Etichetă: limba poloneza

Gânduri la final de an și 20 de ani în Polonia

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

2025 marchează două decenii de când am ajuns în Polonia, cu o valiză mare de haine și două mii de euro în buzunar. Am sosit la Varșovia împreună cu o amică și cu prietenul ei de atunci, care a adus-o cu mașina pentru un an de studii Erasmus. Eu am rămas mai mult. La început nu știam cât timp voi rămâne, pentru că după ce mi-am numărat bine banii și am calculat exact costurile, mi-am dat seama că, fără un job, nu mă puteam susține mai mult de un semestru.

Am căutat persistent surse de finanțare, fără să știu o boabă de poloneză și, dacă m-ar fi întrebat cineva atunci, nici nu prea eram interesată să o învăț. Am acceptat tot ce a apărut, de la tutor de limba engleză pentru copii, la dădacă sau chiar munca cu ora, la aranjat șuruburi într-un depozit. După patru luni, am găsit un job permanent în vânzări. Un director chipeș m-a angajat și mi-a explicat pas cu pas, în engleză, în ce constă munca și ce am eu de făcut. După alte trei luni directorul a plecat, iar eu am rămas cu jobul, care mi-a plăcut și în care am continuat să mă perfecționez.

Cu timpul am realizat că am și un talent aparte pentru domeniul vânzărilor, această muncă încorporând și necesitând anumite elemente de libertate, individualism, autonomie și un pic de egoism care se pliază bine cu deschidere față de oameni și un caracter extrovertit, ca și al meu.  Beneficiile au venit repede. Călătoriile, în primul rând, și împlinirea dorinței mele din copilărie de a explora lumea, fascinant prezentată în fiecare sâmbătă seara la Teleenciclopedia pe TVR1.

Când am plecat din România, acum 20 de ani, ieșeam pentru prima dată din țară, traversând Europa de la Est la Vest și descoperind țările de pe traseu prin geamul autocarului, ca prin ecranul unui televizor. Un an mai târziu m-am urcat pentru prima dată într-un avion, din Portugalia înspre Polonia, iar până atunci, avioanele erau doar pe cer.

Așa că, atunci când viața mi-a scos în față un job de vânzări în export, cu oportunitatea unei lumi larg deschise, l-am apucat cu ambele mâini și nu i-am mai dat drumul.

Mediul internațional în care muncesc și trăiesc de ani buni m-a ajutat să învăț engleza la un nivel ridicat și să funcționez cu o poloneză deficitară, pe care perfecționez permanent. Spre deosebire de universitate, unde am predat câțiva ani, în mediul privat, lipsa fluenței în limba poloneză nu te oprește din a excela profesional sau de a fi acceptat la scală largă.

După două decenii, Polonia este mai deschisă la străini, mai tolerantă, cel puțin în aparență și din fericire niște polonezi inteligenți au pus baze solide de limbă poloneză Chat-ului GPT, care îmi face lupta cu limba poloneză semnificativ mai ușoară.

Din episodul cu Romania

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Sunt invitată să vorbesc la radio despre cum se îmbracă femeile din România. Ups! Un subiect sensibil și nu prea pozitiv înfloritor în mintea mea. Așteptarea este să spun ceva interesant și să las o imagine frumoasă despre românce din punctul acesta de vedere, deși părerea mea personală nu se suprapune cu așteptările.

Mă tot gândesc ce pot să spun inteligent în doua minute, cât o fi audiția, și trebuie să admit că, în clipele astea și de fiecare dată când sunt pusă în fața misiunii de a promova România sau ceva despre România, mi-e tare greu. Mi-e tare greu să promovez țara mea, pentru că nu cred în ea. Și totuși, aleg de multe ori și la intervale regulate să fac chestia asta, prin care le explic străinilor, de obicei polonezi, prin cuvintele lor, despre țara mea de origine și oamenii ei.

Instinctiv le-aș spune eu multe, mai ales despre frustrările și tristețile cu care mă încarc de fiecare dată, când mă gândesc la țara mea, la viața oamenii de acolo, dar ei nu asta vor să audă. Instinctiv m-aș jeli despre toate lucrurile lipsă, nedrepte, greșite, despre toate speranțele deșarte și neajunsurile pe care le găsesc acolo, plângând cu lacrimi amare soarta oamenilor buni care au rămași, a oamenilor triști care o duc la fel, deși fi putut să o ducă mult mai bine. Dar, nu mai sunt în România și nici nu pun straturi de ceapă în grădină la maică-mea, nici nu-i plivesc roșiile. Tocmai, mi s-a pus un microfon în față și am fost întrebată într-o limbă, ce nu are multe în comun cu româna, despre cum se îmbracă românii și eu trebui să răspund.

Am înregistrat trei audiții până la urmă, pentru că tipei i-a plăcut că aveam ceva de spus. Am vorbit despre haine, cosmetice și turism. După ce am ascultat prima audiție, am tras concluzia că mai am de îmbunătățit poloneza, că merge prea greu cu declinarea in condiții de stres.