Am Covid

Sunt în faza de recuperare, după nouă zile documentate de boală. Am descoperit-o întâmplător, crezând că-i o sinuzită, ce venise la pachet cu diaree. Când i-am explicat doctoriței pasive simptomele, și-a schimbat brusc atitudinea la cuvântul diaree, devenind agitată. Mi-a spus imediat că trebuie să fac testul. Nu am priceput prea bine despre ce test este vorba, până a rostit cuvântul magic: Covid. M-am simțit ca o leproasă când, după ce mi-a tastat rapid rețeta în sistem, a deschis hotărâtă geamul din cabinet, ca să intre urgent aerul de minus două grade în încăpere și m-am privit cu o expresia ”ieși”. A fost ciudat, dar nu am prea luat-o în serios, zicându-mi în gând că exagerează. M-am înscris online la testul Covid gratuit, prin pagina pacjent.gov.pl, căci la hot linie nu răspundea nimeni. M-au sunat ei după nici două ore, ca să-mi confirme trimiterea oficială și să mă informeze că am carantină. Apoi am primit o propunere de testare prin sms la un punct local de colectare. Acolo am așteptat mai bine de jumătate de oră în frig la coadă, căci deși era drive true, se făcea din mersul pe jos colectarea probelor. Mi-au înțepat bățul adânc în nas de mi-au sări ochii din orbite și asta a fost.

Între timp i-am informat pe cel de la muncă despre carantină, ba chiar am glumit că voi fi acasă, pe când îmi trimit laptopul, pe care l-am primit bucuroasă, dar fără să sar în brațele colegului mai colegului tinerel și frumușel care mi l-a adus. Și bine că m-am abținut, căci o oră mai târziu aveam să văd pe el informația ”Pozitiv”. Este genul de veste la care nu te aștepți, mai ales fiind vaccinată, ba chiar nu îți vine să o crezi, de aceea a doua zi de dimineață, când doar credeam că am capul mai treaz, am mai verificat odată, în speranța că s-a schimbat ceva. Nimic nou, tot pozitiv rămăsese. După infuzia de energie de la prima oră am început să mă simt mai rău și am realizat că, chiar aș putea fi bolnavă. Am început să sun la Info linia Covid și Sanepid, ca să-mi schimb adresa de izolare, căci între timp m-am mutat la prieten ca să mă îngrijească și să-mi gătească (foarte bună decizie). Telefoanele nu au funcționat, așa că am completat din nou formularul online și m-au sunat ei. În al doilea formular am trecut direct noua adresă și problema cu mutatul a fost rezolvată, iar după ce le-am trimis testul pozitiv pe e-mail la cei de la Sanepid, căci eu nu îl primiseră, mi-am descărcat de pe internet decizia de izolare. Am trimis-o la muncă și mi-au dat de ales între concediu medical și muncă de acasă. La medicul de familie de la NFZ (acolo unde cotizez obligată de stat) am reușit să mă înscriu la o tele-consultație abia după weekend. În weekend mi-a pierdut complet mirosul și m-a simțit tot mai rău, bine că nu am avut nici o urgență, că nu aș fi avut pe cine să contactez decât salvarea. Luni, am tot așteptat de la 8 dimineața să mă sune medicul, iar pe la două după masa mi-am pierdut speranța și m-am înscris la privat. A sunat medicul public la 16:00, iar privatul la 16:30. Ambii mi-au recomandat aceleași tratament pe care îl făceam deja, Neosine, Vitamine C și paracetamol, deși nu am avut febră.

Am început să mă simt mai bine marți, doar ca miercuri să am un colaps total. Mi-a fost greu și să gândesc, așa că am zăcut leșinată pe canapea toată ziua cu ochii beliți la mafioții italieni din Gomorrah. Am început să-mi revin de ieri, iar azi am apucat să simt ceva mirosuri mai intensive, de prăjeli arse sau parfum la aplicare. Nu am avut muci, am tuși rar, mai mult în primele zile, dar a fost greu de dus în boală starea mentală, lipsa de chef, un fel de ceață peste gânduri, moleșirea corpului, durerea muchilor, oboseala permanentă și o ușoară depresie ce m-au afectat zilnic. Mă tot întrebam dacă am avut cumva Covid înainte de vaccinare și pot să confirm că nu am avut. Mă bucur că sunt vaccinată și că nimeni, dintre cei din jurul meu cu care am avut contact înainte să descopăr boala, nu au fost afectați. Nu am nici cea mai vagă idee de unde am luat-o și când, doar s-a întâmplat. Nu, nu-mi mai doresc Covid a doua oară, și cu siguranță mă vaccinez și cu a treia doză.

