Mentalități

Am primit aniversar perechea asta de chiloți de la niște amici. Am trimis poza unei prietene din România, la care ea îmi răspunde: „Îți dai seama cum te văd ei, nu?”

Citind răspunsul ei, ceva mi s-a scurtcircuitat ceva în minte, trecând în câteva secunde de la starea de mirarea, la cea de răbufnire și apoi la banala tristețe. Știu foarte bine, de unde a venit comentariu ei și care îi sunt implicațiile emoționale și sociale, pentru ca și eu am trăit în România, din fericire doar 22 de ani. Dar, a fost mai mult decât suficient, ca să știu cum funcționează rotițele creierului setat pe mentalitatea din Românica  pentru că, nu-i așa, ăștia sunt chiloți de curvă, o curvă la care îi place să se fută, să o sugă și să se îmbrace corespunzător pentru treaba asta. Și, clar că, doar o curvă poate să primească un astfel de cadou, iar cei care i-au făcut cadoul sigur o văd ca pe o curvă, că altfel i-ar fi cumpărat o cratiță, ca la o muiere decentă și respectabilă de 37 de ani.

Și, mai știu că, la români respectabilitatea și chiloții nu încap în aceeași propoziție, decât dacă include o negație, pentru că românii au o mare problemă cu sexul, sexualitatea și manifestarea ei. În mentalitatea românească, dacă uneia îi place să se fută este clar curvă, pentru că femeilor decente nu le place sexul, nici să sugă pula, care-i o rușine, și nici nu se îmbracă în lenjerie neagră din dantelă, ci în chiloți albi de bumbac, mai ales după ce au trecut de o anumită vârstă.

Prima dată, când am observat problema cu sexualitatea la românii a fost în facultate, când locuiam cu o prietenă foarte apropiată, unguroaică, dintr-o familie de medici. Am învățat multe de la ea, și unele lucrurile pe care le-am învățat, au ținut de sexualitate. De la început m-a surprins felul în care vorbea despre sex, deschis și firesc. Și nu doar cu mine, căci asta era abordarea ei generală, pe care o aveau și părinții ei, care în loc să-i țină predici despre cum trebuie să se mărite virgină, ca și mie, o sfătuiau să se fută cu cap și îi împachetau prezervative printre murături. M-a șocat, când am realizat că, ei erau conștienți, că ea se fute și tratau treaba asta cu normalitate, fără dezamăgirea și rușinea aferentă, cum a făcut maică-mea cu mine.

Mi s-a confirmat că, românii au o problema cu sexualitatea, după ce m-am mutat în Polonia. Deși, la prima vedere, societatea de aici pare mai religioasă, cu avorturi interzise și vizite săptămânale la biserică, oamenii sunt mult mai emancipați sexual, și mental, și fizic. Aici femeilor nu li-se pune automat eticheta de curvă, nu am auzit polonezii care să împartă femeile în ”de casă” și ”de futut”, cum se întâmplă în România, iar lenjeria intimă nu constituie un tabu sau ceva special. Rușinea nu însoțește sexul, iar dacă te fuți nu însemnă că ești curvă sau nimfomană.

Uitându-mă la cele două situații tind să cred că percepția femeii în contextul actului sexul are foarte mult de-a face cu puterea ei în societatea, cu valoare și poziție ei în raport cu bărbatul. Cu cât puterea femeii în societate este mai slabă, cu atât asocierea ei cu sexul devine negativă. În schimb, în societățile ce recunosc egalitatea dintre bărbați și femei, asocierea femeii cu sexul  are aceeași conotație cu asocierea bărbatului cu sexul, neutră sau pozitivă.

Ca femeie, este foarte important să îți înțelegi nevoile și libertatea sexuală, dar din păcate, mentalitatea în care am fost crescută, m-a îndemnat să-mi reprim sexualitate, să o consider tabu. Nu e nimic rușinos în sex, nimic tabu, iar copii nu sunt aduși de barză, cum mi-a zis maică-mea mie, ci sunt dezvoltați în burtică, cum i-am zis eu fiică-mi.

Eu am avut târziu o viață sexuală împlinită, așa că mă bucur că la 37 de ani am primit chiloți de curvă în loc de o cratiță.

12 gânduri despre „Mentalități

  1. Tu ai dreptate cumva dar cumva si ea are dreptate.
    Poate presupui prea mult despre ce presupune ea.
    Corect este ca da. colegii te vad ca o femeie atragatoare SI SINGURA.
    Mai ales singura. Ca daca erai maritata, sigur primeai o tigaie, nu se risca nimeni sa provoace un scandal.

    Nu, nu cred ca esti fericita ca n-ai primit tigaie.

    Pentru ca relatiile DA, functioneaza si atunci cand functioneaza sunt mult mai satisfacatoare si te simti mult mai implinit(a) decat dupa n barbati/femei cu care relationezi strict pentru sex.
    Poate ai observat totusi pana acum ca sexul in care nu sunt si sentimente – chiar si daca sentimentele nu au baze reale, chiar daca e satisfacator fizic, e frustrant psihic.
    Unde mai sunt si sentimente…de acolo incepe zborul, dar daca n-au baze, aterizarea e nasoala.

    Si asta cu „viata sexuala implinita” e la fel de nociva si un cliseu la fel de nociv ca cel cu „chiar daca sunt nefericita macar sunt casatorit(a) am facut copii si etc.”

