Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni.

Zâmbetul este o invitație, ca o ușă întredeschisă care îndemnă și ademenește explorarea mai îndelungată și mai detaliată. Zâmbetul este o promisiune a unui potențial ce se conturează. Zâmbetul urmat de un râs este o confirmare. Confirmarea potențialului celui care l-a cauzat, iar bărbații, în esența lor, asta caută, confirmare femeii. Confirmarea că el, cel din fața mea este cel mai strălucit, cel mai dorit și unicul. Singurul care mă mișcă, incomparabilul care mă poate face fericită și cu siguranță unicul care mă merită.

Am râs când a luat-o la goană pe KTM cu mine în spate, făcând slalom printre mașini și  semafoare galbene, aplecându-mă în ritm cu el la curbele luate strâns. Am simțit că zbor, zâmbind sub casca roșie și ținându-l strâns cu o mână, în timp ce coapsele mele îl prindeau bine în momentele cheie, doar ca să-l eliberez mai apoi, pentru a avea un motiv de-al prinde din nou. L-am strâns cu o mână la început, si ca să evit coliziunea corpurilor noastre la frânare cu cealaltă m-am ținut din spate. După câteva frâne mai bruște, m-a avertizat că vrea să ne ciocnim cu bună știință, ca să mă simtă mai aproape. Așa ca mi-am pus ambele mâini în jurul lui, cedându-mi. Si el a frânat mai puțin brusc. M-a mângâiat de câteva ori pe picioare și mi-a strâns mâna mai bine la pieptul lui, gesturi din astea romantic-erotice, care numai pe motocicletă se pot face cu gust, intre doi mai putini cunoscuți. Acolo devenind naturale. În gesturile intime de pe motocicletă există un dublu sens, pe lângă apropierea erotică, fiind și partea practică, căci șoferul și pasagerul trebuie să devină o simbioză, ca să fie în siguranță amândoi. Comparabilitatea este o necesitate.

Bucurându-mă de plimbare în spatele lui am înțeles cu zâmbetul pe buze ce mult mi-a lipsit experienta asta și cât de mult ador să fiu femeia din spatele bărbatului pe motocicletă. Mă regăsesc în simbioza asta mentală și fizică, amestecată cu libertatea pe care ți-o oferă motocicleta în mișcare.

Zâmbesc și acum, realizând că un motociclist are cu siguranță o șansă mai mare la inima mea, mai ales după ce o inunda cu adrenalina unei curse.

Din nou pe motocicleta

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.

Gândiri din Kotor

Nici măcar nu pot să plâng, nu pot vărsa o lacrimă pentru că știu că nu merită. Sunt doar una din mulțime, încă una din ciclul scăpării de realitate, evadării de responsabilități, încă o alta, poate mai bună, cu siguranța mai plăcută și atât.

Am înțeles rolul meu limitat când am fost în sfârșit liberă, stăpână pe viața mea și pe dorințele mele, când m-am văzut în sfârșit plină și sigură pe ceea ce pot sa ofer. Atunci l-am văzut și pe el așa cum este în realitate, un bărbat ocupat, limitat, un om nefericit care își caută alinarea și dorința de a trăi în alte brațe, decât cele pe care singur și le-am ales.

Nu pot scapă de sentimentul că am căzut destul de grav în capcana asta, dar atunci atât puteam și mi-se părea mirific. Liniștea pe care o oferea el, generozitatea, tandrețea și sexul erau pentru mine prea prețioase ca să privesc pe ansamblu la realitatea rece. De unde veneam eu când l-am cunoscut, era o gaură mult prea adâncă, ca să nu prețuiesc orice gură de oxigen ce-mi apărea în cale.

Acuma când mă cunosc mai bine, când știu ce am de oferit, când știu ce pot și ce vreau, îl văd cu alți ochi. O parte din mine ar ține de el cu dinții, ar lupta pentru el până la ultima suflare, o alta însă îi dă încet drumul, pentru că nu-i decât un alt copil rătăcit, în corpul unui bărbat foarte ocupat.

Din păcate dureroasa realitate de care mi-am dat seama, face insuportabile zilele care au să vină.

El sau poate Eu

Momentele de liniște după o noapte de sex agitată sunt ideale. El lucrează, eu scriu. Trăim într-o simbioză completă, în care simpla prezență a celuilalt în cameră este suficientă pentru a fi totul perfect. Nimic nu e perfect ni-se repetă, dar momentul acesta este pentru mine ideal. Chiar nimic nu mai contează.

Întinsă pe un pat din Bellagio sunt atât de departe de viața mea zilnică, că mă regăsesc în sfârșite pe mine, așa cum nu sunt aproape niciodată: calmă, fericită, liniștită și liberă.

Îi simt parfumul pe corpul meu, îi privesc tatuajele și-i suficient. Îi ascult vocea puternică, masculină și hotărâtă când vorbește cu alții, ca mai apoi să se transforme în una suavă, glumeață și liberă, când mi-se adresează mie. Îl ador și îi iubesc deopotrivă.