Prin Berlin

Am pornit înspre Berlin cu mintea plină, într-un compartiment aproape gol, traversând îngândurată câmpiile Poloniei. Duceam cu mine povara obositoare a câtorva zile în compania unor poloneze grețos de invidioase și proaspetele amintiri ale țării de origine, dezamăgitoare și dezumanizantă.

Am ajuns la Berlin într-o după-amiază însorită și friguroasă, cu un tren întârziat. Până s-au întors gazdele mele acasă am luat la pas zona lor de rezidență, plimbându-mă fără hartă pe străzile liniștite și trotuarele înfrunzite ale orașului. Încă mă mai surprinde aerul polonez al Berlinului, cu apartamente cutie de chibrituri, strategic amplasate în blocuri comuniste înalte. În puținele și friguroasele ore pe care le-am avut la dispoziție am explorat cu răbdare și prea multe gânduri toată zona de la Ostbahnhof până la Berghain. M-am întors să gătesc gazdelor mele și ne-am petrecut seara la discuții filosofico-creative, dezvoltate pe o bază româno-rusească și îmbunătățite cu experiențe poloneze, nemțești, portugheze, spaniole și elvețiene.

A doua zi am petrecut-o în cafenele și magazinele din Mitte în stil posh, verificând concep stores, achiziționând haine extravagante pe stil berlinez și accesorii vesele. Berlinul a fost neprimitor, deși cu soare, la cele 5 grade pe care le-a arătat termometrul am înghețat explorând orașul la pas. Seara, după un vin roșu sec și bun am adormit buștean. Sâmbătă am vizitat cartierul turcesc, unde am fost la cumpărături cu gazdele mele berlineze. Ei și-au făcut plinul cu fructe și legume proaspete pe care le-am achiziționat la jumătate de preț (mult mai ieftine decât în Polonia), iar eu mi-am cumpărat brânză telemea (sper, că nu am reușit prea bine să înțeleg ce era scris în turcește pe cutii) și halva. Spre seară, după ce am învățat să gătesc cartofi dulci de la gazdele mele, ne-am plimbat pe străzile berlineze din partea de est prin buticuri originale și cafenele boho. Am băut vin fiert, ne-am cumpărat bijuterii și am decis să ne întoarcem devreme acasă, ca să mergem a doua zi în Berghain. Doar că, nu am mai ajuns în club.

Cuvânt cheie: Dubai

E micuț de înălțime, măsliniu la piele și are o barbă neagră, în care îi rămân firimituri de mâncare sau stropi de supă. Pe nasul plin de coșuri negre, poartă ochelari cu ramă albă, iar sub el, o pereche de dinți strâmbi și gălbui.  Are părul rărit de chelia în devenire, purtându-l de obicei mai lung pe creștet și mereu nespălat. Zâmbește viclean în timp ce își pune ceasul Emporio Armani la mână, adidașii Boss în picioare și se da cu sprey Rexona peste cămașa albă de la Boggi. E inteligent, citește oamenii ușor, știe ce sa le spună, dar e grețos in înfățișare si foarte abuziv, înșelător si egoist in comportament.

Le-a aburit în mai puțin de 5 minute, comunicându-mi scurt că merg în alt club. M-am uitat la ele cu mirare, nevenindu-mi să cred că, au picat fix ca două muște într-o ciorbă foarte amară. Erau blonde, cu cerceii lungi și bluzele despuiate. Vânau prin cluburi după mintea lor și erau probabil convinse că au tras lozul câștigător la auzul cuvântul Dubai, ieșit pe gura unui străin. Erau lângă mine doi vechi amici, întâlniți accidental în club și cărora voiam să le explic că, ”musafirul” meu arab este din Kuwait, nu din Dubai cum tocmai se lauda el blondelor, dar nu am apucat să termin propoziția, că și s-au cărat, informându-mă scurt in ce club merg. Mi-am exprimat mirarea legată de plecarea lor subită cu un necunoscut, dar restul m-a liniștit. Cică-i normal la poloneze, nu de alta, dar ”pică” repede la străini.

– Și probabil și mai repede la străini din Dubai, am adăugat eu. Dar, nu o să le dea nimic, am reflectat reală, știind cât e de viclean, zgârcit și jegos.

– O să afle la dimineață, mi-au răspuns ei zâmbind.

Cel mai probabil tipele alea nici nu știau ce-i aia Kuwait, deci ce rost ar fi avut să le spună adevărul. Dacă ar știut, probabil ar fi sărit și mai aprige pe el.

