Etichetă: filme

Menajera – un mini serial despre abuz

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Menajera sau „The maid” este unul un excelent mini serial despre abuz. Nu-i genul acela de mini serial excelent, precum The Old Men sau Mare of Easttown, două seriale ce-mi vin acum în minte, în care jocul actoricesc și scenariul te surprind prin excelență și suspans. The Maid nu este creat pentru lumea imaginară în care scăpăm când nu mai avem chef de realitatea noastră, ca și filmele obișnuite la care ne uităm. The Maid este cu totul altceva, o reflexie foarte brutală a realității unora dintre noi, femeile abuzate.

The Maid este un excelent serial despre abuz, ce prezintă situații reale, dureroase și brutale, din viața de zi cu zi a victimelor abuzului. Povestea, excelent creionată, poate fi transpusă în viața oricărei victime, ce trece prin același proces de ieșire din abuz: abuzul – negarea – conștientizarea – depresia – fuga – stabilizarea – entuziasmul – regresul – abuzul – negarea – conștientizarea – depresia – fuga – stabilizarea – entuziasmul – regresul … și tot așa mai departe, sau stabilizarea – regresul în ciclu constant, până când într-o zi te trezești în afara ciclului și te întrebi unde ești.

Eu l-am urmărit în unele momente cu greu, mai ales în timpul regresului personajului principal, trebuindu-mi timp și energie ca să mă detașez de propriile sentimente și trăiri. Găsiți în el o oglindă excelentă a vieții, dacă ați avut de-a face cu abuzul.

https://www.youtube.com/watch?v=cLd0dN25i5g

Câteva cuvinte despre război

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Locuind în România eu am fost puțin conștientă despre război. Știam doar că bunicul din partea tatălui a luptat în cel de-al doilea război mondial, dar nu vorbea niciodată despre asta. Bunica mai povestea câteodată despre rușii ce au locuit la ei în casă în timpul ocupației. În România se vorbea în general puțin despre război, doar la lecțiile de istorie, privat oamenii ”uitând” sau preferând să nu discute. Am aflat mult mai multe despre război după ce m-am mutat în Polonia. Poporul polonez a păstrat vie  suferința războiului, transmițând-o  de la o generație la alta, privat prin memoria familiei, și public prin artă. Oamenii amintesc mereu atrocitățile care au avut loc în această zonă a lumii. Toți bărbații polonezi importanți din viața mea provin din familii refugiate, ce și-au lăsat în urmă munca și avuția pe teritoriile curente ale Lituaniei, Ucrainei sau Belarusiei, fugind înspre vest ca să-și salveze viața și copii. Jumătate de familia fostului soț, de partea tatălui, se trage din Lituania. Provin din două case învecinate dintr-un sat din apropiere de Siauliai pe care l-am vizitat cu mulți ani în urmă, mergând cu fostul soț la casa străbunicilor săi. Jumătate din familia fostului iubit se trage din Ucraina, de dincolo de Lviv, iar jumătatea din partea mamei a actualului partener se trage din Belarus, de lângă Minsk, unde străbunici lui au avut o afacere de măcelărie. De sărbători, el ne gătește după rețetele vechi ale mamei lui feluri de mâncare tradiționale ce provin din zona Bielorusiei. În vreme ce în România, comunismul practicat de Ceaușescu a șters memoria colectivă a războiului, în Polonia istoria lui a fost mereu amintită prin cărți și filme: Pianistul, Katyń, Wołyń, În întuneric, Roża (văzute și recomandate).

