Fără istericale!

Photo by jens holm on Unsplash

Și totuși, ce faci când te supără jumătatea, partener de viață și război, prieten, logodnic, soț sau chiar amant?

Nimic. Experiența anilor mi-a demonstrat că cea mai bună soluție, atunci când te supără jumătatea este să nu faci absolut nimic. Spui un bine românesc ce nimeni nu știe exact ce însemnă, dar merge cam la toate, un dobrze polonez spălăcit și indiferent sau un ok american neconvingător, preferabil cu jumătate de gură și un accent aparent  de ”foarte preocupată cu altceva”. Nu reacționezi în nici un fel, dar nici cu împricinatul nu te întâlnești, evitându-l cu o încăpățânare aparent accidentală, căci ești foarte ocupată cu treburile tale. Bune sau rele, interesante ori plictisitoare, importante și de ce nu, evazive, toate chestiunile tale private îți cer acum imperativ și neapărat atenția. Așa că nu ai timp de altceva sau altcineva. În cel mai rău caz și plânsul de una singură între cearceafuri este mai important și mai urgent, decât să-i răspunzi lui la sms.

Dacă îi pasă, tăcerea și absența ta îi va spune tot ce are nevoie să știe. Îi va comunica brutal că a făcut ceva greșit, că te-a rănit sau că nu ți-a fost pe plac o anumită acțiune a lui, fără a fi nevoie ca tu să-i faci crize existențiale, urlând din toți plămânii sonate de țipete și înjurături pentru vecini, ori vărsându-ți lacrimile amare și inutile peste machiaj, schimonosindu-te în fața lui. De ce să-i dai satisfacția ca să te vadă biată, umilită, sărmană sau disperată? Pentru ce să faci istericale? Doar ca să te înjosești în fața lui, sperând că-ți aruncă ceva fărâmituri de afecțiune?

Am observat de-a lungul timpului că expozițiile de slăbiciuni, foarte comune în rândul femeilor de altfel, pe care le mai organizam și eu uneori, pentru anumiți bărbații din viața mea, nu-mi aduceau nimic util sau bun pe termen lung. Poate pe moment aveam impresia că le câștigam afecțiunea ori aprecierea, după ce-mi pictam suferința în tablouri ieftine ori îmi ciopleam durerea în sculpturi confuze. Pe termen lung însă, nu le câștigam decât disprețul, fiind pregătiți să mă taxeze ca neautentică, la prima re-expoziție ale acelorași opere déjà vu, analizate și uitate. Căci expunerea durerii unei inimi delicate și fragile are un termen foarte scurt de valabilitate, în practică expirând după prima vizitare. Repetare ei nu face decât să-i aducă autoarei recenzii nedorite, scrise în cuvinte usturătoare: isterică, nebună, cu țigle lipsă de pe acoperiș, geloasă, sărită de pe fix, instabilă emoțional, disperată… și aici puteți să completați și voi cu aceste sinonime măgulitoare, pe care sunt sigură că le-ați auzit deja, din plin și fără de zgârcenie, de fiecare dată când v-ați isterizat pentru o nedreptate sau afrontul oferit aparent accidental de către partenerul de conviețuire. Nu acesta este calea spre îndreptarea situației.

Distanța și tăcerea funcționează în schimb excelent. Este mesajul neclar pe care jumătatea ce și-a încercat încă odată norocul, îl pricepe cu acuratețe. Am descoperit prin metoda de eroare și încercare, că bărbații au nevoie de spațiu, de libertate și mai ales de absența jumătății, ca să-și dea seama ce reprezintă ea pentru ei. Sufocarea sau dramatizarea nu duce la nimic bun, este obositoare și doar le confirmă că, indiferent de câte porții de rahat îți servesc pe tavă, tu le vei înghiți pe toate. Docilă sau îndărătnică pentru ei nu are importanță, tot ce contează este că o să le înghiți toate afronturile, confirmându-le nu că-i iubești, ci că ești disperată. Fiind disperată, ai să accepți orice și ei vor continua să te trateze în același mod.

Ne întrebăm adesea de ce același bărbat se comportă total diferit cu două femei diferite, pe una tratând-o cu respect și atenție, în timp ce pe alta cu dispreț și indiferență. Ne imaginăm cu extaz și invidie povești vânătorești despre ce scorpie sau mare doamnă trebuie să fie acea femeie cu care ei se comportă respectabil, când de fapt nu face nimic special. Este doar o femeie normală ce nu permite să fie tratată inadecvat. Nu acceptă să fie umilită și nu mănâncă rahat în speranța că pe viitor va primi caviar. În nici un caz nu-și face filme greșite în cap că va fi răsplătită pentru martirizarea ei inutilă, dacă închide ochii la abuz, înșelat, mințit, lipsă de respect, indiferență sau plasarea ei la coada priorităților.

