E micuț de înălțime, măsliniu la piele și are o barbă neagră, în care îi rămân firimituri de mâncare sau stropi de supă. Pe nasul plin de coșuri negre, poartă ochelari cu ramă albă, iar sub el, o pereche de dinți strâmbi și gălbui. Are părul rărit de chelia în devenire, purtându-l de obicei mai lung pe creștet și mereu nespălat. Zâmbește viclean în timp ce își pune ceasul Emporio Armani la mână, adidașii Boss în picioare și se da cu sprey Rexona peste cămașa albă de la Boggi. E inteligent, citește oamenii ușor, știe ce sa le spună, dar e grețos in înfățișare si foarte abuziv, înșelător si egoist in comportament.
Le-a aburit în mai puțin de 5 minute, comunicându-mi scurt că merg în alt club. M-am uitat la ele cu mirare, nevenindu-mi să cred că, au picat fix ca două muște într-o ciorbă foarte amară. Erau blonde, cu cerceii lungi și bluzele despuiate. Vânau prin cluburi după mintea lor și erau probabil convinse că au tras lozul câștigător la auzul cuvântul Dubai, ieșit pe gura unui străin. Erau lângă mine doi vechi amici, întâlniți accidental în club și cărora voiam să le explic că, ”musafirul” meu arab este din Kuwait, nu din Dubai cum tocmai se lauda el blondelor, dar nu am apucat să termin propoziția, că și s-au cărat, informându-mă scurt in ce club merg. Mi-am exprimat mirarea legată de plecarea lor subită cu un necunoscut, dar restul m-a liniștit. Cică-i normal la poloneze, nu de alta, dar ”pică” repede la străini.
– Și probabil și mai repede la străini din Dubai, am adăugat eu. Dar, nu o să le dea nimic, am reflectat reală, știind cât e de viclean, zgârcit și jegos.
– O să afle la dimineață, mi-au răspuns ei zâmbind.
Cel mai probabil tipele alea nici nu știau ce-i aia Kuwait, deci ce rost ar fi avut să le spună adevărul. Dacă ar știut, probabil ar fi sărit și mai aprige pe el.
Din cate am auzit eu multi prefera thailanda sau Europa de est sau asia gen Georgia sau morocco care sunt destinatii ieftine pentru activitati de turism sexual sau jocuri de noroc. In Europa de vest sau America nu merge smecheria asa de usor.
ApreciazăApreciază
@Sorin – Georgia? Acolo am întâlnit unii dintre cei mai urați oameni posibili, atât femei cat si bărbați. Mai bine fuți o capra decât sa mergi in Georgia la turism sexual.
ApreciazăApreciază
” Oriunde se găsesc muritori de foame, gata să lingă toate cururile murdare de căcat, dar pe aici ăia sunt mult mai putini, un fel de excepția și in nici un caz regula. Cu polonezii, chiar nu le merge, pentru ca au nimerit între un popor mândru și care nu se lasă călcat in picioare pentru niște arginți ori impresionat de fițe.”
„Cică-i normal la poloneze, nu de alta, dar ”pică” repede la străini.”
:))))))))))))))
ApreciazăApreciază
” In Europa de vest sau America nu merge smecheria asa de usor.”
Sau nu ai la ce sa incerci :))
Combinatia: frumoasa, saraca, proasta si needucata nu se gaseste pe toate drumurile.
Prin America cel putin, desi prostia e pandamie, obezitatea e la fel.
ApreciazăApreciază
Eu asa I-am auzit povestin oricum nu toti sunt interesati doar de sex ci de preturile mici comparative cu Dubai plus cat mai multa iarba ( nu numai de fumat dar si in natura , verdeata , copaci ) ca sa mai varieze de la atata nisip si desert.
ApreciazăApreciază
Nici nu știu daca sunt interesați sa se fută cu blondele, cred ca idea e sa fie cu ele in public, ca sa le crească stima de sine si in capul lor stima altora. Pe aici nu da nimeni nici un bat degerat pe tema asta.
