Etichetă: el

Frica

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

melanie-wasser-j8a-TEakg78-unsplash

Photo by Melanie Wasser on Unsplash

În copilărie am dezvoltat câteva carențe esențiale în materie de respect pentru sine, așteptările de la bărbații, bucuria succesului sau pura stare de bine. Nu sunt unică în carențele mele, le observ des și la alții, foarte similare sau ușor diferite, în funcție de contextul în care au fost dezvoltate și de experiențele individuale ale fiecăruia. Acum, la maturitate sunt conștientă de ele, mă deranjează și a venit vremea sa le remediez. Doar că nu știu cum. Frica de a trai împlinită mi-e tatuata în oase.

Mă bucur aparent de ceea ce am, cultivându-mi permanent nevoia de a avea mai mult, născuta din frica că, într-o bună zi nu voi avea nimic. Mi-e frică să fiu mulțumită, ori  satisfăcută cu viața mea. Mi-e teamă să mă bucur de ceea ce fac și evit să fiu recunoscătoare pentru lucrurile bune care mi-se întâmplă. Nu reușesc să trăiesc pur și simplu bine și să nu mai creez drame.

Privind obiectiv și plasând frica de-o parte, admit că viața mea este frumoasă, mult mai interesantă decât mi-am imaginat-o vreodată, presărată cu realizări și împliniri pe care nici măcar nu mi le-am imaginat. Sunt de asemenea conștientă că, dramele pe care mi-le creez sunt de multe ori abstracte, superficiale, inutile și absurde. Deși știu asta, nu mă pot debarasa de acest obicei, de-a crea și-a purta cu mine durere.  Nu știu cum să mă redresez, cum să mă întorc pe drumul normal, pentru ca nu am fost de fapt niciodată pe el. Nu cunosc un alt stil de viață.

Dramele mele s-au născut în copilărie, sub loviturile administrate de părinți, în mod regulat, de obicei după o stare de iubire și euforie. Așa că, m-am obișnuit cu permanenta nevoie de a fi pedepsita, de a suferi ritmic și sigur, chinul cel mai mare fiind administrarea imediată a durerii după clipele de bucurie și fericire. Când bătăile au încetat, dramele au continuat cu abuzul verbal sub formă de critică necontenită, umilire, înjosire, mustrare și chestionarea permanenta a gândirii și deciziilor mele. În timp, am pus distanță fizică între mine și părinți, viețile noastre urmând un alt curs. Am crezut că am scăpat de abuz, doar ca să aflu ulterior că-l retrăiesc din nou, dar sub altă formă. Din copilul abuzat de părinți, în copilărie, am devenit la maturitate, adult abuzat de partener.

Din fragedă copilărie am dezvoltat crize de plâns, de obicei după administrarea unei bătăi. Mă dorea atât de mult nedreptatea care mi-se făcea și frustrarea neputinței, că începeam să mă rănesc singură. În mintea mea mică meritam mai multă durere, deoarece eram prea slabă și permiteam ca răul să mi-se întâmple, deoarece greșisem. Crizele de plâns se opreau după ce mă legănam cu tot corpul sau doar cu capul, până mă lua amețeala. Crescând, am crezut că am îngropat acele momente de durere și umilință în trecutul meu, alegând să șterg o parte dintre acele amintiri. Au ieșit însă la suprafață, mai nemiloase ca niciodată, pe când mă așteptam mai puțin. Adultă fiind, am început să mă leagăn din nou. În timpul unei astfel de crize, mi-am dat seama că ceva este total greșit în căsnicia mea, daca soțul (alesul, ocrotitorul și marea mea dragoste), reușește să-mi provoace aceeași stări de nesiguranță și frică, pe care le-am trăit în copilăria mea abuzivă. Acesta a fost pentru mine factorul declanșator, ca să mă mobilizez și să ies din căsnicie. M-am gândit la modul serios că dacă voi mai continua așa, voi sfârși într-un spital de nebuni sau cu capul zdrobit de pietrele din grădină. Durerea m-a motivat să-mi fac un plan strategic de evacuare din relație, inspirându-mi dorința de luptă, mai ales în momentele în care am fost atacată. Ca să supraviețuiesc, m-am întors la instinctele primare.