    O relatie de dragul unui standard social e la fel de tampita ca si sexul doar de dragul nevoiii fiziologice. Ambele te degradeaza ca om si cu timpul te imping la chestii si mai degradante.
    Iti inseli nevasta/barbatul desi n-ai curajul sa o parasesti, te culci cu random guys care te privesc ca un obiect/utilitate si-ti spun vorbe frumoase doar cat sa-si faca nevoile cu tine, etc.

    Solutia? Trebuie sa iesi din tipare.
    Trebuie sa pastrez relatia pentru ca asa cere norma sociala sau ca avem copii, oricum toate femeile sunt la fel si trebuie sa ma rezum la nevoi punctuale.
    Mai bine sar dintr-o p in alta decat cu un dobitoc toata viata, oricum toti sunt niste dobitoci si trebuie sa iau doar partea cu cea mai putina bataie de cap.

    Deci stop.
    Atat timp cat o sa ai/avem mentalitati idioate, o sa vedem in jur doar idioti/idioate, o sa cunoastem doar idioti/idioate care sa te convigna ca da, viata nu poate fi traita altfel.

    Ba se poate, dar trebuie sa iesi din propriul tipar, sa-ti admiti slabiciunile si greselile ca sa le poti corecta.

    Da, puteam avea o relatie frumoasa cu o persoana decenta dar in schimb mi-am pus toate sperantele pentru o relatie decenta in asta pentru ca futea bine sau o avea cea mai mare si la momentul ala cam atata stiam despre viata si relatii.
    Ai cautat o p..a? De ce ti se pare ciudat ca cu asta te-ai ales si nimic mai mult?

    Nu e nimeni obligat(a) sa-si schimbe natura doar pentru ca tu astepti asta, nu avem de multe ori nici inspiratia nici forta de a ne schimba pe noi, ce sa mai vorbim despre altii iar ceilalti nu au obligatia sa ne faca fericiti doar pentru ca i-am ales sa fie cu noi.

    Dar da, putem face alegeri mai bune, mai inspirate, mai mature, care te pun in valoare ca om nu ca fizic, care te sustin zi de zi nu pentru o noapte.

    Fizicul e un factor pana pe la 40 si ceva la femei, poate 10-15 ani mai mult la barbati daca trag tare.
    Pe urma, realitatea e ca sunt altele/altii cu atuuri mai bune pe directia asta si pentru o trecatoare si partiala satisfactie trebuie sa faci din ce in ce mai multe discounturi, trebuie sa te minti din ce in ce mai mult.
    Sigur, unii n-au nici o problema cu asta, nici macar nu realizeaza ca ar fi putut fi mai fericiti de atat.
    Dar cred ca tu poti.

    Apreciază

  2. Nu cred ca, daca eram intr-o relatie sau maritata, primeam o tigaie. As fi apreciat si atunci, la fel de bine ca si acum, o pereche de chiloti, si nu vad de ce asta ar fi cauzat un scandal??? Tocmai asta e chestia, ca nu ar fi cauzat nici un scandal. Am primit lenjerie si cand eram maritata de la amice, si am purtat-o cu placere, pentru ca se ofera aici lenjerie. Asta era mesajul postului.
    Nu inteleg de ce revii mereu la tema relatiilor si a faptului ca eu sunt singura, ca nu am sau nu imi caut o relatie in care sa ma simt implinita, de parca relatia ar fi cel mai important lucru din viata mea. Nu m-am simtit niciodata si nu cred ca ma voi simti vreodata implinita doar pentru ca sunt intr-o relatie, care, apropo, trebuie sa includa sex de calitate ca sa fie fericita.

    Apreciază

  3. De la amice da, si tu nu faceai scandal dar cred ca barbatul tau pe de alta parte …
    Si tu l-ai fi considerat un bleg daca n-ar fi facut 🙂
    Tot zici ca nu? Pune-te in locul lui.
    Tu daca ai fi barbat ai face cadou sotiei prietenului tau asa ceva? Nu cred.

    „Nu m-am simtit niciodata si nu cred ca ma voi simti vreodata implinita doar pentru ca sunt intr-o relatie, care, apropo, trebuie sa includa sex de calitate ca sa fie fericita.”

    Eu cred ca n-ai citti cu atentie.
    Cred ca am scris destul de clar ca ideea de a fi intr-o relatie (nesatisfacatoare) doar pentru a fi intr-o relatie este nociva, toxica.
    Si ca o relatie trebuie sa includa mai mult decat sex de calitate pentru a fi fericita, altfel n-ar fi nici o diferenta fata de o suma de ONS cu diversi care isi fac nevoile de baza cu tine.

    Ca asta este, piramida nevoilor – undeva la baza este si sexul, dar poti sa ignori lipsa a ceea ce este peste?

    Apreciază

  4. Esti o femeie desteapta, semnul ala de intrebare inseamna ca asta poate iti place sa crezi uneori, dar stii care e realitatea.

    O femeie are doua atuuri principale: frumusetea si timpul.
    Abelele trec iar daca sunt cheltuite si nu investite e ca si contributia la pensie.
    Nu te intereseaza de ea pana cand nu ajungi acolo dar atunci e deja prea tarziu.

    Apreciază

  5. Aha…deci nu colegii alea alea..aia is prea prosti sa aleaga ceva sexy-kinky…colega..da..da..
    Si, ti-ai mutat biroul langa al ei deja? 😀
    Sau e si ea din Romania si intetia cand l-a ales a fost alta? 🙂

    Apreciază

  6. Un coleg și o colega, ca sa fiu mai exactă. Cât despre romani, sincer nu am lucrat in nici o firma din Polonia in care sa mai fie și alți romani. Nu le am cu prieteniile patriotice.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s