute alte variante, poate îl chiar si rugam sa mai rămână, sau ii ziceam că nu se cade să mă lase singură pe aici, și alte cacaturi din astea penibile, pe care orice femeie normala le-ar face, cum mi-a zis cu jumate de gura mai apoi.

Doar ca, eu nu sunt o femeie normală și nici nu plănuiesc sa fiu. Suntem amândoi adulti și știe foarte bine care ii sunt limitele și posibilitățile, dorințele și deciziile. Inutil sa ma dau eu cu curu de pământ, dacă vrea sa cumpere bilet azi, tot îl ia, oricât as fi vorbit eu in pungă.

În loc să mă smiorcăiesc in fata lui, m-am smiorcăit singură, pe doua bănci, in frumoasa Ljubljana, și după ce am obosit, m-am îndreaptat spre hotel. Pe drum, la vreo 100 de m de destinație, când eram prea ocupată sa-mi bag căștile in urechi, ma prinde cineva de mijloc, ma ia pe sus și mă sărută. Era el, porcușorul mistreț, care a mai stat o oră la telefon, până și-a găsit zbor in ziua următoare, așa cum discutasem inițial. Nici nu m-am obosit in explicații, i-am spus doar ca sunt nervoasa. Și eram. Câteva minute mai târziu, când mâncam obosita niște cartofi prăjiți, ma cumpara cu o jucărie – o cumpărase pentru fiica-mea, ca sa ma mai îmbuneze. Mi-a trecut supărarea, dar a rămas un gust de tristețe. Tristețea neîmpliniri, intr-o relație deja consumată.

La multi ani!

Am început anul nou cu Prosecco și furie, iritându-mă inițial de Revelion pe străzile de lângă Moritzplatz, unde am ajuns accidental, printr-o eroare de calcule și gusturi prost înțelese. După ce doi borați tuciulii, din aia de văd pizda numai după căsătorie conform profetului, ne-au aruncat petarde la picioare în semn de la mulți ani, le-am zis gazdelor mele simpatice să ne reorientăm spre cartierul unde locuiesc ei, ca un party acolo sună mult mai tentant decât prin cartierele dubioase ale Berlinului. Nu de alta, dar prefer spiritul din Mitte sau Moabit, unde oamenii au bani și femeile nu umbla cu cârpe pe cap.

În rest Berlinul este foarte mișto, mai ales daca ești student sau la început de carieră. Este un oraș relativ ieftin, cu multe posibilități de muncă, plin de cafenele sic și evenimente colorate, cu spirit hippie peste tot. Este locul ideal pentru tineri, mai ales cu mult timp liber sau cărora le place să mai și tragă pe nas, dar prea modern pentru cei cu sufletul tânăr și stilul de viață mai comod.

Am continuat prima noapte din an la un party dintr-un club cu intrarea plătită (o formă de segregare sociala) și majoritate nemțească. Atmosfera faină din club a fost din păcate stricată, de un turc ce s-a nimerit pe acolo (singurul din încăpere, cu excepția bodyguardului de la intrare), care a venit direct la mine. Nici nu a deschis bine gura să mă informeze că-i place cum miros, ca eu i-am și repetat într-o engleză expediativă not interested, iar mai apoi într-o germană scâlcită mein mann, arătând spre amicul meu. S-a retras, dar nu înainte de a-mi pune mâna scârboasă pe cur, prefăcându-se că vrea să danseze cu mine. Probabil aș fi putut sa-i trag una în bot și să-i chem confratele să-l ia de acolo, dar sunt de mult prea toleranta față de fraierii labagiști care mă ating ”involuntar”, ca multe gagici est europene obișnuite cu maniere de pe maidan. Și poate că, de la asta ni-se trag multe ponoase, că nu prea știm să refuzam nemțește, gălăgios de ofensate, deși prin Berlin nemțoaicele erau în general cuplate cu turci, în timp ce nemții se întrețineau între ei, mulțumindu-se doar să privească orice arătare de cur, cu ochii cat cepele.