Acum, la câțiva ani distanță, nu mai am crize de plâns potolite cu legănat, însă duc cu mine o nevoie regulată de urcuș și coborâș, o necesitate de pedeapsă permanentă, după fiecare moment de euforie. Și cum nu-i mai am pe călăii mei prin prejmă, ca să mă pedepsească, o fac singură. Mă mutilez solitar din nevoia de a-mi echilibra viata și pentru că mi-o frică teribilă să fiu pur și simplu fericită, în siguranță, eliberată de critici, judecății, alți oameni, așteptările altora și mai ales de frica mea!

Vizita

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

mae-mu-aZfMW0hSnQI-unsplash

Photo by Mae Mu on Unsplash

Când un bărbat cu care ai împărțit ceva mai mult îți aduce cadou de ziua ta o sticlă de alcool, poți să fii sigură că tot ce ați împărțit, împărțit a rămas.

Cam am văzut sticla, am știut că-i ceva în neregulă, iar după cuvintele cordiale am trecut la subiectele cu greutate. Mi-a povestit despre prietena lui curentă, cu un nume similar cu al meu, cu aceeași culoare a părului și o statură similară. L-am întrebat dacă fute și la fel de bine ca mine, iar el a răspuns evitând răspunsul că nu-i o competiție. Doar eu pot să-i dau replica, că-i pentru mine, de fiecare dată. Pentru mine totul e o competiție. I-am mărturisit că sunt geloasă, nu pot să nu fiu, iar ca să-l fac și pe el gelos, i-am povestit fărâmituri din aventurile mele. A căzut sugestia de un trei cu prietenă-sa, la care el a răspuns că-i deschisă.

Închizând ușa în urma lui m-am întrebat de ce nu pot să-mi pierd foștii iubiți în pace, măcar pe ăia, cu care știu sigur că nu vreau să mai fiu?

Prima dată în Dubai

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Te trezești in paradis și tot ce simți e o durere acută, un spațiu gol pe care nu poți să-l umpli. Privești indiferent atracțiile locale, minunății ale acestei lumii și surâzi obligatoriu la favorul pe care ți l-a făcut viața. Este frumos să călătorești și să vezi lumea. O fi plăcut să te trezești la etajul 43, dar dacă patul este gol și la celălalt capăt al firului nu mai e El, toate minunățiile lumii nu mai au gust. Cumva, aici, acum, decizia de-a o rupe cu El, nu-mi cade bine la stomac.

Știu că sunt fraieră și că, până la urmă toate iubirile trec, dar cumva momentul acesta de dor și lipsă doare enorm, de fiecare dată, la fel de intens. De data aceasta, doar panorama este mai frumoasă. Măcar sufăr cu stil.

Încă o întalnire – zgărcomanul

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

markus-spiske-IWG2lp7tKBw-unsplash

Photo by Markus Spiske on Unsplash

Întâlnirile mele de pe Tinder seamănă tot mai mult cu interviurile pentru un loc de muncă, doar că se desfășoară într-un cadru mai colorat și mai puțin restrictiv. În loc de apa plată se servește Aperol Spritz, iar poziția jobului care-i negociată este luată de poziția corpului, dedesubt sau deasupra, dacă negocierea se încheie pozitiv. De la prima întâlnire, când am probat vreo trei rochii înainte să mă decid cum mă îmbrac, am evoluat de la rolul de aplicant, la cel de angajator. Un angajator atât de ocupat, încă la ultima întâlnire nici nu m-am obosit să mă schimb din uniforma de la serviciu, mergând direct de la jobul plătit, la jobul voluntar, unde-mi pierd vremea cu toți ciudații.

Pe Tinder se numea Future, în realitate am uitat cum îl chema, deși s-a prezentat, dar memoria foarte selectiva a ales să nu-l rețină. Când l-am întrebat despre el, mi-a răspuns că erau scrise pe Tinder la profil detaliile lui. Mi-am amintit că într-adevăr avea o poză cu un text lung și care părea plictisitor, așa că m-am abținut de la a-l citi, ignorându-l, cum fac de obicei cu textele lungi în poloneză. Ulterior, după întâlnire, am văzut că textul începea cu „Despre mine” și se termina cu „…dacă ai un intelect peste medie, aș fi bucuros sa te cunosc:)”. Lol! Am improvizat pe moment și i-am răspuns că mi-ar face mare plăcere să-mi spună despre alte lucruri care-l caracterizează și pe care nu le-a scris la profil. S-a legat conversația și am ajuns repede la punctul în care eu i-am spus că nu sunt poloneză:

El: ”Știu deja.”

Eu: ”Probabil ți-ai dat seama după felul în care vorbesc…” (cu greșeli de conjugare)

El: ”Cu câți tipi vorbești în același timp pe Tinder?”

