Fără istericale!

Photo by jens holm on Unsplash

Și totuși, ce faci când te supără jumătatea, partener de viață și război, prieten, logodnic, soț sau chiar amant?

Nimic. Experiența anilor mi-a demonstrat că cea mai bună soluție, atunci când te supără jumătatea este să nu faci absolut nimic. Spui un bine românesc ce nimeni nu știe exact ce însemnă, dar merge cam la toate, un dobrze polonez spălăcit și indiferent sau un ok american neconvingător, preferabil cu jumătate de gură și un accent aparent  de ”foarte preocupată cu altceva”. Nu reacționezi în nici un fel, dar nici cu împricinatul nu te întâlnești, evitându-l cu o încăpățânare aparent accidentală, căci ești foarte ocupată cu treburile tale. Bune sau rele, interesante ori plictisitoare, importante și de ce nu, evazive, toate chestiunile tale private îți cer acum imperativ și neapărat atenția. Așa că nu ai timp de altceva sau altcineva. În cel mai rău caz și plânsul de una singură între cearceafuri este mai important și mai urgent, decât să-i răspunzi lui la sms.

Dacă îi pasă, tăcerea și absența ta îi va spune tot ce are nevoie să știe. Îi va comunica brutal că a făcut ceva greșit, că te-a rănit sau că nu ți-a fost pe plac o anumită acțiune a lui, fără a fi nevoie ca tu să-i faci crize existențiale, urlând din toți plămânii sonate de țipete și înjurături pentru vecini, ori vărsându-ți lacrimile amare și inutile peste machiaj, schimonosindu-te în fața lui. De ce să-i dai satisfacția ca să te vadă biată, umilită, sărmană sau disperată? Pentru ce să faci istericale? Doar ca să te înjosești în fața lui, sperând că-ți aruncă ceva fărâmituri de afecțiune?

Am observat de-a lungul timpului că expozițiile de slăbiciuni, foarte comune în rândul femeilor de altfel, pe care le mai organizam și eu uneori, pentru anumiți bărbații din viața mea, nu-mi aduceau nimic util sau bun pe termen lung. Poate pe moment aveam impresia că le câștigam afecțiunea ori aprecierea, după ce-mi pictam suferința în tablouri ieftine ori îmi ciopleam durerea în sculpturi confuze. Pe termen lung însă, nu le câștigam decât disprețul, fiind pregătiți să mă taxeze ca neautentică, la prima re-expoziție ale acelorași opere déjà vu, analizate și uitate. Căci expunerea durerii unei inimi delicate și fragile are un termen foarte scurt de valabilitate, în practică expirând după prima vizitare. Repetare ei nu face decât să-i aducă autoarei recenzii nedorite, scrise în cuvinte usturătoare: isterică, nebună, cu țigle lipsă de pe acoperiș, geloasă, sărită de pe fix, instabilă emoțional, disperată… și aici puteți să completați și voi cu aceste sinonime măgulitoare, pe care sunt sigură că le-ați auzit deja, din plin și fără de zgârcenie, de fiecare dată când v-ați isterizat pentru o nedreptate sau afrontul oferit aparent accidental de către partenerul de conviețuire. Nu acesta este calea spre îndreptarea situației.

Distanța și tăcerea funcționează în schimb excelent. Este mesajul neclar pe care jumătatea ce și-a încercat încă odată norocul, îl pricepe cu acuratețe. Am descoperit prin metoda de eroare și încercare, că bărbații au nevoie de spațiu, de libertate și mai ales de absența jumătății, ca să-și dea seama ce reprezintă ea pentru ei. Sufocarea sau dramatizarea nu duce la nimic bun, este obositoare și doar le confirmă că, indiferent de câte porții de rahat îți servesc pe tavă, tu le vei înghiți pe toate. Docilă sau îndărătnică pentru ei nu are importanță, tot ce contează este că o să le înghiți toate afronturile, confirmându-le nu că-i iubești, ci că ești disperată. Fiind disperată, ai să accepți orice și ei vor continua să te trateze în același mod.

Ne întrebăm adesea de ce același bărbat se comportă total diferit cu două femei diferite, pe una tratând-o cu respect și atenție, în timp ce pe alta cu dispreț și indiferență. Ne imaginăm cu extaz și invidie povești vânătorești despre ce scorpie sau mare doamnă trebuie să fie acea femeie cu care ei se comportă respectabil, când de fapt nu face nimic special. Este doar o femeie normală ce nu permite să fie tratată inadecvat. Nu acceptă să fie umilită și nu mănâncă rahat în speranța că pe viitor va primi caviar. În nici un caz nu-și face filme greșite în cap că va fi răsplătită pentru martirizarea ei inutilă, dacă închide ochii la abuz, înșelat, mințit, lipsă de respect, indiferență sau plasarea ei la coada priorităților.

Concluzia este simplă doamnelor și domnișoarelor, când vă treziți tratată cu cea mai mică lipsă de respect, luați-vă catrafusele și vedeți-vă de ale voastre, servindu ignorare și indiferență. Dacă vă iubește, și le pasă de voi funcționează excelent, deși unii reacționează mai devreme, iar alții mai târziu, fiecare având nevoie de timpul lui pentru a-și da seama ce-i important pentru el. Vor fi și cei care nu vor reacționa, nu pentru că sunt autiști emoțional, cu pentru că nu le pasă. Atunci, este momentul să vă întrebați onest dacă chiar vreți să vă îmbătați cu apă rece alături de ei?

Un gând despre „Fără istericale!

  1. Deci, in conceptia ta o relatie functionala este aia dintre o autista si un beta-male care se intoarce la autista oricat l-ar frustra, pentru ca nu are optiuni.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s