Prima discuție mai serioasă despre război am avut-o acum vreo trei săptămâni cu un amic ce lucrează pentru o instituție strategică poloneză. El ne-a informat că se pregătesc pentru ce-i mai rău, inspectând două buncăre și a trimițând decizii unor afaceri private (restaurate și hoteluri) că, în cazul stării de război au obligația să asigure mâncarea și cazarea angajaților instituției la care lucrează el. Atunci încă totul părea ireal, așa cum mi-se pare încă și acum. Mă trezesc dimineața și merg la muncă, mă așez la birou și citesc aparent liniștită emailurilor clienților din alte colțuri ale lumii, ce se plâng de ambalaje și prețul instabil al transportului, ce în ultimul timp crește imprevizibil. Printre cafe și telefoane legate de renovare ascult secretarele plictisite dând ordine de eliminare a unor cartoane instalate pe mobilă sau mutatul florilor, ce i-ar putea deranja vizual pe proprietarii milionari cu fițe de Franța. Nu arata ca la Cannes și asta-i marea problemă locală, în timp ce la o mie de kilometrii de aici oamenii luptă corp la corp pentru viață, iar la 700 de km stau în cozi la graniță ca să fugă din calea rachetelor rusești. Totul pare ireal, dar adevărul este că suntem sub o amenințare permanentă.

Sunt mulți ucrainieni în Polonia, fiind forța de muncă principală pentru muncile necalificate. Bărbații lucrează de obicei în construcții (la noi la apartament au lucrat echipe de ucrainieni) sau logistică, iar femeile în fabrici, la curățenie, ca manichiuriste sau vânzătoare. Toți oamenii aceștia susțin economia Poloniei, care în ultimii ani s-a dezvoltat accelerat. Polonezii sunt îngrijorați, dar își continuă viața zilnică. Spiritul este de luptă, majoritatea bărbaților cu care am vorbit gândindu-se serios să rămână și să lupte împotriva lui Putin în cazul în care ar ataca Polonia. Se trimit ajutoare în Ucraina și se organizează adăposturi pentru refugiați, mai mulți amici polonezi ce locuiesc la casă sau au proprietăți, declarându-și suportul pentru imigranți și oferindu-le adăpost. Pe grupurile de  Facebook se strâng colete pentru a fi trimise ca ajutoare și se face mobilizarea voluntarilor ucrainieni ce vor să se întoarcă să lupte. Din magazinele poloneze se retrag de la vânzare produsele rusești, Rossmann, Netto, Stokrotka, Polomarket și Topaz anunțând delistarea în masă a bunurilor produse în Rusia, ne dorind în nici un fel să sprijine producătorii din Rusia, care prin taxele lor ar hrăni bugetul rus. Una după alta, firmele poloneze anunță pe canalele sociale că refuză să mai exporte produse în Rusia (într-un fel nici nu mai are sens exportul, din moment ce rușii nu prea au cum și cu ce să le plătească) ori încetarea colaborării cu partenerii ruși. Sunt voci care spun că boicotarea Rusiei îi va înrăi și mai tare pe ruși, sunt alții care apără ca țara să se revolte împotriva lui Putin, după ce le cade economia.

Personal, mi-e frică de nebunul care are acces la arme nucleare și chimice, iar eu locuiesc într-o țară vecină cu el și vecină cu țara pe care o invadează. Mă gândesc serios ce să fac, iar între timp mi-am transferat banii din Revolut (și de frică și de susținere). Am prieteni ucrainieni ce suferă pentru că familia le-a rămas în urmă, și prieteni ruși, ce se tem pentru ceea ce urmează.

Ceva filme

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Am terminat de văzut aseară filmul despre Marie Curie, Radioactive, care a fost dezamăgitor. Deși începuse interesant, s-a stricat pe parcurs sub influența schimbării abrupte a cadrelor, de la stilul clasic la cel modernist, într-un amestec fără noimă. Partea tristă este că acele secvențe moderniste, derulate pe o muzică fără gust, au încercat fără de succes să prezinte momente și acțiuni cruciale din viața savantei, ieșind o cacealma. Pe același stil de alternare a clasicului cu modernismul forțat a fost construit și Tesla, un alt dezastru biografic.

