Etichetă: cearta

Fără istericale!

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu
Photo by jens holm on Unsplash

Și totuși, ce faci când te supără jumătatea, partener de viață și război, prieten, logodnic, soț sau chiar amant?

Nimic. Experiența anilor mi-a demonstrat că cea mai bună soluție, atunci când te supără jumătatea este să nu faci absolut nimic. Spui un bine românesc ce nimeni nu știe exact ce însemnă, dar merge cam la toate, un dobrze polonez spălăcit și indiferent sau un ok american neconvingător, preferabil cu jumătate de gură și un accent aparent  de ”foarte preocupată cu altceva”. Nu reacționezi în nici un fel, dar nici cu împricinatul nu te întâlnești, evitându-l cu o încăpățânare aparent accidentală, căci ești foarte ocupată cu treburile tale. Bune sau rele, interesante ori plictisitoare, importante și de ce nu, evazive, toate chestiunile tale private îți cer acum imperativ și neapărat atenția. Așa că nu ai timp de altceva sau altcineva. În cel mai rău caz și plânsul de una singură între cearceafuri este mai important și mai urgent, decât să-i răspunzi lui la sms.

Dacă îi pasă, tăcerea și absența ta îi va spune tot ce are nevoie să știe. Îi va comunica brutal că a făcut ceva greșit, că te-a rănit sau că nu ți-a fost pe plac o anumită acțiune a lui, fără a fi nevoie ca tu să-i faci crize existențiale, urlând din toți plămânii sonate de țipete și înjurături pentru vecini, ori vărsându-ți lacrimile amare și inutile peste machiaj, schimonosindu-te în fața lui. De ce să-i dai satisfacția ca să te vadă biată, umilită, sărmană sau disperată? Pentru ce să faci istericale? Doar ca să te înjosești în fața lui, sperând că-ți aruncă ceva fărâmituri de afecțiune?

Am observat de-a lungul timpului că expozițiile de slăbiciuni, foarte comune în rândul femeilor de altfel, pe care le mai organizam și eu uneori, pentru anumiți bărbații din viața mea, nu-mi aduceau nimic util sau bun pe termen lung. Poate pe moment aveam impresia că le câștigam afecțiunea ori aprecierea, după ce-mi pictam suferința în tablouri ieftine ori îmi ciopleam durerea în sculpturi confuze. Pe termen lung însă, nu le câștigam decât disprețul, fiind pregătiți să mă taxeze ca neautentică, la prima re-expoziție ale acelorași opere déjà vu, analizate și uitate. Căci expunerea durerii unei inimi delicate și fragile are un termen foarte scurt de valabilitate, în practică expirând după prima vizitare. Repetare ei nu face decât să-i aducă autoarei recenzii nedorite, scrise în cuvinte usturătoare: isterică, nebună, cu țigle lipsă de pe acoperiș, geloasă, sărită de pe fix, instabilă emoțional, disperată… și aici puteți să completați și voi cu aceste sinonime măgulitoare, pe care sunt sigură că le-ați auzit deja, din plin și fără de zgârcenie, de fiecare dată când v-ați isterizat pentru o nedreptate sau afrontul oferit aparent accidental de către partenerul de conviețuire. Nu acesta este calea spre îndreptarea situației.

Distanța și tăcerea funcționează în schimb excelent. Este mesajul neclar pe care jumătatea ce și-a încercat încă odată norocul, îl pricepe cu acuratețe. Am descoperit prin metoda de eroare și încercare, că bărbații au nevoie de spațiu, de libertate și mai ales de absența jumătății, ca să-și dea seama ce reprezintă ea pentru ei. Sufocarea sau dramatizarea nu duce la nimic bun, este obositoare și doar le confirmă că, indiferent de câte porții de rahat îți servesc pe tavă, tu le vei înghiți pe toate. Docilă sau îndărătnică pentru ei nu are importanță, tot ce contează este că o să le înghiți toate afronturile, confirmându-le nu că-i iubești, ci că ești disperată. Fiind disperată, ai să accepți orice și ei vor continua să te trateze în același mod.

Ne întrebăm adesea de ce același bărbat se comportă total diferit cu două femei diferite, pe una tratând-o cu respect și atenție, în timp ce pe alta cu dispreț și indiferență. Ne imaginăm cu extaz și invidie povești vânătorești despre ce scorpie sau mare doamnă trebuie să fie acea femeie cu care ei se comportă respectabil, când de fapt nu face nimic special. Este doar o femeie normală ce nu permite să fie tratată inadecvat. Nu acceptă să fie umilită și nu mănâncă rahat în speranța că pe viitor va primi caviar. În nici un caz nu-și face filme greșite în cap că va fi răsplătită pentru martirizarea ei inutilă, dacă închide ochii la abuz, înșelat, mințit, lipsă de respect, indiferență sau plasarea ei la coada priorităților.

