Bilețelul

M-am ridicat din pat și am scos din sertar un bilețel galben, pe care am scris cu un pix albastru nouă litere.
”Ce scrii acolo?” m-a întrebat, pe când lipeam capetele bilețelului cu textul înăuntru. I-am zâmbit și m-am întors în pat, înmânându-i bilețelul cu un zâmbet involuntar. În timp ce îl deschidea, mi-am tras plapuma peste nas, lăsându-mi doar ochii la vedere. A deschis calm, a citit serios, iar apoi m-a întrebat bucuros cu mișcare veselă din sprâncene și zâmbetul pe buze.
”Da???” Drept răspuns eu i-am zâmbit și mai mult.
”Și eu pe tine” mi-a răspuns, trăgându-mă în brațele lui. Am mai ațipit puțin unul în brațele celuilalt, doar ca la trezire să mă informeze că nu rămâne la micul dejun. M-am supărat un pic, regretând bilețelul  ce stătea acum cuminte masă. Am cochetat cu idea de-al arunca la coș pe când el se pregătea să plece, dat înainte să iasă din casă s-a întors de la ușă și l-a luat.
A doua zi, am observat bilețelul cu cele nouă litere în carcasa telefonului lui.

Dopamina își face efectul

Și-a tras pantalonii pe el, și-a luat un tricou și a mers să ne facă ceai. Eram în pat de vreo patru ore, sexându-ne, privindu-ne și povestind.

„Îmi place să te privesc” i-am șoptit, în timp ce mâna mea îi mângâia fața moale și fină, desenându-i nasul scurt, sprâncenele groase și buzele dulci, ascunse sub firele de barbă.

”Și mie. Ne-am potrivit.” mi-a răspuns, așezându-mi un sărut pe buze. În liniștea de după orgasm m-am regăsit pe deplin în brațele lui, mângâiată, adorată și pupată pe fiecare bucățică din corp. Naturalețea cu care s-a împerecheat cu mine, atingerile lui perfecte, săruturile moi și îmbrățișările multe, au stimulat dopamina ce s-a eliberat in corpul meu bucuroasă. Într-o explozie a simțurilor mele îl doream în mine, peste mine, lângă mine și nu mă mai săturam să fiu îmbrățișată de el. Uitasem cum arată adevărata intimitatea, în prezența goliciunii trupurilor și a minții eliberate de sub povara vieții sociale.

***

Îmi scrisese de dimineață că se îndreptă spre aeroport, iar apoi după ce a ajuns acasă că mă așteptă. Eu tocmai terminasem o întâlnire cu amicii și i-am răspuns că mă întorceam acasă.

”Mănânc ceva și vin.”

”Hai la mine. Și eu trebuie să mănânc. Combinăm ceva împreună.”

”Ok.”

”Îți place sushi?”

Și atunci, am știu că este un om care mă înțelege, un bărbatul care mă pricepe și un potențial prieten cu care pot să am mai multe lucruri în comun. După sushi, ne-am așezat pe canapea cinci minute, apoi m-a luat în brațe și m-a dus în dormitor. A fost mai bine decât mi-am imaginat.

 ”Ești fain”, i-am zis eu entuziasmată, cu un zâmbet larg pe buze, privindu-l cu capul pe pernă, goală sub plapuma moale.

”Ai crezut altceva”, mi-a răspuns el zâmbăreț cu o notă de mirare prefăcută.

Ce-i cu îmbrățișările?

Întâlnirile mele de pe Tinder sunt în marea lor majoritate one-Aperol-Spritz stand, care se termină după o oră. Are restaurantul un ceas deasupra ușii la care trag cu ochiul 🙂 și încerc să mă încadrez în timp. După ce ieșim din local, o cam ia fiecare pe drumu lui, căci eu nu am chef să afle domnii unde locuiesc, așa că le întind politicos mâna. Ei o ignoră și-mi trag o îmbrățișare în schimb. Mai intensă sau mai delicată, cu un pupic pe haină sau fără, toți au nevoia și dorința de a mă îmbrățișa. Unii o fac cu generozitate, ca o declarație subânțeleasă de „hai la mine în brațe, că din ele izvorăște afecțiune pură și protecție nemărginită”, alții o cerșesc, cu o strâmtoare inutilă, ca și cum s-ar agăța de mă-sa să nu-l lase. O parte sunt mai rezervați, mă îmbrățișează doar cu o drepta, când sunt plasați strategic în stânga mea, trăgându-mă înspre ei, probabil în anticiparea unui gest de-al meu de a închide cercul, dar care nu mai vine.

Frate, ce-i cu îmbrățișările astea, care vin cel mai mult de la cei cu care în mod evident nu simt o compatibilitate? Cu cât dezinteresul meu este mai mare, cu atâta își iau ei îmbrățișarea mai cu foc de la mine. Desigur, nu se pune problema să mă întrebe dacă și o vreau. Ei o iau, ca și cum ar fi o datorie de-a mea.