Culoarea favorită

”Care-i culoare ta favorită?” mă întreabă el într-un joc imatur, încercând să despice firul în patru la 38 de ani, cum l-ar fi despicat la 18, doar că atunci era probabil prea timorat, șters și nesigur pe el ca să-l despice cu altcineva decât cu prietenul lui imaginar. A mai continuat cu banalitățile, până m-am uitat la ceas și am decis să mă ridic de pe fotoliul moale din Starbucks. Seara dinainte o petrecusem în fața monitorului, terminând raportul proiectului pentru România. M-am culcat la 1 noaptea, m-am trezit la 6 dimineața, am dus-o pe fiică-mea la școală, m-am încheiat socotelile cu o firmă, apoi am petrecut 8 ore la alta, iar acum stăteam în Starbucks cu o cană de chai latte în mână și un idiot cu dinții strâmbi și cariați în fața mea. Individul, ceva manager la un restaurant de autor din oraș, tocmai îmi expunea cum lui îi place să meargă la cumpărături, pentru că-l interesa moda, în timp ce privirea mea ocolea hainele lui banale, neîngrijite și vechi, pentru a admira mai bine un tip în palton, elegant și cu îngrijit, ce tocmai intrase pentru o cafea. Am realizat brusc că au trecut două ore de când stăteam acolo, cu creierul amorțit de oboseală, în fața unui individ imatur, care-mi povestea despre visurile lui de a se îndrăgosti și de a se ține de mână cu iubita lui, pe care ar fi alintat-o cu diminutivul de pisicuță. Îmi era foame, mă simțeam rău de la chai latte-le cu gust ciudat și aveam în plan să merg și la sală încă în seara respectivă. M-am ridicat, mi-am verificat geanta, căci individul stătuse prea aproape de ea ca să nu-mi trezească suspiciuni, m-am îmbrăcat rapid și i-am întins mâna. Mi-a luat-o și s-a apropiat un pic de mine, ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze, dar nu i-a ieșit.

Gagiul se cunoștea la vinuri, bănuiesc, căci eu nu mă pricep, dar cum preferatul lui era roșu sec, presupun că era ceva sens în ce mi-a îndrugat pe subiect. În rest era moartea pulii și pentru un pușcăriaș în izolare. Am avut instinctul de-a mă căra instantaneu de cum ne-am văzut la ochi și ne-am zâmbit, când dinții lui strâmbi și cariați mi-au zgâriat retina. Pentru că încă oscilez între politețe și instinct de conservare, m-am așezat politicoasă pe fotoliu. A venit cam repede chai latte-le și am început să-l beau printre răspunsurile la întrebările lui banale. Intimidat de mine, a dat-o pe glumițe ieftine, după ce s-a săturat să privească în altă parte în timp ce-mi vorbea. A prins curaj și m-a luat cu întrebările banale despre culori, anotimpuri și zile de naștere. Singura chestie interesantă despre el era că făcuse în tinerețe contrabandă cu medicamente, alături de alți polonezi în Cehia și că, lucrând în Anglia ceva vreme nu avea instincte rasiste și nu și-a ridicat sprâncenele când i-am spus că sunt româncă, ca și majoritatea polonezilor votanți ai PiS. M-am gândit să-i recomand un dentist, ca să-i fac un bine, dar nu cred că ar fi avut capacitatea emoțională să înțeleagă gestul meu. În schimb el a fost foarte sincer, căci în timp ce-i admiram unghiile netăiate și murdare, mi-a mărturisit cu onestitate că sforăie.

M-am întors acasă cu durere de cap și idea de a-mi defini mai bine profilul pe Badoo. Îmi doresc să optimizez cumva procesul de selecție, ca să nu ies după cinci minute din local, situație care mă tentează tot mai tare, dar care poate fi periculoasă, dacă dau peste un dereglat fragil emoțional. M-am convins de la întâlnirea precedentă că Badoo nu este locul în care-mi voi găsi eu ceva, nici măcar de un futai. Știu că există teorii din astea abstracte, care spun că, orice întâlnirea este valoroasă, cel puțin pentru stima de sine, dar eu nu am nevoie de astfel de confirmări, preferând să nu-mi pierd timpul, decât să-mi îmbunătățesc cunoașterea a posteriori în misterele naturii umane.

PS: povestind la muncă, am aflat că și un coleg a pățit-o cu o cariată, ce se râdea cu palma la gură. În timp ce el o credea o doamnă misterioasă, la a doua întâlnirea a aflat care-i era misterul.