Am găsit ostentativă și de prost gust a doua alternare prezentată în film, a vieții cercetătoarei, cu efectele ulterioare ale descoperirilor ei. Idea, interesantă și promițătoare, este ruinată de modul în care este pusă. Pe de o parte se încearcă să se expună publicului o femeie de o inteligență sclipitoare, modernă și pasionată, ce luptă pentru a-și putea continua munca și descoperirile, în speranța că vor folosi omenirii, asuprită de societatea științifică și masa populară, ce o judecă pe baza unor valori pe care ea nu le împărtășește, cum ar fi fidelitatea. Pe de alta sunt prezentate atât efectele benefice cât și cele malefice ale descoperirilor cercetătoarei, asupra cărora ea nu are de fapt influență, căci ce omenirea alege să facă ulterior cunoașterii binelui și a răului, nu este în reponsabilitatea celuia care îi înmânează această cunoaștere.

Fragmente din terapie

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Problema mea cea mai mare este că am filme prea multe în cap, pe care mi-le fac de fiecare dată când totul este bine, când e prea liniște, iar armonia cuprinde și ultimul zumzet de muscă ce mi-ar putea deranja fericirea. Când nu se întâmplă nimic deosebit, iar euforia normalului atinge cote maxime, eu simt nevoia să-mi iau viața la puricat, ca o drogată cu adrenalină, așa că încep coborâșul, căci urcușul este întotdeauna mai dificil. Și mă duc la vale, călare pe filmele proaste din capul meu, cu scenarii SF, regizate ieftin de mintea mea traumatizată. În filmele mele îmi place să fac din țânțar armăsar și din mâță tigru, ducând totul la extrem și căutând motive și pretexte de nemulțumire, ca să-mi pot alimenta frica și deznădejdea, flori amăgitoare pe care le cultiv cu talent în grădina mea post traumatică. Și cum am un talent aparte pentru a căuta motive, scormonesc până găsesc, iar apoi dau drumul în clocotit problemelor inventate cu creativitate, numai ca să le pot vărsa pe nepusă masă în momentul cel mai nepotrivit.

În terapia de grup am aflat că este normal pentru fostele victime ale abuzului să inducă stările de coborâș și urcuș, respectând cu sfințenie ciclul abuzului, și după ce abuzatorul a fost înlăturat, căutându-și alți abuzatori, ori abuzându-se singure.

În terapie individuală am aflat că am un alter ego de o cruzime extremă, permanent nemulțumit, nemilostiv, perfecționist, nesătul și niciodată satisfăcut.

Lucrez cu mine și merge greu. Fac pașii în direcția corectă, iar apoi mă biciuiesc luând-o iar prin mărăcini. Cu cât mi-e mai bine, cu atâta mă afund în mărăcini și mai tare, ca să ies din ei cât mai desfigurată. Cea mai dulce-i durerea provocată de mâna mea.

Soldatii. Poveste din Ferentari – un film care nu merită văzut

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Fiind acasă de câteva zile cu o răceală, am avut ocazia să urmăresc câteva filme.

Prima dată am ales cinematografia românescă, în spirit național mi-am zis, așa că am optat pentru Soldați.Poveste din Ferentari, un film despre care citisem recenzii interesante și pozitive. În recenzii era explorată tema homosexualității în comunitatea țigănească, lăsând o impresie romanțată despre elementele de tabu, dificultate și persecuție pe care le-ar suferi homosexualii și în special homosexualii țigani. O tema care merită aprofundată mi-am zis curioasă, când am dat drumul la film. Abia am deschis proiecția și m-a lovit sunetul, tipic filmelor românești de proasta calitate, cu voci indescifrabile și zumzete puternice pe fundal. Noroc că, am prins subtitrare in limba engleză, caci unele discuții erau indescifrabile, neînțelegând nimic din dialogurile personajelor. Hopul numărul doi a fost acțiunea, care se tot lăsa așteptată. Am așteptat-o vreo 20 de minute, derulându-mi în minte recenziile extrem de pozitive ale filmului, până am înțeles că, realitatea văzută de alții poate fi paralelă cu faptele. Am lăsat filmul să deruleze, în timp ce m-am pus pe gătit, acceptând că în filmul acesta nu se întâmpla nimic. Nu nimic special, pur și simplu nu se întâmplată nimic. Din ce am citit în recenzii, filmul a fost făcut după o carte și bănuiesc că, în ea sunt descrise multe frământări interioare ale autorului, probabil mult prea multe și imposibil de transpus în film, nu de alta, dar acțiunea din film poate fi cuprinsă cu multă voință în maximum 20 de pagini de carte, incluzând dialogurile.