ApreciazăApreciază
De ce sa nu fie interesati, chiar daca se imbraca ghey nu inseamna ca e musai sa futa barbati sau sunt lesbi :))
Mai ales ca blondele definitely want it, adica pana mea, cred ca pana la varsta aia deja au futut o tona de looseri, vor sa vada si ele cum e cu unul cu bani, nu se stie niciodata cum poti ajunge nevasta de om mare, trebuie sa incepi de undeva :))
ApreciazăApreciază
@me in GCC arabii cu bani sunt localnici. Aia nu se însoară cu alte nații de obicei. In Levant, da se caută straniere, este o mândrie sa fii de origine europeana, dar aia nu au atâtea bani. Deci e muie gratis in fiecare direcție.
ApreciazăApreciază
“Duba-i, Duba-i,
Vine sa va ia
Duba-i, Duba-i,
E Poliția!”
Dacă îmi faci cunoștința cu madam Wyborowa îl și cant pe cuvântul cheie.
😀
ApreciazăApreciază
” Aia nu se însoară cu alte nații de obicei.”
Blondele nu stiu asta. Printre multe altele.
Plus, ce conteaza obiceiul. Daca au o prietena care a aflat de la o prietena ca o matusa a unchiului unei prietene s-a maritat cu un arab si o duce bine.. 🙂
„In Levant, da se caută straniere, este o mândrie sa fii de origine europeana, dar aia nu au atâtea bani.”
Eh, pornind de la saracie e de ajuns si bani, nu neaparat „atatia bani”.
ApreciazăApreciază
@Me – ma mira româncele care se căsătoresc cu arabi, deși educația din România le face mult mai maleabile pentru astfel de uniuni. In schimb polonezele se mărita la greu cu francezi, nemți sau englezi.
ApreciazăApreciază
Maica-mea avea vreo duzina de prietene romance maritate cu arabi. Pe vremuri erau o gramada de studenti arabi la facultate in Romania, in special medicina, si astia se insurau cu romance, mai ales asistente, si se duceau inapoi acasa unde nu o duceau deloc rau. Facultatile de medicina nu erau doar in Bucuresti, ci si Iasi, Targu Mures, Cluj sau Timisoara, majoritatea romancelor pe care le stiam prin Orientul Mijlociu erau din Moldova – regiune mai saraca, cu mai putine pretentii.
Mai sunt si alte romance maritate foarte nasol cu arabi, gen dus prin Siria si descoperit ca ala era un beduin la cort, dar nu am avut contact cu asemenea cazuri asa ca nu stiu si nu comentez.
Multe femei se marita pentru o viata comfortabila, asta include bani. Pentru poloneze nemtii, francezii si englezii sunt mai bogati ca ele si in medie mai bogati decat polonezii, 1 + 1 = 2.Si include si mutatul in tari un pic mai civilizate sau mai interesante; da, UK are vreme nasoala si Franta are o gramada de negri si musulmani mai dubiosi, dar per total sunt destule locuri in tarile alea care sunt mai misto decat Polonia – de pilda sudul Frantei sau Normandia sunt foarte placute.
ApreciazăApreciază
@W – știu că sunt o mulțime de arabi la studii în România, mai ales la medicină, și știi cine sunt arabii ăia, cetățenii de mâna a doua din țările din Golf. GCC e plin de arabi de toate națiile, dar local nu pot studia la facultate decât localnicii, deci restul (egipteni, palestinieni, sirieni, libanez, paki și ce o mai fi), trebuie să se care la ei în țară ca să studieze. Mulți dintre ei nu mai au nimic în comun cu țara de origine, unii nici măcar nu se nasc acolo, așa că merg în alte părți, în Europa, de Est, că aia îi primește cu brațele și buzunarele deschise. Deci toate gagicile alea românce s-au măritat cu cetățeni de mâna a doua: sunt convinsă că financiar o duc bine, dar ca respect, clar se simt de mâna a doua. De asta și frustrarea multor arabi față de europeni. Ei între ei se șicanează.