Eu: ”Păi, cu doi. De ce mă întrebi?”

El: ”Pentru că mi-ai spus pe Tinder că nu ești poloneză.”

Eu: am râs, căci ce era să fac, când am fost prinsă cu mâța în sac. M-am amuzat singură de ironia situației, găsind foarte nostimă ironia, când un tip cu fața de țăran onest polonez, ușor complexat de propriul intelect și proprietar de fabrică producătoare de folie cu bule de aer, m-a prins când îl abuream la greu, ușor pilită. Mi-a câștigat respectul și am continuat conversația cu el, încercând să-mi rețin aroganța și să-l tratez mai cu seriozitate. Am rezistat în companie lui cu brio o ora și jumătate. Am numărat minutele pe ceasul la care mă uitam regulat, căci era plasat pe peretele restaurantului, fix deasupra capului lui.

Tipul și-a dat calificativul singur la doua faze și deși, am trecut peste faptul că era scorpion, o zodie nepotrivită mie, nu am putut trece peste alt fapt, și anume că-i mega zgârcoman. Prima fază s-a întâmplat după ce ne-am terminat consumația, iar când a venit chelnerița să ne întrebe dacă mai dorim ceva, el i-a răspuns rapid că „nu mai dorim nimic”, după care s-a uitat boticos la mine în ochi și m-a întrebat dacă mai doresc ceva. A doua fază a fost când mi-a spus că el plătește, deși eu intenționam să-mi plătesc singură consumația, ca mai apoi să caute lung în portofel după cash, cu o durere acută la inimă.

El sau poate Eu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Momentele de liniște după o noapte de sex agitată sunt ideale. El lucrează, eu scriu. Trăim într-o simbioză completă, în care simpla prezență a celuilalt în cameră este suficientă pentru a fi totul perfect. Nimic nu e perfect ni-se repetă, dar momentul acesta este pentru mine ideal. Chiar nimic nu mai contează.

Întinsă pe un pat din Bellagio sunt atât de departe de viața mea zilnică, că mă regăsesc în sfârșite pe mine, așa cum nu sunt aproape niciodată: calmă, fericită, liniștită și liberă.

Îi simt parfumul pe corpul meu, îi privesc tatuajele și-i suficient. Îi ascult vocea puternică, masculină și hotărâtă când vorbește cu alții, ca mai apoi să se transforme în una suavă, glumeață și liberă, când mi-se adresează mie. Îl ador și îi iubesc deopotrivă.

Room with a view – Bellagio, Las Vegas

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

După 20 de ore de zbor și 3 avioane, lenevesc rupă de oboseală într-un pat al Hotelul Bellagio din Las Vegas. În lift, o americană semi dezbrăcata, mi-a urat bucuroasă Welcome to Bellagio, în timp ce eu am privit-o buimacă și semi-adormită. La aeroport taximetristul m-a întâmpinat cu Welcome to Vegas! God bless America!, iar după ce a aflat că am venit din Europa m-a botezat pe loc Miss Europe, urându-mi multe distracții și senzații în eternul Las Vegas.

Încerc să merg la culcare după trei pilule de melatonină, în speranța că până mâine îmi va trece jet-lagul. Este o nebunie curată și în același timp superbă să traversezi Atlanticul pentru o vacanță de cinci zile. Vederea de la fereastra camerei de la etajul 11 al hotelului este mirifică și ultimul lucru pe care mi-l doresc este să adorm în acest oraș trezit noaptea la viață. Oboseala mi-o cere însă, ca să pot face față aventurilor care vor urma. Mâine sosește el și până atunci mă delectez cu fântânile superbe ale hotelului, mai iau o pilulă de melatonină și mă forțez să adorm.

Despre sex în trei și alți oameni

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Toți oamenii își doresc să-și trăiască viața într-un mod cât mai miștocar, de preferință copiat din filmele de succes cu final fericit, unde actorii principali trec de la o acțiune la alta, fără vizite la toaletă între scene sau datul cu mopul în bucătărie, după ce li-se împrăștie smântâna pe gresie. În adâncul suflețelului nostru, toți tânjim la un erotism extrem, cu un partener ce ne fute ca un zmeu dezlănțuit sau cu o parteneră ce ne-o suge adânc și fără râgâială. Ne închipuim visători, terminându-ne în extaz erotic, ca mai apoi să ne îmbrățișăm romantic în postludiu. Din filmul nostru personal sunt tăiate cu brio la montaj scenele mai puțin romantice, dar necesare, cum ar fi aceea în care el merge după sulul de hârtie igenică la budă, ca să șteargă resturile de spermă de pe pula, din ochii și câteodată de pe mobilă. Toți ne dorim o viața plină de aventuri, experiențe diferite și erotism dus la extrem, însă pe câți dintre noi ne țin cu adevărat balamalele la așa ceva? Și, oare cum arată viața plină de aventuri în context real?