Fac un scurt rezumat filmului cu spoilere, ca să vă scutesc de timp pierdut: toată acțiunea se petrece în jurul personajului principal, un ramolit pe la vreo 40 de ani, homosexual, care freacă menta pe idea că-ți face doctoratul în manele și lucrează pe unde apucă. Și cum el e homosexual, își găsește un gagiu tot homosexual, care-i țigan. Țiganul se comportă ca o gagică proastă și întreținută, și profitând de ramolit in schimbul sexului, iar la final ramolitul îi trage clapa, si-l abandonează, când rămâne fără bani. Toată acțiunea se petrece între pereții unui apartament murdar din Ferentari, ceva cârciumi de pe acolo, mai murdare sau mai șmecherești, casa unui manelist bogat și ceva boscheți, unde gagiul ramolit i-o suge țiganului.

După ce treci de faza cu homosexualitatea, adică nu te impresionează și nu faci din asta mare tam-tam, realizezi că-i un film fără subiect, în care se vrea poate expusă o relație disfuncțională dintre doi parteneri, însă este un film prea prost pentru a reuși măcar asta. Delicat, se mai induce idea că, țiganul a prins gustul homosexualității în adolescenta, fiind făcut poșta la închisoare de băieții mai mari. O teorie interesantă, controversată și singura chestie pe baza căreia se poate reflecta. Oare ar mai fi fost țiganul homosexual, dacă nu ar fi ajuns poștă la închisoare?

Pe lângă subiectul lipsă, filmul s-a mai bucurat de un joc actoricesc penibil, in care cel mai convingător a fost țiganul, care nu-i actor. Restul actorilor, în frunte cu colegul de apartament al personajului principal sunt de groază. Și gagicile într-un film porno mimează mai bine orgasmul, decât au mimat actorii cuvintele. Regia sclipitoare si-a luat Oscar-ul la faza cu turele cu biță prin Ferentari, când personajul principal se grăbea la muncă, dar pedala agale printre blocuri. Bănuiesc că, era idea de a transpune viața din Ferentari, doar că nu a funcționat. Lipsește logica montajelor, segmentele sunt filmate pe stilul amator cu o cameră, nu se vede mimica fețelor, dar se arată pula și părul pubian, ca în majoritatea filmelor românești, unde se folosește sexul explicit pentru a reda impresia de profunzime. Un țigan care se joacă cu pula nu salvează un dezastru de film, din păcate, chiar daca își prezintă insecuritățile despre cum o are mica.

Habar nu am cum a ajuns filmul acesta la un festival.

Un film misto

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

The Professor e filmul ăla mișto, pe care îl poți urmări când ai o zi proastă, când cari cu tine inutil căcaturi banale din societate, legându-te cu lanțuri aiurite de nimicuri fără valoare. Uităm că, suntem muritori, că toți ne naștem pe o pizdă din carne, nici una nu e aurită, și toți mergem în țărână, indiferent că avem un coșciug luxos sau mai modest.

Viața este despre experiențe și dacă așa privim lucrurile, realizăm că nu am trăit destul, indiferent de cât de obosiți ne simțim. Experiențele, frumoase sau neplăcute sunt singurele noastre posesiuni.

E un film bun.

Lucruri care ma enerveaza

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Reclamele la cinema si tupeul borfasilor care, dupa ce te-au casat pe bilet, iti mai baga pe gat 20 de minute de reclame, ca sa mai faca un ban in plus, ca doar rabdarea ta e la dispozitia lor. Le doresc faliment fericit si succes la vizionat online, celor ca isi respecta timpul.

