Din poveștile de bloggeriță

Bloggerița parțial vegetariană și musafiră prin țara de baștină, și-a pus căștile în urechi, salata de legume culese personal din grădină lângă laptop și a început înșiruirea  cuvintele pe pagina de Word albă. Avusese de câteva zile un trac artistic sever, ce a oprit-o de la produs, generat de românismele personale, intense, persistente și perverse ce o înconjurau și-o mușcau, dar și de faptul că, dăduse adresa blogului într-un timp relativ scurt unui număr destul de mare de cunoscuți.

Și când o lovi inspirația în sfârșit, în cel mai pur stil românesc îi veniră și musafirii pe cap, fini-verișori, într-un caldarâm de neamuri și cuscrii. S-a încins grătarul cu mici, clisă cu carne, cartofi cu ceapă, mujdei și bere, spulberând fără efort dieta intens lucrată de trei luni, despre care bloggerița înfocată nici nu apucase să scrie pe blog. Țelurile mărețe de a nu înfuleca carne mai mult de o  dată pe săptămână s-au transformat boierește local în țeluri și mai intens lucrate de a nu mânca carne mai mult de o dată pe zi. Dieta aia faimoasă cu ovăz, în starea lor de fulgi care îi colorau destul de gri diminețile, și care o adusese de la 54 de kile, că i-a arătat cândva cântarul și atât, la 50-ul  mai fit și plin de sacrificii, era mereu scoasă la înaintare de când pe tărâmurile de baștină.

-Mănânc ovăz, se apăra ea de ochii iscoditori, care o complimentau și interogau de ce arăta încă tânără, slabă și frumoasă, ca scoasă din cutia în care fusese pe vremea liceului.

-Păi, nu degeaba, bag eu ovăz la greu, se apăra din nou la vreo remarcă menite să o aducă cu picioarele pe pământ, pe ea și pretențiile ei suprarealiste de la un posibil mascul ce i-ar tăia calea și perturba drumul.

Au curs berile pentru poloneza naturalizată în liniște și numărate numai de ea. A băut mai multe decât bărbații de la masă, dar nu au fost suficiente să o cherchelească. Antrenamentul polonez își spunea cuvântul și nu era prima dată. Cea mai slabă la băute poloneză din cu sânge latin era țâță de mâță în România la categoria grea, căci categoria ușoară exista doar ilegal la poalele acestor Carpați, sub denumirea de bețivă.

A trecut seara, s-a lăsat noaptea și a mai meditat un pic la viața boemă de vacanță pe care o ducea departe de realitatea ei poloneză. În câteva zile se va muta subit, după un drum obositor într-o realitatea alternativă, în care își va relua rolul de muiere cu biznesuri, extrem de ocupată și foarte indisponibilă.

Indisponibilă din punct de vedere al timpului, căci emoțional zidurile se fisurau la greu și stăteau cădeau cu dărnicie. Fiecare vizită în așa zisa lume de ”acasă” era de câțiva ani o lecție de acceptare, cugetare, durere și evoluție, în care se desprindea de copilăria care îi marcase subconștientul încărcat de emoție și i-au dictat trecutul apropiat, dar nu-i va ma ghida viitorul strălucitor.

Indisponibilitatea (II) – postul

Am început ”postul” după vacanța din august, când era clar că trebuia să mi-l scot din circuit pe amantul meu cu nevasta, indiferent cât de dureros ar fi și oricât efort ar necesita. Nu voiam să renunț conveniența pe care mi-o oferea, dar știam că vreau mai mult pe termen lung. De la el? Greu de spus. Pe de o parte da, pe de alta nu. De la altcineva? Poate. Oricum nu îmi convenea situația. Încetase sa mai fie amuzant. Deci, trebuia să schimb ceva.

Multă lume, mai ales femei, mi-a dat sfatul de a sta singură, eu cu mine, pentru că îmi va fi o experință benefică. La început le-am ras in fata, ca mai apoi sa ma gândesc mai serios la ceea ce îmi spun. Nu mai fusesem singură, adică neimplicată în nici un tip de relație din liceu. De atunci am trecut dintr-o relație în alta sau chiar am avut mai multe relații în paralel, fără sa ma intereseze viata pe cont propriu ori vindecarea rănilor, pentru a nu merge mai departe șchiopătând. Când ești într-o relație, este foarte ușor să treci în alta, pentru că urmezi neajunsurile, alegându-ți de fapt un partener foarte similar, dar care la prima vedere face niște chestii diferit.

Trebuia să trag linie. Sa opresc ciclul. Dar cum? Ii scriam foarte rar amantului, îl si blocasem de câteva ori (ca sa îl deblochez după aia), mergeam la întâlniri, ieșeam, eram curtata, dar nu se lega nimic. La un moment dat, a trebuit sa-mi recunosc inevitabil si anume ca, toți oamenii pe care eu ii cautam, aveau un lucru in comun, îmi aminteau de el in vreun fel. Cautam dublura lui disponibila, care nu exista.

Am început sa iau in serios sfatul de a petrece timp singură si am întrebat-o pe terapeută ce mă sfătuiește. Nu aveam un țel cât să stau fără partener sau sex, iar când ea mi-a zis minim de 6 luni mi-am dat ochii peste cap, crezând că glumește. M-am răzvrătit pe loc. Adică, tocmai ce ieșisem dintr-o relație de peste zece ani foarte nesatisfăcută, si emoțional și sexual.

-De ce sa merg iar acolo, am întrebat, pentru ca, in mintea mea statul singura cu asta rezona.

-Dar nu mergi iar acolo. Mergi înainte, mi-a răspuns ea calma.

In răzvrătirea mea se simțea rezistența la schimbare, pentru ca voiam să-mi continui stadiul adolescentin. Cum sa renunț la sex sase luni? Mi-se părea un păcat capital.

-Atunci nici n-ai să întâlnești pe cineva, mi-a spus ea calmă. Pentru că ești indisponibilă.