In club

M-am întors la cinci dimineața acasă, călcând cu grijă pe stângul, căci aveam sandalele rupte, și nu voiam să le nenorocesc și mai tare. Mă gândeam în club că o să le lipesc a doua zi cu superglue, dar când am ajuns acasă am știut că am nevoie de ajutor specializat, dacă mai vreau să le port vreodată. L-a intrarea în bloc  l-a salutat pe gospodarul asociație, ce împingea anevoios un container galben, pentru a fi ridicat în câteva ore. Am schimbat cu el trei vorbe și am urcat scările în același ritm, calm, obosit și nerăbdător pentru un somn buștean.

În timp ce soarele se ridica strălucitor pe cerul proaspăt albastru, eu mă puneam la somn în spatele jaluzelelor, după o noapte în club.

Aflasem de petrecere cu câteva ore înainte să se întâmple și am mers mai mult de socializare. Știam doar că este o petrecere privată, are loc într-un club de pe plajă și vor fi câțiva din echipa noastră de marketing acolo. Eu locuiesc și într-o zonă foarte turistică, iar vara cluburile de pe aici sunt pline, că vine toată floarea Poloniei la distracție. Pentru că nu plănuiam să stau prea mult și nici să mă sofistic prea tare, mi-am tras pe mine colanți mulați ce imită pielea sau ”gacile din plastic”, cum le zicea un fost coleg de la muncă și un tricou din colecția mea (încă în progres). M-am machiat cu silință, doar ca să realizez că am uitat să-mi pun lentilele de contact înainte să dau cu tuș. Cu machiajul făcut, am reușit să-mi pun lentila stângă și am renunțat să o adaug pe cea dreaptă, mai ales că aveam ochiul iritat de câteva zile. O idee foarte proastă, aveam să aflu după ce am ieșit din casă, care s-a remediat ulterior cu alcool mult și tare, o combinație ce-ți echilibrează miraculos vederea.

M-a ridicat o tipă de acasă cu clanul după ea: soț pupăcios, soră miorlăită și viitor cumnat, care a exersat cum să conducă mașina automată pe pielea noastră. Ne-am întâlnit cu o altă colegă pe drum și am poposit în grup la club, doar ca să aflăm că am nimerit la o petrecere cu aere de Varșovia, organizată de TVN (un fel de Prima TV prin România), printre polonezi relativ faimoși, sau cel puțin așa mi s-a spus, pentru că eu nu recunosc persoanele faimoase din Polonia, cu excepția câtorva nume mari, pe care mai toată lumea le știe. Când renunți la TV și la presa de bârfă, nu prea ai de unde să te informezi despre viața mondenă a unei țări. Oricum, la patru dimineața, toți am arătat la fel de alcoolizați, și faimoșii li cei mai puțin faimoși.

Am început cu Mojito și mâncare, aveau ceva grătar bunicel, și am continuat cu alte alcooluri tari, iar la final am băgat ce-a mai rămas, adică votcă, cu suc, gheață multă și ceva ierburi, ce stăteau de decor pe la bar. Muzica a fost foarte bună așa că ne-am produs vesele pe ringul de dans, unde regulile învățate la balurile cu manele din România (unicele disponibile prin liceu) au rămas valabile și în cluburile de fițe selecte cu vedete poloneze. Adică, dacă nu vrei să fii zdrobită sau împinsă într-un colț de lângă toaletă, trebuie să știi să dansezi corect, dând sănătos din cur  în cel mai bun loc, preferabil lângă scenă, și împărțind coate generoase în stânga și drepta, în coastele graselor alcoolizate, care de obicei îți intră în spațiul personal. E un război pe ringul de dans și doar luptătoarele adevărate apucă să se producă în voie, nederanjate în spațiul personal, împingând înapoi pe oricine le calcă teritoriul. Pe ringul de dans lupta se dă între femei și gay, pentru că bărbații sunt acolo ca să admire și le dau întotdeauna întâietate doamnelor să se producă în voie.