Oamenii incapatanati in prostie, care nu admit sub nici o forma nevoia de schimbarea, necesitatea de adaptare sau schimbarea directiei. De fiecare data cand dau peste ei, ma uimesc prin inflexibilitatea lor, mai tare ceva ca betonul. Ii recunosti usor, pentru ca sunt cei care se tin cu mainile de un scaun, se inchina la ierarhie sau se leaga cu lanturi de procedura, indiferent daca tot efortul lor duce la fiasco sau nu are nici o valoare. Sunt oile perfecte, care nu gandesc independent, pentru ca le-ar face creierul scurt circuit si dau din cap aprobator, de fiecare data cand nu inteleg despre ce e vorba. Sunt copii cu privirea tampa, care nu ai nici de zis original, de obicei scriu frumos pentru ca ai timp si nu chestioneaza niciodata autoritatea. La adolescenta ii gasesti in birouri care nu produc nimic, un fel de joburi de implutura, unde se aplica un proces repetativ si atat.

Titlurile articolelor din ziarele romanesti, care pe langa faptul ca sunt in marea lor majoritatea sub forma de intrebarea, ca probabil asta a fost tot ce au retinut niste ziaristi de doi bani din ceva traininguri aburitoare de NLP, ca intrebarea creaza interes, nu au nimic de-a face cu continutul articolului. Inteleg ca poate fi o provocare sa alegi un titlu corect, iar cateodata il poti pune chiar ironic, fara legatura directa cu subiectul, dar cat de des poti scrii una in titlu si alta in articol? In presa romaneasca neprofesionistii de la Adevarul sunt specialisti in titluri care nu au legatura cu continutul articolelor.

Fifty Shades de prostie

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

In weekend m-am uitat si eu la Fifty Shades (darker si freed, cica), ca sa ma educ  in treburile muieresti, iar in timp ce il urmaream am mai tras si un gatit, deci dama perfecta.

Tin minte ca, atunci cand au aparut filmele astea, era plin Facebooku de evenimente cu gagici, ce se adunau sa-l vizioneze impreuna, ca mai apoi sa-si declare online satisfactia pentru experienta unica.

Printre salate, intriga lipsa a filmului, budinca de ciocolata, evenimente si actiuni in film care nu aveau nici o legatura intre ele sau cu logica, tarta cu prune si modul fast forward pe care l-am urmarit, am ramas cu cateva nedumeriri despre trilogia asta, care le lasa pe muieri ude si incremenite de placere.

Trecand peste faptul ca inca se bate in piua la greu pe iluzia tema Cenuseresei, in care tot ce viseaza un barbatul tanar, frumos si bogat, e sa-si imparta averea cu prima gagica frivola si saraca, care ii apare in cale, nu prea pricep eu, cum poti face un film despre sex si sado maso, dar fara supt de pula? Probabil o fi un nou trend printre barbatii tineri, care nutresc doar sa ofere cadouri, de preferinta iphone-uri roz, sa cumpere case si sa-si imprumute Audi-ul ala mistocar la gagici, dar fara sa le dea pula la un lins sanatos.

In rest filmul e foarte educativ pentru muieri. Afli din el ca, s-a inventat un nou tip de ruj, ala de-l poarta eroina principala, e roz-violet si pe viata, adica sta pe buze si cu gura inchisa si cu ea deschisa, si cand mananci, si cand te trezesti dimineata cu curu in sus in pat, si cand te bat rapitorii. Apoi esti invatata ca ar trebui sa te simti vinovata si de rahat, daca ai iesit la baute cu o amica fara permisiunea sotului, plecat in alt oras. Pai nu-o ok sa nu-i raspunzi la telefon, iar daca te-a sunat de 6 ori deja, poti fi sigura ca ai belit-o, mai ales cand are garda in curul tau si oricum stie ce faci.

Foarte educativ filmul: abuzul psihic e ok, ca doar nevestele trebuie sa ceara voie, pula nu se suge, machiajul ti-e permanent lipit de fata, iar tot ce vrea un barbat e sa-si imparta banii cu tine. Nici nu ma mira succesul la femei, lol!