După sexul în trei am rămas cu întrebările acestea în minte. Eram virgină în domeniul împerecherii în grup, dar doritoare, întrebătoare și visătoare la o partidă sănătoasă în trei, măcar de dragul artei. Dezvirginarea mea mentală a scos la suprafață dileme existențiale și morale ascunse, ce m-au măcinat după faptul consumat.

Cum a fost?

Foarte interesant, neașteptat de plăcut, incitant și intrigant.

 Cu cine a fost?

Am nimerit într-un cuplu cu experiență, între ei și cu alții. El, cu care mă împerecheasem anterior și îmi plăcea stilul. Fute ca un voinic, dar are o personalitatea de căpcăun, greu de suportat. Pe lângă performanțele sexuale mă crispează și-l găsesc necomunicativ, fiindu-mi greu să deschid cu el orice subiect de conversație, care să nu se termine după trei replici. Ea, o vărsătoare roșcovană, fascinată de cifra 7, vorbăreață și tatuată, jucând alături de el în partitura cuplului neoficial. Fizic, relativ atrăgătoare, dar foarte prietenoasă, caldă și deschisă. Au o relație deschisă, el ducând o viață boemă de flăcău, cu ea pe post de amică bună la toate când în rol de nevastă neoficială, ce-l vizitează pentru futai standard, gătit și șters praful, când în rol de amanta, la partide în trei cu ce agață el și mai aduce pe acasă.

Ce mi-a plăcut?
Abordarea lor excelentă, ea fiind deschisă, vorbăreață și inițiatoare. El a rămas retras și tăcut, lăsându-ne pe noi fetele să ne facem încălzirea și să ne cunoaștem în armonie.

Jocul pe care l-au inițiat, cu el pe o poziție dominatoare, ea spusă, iar eu la mijloc, oscilând între dominanța pentru ea și adversara-supusă față de el. M-a fascinat gustul de putere pe care l-am simțit în preludiu, când el i-a pus ei o zgardă cu un lanț la gât și mi-a dat mie comanda. A fost sublim modul în care și-a intrat în rol, potrivindu-se perfect cu comenzile mele și dorințele mele, eu trăgând de lanț și dându-i drumul în funcție de locurile pe care doream ca ea să le exploreze pe corpul meu.

Erotismul ridicat ce ne-a însoțit întreaga seară, creat din atingerile ei delicate și privirile lui flămânde pentru noi.

Cel mai mult mi-a plăcut să o privesc terminându-se.

Ce m-a surprins?
Plăcerea cu care o priveam pe ea când i-o sugea lui. Era ca un film erotic pe viu la care puteai să te alături sau pe care pute-ai doar să-l privești de la distanță.

Cerceii ei de peste tot: din limba, destul de interesant la sărut; din sfârc, cam nepractici la atingeri și mușcături, trăgând prea tare de unul; din clitoris, care arăta foarte sexy.

Plăcerea cu care am gustat experiența.

Mustrările de conștiință pe care mi le-am făcut după, într-un amestec de viață reală cu pasiuni ascunse și limite depășite.

A fost frumos, iar faptul că nu au existat conexiuni sentimentale a făcu experiența excelentă.

Tot înainte

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

zoriana-stakhniv-PUVgHyBgZn8-unsplash

Photo by Zoriana Stakhniv on Unsplash

Când am pornit la drum acum doi ani, cu valizele pline de bolovani, nu credeam că o să reușesc să merg prea departe. Țelurile mele erau neclare și pierdute într-o imaginație deteriorată. Simțeam însă, că vreau să trăiesc, în ciuda unui sentiment apăsător că viața mea nu are sens. Eram un melc stâlcit sub ploaia depresiva a vieții nefericite și aciditatea biciuitoare a unui fost soț, ce mă hărțui încontinuu. Era și mai drăcos după ce mă mutasem din casa lui, simțind o nevoie acută de a-și descărca urgent frustrările pe mine și în același timp dorind cu orice preț să mă țină cumva încă legată de el în neputință. Mă aflam la jumătatea planului meu genial disperat de a-mi schimba viața, plan țesut ca o soluție, înainte de-a mă arunca sub sinele trenului, ce trecea prin apropierea casei noastre lui de la periferie, și unde tânăra își ducea veacul nefericita noastră familie.