Cât despre polemica  vaccinului, pot să spun doar atât: fiecare face ceea ce vrea și cum consideră că-i mai bine pentru ea sau el. Eu nu pot eu să spun nimănui să se vaccineze sau să nu o facă, căci riscul nu-i al meu, este al fiecăruia pe pielea lui. Personal, din experiența mea, eu mă bucur că m-am vaccinat și că trec relativ (dacă mă compar cu câțiva prieteni care au avut-o înainte de vaccin) ușor prin boală.

Despre medici și sistemul românesc de sănătate

Photo by Bill Oxford on Unsplash

Parcurgând acest articol despre medicul ce a vrut să returneze banii pacientei moarte, mi-am amintit de aventurile mele recente din sistemul de sănătate românesc. Trist, foarte, foarte trist.

Înainte să plec din România, definitiv după cum avea ulterior să iasă, am făcut ce face fiecare român convins că în țara lui este cel mai bine (mai ales dacă nu a mai văzut altele), vizite la medici. M-am dus să mă verific dacă sunt ok și dacă am toate analizele în ordine, ca să fiu sigură că voi rezista printre străini, când cei mai buni medici sunt în țara mea. Așa am dat peste un laringolog, ce m-a programat pentru scoaterea amigdalelor (mă doreau atunci de la o aftă, aveam să aflu ulterior), dar care a refuzat până la urmă să-mi facă procedura, căci nu cotizasem cu nimic în numerar. Eram și eu tânără, naivă și foarte neorientată, de aceea nu priceput limbajul lui non verbal, plecând uluită și umilită din cabinet, căci practic m-a dat afară și nu înțelegeam de ce.

Mi-am luat rămas bun de la sistemul românesc de sănătate, cel puțin pentru câțiva ani, cu amigdalele sănătoase. Aveam aflat destul de curând prin comparație, că acest sistem nu-i altceva decât o tristă relicvă comunistă formată dintr-o adunătură de medici aroganți și asistente zeflemitoare în halate albe cu buzunarele mereu pline de numerar, ce-și desfășoară activitatea în cabinete obosite, decorate insalubru și spitale vechi, în care nu există urmă de hârtie igienică sau săpun la baie.

Am revenit după ani într-un spital din România, când fiică-mea era de câteva luni. Am primit salon separat de la doctorița impresionată că eram din Polonia și bucuroasă să poată încasa de pe cardul european spitalizarea. Personalul s-a comportat frumos cu noi, dar asta se întâmplă de fiecare dată când este o aură de străini prin preajmă. Când aura dispărea, își făceau loc petele de mucegai de pe pereți și vocile iritate ale oamenilor în halate albe, pentru care antibioticele erau răspunsul unilateral la toate problemele. Nu am aflat care a fost problema fiică-mi, dacă a prins-o un virus sau o bacterie, căci nimeni nu ne-a informat ce a ieșit la analize. Le-am dat atunci ceva bomboane poloneze medicilor și am cumpărat săpun pentru baia din spital, iar după trei zile de antibiotic fiică-mea și-a revenit și am plecat acasă bucuroși că am scăpat de toaletele murdare, cu un miros puternic de clor.

Câțiva ani mai târziu am dus-o pe maică-mea la medicul de familie, căci se simțea rău de ceva vreme și i-am cerut direct să-i dea o trimitere la analize. El ne-a răspuns cu tupeu filosofic că singurele analize corecte se fac la privat și ne sugerează să mergem acolo, căci la stat se scriu oricum rezultatele din pix. Nu ne-a dat nici o trimitere, după ce l-am mai rugat odată și când am ieșit de pe ușă am început procesul de convingere a maică-mi, să-și schimbe medicul de familie. Am ajuns accidental și un stomatolog, care pe lângă mirarea pe care a avut-o la vederea plombelor din dinții de lapte, ce în România, ne-a informat ea că nu se pun, a scăpat penseta pe jos în timp ce o consulta pe fiică-mea, doar ca să o ia și să o pună la loc în trusă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mă bucur în fiecare zi că nu trăiesc în România, cel puțin din punctul de vederea al sistemului medical. Nu sunt aici câini cu covrigi în coadă, dar din anii 80 au instalat butoane de panică în spital, pe care poți apăsa și vine asistenta la tine, ca să nu trebuiască să strigi de nebun pe holuri când ai o problemă.