ApreciazăApreciază
@vpt, bati campii. Iti dai seama ca prietenele maica-mii s-au maritat acum 40 de ani, cand in zona Golfului inca erau mai multi beduini in cort decat in orase, paki si filipinezii nu ajunsesera pe-acolo si nu existau cetateni de mana a doua. Pe vremea aia tarile arabe erau prietene politic, erau foarte multe companii romanesti (de stat) cu activitati la ei si studenti de-ai lor la noi, e vorba de Egipt, Libia, Tunisia, Siria, Iordania, Iraq, veniti direct din tarile lor, in nici un caz aia din Golf. Multi au venit cu burse guvernamentale, ca intre „state prietene”, noi exportam tractoare, oi si armament si importam fosfati si petrol, targuri care includeau si ceva scolarizari, atat la militari cat si ingineri sau medici.
Lumea nu se invarte in zona Golfului, arabii aia cu civilizatie de 1300 de ani nu erau acolo, iar in Peninsula Arabica singurele orase relevante erau Mecca si Medina. Acum 70 de ani populatia in zona era de 10 ori mai mica, toata peninsula o adunai cat de vreo 5 judete din Romania, Arabia Saudita era cat Bucurestiul actual.
Iar paki nu sunt arabi, sunt indo-arieni fata de arabi care sunt semitici.
ApreciazăApreciază
@w – deci s-au măritat in țările sărace, murdare sau in război – Levant sau Iraq – unde este regim religios opresiv. Alea vs România, tu ce ai alege? In țările enumerate de tine este o mândrie sa ai origini europene. Aia chiar vor sa se însoare cu europence.
Nu se învârte lumea in zona Golfului, dar din tot Middle East zona aia este cea mai curata si este liniște pe acolo.
ApreciazăApreciază
Chiar vrei sa demonstrezi superficialitatea la fiecare pas? Ai citit vreodata o carte de istorie? Ai idee cum erau tarile astea inainte de revolutia islamica, de cei 8 ani de razboi Iran-Iraq, de razboaiele cu Israelul, de intrarea americanilor in Libia? Inainte de explozia demografica, ce le-a crescut populatia si de 10 ori?
Daca ai ajuns in Dubai si Kuweit in ultimii 5 ani crezi ca stii ceva despre regiune? Ca ceea ce vezi acum spune ceva despre ultimii 40-50 de ani? Despre ce au facut niste romance acum 40-50 de ani?
ApreciazăApreciază
@W – glorifici aiurea. Si in România era bine in comunism sau cel puțin așa spun cei care trăiau pe vremea respectiva. Peste tot era bine cândva.
ApreciazăApreciază
Ce glorific? Pe cine? Faptul ca in golf aia inca regulau camile pe vremea cand Iranul era cea mai moderna tara musulmana din lume, cand Iordania era o colonie britanica foarte civilizata, cand Siria si Libanul erau intacte nu e glorificare, e un simplu fapt istoric. Nu se comparau nici una din tarile alea cu Dubai-ul modern sau cu Doha, nu a pretins nimeni asa ceva, doar ti-am explicat de ce acum 40 de ani romancele se maritau cu arabi ca raspuns direct la „ma mira româncele care se căsătoresc cu arabi”. Sunt cuvintele tale, despre romance si arabi, nu despre Golf, nu despre cetateni de mana a doua sau a treia, doar despre romance si arabi. Si ti-am raspuns, clar si limpede.
ApreciazăApreciază
Nu era bine, era bine fata de ce a urmat dupa si ei nu erau pregatiti.
Cei care s-au nascut in perioada respectiva au crescut si s-au adaptat la ea, pe urma a venit ceva total diferit si cei care nu s-au adaptat (majoritatea) au ajuns sa sufere, de aia „mai bine era inainte” pentru ei.
Sigur, din unele puncte de vedere era mai bine oricum ai da-o, dar nu poti sa le scoti din context, adica daca e sa iei tot pachetul nu-ti mai convine.
ApreciazăApreciază