Doi ani mai târziu, o doză mare de curaj, foarte multă voință, doi terapeuți, mult sport, niște cărți citite și câțiva oameni, persoane cheie care m-au susținut și sfătuit, și sunt o altă persoană. De la nevasta nefericită, ofilită și cu părul tot mai scurt, am ajuns să-mi facă bărbații poze pe stradă, iar femeile să mă ia drept model de stil. În noua realitatea sunt curtată de potențiali parteneri și am mereu zâmbetul pe buze.

Cum a fost în iad? Oribil.

Cum este înapoi pe pământ? De vis!

Cum am ajuns acolo? Bună întrebare!

Mă întreb și eu des cum se ajunge în iadul relațiilor? Cu siguranță este un drum frumos la început, pavat cu bune intenții și multe mâini de ajutor, flori și pe alocuri inimioare, ce te copleșesc cu căldura lor până te duc acolo, în bezna inimii, și când ai ajuns viața îți scoate lentilele de cal, ca să realizezi în sfârșit, bălegar în care te-ai băgat. Pentru o dezorientare totală, iadul nu-i un simplu rău suprem pe care să-l simți, să-l miroși și de care să iei imediat distanță. Iadul în cuplu este mult mai sofisticat, fiind un amestec de iubire și ură, disperare și speranță de salvare, ca un pat mare, comod și frumos împodobit, în care te așezi seară de seară lângă călăul tău. Acest loc al deznădejdii supreme este împodobit cu buchete de flori, ce se primesc regulat la evenimente standard, unde așa se cuvine, ca în toate familiile model ce împart fastuos amintiri plăcute, furate printre abuzuri mai mult sau mai puțin discrete. Iadul în sine este  generos, presărat cu bijuterii și parfumuri scumpe, ce se oferă în ziua imediat următoare unei terfeliri din cap până în picioare, mental, desigur, că manual lovesc doar bețivii și săracii. Băieții fini din iadul sofisticat își bat consoartele la intelect, până când își doresc singure să-ți prăjească creierul într-o tigaie, ca Hannibal, după care să-l servească  într-o farfurie de porțelan călăului. Câteodată, din când în când, aceste doamne suprem abuzate ar dori cu patimă să-i de-a soțului cu tigaia în mecla până se despică una din două, dar conștiente că suta lor de kg ar suporta o lovitură de la ale lor cincizeci, dar invers nu, se abțin. Iadul are și portițe, ce par că ar fi de scăpare, momente de libertate nemărginită în care poți să urli până nu te mai salută vecinii și să tragi anevoios câteva capete în perete, ori în mobila de la baie, mai rezistentă și mai la îndemână, în speranța ca ți-se va capul, căci mobila a fost curățată de doamna menajeră.

Iadul aduce cu el plăcerea și durerea, de a te cufunda zilnic și tot mai mult, în bălegarul moale și lipicios al vieții. De acolo, ies doar cei mai puternici și nu are nimic de a face cu banii pe care îi câștigi, cu școlile pe care le termini, cu restaurantele la care mănânci, cu ce bijuterii porți sau ce mașină conduci. Pentru cei ajunși acolo toate acestea nu au nici o importanță. Majoritatea trăiesc în acest bălegar până soarta îi scoate vii sau morți din el. Unii mai curajoși și totodată disperați, își decid singuri calea pierzaniei, aruncându-se sub un tren sau sărind de pe un balcon, în timp ce doar câțiva, puțini, și cu adevărat rezistenți, înoată împotriva curentului până ies la liman. Și nu e nimic mai dulce în viață decât ieșirea din gunoi, iar după ce te-ai îndepărtat mai bine de el, este o plăcere adevărată să te uiți înapoi și să-l vezi în urmă.

Acestea fiind scrise, informez că l-am șters cu succes pe fostul soț de pe Tinder, dar nu înainte de-ai spune că la moaca lui, numai banii îl mai salvează. Mi-am permis această mică răutate și pe următoare, ca să mă decompresez de durerea pe care mi-a cauzat-o ani la rând. Pe gratis, free of charge cum ar veni, l-am sfătuit să-și șteargă o parte dintre pozele de pe Tinder, că arată în ele ca dracu, nu ca nu ar fi, dar măcar să nu-și facă de la început reclamă proastă.