Concluzia este simplă doamnelor și domnișoarelor, când vă treziți tratată cu cea mai mică lipsă de respect, luați-vă catrafusele și vedeți-vă de ale voastre, servindu ignorare și indiferență. Dacă vă iubește, și le pasă de voi funcționează excelent, deși unii reacționează mai devreme, iar alții mai târziu, fiecare având nevoie de timpul lui pentru a-și da seama ce-i important pentru el. Vor fi și cei care nu vor reacționa, nu pentru că sunt autiști emoțional, cu pentru că nu le pasă. Atunci, este momentul să vă întrebați onest dacă chiar vreți să vă îmbătați cu apă rece alături de ei?

Fragmente

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

img_7197

Urăsc neliniștea de după ceartă, când filmul întâmplărilor se derulează în mintea mea cu viteză, ajungând să regret gesturi și să-mi reproșez inacțiuni tot la a doua secondă. Mă râcâie momentele de suspans, când totul se amestecă într-o nebuloasă de sentimente, cuprinzând tăcere, acțiune, durere și plăcere deopotrivă. Și dintre toate cel mai tare mă înspăimântă necontrolabilă mea sălbăticie, ce din plânsetele deznădejdii poate trece în decursul câtorva minute în furie sau pasiune brutală.

Când pierd controlul îmi amintesc că sunt un vulcan pasional pe care-l astup câteodată cu dopul rațiunii. Rațiunea se pierde însă pe drum în fața emoțiilor fierbinți pe care le emană în mine, situațiile pe care nu le pot controla. În sălbăticia mea ador să mușc, să zgârii, să urlu și să mă fut până la epuizare. Pasiunea cu care mă implic în orice este direct proporțională cu răceala pe care o servesc când sunt dezinteresată.

Mă obosesc momentele de tensiune, discuțiile repetitive, promisiunile neurmate de fapte și mai ales reproșurile pe care trebuie să le fac. Nu vreau să lupt și acasă, însă dacă vreau să-mi ofer ceva mai bun, sunt conștientă că nu voi primi pur și simplu.

Canapea

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

jon-tyson-TIYbUdolZtk-unsplash

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Mi-a prins capul între mâini, m-a tras spre el și mi-a șoptit la ureche cuvintele magice.

Cu părul ciufulit de la atingeri, mângâieri și sărutări, m-am așezat pe pieptul lui și l-am strâns tare în brațe. El și-a lipit buzele de creștetul meu și l-a dezmierdat cu o avalanșă de pupici.

Am stat așa îmbrățișați în liniștea serii minute bune, întrerupând liniștea apusului cu sărutări lungi în care limbile noastre s-au încolăcit, delectându-se cu simțuri și gusturi noi, pe aceeași canapea pe care ne-am făcut de cap prima dată în urmă cu șase luni.

După șase luni am avut și prima noastră ceartă serioasă, care s-a lăsat cu nervi, emoții și o împăcare focoasă. Nu ne-am jignit, nu ne-am făcut troacă de porci și nici nu ne-am înjurat ca la ușa cortului. A existat o demnitate între noi ce ne-a reținut de la a ne spune lucruri neplăcute, deși mândria fiecăruia era aprigă și gata de luptă. Ne-am contrariat pe un ton ridicat, iar într-un moment de liniște el m-a întrebat dacă vreau o îmbrățișare. Am ridicat din umeri în semn că nu știu, iar el m-a cuprins între brațe.

O săptămână mai târziu adormeam goală și obosită pe canapeaua lui după o partidă de sex intensă. Plănuisem să mă întorc acasă, când singurii pași pe care i-am făcut la acea oră târzie din noapte au fost spre dormitorul lui. M-am întins lângă el sub așternuturi, el m-a cuprins cu mâna ocrotitor și eu mi-am pus mintea în starea de visare. L-am visat și i-am șoptit printre oboseală și somn că mi-e bine cu el.

Amintiri

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

M-am așezat pe partea lui din pat, între așternuturile albe, calde și răcoritoare, simțindu-i parfumul delicat in nări. Ljubljana e un oraș frumos, liniștit și viu, in care am tras o cearta și o împăcare, am ras cu gura pana la urechi și am plâns împietrită pe o bancă.

„Se pare ca trebuie sa zbor azi, mâine nu exista nici un zbor cu locuri libere.”

