Etichetă: limba

Gânduri la final de an și 20 de ani în Polonia

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

2025 marchează două decenii de când am ajuns în Polonia, cu o valiză mare de haine și două mii de euro în buzunar. Am sosit la Varșovia împreună cu o amică și cu prietenul ei de atunci, care a adus-o cu mașina pentru un an de studii Erasmus. Eu am rămas mai mult. La început nu știam cât timp voi rămâne, pentru că după ce mi-am numărat bine banii și am calculat exact costurile, mi-am dat seama că, fără un job, nu mă puteam susține mai mult de un semestru.

Am căutat persistent surse de finanțare, fără să știu o boabă de poloneză și, dacă m-ar fi întrebat cineva atunci, nici nu prea eram interesată să o învăț. Am acceptat tot ce a apărut, de la tutor de limba engleză pentru copii, la dădacă sau chiar munca cu ora, la aranjat șuruburi într-un depozit. După patru luni, am găsit un job permanent în vânzări. Un director chipeș m-a angajat și mi-a explicat pas cu pas, în engleză, în ce constă munca și ce am eu de făcut. După alte trei luni directorul a plecat, iar eu am rămas cu jobul, care mi-a plăcut și în care am continuat să mă perfecționez.

Cu timpul am realizat că am și un talent aparte pentru domeniul vânzărilor, această muncă încorporând și necesitând anumite elemente de libertate, individualism, autonomie și un pic de egoism care se pliază bine cu deschidere față de oameni și un caracter extrovertit, ca și al meu.  Beneficiile au venit repede. Călătoriile, în primul rând, și împlinirea dorinței mele din copilărie de a explora lumea, fascinant prezentată în fiecare sâmbătă seara la Teleenciclopedia pe TVR1.

Când am plecat din România, acum 20 de ani, ieșeam pentru prima dată din țară, traversând Europa de la Est la Vest și descoperind țările de pe traseu prin geamul autocarului, ca prin ecranul unui televizor. Un an mai târziu m-am urcat pentru prima dată într-un avion, din Portugalia înspre Polonia, iar până atunci, avioanele erau doar pe cer.

Așa că, atunci când viața mi-a scos în față un job de vânzări în export, cu oportunitatea unei lumi larg deschise, l-am apucat cu ambele mâini și nu i-am mai dat drumul.

Mediul internațional în care muncesc și trăiesc de ani buni m-a ajutat să învăț engleza la un nivel ridicat și să funcționez cu o poloneză deficitară, pe care perfecționez permanent. Spre deosebire de universitate, unde am predat câțiva ani, în mediul privat, lipsa fluenței în limba poloneză nu te oprește din a excela profesional sau de a fi acceptat la scală largă.

După două decenii, Polonia este mai deschisă la străini, mai tolerantă, cel puțin în aparență și din fericire niște polonezi inteligenți au pus baze solide de limbă poloneză Chat-ului GPT, care îmi face lupta cu limba poloneză semnificativ mai ușoară.

Limba si comunicarea

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am început să vorbesc poloneza după vreun an și ceva de locuit în Polonia. Primele două luni au fost ca un permanent înot prin ape necunoscute, comenzi la magazin pe degete și limbajul foarte dezvoltat al semnelor. Obișnuiam să răspund doamnei de la magazin arătând două degete sau repetându-i o sută și o sută, pentru că nu reușeam să pronunț dwieście. Vreo trei ani m-am luptat cu poloneza la nivel zilnic, până am prins-o de coadă și de atunci o exersez în continuu. Fac aceleași greșeli, tipice persoanelor cu o bază latină, repetitiv și iritant.

Învățând poloneza am mai învățat ceva, despre viață.

În procesul de exersare al limbii poloneze am observat că existau două reacții din partea persoanelor cu care intram în contact: majoritatea cu care reușeam să comunic indiferent de neajunsurile mele lingvistice și minoritatea, care nu mă înțelegea în ciuda explicațiilor mele  repetitive sau elaborate, cu aceleași cuvinte, pe care încercam să le perfecționez sau cu altele, pe care le furnizam în scopul de a mă face înțeleasă. La un moment dat, obosită după o astfel de discuție repetitivă cu o persoană care nu mă înțelegea nici în ruptul capului, am întrebat o alta, care mă înțelegea de fiecare dată, ce greșeli lingvistice fac.

”Cine vrea să te înțeleagă, te înțelege!”, mi-a răspuns ea.

Cuvintele acestea mi-au fost spune în urmă cu vreo 12-13 ani și de atunci le port cu mine de fiecare dată când există o neînțelegere. Am realizat în timp că neînțelegerile sunt situații conflictuale în care o parte, pur și simplu refuză să o înțeleagă pe cealaltă.

