Am petrecut ieri câteva ore cu fostul meu prieten, pe post de amici. Ne-am întâlnit într-un cadru cu o prietena comuna, si am dat-o pe filosofii universitare (unde ne-am cunoscut de fapt cu toții) si de viata (la care ne pricepem de minune). Suntem amândoi doctori, ceea ce ne doream pe vremea când o ardeam împreună, îndrăgostiți lumea, si fluturând ca doctoranzi prin campusul universitar. Eu divorțată, singura si cu abdomenul lucrat, iar el ocupat cu noua prietenă, care-i gătește bine din ceea ce se vede.

Am dezbătut aceleași eterne subiecte, educationale, politice, poloneze si de viata. Gândurile si limitările au rămas pe loc, iar nopțile se petrec tot pe World of Tanks. Eu am dezinstalat de mult jocul si treptat, si pe el din mintea mea. Dar nu înainte sa-mi vărs bine mucii de frustrare si durere, când părintii i-au tăiat macaroana, de la femeia cu bagaje.

Deși nu am mai avut răbdare ca sa-l ascult atent, ca si pe vremuri, m-am bucurat de timpul petrecut cu el, si de faptul că in sfârșit am rămas in relații bune, chiar de amiciție, cu unul dintre foștii, cu care mi-am împărțit inima.