Când am citit mesajul, tocmai coboram de la castel, obosita de la plimbarea pe caldura și inca nerefăcută după 2000 km pe motocicleta in șapte zile. Furia mea a atins instant cote maxime, iar perspectiva ca, după tot tacâmul de amantlâc, trăit la cote extreme, in situații dificile, ma lasă cu ochii in soare, mi s-a părut groaznică. Știam de ce incerca să își schimbe zborul, nu voia sa rămână din moment ce eu plecam, iar pentru ultima noapte trebuia sa-și găsescă un alt hotel, aici neavând camere disponibile. Și totusi, mi s-a părut o nesimțire sa plece cu o zi inaintea mea, după ce el m-a adus special aici.

Așa ca i-am urat frumos o călătorie plăcută și m-am deconectat de la internet, ca sa-mi pot smiorcăi furia in liniște.

Da, mai era varianta in care ma dădeam cu curul de pământ in fata lui și îl întrebam elegant, dacă vai, numai zborul asta e disponibil, și dacă nu ar putea totusi, sa caute alte variante, poate îl chiar si rugam sa mai rămână, sau ii ziceam că nu se cade să mă lase singură pe aici, și alte cacaturi din astea penibile, pe care orice femeie normala le-ar face, cum mi-a zis cu jumate de gura mai apoi.

Doar ca, eu nu sunt o femeie normală și nici nu plănuiesc sa fiu. Suntem amândoi adulti și știe foarte bine care ii sunt limitele și posibilitățile, dorințele și deciziile. Inutil sa ma dau eu cu curu de pământ, dacă vrea sa cumpere bilet azi, tot îl ia, oricât as fi vorbit eu in pungă.

În loc să mă smiorcăiesc in fata lui, m-am smiorcăit singură, pe doua bănci, in frumoasa Ljubljana, și după ce am obosit, m-am îndreaptat spre hotel. Pe drum, la vreo 100 de m de destinație, când eram prea ocupată sa-mi bag căștile in urechi, ma prinde cineva de mijloc, ma ia pe sus și mă sărută. Era el, porcușorul mistreț, care a mai stat o oră la telefon, până și-a găsit zbor in ziua următoare, așa cum discutasem inițial. Nici nu m-am obosit in explicații, i-am spus doar ca sunt nervoasa. Și eram. Câteva minute mai târziu, când mâncam obosita niște cartofi prăjiți, ma cumpara cu o jucărie – o cumpărase pentru fiica-mea, ca sa ma mai îmbuneze. Mi-a trecut supărarea, dar a rămas un gust de tristețe. Tristețea neîmpliniri, intr-o relație deja consumată.

La multi ani!

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am început anul nou cu Prosecco și furie, iritându-mă inițial de Revelion pe străzile de lângă Moritzplatz, unde am ajuns accidental, printr-o eroare de calcule și gusturi prost înțelese. După ce doi borați tuciulii, din aia de văd pizda numai după căsătorie conform profetului, ne-au aruncat petarde la picioare în semn de la mulți ani, le-am zis gazdelor mele simpatice să ne reorientăm spre cartierul unde locuiesc ei, ca un party acolo sună mult mai tentant decât prin cartierele dubioase ale Berlinului. Nu de alta, dar prefer spiritul din Mitte sau Moabit, unde oamenii au bani și femeile nu umbla cu cârpe pe cap.

În rest Berlinul este foarte mișto, mai ales daca ești student sau la început de carieră. Este un oraș relativ ieftin, cu multe posibilități de muncă, plin de cafenele sic și evenimente colorate, cu spirit hippie peste tot. Este locul ideal pentru tineri, mai ales cu mult timp liber sau cărora le place să mai și tragă pe nas, dar prea modern pentru cei cu sufletul tânăr și stilul de viață mai comod.

Am continuat prima noapte din an la un party dintr-un club cu intrarea plătită (o formă de segregare sociala) și majoritate nemțească. Atmosfera faină din club a fost din păcate stricată, de un turc ce s-a nimerit pe acolo (singurul din încăpere, cu excepția bodyguardului de la intrare), care a venit direct la mine. Nici nu a deschis bine gura să mă informeze că-i place cum miros, ca eu i-am și repetat într-o engleză expediativă not interested, iar mai apoi într-o germană scâlcită mein mann, arătând spre amicul meu. S-a retras, dar nu înainte de a-mi pune mâna scârboasă pe cur, prefăcându-se că vrea să danseze cu mine. Probabil aș fi putut sa-i trag una în bot și să-i chem confratele să-l ia de acolo, dar sunt de mult prea toleranta față de fraierii labagiști care mă ating ”involuntar”, ca multe gagici est europene obișnuite cu maniere de pe maidan. Și poate că, de la asta ni-se trag multe ponoase, că nu prea știm să refuzam nemțește, gălăgios de ofensate, deși prin Berlin nemțoaicele erau în general cuplate cu turci, în timp ce nemții se întrețineau între ei, mulțumindu-se doar să privească orice arătare de cur, cu ochii cat cepele.