Etichetă: iubire

Premise pentru a doua intalnire

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Când iți dai seama ca nu prea ai ce cauta pe Tinder? Atunci când realiezi că ești mai indisponibilă pentru un partener de relație sau sex decât o călugăriță catolică. Cam așa mă simt eu acum, când tocmai mi-am stabilit o a doua întâlnire de pe Tinder pentru diseară.

Are 41 de ani și singurul motiv pentru care l-am agățat este că posedă un motor și are o vârstă apropiata de „el”. Și, ca o surpriză plăcută, în scris are aceleași dume, pe care le cunosc deja, folosite des de „el”, obiectul afecțiunii mele, de care sunt îndrăgostită nebunește și pe care nu mi-l pot scoate din minte, deși încerc la greu, iar Tinderul este turul meu de forță.

Mai indisponibilă pentru o întâlnire ca în momentul acesta nu știu dacă pot sa fiu, cu o respingere mai mare fata de orice bărbat care m-ar atinge sau m-ar dori. Am o sictireală și lipsă de toleranță în mine pentru oricine altcineva în afara de el.
Aici intră partea aceea cu sfaturile despre cum trebuie să te distrezi, să te simți bine, să cunoști oameni, să faci, să fii, dar mai ales să vrei. Le știu pe toate pe de rost, ba chiar le predic câteodată, le-am și scris cu mana mea mai demult și le-am citit viguros unei altei proaste îndrăgostită lulea de visuri deșarte și speranțe cârpite cu ață albă. Din fericire, mă mai ajută încă memoria, ca să-mi amintesc, cum am plâns pe vremuri după toți fraierii, ca o fraieră și mai mare, ca apoi să-mi pese câtuși de puțin de ei și viețile lor. Nu mai departe de cel de dinainte, după care am vărsat lacrimi amare acum doi ani, când mă suflam în batiste albe la birou și purtam ochelari de soare în fata calculatorului, ca sa nu-mi sperii colegii cu ochii mei roșii și umflați ca două cepe degerate. Un an mai târziu, aveam să-l trimit cu indiferență la psiholog, ca să-și rezolve băiatul singur problemele, căci eu îmi pierdusem cheful să-i ascult nevrozele despre cum nu se simte el iubit de mine.

Tot răul spre bine, o să treacă și întâlnirea asta, iar în caz rău caz mă pilesc ușor.

Adevăruri dureroase

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

heart-1463424_1920

Image by Dimitri Wittmann from Pixabay

Azi, dintr-una într-alta am spus un lucru adevărat despre mine: am o sete disperată de a fi iubită. Îmi lipsește iubirea și afecțiunea, cautând-o mereu, fără încetare, în cele mai futute locuri posibile, în paragini de relații și în inimile ocupate ale altor oameni. Am o disperare bolnavă pentru afecțiune și o nevoie acută de a fiu dorită, admirată și iubită, așa că îmi adun în jurul meu o mulțime de bărbați, de care nu am nevoie și pe care îi fut la cap până se îndrăgostesc de mine, până mă doresc cu ardoare, chiar dacă eu nu vreau să fiu cu ei, din diverse motive, ce nu ne-ar permite o relație normală, în care să fi fericită. Iar, cea mai nașpa parte vine abia după ce conștientizez că nu vreau sau nu pot să fiu cu ei, dar nici nu vreau să le dau drumul, ținându-i legați de mine prin anumite circumstanțe, ce mă asigură că ei sunt acolo, la dispoziția mea, când am eu chef, pentru ca așa mi-se pune mie pata.

Odată prins în plasa mea, bărbatul, se afundă până la sufocare, îmbălsămat în iubire și respingere deopotrivă, ceea ce creează între noi o legătură bolnavă și puternică din care nu mai putem ieși normali. Doar că, eu nu sunt normală și toată legătura asta nu face decât sa-mi confirme modelul de viata defect.

Consecințele relațiilor de genul acesta sunt de obicei devastatoare și pentru mine, și pentru ei. Eu nu pot merge mai departe decât dacă sar la următoarea relație, care de cele mai multe ori începe ca o relație adjunctă la relațiile pe care le întrețin deja cu foștii etern vii din viata mea, ca să se sfârșească în mod normal ca și celelalte. Pentru ei se termină în cel mai bun caz cu inima ruptă, iar în cel mai rău cu o obsesie bolnavă pentru mine, îmbălsămată într-o ură ascunsă, ce o proiectează în tăcere asupra mea, de fiecare dată când ni-se intersectează ochii.

Încă o zi obișnuită din realitate

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

img_7197

Când aștepți mesajul lu’ … pizdii mă-sii, e … cum sa zic eu așa mai romantic? … nașpa. Nașpa rău! Îți pulsează inima de fiecare data când te uiți la telefon, iar dacă mai și vezi că ți-a scris cineva, ți-se urca’n gat, doar ca să coboare brusc și trist, când deschizi și vezi că nu-i mesajul acela, pe care îl așteptai cu atâta patimă, nu-i mesajul de la EL. Abătută, începi să porți bijuteriile pe care și le-a făcut cadou, cu speranța că poate și el va începe să se gândească într-un mod miraculos la tine, că poate, cine știe, o să-ți viseze moaca zâmbăreață, când doarme cu capul pe perna lui moale de acasă. Și, ți-l imaginezi minunat, ți-l închipui mai frumos și mai misterios decât este în realitate, mai zâmbitor și mai bărbat ca oricare altul, ba chiar mai presus de el însuși. În momentele acestea sublime, parul lui alb de pe piept prinde culoare in ochii tai dilatați de visare, iar burtica lui devine chiar simpatica, în timp ce anii lui par tot mai aproape de ai tai, deși tot un deceniu vă desparte. Și nu mai zic de tatuaje, pe care oricum le adorai, iar acum le divinizezi. Ce n-ai da, să le poți desena iar cu degetele tale moi pe pielea lui aspră, chiar acum, într-un pat mare și alb, după o noapte nebună de amor.

Însă, când oceanul și fusul orar vă desparte, e greu rău, mai ales când tu te-ai îndrăgostit deja. Te-ai îndrăgostit și visezi cu ochii țintiți la pereți doar la el, în timp ce creierul iți stă să plesnească de chimicalele pe care le produce în mintea ta micuță și prostuță, cu gândul la amintirile pe care le-ați făcut împreună și speranțele deșarte legate de viitoarele voastre întâlniri. Așa că, înflorești abătută, tăcută și visătoare în fața unui calculator, de unde privești pe furiș poza lui, când te crapă mai tare dorul la inimioară și ți-se pare că, chiar te doare fizic. Respiri doar, și pentru, gândul care te poartă în brațele lui imaginare, trăind prin nevoia de a fi cu tine acum, el înăuntrul tău, tu învelită de el,  el peste tine. Rememorezi momentul în care ți-ai pus capul ușor pe umărul lui și alte momente te învolbură în ceața dragostei. Da, iubești, îl iubești și știi ca ai luat-o deja razna.

Din când în când, în altă realitate, cei din jurul tău te întreabă daca ești bine, sănătoasă, cu toate oile acasă, iar tu zâmbești cu un ciob de buză și zici că ești minunat de bine, doar mai obosită așa, că parcă-i prea soare afară și prea vară, și nu știi ce dume să mai inventezi ca să-ți explici melancolia profundă.