Stilul si munca

La mine la muncă e parada modei, dar mai ales a modelelor. Ne îmbrăcăm cu stil, în mărci poloneze sau internaționale, cele cu salarii mai mari de la Simple sau Kazar, cele cu salarii mai modeste de la Zara, Monnari, Venezia sau Ryłko, presărate pe alocuri cu cate un Guess, Hermes, Michael Kors sau Vuitton. Ne aranjăm cu atenție, ne cocoțăm pe tocuri înalte și ne învelim în rochii elegante, fuste mulate, bluze colorate și ciorapi suavi, după ultimele trenduri date de Calzedonia. Afișăm machiaje cu gust, folosind tușuri negre, nuanțe de umbră și rujuri roșii cu gust de cireșe. Unghiile ni-le facem la manichiură și pedichiură, schimbând între noi contacte de la saloanele de cosmetică cele mai bune din oraș. Pe sub hainele noastre elegante și machiajele bine fixate, purtăm urmele tratamentelor cosmetice, vânătăile anti-celulitice, roșeața laserelor, ori foamea de la diete. Ne parfumăm cu mirosuri fine, ducând în taină un război al miresmelor, care mai de care mai rare și mai scumpe, ne împodobim cu bijuterii alese, tot după buget și ne complimentăm înfățișarea cu zgomote, adjective și exclamații. Ne inspirăm și urâm reciproc, recomandând, încercând și testând trenduri, stiluri și culori. Dacă ne-am iubi, ai zice că suntem surori într-ale frumuseții, dar ne invidiem cu spume, complimentând cu un scuipat de ură, pe care îl înghițim înainte de a da drumul cuvintelor pe gură. Culoarea de referință este albul, în care proprietarei îi place să fie îmbrăcată, că-i blondă și i-se potrivește, și pe care fiecare dintre noi o urmează cu strictețe, adaptând-o la stilul personal pe care îl afișează. Culorile închise sunt prost văzute și după ce primești o săpuneală sănătoasă cu privire la finețea prezenței tale, realizezi că, garderoba ta nu-i  destul de albă.

La mine la muncă aspectul dă tonul locului unei persoane, indiferent de poziția pe care o ocupă, într-un limbaj nescris al stilului și al așteptării de a fi la nivel. Pe scurt, dacă arați nașpa, ești tratat nașpa, iar proprietarii milionari nici măcar nu-ți vor întinde mâna, ca să nu mai spun că nici nu te vor observa, în timp ce, dacă te prezinți elegant, stilat și bine îmbrăcat, îți vor face chiar favoarea de-ați adresa câteva cuvinte. Și ca în feudalism, cuvintele milionarilor, te înalță în ochii restului plevei. Ca să fim conciși, dacă ești bine îmbrăcat și aranjat, ai șanse să faci carieră, că trebuie să fii și bun la ceva, în timp ce neglijenții în înfățișare, nu fac prea mulți purici, indiferent de capacitățile intelectuale. Într-o perioadă, chiar proprietarii ne-au pus la dispoziție haine, pe banii noștri desigur, dar cu un rabat considerabil de la ei, când au introdus câteva mărci franceze pe piața din Polonia, și ce nu se vindea pe străzile faimoase ale Varșoviei, venea după câteva sezoane la noi în magazinul improvizat cu 90% discont.

În firma asta, până și doamnele de serviciu parfumate sunt cele care se mențin pe statutul de plata, în detrimentul celor care miros a transpirație ori se prezintă distruse de la prea multe țigări, duhănite oriunde altundeva, dar în nici un caz NU în fața clădirilor firmei. Pentru că aici grădina este sfântă, de aceea mașinile se parchează întotdeauna cu fața la tufișuri, ca gazele de eșapament să nu gâdile direct boschetele. La noi, secretarele sunt întotdeauna îmbrăcate în rochii asortate, cu balerini în zilele obișnuite și cu tocuri cui când ne vizitează proprietarii, iar florile naturale tronează peste tot, indiferent de anotimp sau loc, până și pe mesele din bucătăria de la subsol a angajaților.

Pentru mine stilul acesta pretențios a venit ca o mănușă, crescută fiind în tradiție pur romanescă, in haine de casă și haine de duminică, accent pe eleganță și întotdeauna ciorapi în picioare la pantofi. Serviciul este un loc excelent pentru etalarea colecției mele bogate de rochii, asortate la  pantofii din garderoba, si un factor motivațional al ritualurilor stricte, scumpe si binevenite de frumsețe.  Este un element al muncii care îmi place, si pe care l-am mai întâlnit in Polonia.

Înainte, când am lucrat in moda,  proprietarul, zelos ca orice proaspăt milionar in zloți, avea așteptare ca toți angajații sa se îmbrace cu stil, ca altfel nu-i baga in seama, si sa nu comita greșeala capitala, adică sa folosească din greșeala,  accidental haine de la concurenta cea mai acerbă. Aici, ni-se cere doar sa arătam bine si într-adevăr, in branjă arătam cel mai bine.