Obiceiuri vechi

De obiceiurile vechi te descotorosești greu, zice o vorbă, si eu de foștii gagii, as adăuga. Am eu defectul asta, de-a rămâne mai mereu legata de foștii gagii prin mii de fire invizibile, ce se dovedesc frânghii in toată puterea. Si, după ce ma jur pe toți sfinții, ca sigur tot amatlacul s-a termina, pac, uita-i pe ex-ii mei cum revin in forță. Cel mai mult îmi place când, după ce i-a dat uitați, ei ma cauta unul după altul, ca si când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ultimele noastre discuții s-au întrerupt ieri. Prin miraculoase magii omenești, mi-se înfățișează ca zmeii, viteji la usa, sau conform regulilor moderne la telefon, vibrând cu propuneri si invitații aproape simultan. Un deja-vu consumat, dupa ce le-am trântind ușa in nas sau blocajul pe whatsapp, doar ca ei insista, de parca acum i-a lovit patima iubirii si a dorului de mine, mai mult ca niciodata. Iar eu, fac ce fac si tot nu desfac ghemul asta de amatlac, cu gandul la ceva mai bun si cu consularea, ca nu sunt chiar de lepadat.

Majoritatea revin, in speranta unui amor reinnot, a inca unui sex salbac, a unei atentii sau poate chiar a unei recasatorii. Revin ca si cum, episodul cu noi ruleaza nestingherit in mintea lor din ceasuri antice, in timp ce eu, am trecut deja la urmatorul sezon, dintr-un alt film.

M-am vazut in weekend cu englezul, pe care l-am lasat cu ochii in soare, ultima data cand  mi-a scris ca e aici si ca vrea neaparat sa ne vedem, pentru un laser fractional. Desi se anuntase cu o luna inainte, laserul era prioritar. Ne-am vazut acum ca aveam chef de ceva rapid si fara complicatii, doar ca surpriza! El avea chef de ceva mai mult, incluzand atentie, imbratisari si timp petrecut impreuna. Dupa mesajul meu in care i-am sugerat ca eu vreau ceva mai mult decat iesiri banale, cand eram probabil beata, a inceput sa-si faca planuri cu mine, hai la schi in Polonia data viitoare cand vine, ori hai eu sa merg la Londra, ca o sa-mi fie el tour guide. Ce sa zic, dragut, e si frumusel, si tanar, si tatuat, si fute bine, dar e plictisitor de ma tau cu lama. Adica, pe bune, cat timp poti sa porti discutii banale despre fotbalisti si Anglia cu cineva, mai ales dupa orgasm? Nu de alta, dar dupa imi scade toleranta la idioti.

Apoi e proful de sport, febletea poloneza blonda, care fute excelent, il duce capul, dar e mereu cu mintea in nori. Asta ma fute mai nou doar la cap, sa ma mut la el in oras, pentru ca deja se vede cazat in potentialul meu apartament cu catel si purcel, ba chiar mi-a promis, ca ma va astepta zilnic acasa cu pula sculata si cheful in vene, curat si spalat, numai sa vin, cel mai bine de maine. In urma cu vreo doua saptamani m-a chemat prin Slovacia la schi, unde e instructor de snowboard in ceva tabara de copii. Un ban in plus, bravo lui, si poate as fi mers, dar nu aveam zbor direct, dar pentru un efort mai mare nu mis-e merita, sa-mi dau programul peste cap, ca si asa stau slab la zile de concediu.

Faza e ca, astia sunt deja consumati, si din motive obiective nu o sa ma bag cu ei vreodata la relatii. Adica, chiar nu ma vad langa ei cu parfumurile mele Armani, citind The Economist si band Prosecco in lenjerie de la Victoria Secret.

Englezul e plictisitor, bea prea mult si mananca de la bar mleczny in Polonia, iar proful de sport lucreaza doua norme si tot face mai putini bani ca mine (iar eu nu fac mult), e crizat si zgarcit, deci defecte capitale la amandoi. Si totusi, o ard cu ei in lipsa de altceva. Sau poate mi-e prea lene sa caut altceva, pentru ca procesul de cautare e o investitie, necesita timp, atentie, costuri, iar eu doar as fute si nu as plati. Fix așa sunt eu acum, cum ziceam ca sunt altii pe vremuri. Daca m-as mobiliza un pic, poate chiar as gasi pe cineva misto cu care ma potrivesc, poate chiar m-as indragosti, poate cine stie, ar putea fi chiar grozav.

Si nu e ca, nu am unde si ce gasi. Primesc mesaje cu carul pe sympatia (un portal polonez pe care mi-am pus o poza in care mi-se vede moaca, in sfarsit), am gasit ceva tip misto pe inner circle si ma abureste un cititor roman simpaticel, de pe blog. Deci e plina garla de peste, carlige am, dar si sictireala sa arunc unghita. Poate astept sa vina cineva sa ma ia cu japca de data asta.

Mentalități

Am primit aniversar perechea asta de chiloți de la niște amici. Am trimis poza unei prietene din România, la care ea îmi răspunde: „Îți dai seama cum te văd ei, nu?”

Citind răspunsul ei, ceva mi s-a scurtcircuitat ceva în minte, trecând în câteva secunde de la starea de mirarea, la cea de răbufnire și apoi la banala tristețe. Știu foarte bine, de unde a venit comentariu ei și care îi sunt implicațiile emoționale și sociale, pentru ca și eu am trăit în România, din fericire doar 22 de ani. Dar, a fost mai mult decât suficient, ca să știu cum funcționează rotițele creierului setat pe mentalitatea din Românica  pentru că, nu-i așa, ăștia sunt chiloți de curvă, o curvă la care îi place să se fută, să o sugă și să se îmbrace corespunzător pentru treaba asta. Și, clar că, doar o curvă poate să primească un astfel de cadou, iar cei care i-au făcut cadoul sigur o văd ca pe o curvă, că altfel i-ar fi cumpărat o cratiță, ca la o muiere decentă și respectabilă de 37 de ani.