Concluzia este simplă doamnelor și domnișoarelor, când vă treziți tratată cu cea mai mică lipsă de respect, luați-vă catrafusele și vedeți-vă de ale voastre, servindu ignorare și indiferență. Dacă vă iubește, și le pasă de voi funcționează excelent, deși unii reacționează mai devreme, iar alții mai târziu, fiecare având nevoie de timpul lui pentru a-și da seama ce-i important pentru el. Vor fi și cei care nu vor reacționa, nu pentru că sunt autiști emoțional, cu pentru că nu le pasă. Atunci, este momentul să vă întrebați onest dacă chiar vreți să vă îmbătați cu apă rece alături de ei?

Subestimarea

Subestimarea, această greșeală fundamentală și frecventă în dinamica relației dintre doi oameni, este un game changer cu o greutate semnificativă în lupta dintre care pe care, la care se reduce în anumite momente esența relației. Dacă cineva își mai închipuie că relația ideală e parfum de iasomie și floricele roz pe câmpii, însemnă că-i încă blocat la stadiul de grădiniță emoțională și posedă o memoria de scurtă durată pentru realitățile vieții.

Cu mintea amorțită de dopamină, am pășit și eu neatentă pe acest tărâm al înfumurării personale, lăsându-mă purtată spre prăpastia eșecului de mâna nemiloasă a neatenției, subestimând cu brio persoana de lângă mine. Și ca să fac din căcat bici, am subapreciat-o tocmai când el îmi arunca momeli, ca să mă testeze. Am mușcat câteva din greșeală, cu naivitate drogatului ce-și lua prima doză din partidele de sex intens și pe a doua din îmbrățișările focoase de după, când mâna lui parcurgea ondulările corpului meu exact pe cărarea imaginar desenată de mintea mea flămândă. Mi-am frânt dinții în câteva dintre ele, fără a realiza greșeala aproape fatală și imperceptibilă, pe care eram pe cale să o comit.

M-am redresat însă rapid, renăscând din propria-mi neatenție cu o forță secretă și bine dospită înăuntru-mi. Am revenit pe poziții, permițându-mi să fiu ghidată de puterea mea naturală, bine șlefuită de instinctul meu feminin, pe care l-am avut dintotdeauna în mine și de care am ales să nu-mi mai fie frică, rușine sau jenă. Am folosit propriile greșeli ca să-mi induc partenerul de tango în eroare, oferind generos din sacul ce părea fără de fund, ca mai apoi să mă retrag cu o brutalitate neașteptată. Am trasat natural noile reguli ale relației, la granițele stabilite de stima de sine și respectul, pe care îl aștept de la cel care dorește să-și lase amprenta în viața mea.

Să lăsăm așadar zarurile să se rotească, în acest joc sălbatic al naturii, în care fiecare încercă să-l domine pe celălalt, cu delicatețea atingerilor fierbinți, sub presiunea dorinței împerecherii și din nevoia naturală de libertate.

Poziția nevestei, Bombshell și violul colectiv

În Bombshell sunt multe aspecte despre care aș putea vorbi, de la ”normalitatea” hărțuiri sexuale pe scală ierarhică, la mediul sexual toxic de la muncă sau defăimarea femeilor, atunci când nu acceptă sau se împotrivesc avansurilor sexuale. Dar, sunt deja subiecte ultra discutate cu multe opinii de o parte și cealaltă a baricadei, care speculează sau analizează conjuncturi pe baza acestui acest tip de situație. Ca și fete, suntem crescute să ne ferim, să fim pudice și într-o permanentă negare a sexualității noastre, căci femeia care vrea pulă este o curvă, iar dacă tot cere și nu dă la tot satul, este o curvă proastă. România este undeva pierdută pe scara evoluției sexuale, din păcate apropiat plasată de țări precum India sau Pakistan, în care agresiunea violului este o faptă de mândrie bărbătească și motiv de dizgrațiere feminină eternă, și departe de USA sau Canada, în care finețurile hărțuirii sexuale sunt în ultimii ani scoase de sub preș, dar și în care, o acuzație injustă de viol, poate distruge iremediabil vieți.