Am dansat până mi s-au rupt sandalele și am primit complimente cu zâmbetul pe buze. La un moment dat a venit la mine un tip din senin, să-mi spună că sunt frumoasă și foarte mișto. I-am zâmbit, i-am dat mâna și i-am mulțumit prietenește. Apoi m-a abordat un rus beat, plin cu aere și ceva yacht, din ce ziceau colegele, căruia i-am dat eject rapid, urmat de un polonez plinuț căruia i-am spus că sunt cu colega, la modul lesbian, că tot era petrece cu vedete. Spre dimineață un grăsan cu tricou alb mi-a pus mâna în jurul gâtului, ca să mă întrebe dacă știu că-i obraznic să port pantalonii pe care îi am în club? L-am rugat să-ți ia mâna politicos și i-am spus că nu-i de fel obraznic. Mi-am notat deja să merg la Calzedonia după încă, câteva perechi de colanți. Dintotdeauna am avut un cur fain și rotund, dar de câțiva ani s-a făcut și mai mișto, că îl lucrez la sală.

La patru dimineața ne-am așezat pe plajă ca să contemplăm răsăritul. A sosit la 4:12. L-am cronometrat exact, motivată de frigul din oase ce nu se potolea sub o pătură subțire, repetând unei colege cu care m-am programat la întoarcere ”când plecăm?”.

Later edit: am uitat sa povestesc de chelneru draguț care m-a servit si căruia, i-am spus ca e frumos, ca sa-i pice si lui bine – ca si mie mi-a picat, când mi-as spus cineva. Nu aveam vreo intenție alternativa.  Mi-a zâmbit, mi-a răspuns cu un compliment si am înțeles din ochii lui ca nu eram genul lui, si niciodată nu voi fi.

Am uitat sa adaug ca, de la petrece nu a lipsit nici actul cu o lesbiană, ca tot am priza si pe aceasta categorie, care m-a strofocat bine la par pe ringul de dans si mi-a atins bunurile cu tupeu, in timp ce dansa lipita de mine. Am lăsat-o, ca era simpatica si toleranta mea pentru fete e mai mare 🙂

Amintiri: Roșu ca să schimbăm dispoziția

S-a întors în cameră după una din discuțiile acelea, pentru care simțea nevoia să părăsescă camera, când își asculata mesajele de la copilul cel mic pe sau îi spunea nevestii un Kocham Cie la final, însoțit de bużiaki. Erau tipul de discuții, pe care la început le purtat deschis, fără vreun interes sau menaj pentru sentimentele mele, potențiale pe atunci. Mai apoi a început să inventeze scuze, pentru a putea ieși, ca în cele din urmă doar să mă informeze că iese, de obicei însoțit de un comentariu ironic de-al meu. Simțeam o satisfacție de fiecare dată când aveam ocazia să-i reamintesc că e însurat.

De data asta s-a întors bine dispus. Îi povestise recepționista despre ceva club faimos din Priștina și voia neaparat să mergem să bem ceva acolo. M-am uitat la el sictirită și l-am urmărit cum pălăvrăjește despre ieșitul în oraș. Orașul frumos, cu aer răcoritor, ce intra pe fereastra geamului din Diamont Hotel, situat strategic in centrul orașului și înconjurat nu de una, ci de trei moschei, de la care tocmai auzisem pentru 15 minute o rugăciune în arabă, în timp ce îmi exersam talentul literar cu un text pentru blog.

Am tras pe gât o gură de coneac, pe care îl aveam mereu în dotare, și am început să scot din geanta mică o rochie roșie, mulată pe corp și o geacă în aceași culoare, cu fermoarul într-o parte. Mi-am tras câte o linie neagră peste ploapele superioare, mi-am pus ruj roșu aprins pe buze și am fost gata de plecare.

M-a privit mirat, complimentându-mi înfațișarea atrăgătoare și culorile care îmi capturau fiecare bucată din trăsături mele de brunetă cu ochi căprui și pielea albă, delicat bronzată. Ne-am îndreptat spre lift, cu care alături de noi au coborât trei masculi musculoși. La ieșirea din hotel m-a luat de mână, traversând centrul orașului la pas lejer în căutarea clubului. L-am găsit închis în perioada de vară, și după ce am mai rătacit un pic pe strada principală, ne-am așezat pe terasa unui bar, unde el a comandat whiskey on the rocks de cîteva ori, iar eu am baut vreo trei mochitto. M-a complimentat toata seara, făcându-mi poze și fașcinându-se cu mine. A vrut să trimită poza mea unui prieten, dar nu mi-am dat accordul. Mi-a zis printre altele să scriu o carte, și altceva nu îmi mai amintesc în particular din seara aceea.

A doua zi i-am zis că nu mai vreau, pentru că nu are nimic de oferit … nici măcar dragoste.