Și, mai știu că, la români respectabilitatea și chiloții nu încap în aceeași propoziție, decât dacă include o negație, pentru că românii au o mare problemă cu sexul, sexualitatea și manifestarea ei. În mentalitatea românească, dacă uneia îi place să se fută este clar curvă, pentru că femeilor decente nu le place sexul, nici să sugă pula, care-i o rușine, și nici nu se îmbracă în lenjerie neagră din dantelă, ci în chiloți albi de bumbac, mai ales după ce au trecut de o anumită vârstă.

Prima dată, când am observat problema cu sexualitatea la românii a fost în facultate, când locuiam cu o prietenă foarte apropiată, unguroaică, dintr-o familie de medici. Am învățat multe de la ea, și unele lucrurile pe care le-am învățat, au ținut de sexualitate. De la început m-a surprins felul în care vorbea despre sex, deschis și firesc. Și nu doar cu mine, căci asta era abordarea ei generală, pe care o aveau și părinții ei, care în loc să-i țină predici despre cum trebuie să se mărite virgină, ca și mie, o sfătuiau să se fută cu cap și îi împachetau prezervative printre murături. M-a șocat, când am realizat că, ei erau conștienți, că ea se fute și tratau treaba asta cu normalitate, fără dezamăgirea și rușinea aferentă, cum a făcut maică-mea cu mine.

Mi s-a confirmat că, românii au o problema cu sexualitatea, după ce m-am mutat în Polonia. Deși, la prima vedere, societatea de aici pare mai religioasă, cu avorturi interzise și vizite săptămânale la biserică, oamenii sunt mult mai emancipați sexual, și mental, și fizic. Aici femeilor nu li-se pune automat eticheta de curvă, nu am auzit polonezii care să împartă femeile în ”de casă” și ”de futut”, cum se întâmplă în România, iar lenjeria intimă nu constituie un tabu sau ceva special. Rușinea nu însoțește sexul, iar dacă te fuți nu însemnă că ești curvă sau nimfomană.

Uitându-mă la cele două situații tind să cred că percepția femeii în contextul actului sexul are foarte mult de-a face cu puterea ei în societatea, cu valoare și poziție ei în raport cu bărbatul. Cu cât puterea femeii în societate este mai slabă, cu atât asocierea ei cu sexul devine negativă. În schimb, în societățile ce recunosc egalitatea dintre bărbați și femei, asocierea femeii cu sexul  are aceeași conotație cu asocierea bărbatului cu sexul, neutră sau pozitivă.

Ca femeie, este foarte important să îți înțelegi nevoile și libertatea sexuală, dar din păcate, mentalitatea în care am fost crescută, m-a îndemnat să-mi reprim sexualitate, să o consider tabu. Nu e nimic rușinos în sex, nimic tabu, iar copii nu sunt aduși de barză, cum mi-a zis maică-mea mie, ci sunt dezvoltați în burtică, cum i-am zis eu fiică-mi.

Eu am avut târziu o viață sexuală împlinită, așa că mă bucur că la 37 de ani am primit chiloți de curvă în loc de o cratiță.

Prețul corect

În copilărie mă uitam la canalele italiene de la TV și era acolo un joc în care concurenții trebuiau să ghicească prețul de raft al unor produse. Dacă ghiceau, luau produsele acasă. Țin minte că priveam fascinată jocul respective, convinsă fiind că prețul corect al produselor este cel afișat la raft. Au trecut anii, viața s-a schimbat, iar eu am aflat adevărul. Așa că ieri, când am intrat într-un magazin, m-am uitat exclusiv la produsele reduse (pentru ca acelea din colecția nouă vor fi reduse în curând), alegând  două articole. Când am ajuns la casă, m-a întrebat vânzătoarea daca mai doresc altceva. I-am răspuns că un discont, iar ea mi-a spus că dacă nu am cardul lor, și-mi fac unul pe loc, primesc încă 10% discont la prima cumpărare. Deși aveam deja cardul, mi-am mai făcut unul, cu celălalt număr de telefon.

Am învățat obiceiul de a cere discont de la fostul soț, care negocia orice și oriunde, pentru ca totul este negociabil. Ca regulă generală, cu cât un bun este mai scump, cu atâta devine mai negociabil. Prețul corect este stabilit de echilibrul dintre nevoia vânzătorului de a încasa investiția și disperarea cumpărătorului de-a o poseda. Nu există promoții de-a moaca, ci doar strictă mercantilitate și nevoia imperativă de-a scăpa de marfa problematică. Lucrând în vânzări, am avut de multe ori acces la prețul real de producție al bunurilor și privind lucrurile din partea cealaltă, perspectiva se schimba total.

În încercarea de-a dobândi un preț corect și în consecință avantajos, trebuie învinsă în primul rând rușinea. Rușinea de a cere și mândria de-a negocia valoarea pentru care-ți vinzi munca. Este pasul crucial și cel mai important. Unii o numesc o numesc speculație, alții tupeu, iar câțiva îi zic chiar cerșetorie. Eu o numesc negociere, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Când oamenii sunt dispuși să se distanțeze de o parte dintre emoții, lăsând în urmă în special frustrările și umilințele, au puterea de-a privi obiectiv câtă muncă trebuie investită pentru a-și atinge scopul, iar atunci deciziile economice sunt luate cu o mai mare rată de precizie și negociate mult mai corect la rece și nu din perspectiva emoțiilor.