Există un alt aspect în Bombshell despre care doresc să atrag atenția și nu se referă nici la bărbatul implicat și nici la victima lui, ci la o altă persoană, care îndeplinește atât rol de victimă, cât și rol de agresor, nevasta. Nevasta, care devine o victimă a conjuncturii și un agresor al victimei. Este foarte bine prezentat în film acest rol al nevestei, fiind trasată foarte conservator, cum îi stă bine unei neveste respectabile, stâlp de susținere morală, puternică, directă, luptătoare și… naivă? Oare este această nevastă naivă, lăsând să-i scape printre buze surprinderea față de atitudinea avocatei, când îi mărturisește agresorului că faptele lui au fost neîndoielnic documentate. Nu, această nevastă nu-i naivă, pentru că naivitatea nu-i compatibilă cu pragmatismul pe care-l manifestă în alte situații, este doar în negare. O negare, dincolo de punctul realității, pe care nevestele bărbaților care înșală o iau în brațe și o alintă. Refuzul lor de a accepta realitatea crește în mod spectaculos când, înșelatul s-a născut dintr-o formă de agresiune, cu cât cealaltă femeie este mai dezumanizată, mai murdară și mai târfă. Victime ale unei realități dureroase, este interesant mecanismul prin care aceste femei devin agresoare ale celeilalte victime, asupra căreia își proiectează durerea, cu o ură viguroasă.

Femeile, aceste creaturi frumoase care se abuzează, agresează și violează colectiv din dragoste pentru bărbații lor.

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni.

Zâmbetul este o invitație, ca o ușă întredeschisă care îndemnă și ademenește explorarea mai îndelungată și mai detaliată. Zâmbetul este o promisiune a unui potențial ce se conturează. Zâmbetul urmat de un râs este o confirmare. Confirmarea potențialului celui care l-a cauzat, iar bărbații, în esența lor, asta caută, confirmare femeii. Confirmarea că el, cel din fața mea este cel mai strălucit, cel mai dorit și unicul. Singurul care mă mișcă, incomparabilul care mă poate face fericită și cu siguranță unicul care mă merită.

Am râs când a luat-o la goană pe KTM cu mine în spate, făcând slalom printre mașini și  semafoare galbene, aplecându-mă în ritm cu el la curbele luate strâns. Am simțit că zbor, zâmbind sub casca roșie și ținându-l strâns cu o mână, în timp ce coapsele mele îl prindeau bine în momentele cheie, doar ca să-l eliberez mai apoi, pentru a avea un motiv de-al prinde din nou. L-am strâns cu o mână la început, si ca să evit coliziunea corpurilor noastre la frânare cu cealaltă m-am ținut din spate. După câteva frâne mai bruște, m-a avertizat că vrea să ne ciocnim cu bună știință, ca să mă simtă mai aproape. Așa ca mi-am pus ambele mâini în jurul lui, cedându-mi. Si el a frânat mai puțin brusc. M-a mângâiat de câteva ori pe picioare și mi-a strâns mâna mai bine la pieptul lui, gesturi din astea romantic-erotice, care numai pe motocicletă se pot face cu gust, intre doi mai putini cunoscuți. Acolo devenind naturale. În gesturile intime de pe motocicletă există un dublu sens, pe lângă apropierea erotică, fiind și partea practică, căci șoferul și pasagerul trebuie să devină o simbioză, ca să fie în siguranță amândoi. Comparabilitatea este o necesitate.

Bucurându-mă de plimbare în spatele lui am înțeles cu zâmbetul pe buze ce mult mi-a lipsit experienta asta și cât de mult ador să fiu femeia din spatele bărbatului pe motocicletă. Mă regăsesc în simbioza asta mentală și fizică, amestecată cu libertatea pe care ți-o oferă motocicleta în mișcare.

Zâmbesc și acum, realizând că un motociclist are cu siguranță o șansă mai mare la inima mea, mai ales după ce o inunda cu adrenalina unei curse.

Ce nu face femeia pentru sex?

Cheamă femeia armăsarul la sex și face fițe. Doar pentru sex, scrie el? Acest el, agățat de pe Tinder, mereu cu figuri pe cap și putini bani in cont. Nu doar, îi răspunde ea doritoare și prea leneșă de agațat ceva nou până în weekend, când el vine in oraș cu treburi la neamuri. Mai sunt trei zile, multă munca la servici, casa de curățat, copilul de îngrijit și ceva afaceri de pus la cale. De unde sa-mi scot altul pentru un futai spontan, când și jumate de ora sa merg la un epilat e greu de găsit? Timpul este prea scurt de verificat potențiali gagii la futai, plus ca, futaiul va fi nou, deci cu risc ridicat, ca nu se potrivesc stilurile, nevoile sau cerințele. Ce să faci, n-ai ce sa faci, mai tai din aere și o dai pe miorlăit, cum le place bărbaților, care vor sa se simtă la putere, mai ales când nu sunt. Toți vor afecțiune și atenție, așa că o dă pe partea aialaltă, sensibilă și nu practica, cum ii sta bine unei femei.

