Azi, dintr-una într-alta am spus un lucru adevărat despre mine: am o sete disperată de a fi iubită. Îmi lipsește iubirea și afecțiunea, cautând-o mereu, fără încetare, în cele mai futute locuri posibile, în paragini de relații și în inimile ocupate ale altor oameni. Am o disperare bolnavă pentru afecțiune și o nevoie acută de a fiu dorită, admirată și iubită, așa că îmi adun în jurul meu o mulțime de bărbați, de care nu am nevoie și pe care îi fut la cap până se îndrăgostesc de mine, până mă doresc cu ardoare, chiar dacă eu nu vreau să fiu cu ei, din diverse motive, ce nu ne-ar permite o relație normală, în care să fi fericită. Iar, cea mai nașpa parte vine abia după ce conștientizez că nu vreau sau nu pot să fiu cu ei, dar nici nu vreau să le dau drumul, ținându-i legați de mine prin anumite circumstanțe, ce mă asigură că ei sunt acolo, la dispoziția mea, când am eu chef, pentru ca așa mi-se pune mie pata.
Odată prins în plasa mea, bărbatul, se afundă până la sufocare, îmbălsămat în iubire și respingere deopotrivă, ceea ce creează între noi o legătură bolnavă și puternică din care nu mai putem ieși normali. Doar că, eu nu sunt normală și toată legătura asta nu face decât sa-mi confirme modelul de viata defect.
Consecințele relațiilor de genul acesta sunt de obicei devastatoare și pentru mine, și pentru ei. Eu nu pot merge mai departe decât dacă sar la următoarea relație, care de cele mai multe ori începe ca o relație adjunctă la relațiile pe care le întrețin deja cu foștii etern vii din viata mea, ca să se sfârșească în mod normal ca și celelalte. Pentru ei se termină în cel mai bun caz cu inima ruptă, iar în cel mai rău cu o obsesie bolnavă pentru mine, îmbălsămată într-o ură ascunsă, ce o proiectează în tăcere asupra mea, de fiecare dată când ni-se intersectează ochii.
Căpşunăriţa 
I feel you, sis.
Eu nu stiu cum sa fac sa nu il mai iubesc pe el, celalalt sine al meu (versiunea mea masculina, da, semanam mult si suntem si perfect compatibili), am crezut ca o sa treaca odata cu despartirea in timp, dar pe masura ce timpul trece, in loc sa fie mai usor, e tot mai greu, mi-e tot mai dor, chiar nu stiu ce sa mai fac.
Amandoi cu tipare toxice din copilarie, amandoi cu nevoia de drama, de apropiere/fericire apoi chin, sus jos, du-te vino, e un carusel emotional foarte intens si ce e nasol e ca in timp te consuma, incepi sa te simti din ce in ce mai obosit psihic.
ApreciazăApreciază
Da, cunosc. Terapia ajuta sa ieși ma din carusel, dar e inca un subiect tabu la mulți.
ApreciazăApreciază
Stii sa te faci dorita, dar nu iubita.
Poti sa-i faci sa se indragosteasca, dar nu-i poti face sa te iubeasca.
Desi la un nivel profund astepti iubirea, tiparul alegerilor tale nu are cu nimic de a face cu ea.
Sunt persoane care efectiv nu au un loc pentru tine in viata lor, poate si pentru ca efectiv nu le inspiri mai mult decat o relatie scurta si intensa, o experienta care ar dori sa o repete dar nu sa o permanentizeze.
Si nu m-ar mira daca cineva ar dori totusi sa faca asta, s-ar trezi respins pentru ca temeri si frica si plictiseala si etc.
ApreciazăApreciază
Ciudat ca relațiile mele sunt toate cam lungi. Probabil le inspir o relație mai scurta întinsa pe o perioada mai lunga.
ApreciazăApreciază