A înțelege pe cineva este în principal o chestie de voință. Chiar și atunci când nu posezi capacitatea de a înțelege, dacă ai voință, pui întrebări și înveți elementele lipsă, pentru a putea cuprinde corect mesajul. Atunci când alegi să respingi mesajul transmis de celălalt, intri într-o fază defensivă de la început și mesajul său, deși clar, nu mai ajunge la tine ori ajunge distorsionat. Când o persoană ne deranjează, o invidiem, o detestăm, sau pur și simplu ne râcâie cu ceva, nu ne pică bine, mintea noastră nu vrea să comunice cu ea, fiind setată negativ împotriva ei. Și atunci, când persoana respectivă ne spune ceva, fiind deja negativ setați împotriva ei, alegem subconștient sau conștient să interpretăm negativ valoare cuvintelor sale, chiar dacă ele sunt bine intenționate sau clare.

În jocul acesta al cuvintelor totul poate fi distorsionat și interpretat, de aceea intenția arată adevărata lor valoare. Poți să ai intenții pozitive când transmiți un mesaj, dacă primirea este negativă s-a dus la vale toată comunicare. Și invers.

Cum fute englezul pe ciclu?

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Englezul fute de mută patul. Cam jumătate de metru mi-a deplasat canapeaua noaptea pe la 12:00 în timpul sexului, numai ca să le facă în ciudă vecinilor mei certăreți, că nu i-am zis de curfew. Englezul nu a avut treabă că eram pe ciclu, de fapt nici nu îmi mai curgea așa mult sânge, iar în caz de ceva neplăceri oricum pusesem prezervativ peste treburi, mergând ca unse. Sau pe aproape.

Am început cu o felație, pe care i-am făcut-o cu dedicare, în exclamațiile lui pozitive. La început l-am atins delicat pe o parte din corpului penisului, mișcându-mi degetele fine în sus și în jos pe ea, în timp ce, cu limba mea moale și umedă, îi lingea cealaltă parte, de la scrot la gland. Am pus mai multă salivă și am trecut la gland, în timp ce îi frecam tot corpul penisului cu mâna. Cu limba doritoare i-am făcut cercuri în jurul coroanei, ca mai apoi să-i iau glandul în gură, în alternanțe mai mult sau mai puțin adânci. Am repetat cele două mișcări, jucându-mă din când în când cu limba în vârful glandului, între pereții meatului sau sugându-i cu putere glandul introdus între buzele mele, ca pe o acadea groasă. A fost atât de incitat încât m-a rugat să-l las să-mi lingă curul, chestie cu care nu sunt prea confortabilă, așa că am trecut diplomatic la partea cu penetrarea.

Nu m-am mai futut de mulți ani pe ciclu, din vremea studenției, când mă futeam cu prietenul meu ca iepurii, oriunde, oricând și oricum, fără complexe și întrebări. Așa ca, am avut parte de o surpriză, realizând că, pe ciclu nu sunt atât de strâmtă, ca de obicei, și nici nu-mi pot nici controla mușchii vaginali. In consecință, am simțit mai slab penetrarea. Pereții vaginului au fost mai delicați decât de obicei, experimentând la primele intrări o stare minimă de disconfort. După ce am începi sa ma obișnuiesc, când speram ca o sa ma termin, au început să mă deranjeze ovarele.

Am schimbat pozițiile de câteva ori, a băgat el mare de am mutat cu jumătate de metru canapeaua, însă tot nu am avut orgasm. A fost placut per ansamblu, ca mie imi place sexul, dar senzația de după nu a fost de extaz, ci doar de efort sănătos, ca după o partida satisfăcătoare de tenis. La final, obosita și cu respiratul gâfâit, am decis să-l termin cu mâna. Băuse el prea mult și cred că, și-a tras și o labă înainte, după cantitatea de spermă care a ieși, deci am preferat să fac o febră musculară la drepta, decât să mai obosesc pizda, că oricum nu aș mai fi avut orgasm.

În timp ce i-o frecam, i-am zis să se termine la mine pe față, ceea ce l-a incitat și mai tare, și ca să-l motivez să termine, până nu-mi amorțește mâna, mi-am plasat fața deasupra penisului lui tare, spunându-i că aștept sperma să sară. Mi-a udat un pic părul, dar nu a avut atâta marfă în dotare, cât să-mi ajungă până pe obraji.

Mi-a zis elogios, că sunt de fiecare dată tot mai bună, iar eu i-am răspuns că, nu mă cunoaște bine încă. A doua zi, când eram încă în pat și scriam textul ăsta, el îmi scria din Londra, să-mi spună că a ajuns.