Va fi placut scrie ea, să ne îmbrățișăm, sa ne-o punem, să-ți sărut tot corpul… și cum întârzie reacția lui, ridică miza… poate de data asta îți fac eu ție masaj, scrie ea cu jumate de entuziasm și plină de speranța că la locul faptei, tot el o va masa pe ea.

Asta e deja mai tentant răspunde el, ca un vânt in pânzele ei, deja mișcate. Când mă gândesc la tine … deja doresc … nu doar sex, dar și sa te îmbrățișez … să te ating, pulsează ea.

Ai nevoie de dragoste, răspunde el filosofic, cu un fel de întrebare fără sa închidă propozitia. La fază asta, ea își da deja ochii peste cap, obosită de atâta abureală. Nu, ma lipsesc, vreau doar sex, de asta am nevoie, sa ma futi tu bine de tot, ca și data trecută, ar fi următoare fraza pe care ea i-ar scri-o. Dar, știe ca atunci el nu ar mai veni, ofticat in amorul propriu ca ea îl vrea doar pentru sex.

***

– Tot ii propun lui P. sa doarmă la mine in weeked și tot face fițe. Ca dacă vreau doar sa ma fut. Normal. Și cică, doar pentru aia îl invit. Am zis ca nu, dar e da. Îl invit la sex și face figuri.

– Haha. Sa mor io, de unde îi culegi? Fata, bărbatul vrea sa fută. Dă-le cu flit dacă nu, cacat, nu sunt normali.

***

Îmi place sa te imbratisez pe tine, ca ești fain, ii scrie ea. Nu imbratisez pe alții barbati. Și nici nu ma culc cu alții, îl asigură.

„Doar nu te îndrăgosti😊”.

Rani deschise

Mi-am dat seama de ceea ce fac, cand i-am trimis fostului sot un email plin de ura. Poate ca il merita, sau poate ca nu. Poate ca, nu-i chiar demonul descris de mine si multe din cuvintele pline de ura, pe care i le-am transmis, sunt frustrarile mele, pentru o relatie de mult incheiata, a carei umbra inca ma bantuie. Poate ca-i un psihopat, ca multi altii, dar toti ducem cu noi un bagaj emotional, pe care il aratam celorlalti intr-o mai mare sau mica masura. Ma intreaba cei din jur, cum poate fi atat de rau acum, cand a fost atat de bine atunci. In primul rand ca nu a fost atat de bine atunci, atunci candva a fost relativ bine si un pic prea vopsit in roz de imaginatia mea. Si in al doilea rand, acum nu e atat de rau, ci doar neplacut si un pic mai negru, pictat de mine.

Duc cu mine multe resentimente pentru nemplinirile sufletesti, si asta e unul dintre ele, care ma apasa si ma doare, ca o rana deschisa. Pe care eu nu vreau sa o inchid, cu care eu nu vreau sa fac pace, asteptand inutil o compensare, pentru durere ce mi-a fost pricinuita. Doar ca compensarea nu va veni niciodata si e doar alegerea mea, daca vreau sa mentin rana deschisa sau prefer sa o inchid.

– Prefer sa o inchid, striga copilul din mine, doritor sa merga mai departe, sa exploreze alte lumi, sa fuga de durere, sa scape de confruntare si de acceptarea faptului ca lumea e nedreapta.

– O vreau deschisa, porunceste autoritara femeia din mine, ranita in orgoliu si amorul propriu. Vrea razbunare, simtindu-se trasa pe sfoara, pacalita si inselata.

In vartejul asta de sentimente, incapabila sa decid rational sau emotional, las lucrurile sa se intample, raspunzand instinctiv la situatii, cateodata animalic, alte ori cu emaptie, in functie de sentimentele, care ma domina pe moment. Singurul lucru pe care il fac e sa ma indepartez de problema, cu o strategie excelenta de evitare, sperand ca intr-o zi sa se rezolve de la sine.

Dar nu se va rezolva si din toata indecizia asta, doar fiica-mea va avea de suferit, fiind prinsa la mijloc. Si mai e o problema, caci dupa multe incercari in diverse directii, nu am nici cea mai vaga ideea cum o pot rezolva. Mi-e imposibil sa vad rezolvarea, care cel mai probabil se afla chiar in fata mea.