Afaceri cu Covid sau cum trezește în români Coronavirus spiritul antreprenorial

A murit înainte de Paște un prieten de familie al părinților mei. În spital, cu pneumonie și NU de Coronavirus.

Povestea clasică din spitalele românești: și-a programat omul o operație de rutină pentru scoaterea unui neg de pe spate în luna februarie, l-au operat și după ce l-au trimis acasă a început să se simtă rău. A făcut pneumonie, cel mai probabil de la o infecție nosocomială, dar cum între timp venise Coronavirusul peste România, când s-a prezentat cu pneumonia la spital i-au refuzat internarea, dându-i ceva antibiotice și trimițându-l acasă. Acasă s-a simțit tot mai rău și în cele din urmă a ajuns din nou la spital înainte de Paște. Acolo a urmat saga clasică a doctorilor foarte competenți de prin spitalele-morgă ale României, care au început să se plângă de foștii doctorii și tratamentul greșit administrat. L-au băgat la izolare, panicați de Coronavirus, cum le stă bine doctorilor serioși, și în ciuda faptului că i-au ieșit 3 teste negative de Covid, nu i-au permis familiei nici un contact cu el. Singur în spital, fără însoțitor și fără cash în Românica, normal că nu l-a mai băgat nimeni în seamă, familia putându-i doar trimite ceva mâncare prin intervenții. Într-o zi din Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paște, a încetat pur și simplu să mai răspundă la telefon. Panicată, familia a început cu telefoanele și intervențiile, iar seara, prin pile solide, au aflat că murise de dimineață, tocmai în ziua în care îi ieșise și cel de-al patrulea test negativ la Coronavirus.

Dar, această poveste, adevărată și tristă, nu-i despre infecțiile intraspitalicești și nici despre ignoranța șpăgarilor din spitalele românești, poveste spusă de atâtea ori, asta-i o altă poveste despre Coronavirus și spiritul antreprenorial al românilor. Povestea începe abia la morgă, când s-a dus fiul bărbatului mort să ridice cadavrul tatălui său, iar angajații de acolo i-au propus o tranzacție irezistibilă: să semneze că i-a murit tatăl de Coronavirus, că primește bani. Normal, primesc și ei, pentru spor în muncă, probabil la ars cadavre cu Covid, dar primește și familia. Argumentul lor suprem a fost că, oricum e mort și nu-l ajută cu nimic să-l înmormânteze în stil tradițional, dar banii nu-i strică. Ca să-l motiveze pe tânărul ce tocmai își pierduse tatăl, l-au și amenințat că nu-i eliberează cadavrul până după Paște în caz de refuz. Fiul a făcut scandal, au sunat iar la intervenții și până la urmă, s-a rezolvat, i-au eliberat cadavrul înainte de Paște și l-a putut înmormânta normal în țărână.

Dacă aș fi citit povestea asta pe Facebook, aș fi calificat-o ca fake news, probabil înflorită de o imaginație bogată, dar când am auzit-o din primă mână, mi-am amintit de toată corupția, șpaga, înșelătoria și mizeria din România. Intervenții, pilele, plicul alb pentru  doctorii incompetenți și aroganți, ignorarea din spitale și multe alte umilințe sunt chestii pe care le-am trăit pe viu în România, ca parte a unei realități pe care acum o găsesc abstractă. Și totuși, există atât de mulți oameni care trăiesc asta pe piele lor: familia mea, prietenii mei, cunoștințele mele, o întreagă țară.

După o experință din asta, mă gândesc inevitabil câte dintre cazurile de morți declarate cu Covid din România, sau chiar Polonia, de fapt din toată EU sunt reale și câte au fost inventate pentru șpagă? Oare când vor crește compensațiile pentru Covid, că am înțeles că EU dă ceva ajutoare pentru asta, va crește și numărul de morți? Oricum, de când am aflat, citesc cu multă suspiciune toate raporturile media despre Coronavirus.

În ce lume trăim, care-i realitatea și care-i ficțiunea?