Revedere

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Îmi imaginez că ne revedem într-un aeroport aglomerat. Eu abia am sosit, iar tu mă întâmpini la ieșirea de pe poartă. Când te văd îți sar în brațe. Tu mă ridici ușor de la pământ, iar eu îmi încolăcesc picioarele în jurul taliei tale, în timp tu mă săruți puternic și cu patimă, introducându-ți limba flămândă în gura mea însetată de tine. Ating încet cu mâna mea delicată obrazul tău delicat aspru, mă uit în ochii tăi mici și verzi, și mă văd pe mine. Din ochii mei curg două lacrimi de fericire, în timp ce inima îmi sare din piept de prea multă afecțiune, împlinire și culoare. Îți șoptesc tare că te urăsc, căci dacă ți-aș spune că te iubesc, mi-ar crăpa inima pe loc. Dar, tu știi ce însemnă și îmi răspunzi zâmbind „ I love you too, baby”.

Ne visez apoi în camera unui hotel cu cearceafuri albe, pe un pat uriaș. Acolo, în intimitate sunt prizoniera ta, care de bună voie și nesilită de nimeni se predă săruturilor și îmbrățișărilor tale. Ești nerăbdător, mă vrei toată deodată, mă mângâi, mă săruți, mă legi și mă posezi cu sălbăticie. Te simt în mine mai puternic și victorios ca niciodată, eu transformându-mă în jumătatea totului pe care îl formam.

Încă o zi obișnuită din realitate

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

img_7197

Când aștepți mesajul lu’ … pizdii mă-sii, e … cum sa zic eu așa mai romantic? … nașpa. Nașpa rău! Îți pulsează inima de fiecare data când te uiți la telefon, iar dacă mai și vezi că ți-a scris cineva, ți-se urca’n gat, doar ca să coboare brusc și trist, când deschizi și vezi că nu-i mesajul acela, pe care îl așteptai cu atâta patimă, nu-i mesajul de la EL. Abătută, începi să porți bijuteriile pe care și le-a făcut cadou, cu speranța că poate și el va începe să se gândească într-un mod miraculos la tine, că poate, cine știe, o să-ți viseze moaca zâmbăreață, când doarme cu capul pe perna lui moale de acasă. Și, ți-l imaginezi minunat, ți-l închipui mai frumos și mai misterios decât este în realitate, mai zâmbitor și mai bărbat ca oricare altul, ba chiar mai presus de el însuși. În momentele acestea sublime, parul lui alb de pe piept prinde culoare in ochii tai dilatați de visare, iar burtica lui devine chiar simpatica, în timp ce anii lui par tot mai aproape de ai tai, deși tot un deceniu vă desparte. Și nu mai zic de tatuaje, pe care oricum le adorai, iar acum le divinizezi. Ce n-ai da, să le poți desena iar cu degetele tale moi pe pielea lui aspră, chiar acum, într-un pat mare și alb, după o noapte nebună de amor.

Însă, când oceanul și fusul orar vă desparte, e greu rău, mai ales când tu te-ai îndrăgostit deja. Te-ai îndrăgostit și visezi cu ochii țintiți la pereți doar la el, în timp ce creierul iți stă să plesnească de chimicalele pe care le produce în mintea ta micuță și prostuță, cu gândul la amintirile pe care le-ați făcut împreună și speranțele deșarte legate de viitoarele voastre întâlniri. Așa că, înflorești abătută, tăcută și visătoare în fața unui calculator, de unde privești pe furiș poza lui, când te crapă mai tare dorul la inimioară și ți-se pare că, chiar te doare fizic. Respiri doar, și pentru, gândul care te poartă în brațele lui imaginare, trăind prin nevoia de a fi cu tine acum, el înăuntrul tău, tu învelită de el,  el peste tine. Rememorezi momentul în care ți-ai pus capul ușor pe umărul lui și alte momente te învolbură în ceața dragostei. Da, iubești, îl iubești și știi ca ai luat-o deja razna.

Din când în când, în altă realitate, cei din jurul tău te întreabă daca ești bine, sănătoasă, cu toate oile acasă, iar tu zâmbești cu un ciob de buză și zici că ești minunat de bine, doar mai obosită așa, că parcă-i prea soare afară și prea vară, și nu știi ce dume să mai inventezi ca să-ți explici melancolia profundă.