Firenze

Sunt in grădina Bardini, când încep aceste  rânduri. Stau la soare relaxată, cu picioarele în vânt și un zâmbet pe buze. Sunt pe o bancă în Florența, gândindu-mă că viața e frumoasă. Am făcut pace cu mine, accedând că starea noastră de bine e o alegere pe care o facem singuri, decizând dacă vrem să vedem partea plină ori pe cea goală a paharului de Prosecco.

M-am trezit cu gâtul în pioneze, durere de cap și nasul înfundat. Am făcut un duș, m-am machiat delicat și după un mic dejun rudimentar am luat-o la pas prin Florența. M-am dus direct la grădinile de pe partea cealaltă a râului, ca să mă încălzesc la soare. Până am ajuns în grădina Boboli m-a lovit melancolia după dragostea pierdută. Am rememorat momente, am făcut scenarii și am căutat inutil răspunsuri la întrebări greșit puse. M-am așezat pe o bancă din piatră, apoi pe alta, ulterior pe următoarea, iar în cele din urmă am început să scriu. Mi-am vărsat bagajul emoțional într-un text dureros de onest, acceptând să întrevăd realitatea rece și neplăcută a fostei mele idile. Am scris cu patimă și durere, iar când am închis ultima frază, punându-i punct, m-am simțit brusc eliberată, realizând că tot zbuciumul meu nu va schimba nimic și că alegerea dureroasă a fost cea corectă. Am mai făcut o poză grădinii Boboli și m-am îndreptat spre următoarea grădina Bardini.

Acolo am găsit din prima, banca pe care am vrut să mă bucur de soare, ușurată și eliberată de bagajul emoțional inutil.

Mi-a scris că a aterizat și i-au urat ”Welcome to Italy”, salutându-l cu o poză din Florența. Îmi scrisese înainte că nimeni din echipa lui nu vrea să vină, așa că va veni sigur. M-a întrebat ce planuri am pentru azi și i-am răspuns ”Just visiting the gardens of Florence”. Două ore mai târziu îmi scrie ”I just reached Florence”. Am făcut ochii mari, pentru că ajunsese cu o zi mai devreme decât era planul inițial. Ne-am întâlnit jumătate de oră mai târziu și am luat-o la pas prin Florența. Ne-am îndreptat spre Piazzale Michelangelo, trecând pe lângă câteva locații cheie din cultura orașului: Bazilica Santa Maria Del Fiore, Galeria Degli Uffizi sau Ponte Vecchio. Am mers repede, amândoi în Conversi albi, nimerindu-ne la faza asta, fără să ne fi vorbit dinainte. Arătăm ca un cuplu a comentat el. Ne-am făcut și ceva poze, dar mai mult ne-am vorbit tot drumul, îndrugând povești de la muncă și din viața privată. Am vorbit într-un mix de engleză și poloneză, variind în funcție de expresiile pe care le foloseam și sentimentele pe care doream să le transmitem. Curioasă, l-am întrebat ce droguri a tras pe nas sau pe gură și cum reacționează la ele, apoi ne-am licitat la creativitatea locurilor de sexat și ne-am povestit secvențe din cele mai semnificative relații trăite. M-a luat de mână când am traversat strada printr-un loc ilegal, plăcându-mi atingerea lui delicată și ocrotitoare. Am stat pe iarbă în grădinile însorite și ne-am rătăcit pe străzile Florenței, până ne-am oprit în cele din urmă la Prosecco, unde am continuat descoperirile. Am împărtășit detalii despre noi, despre familie, poze, așteptări, dorințe și planuri, într-o atmosfera familiară și veselă. Printre discuții despre lucruri private și de afaceri, am împărțit un Tiramisu,  privindu-ne insistent în ochi la inițiativa lui. M-a țintuit cu ochii lui albaștrii secunde în șir, eu susținându-i intrigată privirea cu ochii mei căprui și un zâmbet inevitabil pe buze. Nu mă puteam dezlipi de ochii lui hipnotizanți, incapabilă să mă prind dacă vrea sa-mi citească în suflet sau doar să mă testeze.  Ne-am despărțit la gară, pentru că el a trebui să se întoarcă, îmbrățișându-ne generos. Mi-a așternut un pupic delicat pe obraz și mi-a scris după ce s-a urcat în tren ”Thanks! Had a good time”.

Viața italiana

Mă întorc de la Florența, când încep aceste rânduri, într-un tren aproape gol, contemplând la viața italiana. Bella Italia, mereu veselă, cu multă rupere de pulă și plină de intrigi machiavelice, este o țară de vis. Plină de femei frumoase, ce țin țigara între degete ca pe o bijuterie și bărbați eleganți din cap până în picioare, Italia te salută cu ciao și îți întinde bucuroasă un Prosecco. Italia reprezintă o lume aparte pe harta Europei, frumoasă, caldă și relaxantă, cu un tempo redus la minim, plină de stil și mâncare delicioasă. Stilul italian însemnă eleganță, pretenție și atenție la detalii, culoare și mesaj. Mâncare italiană e o armonie de gusturi și arome, ce nu dă greș nici în restaurantele cu multe stele, și nici la taverna din colțul străzii. Vinul italian e o abundență de arome, iar italienii, care îl beau, sunt mereu o companie plăcută, zâmbitori, relaxați și gata să-ți ofere la orice oră sfaturi, îndrumări sau o cafea. Autentic călduroși, mereu bine dispuși și foarte vorbăreți, italienii sunt adevărați mafioți în afaceri, eliminându-și fără de milă sau jenă cei mai loiali amici, dacă banul cere efortul ăsta. Actori de Oscar, își joacă dramele italiene cu multă pasiune, veridicitate și șarm.

Am început să cunosc Italia relativ târziu, fiind încă sunt departe de a o înțelege. O mare parte din împotrivirea mea s-a datorat imaginii proaste pe care o aveam despre Italia, pe vremea când locuiam în România, de unde toți compatrioții luau drumul ei cu patimă. Primul contact cu Italia l-am avut pe vremea studenție, când am traversat Europa într-un autobuz, iar una dintre primele opriri a fost Padova. Acolo ne-au întâmpinat țiganii romulani, cu furtișaguri de vânzare, ținându-ne companie până a coborât din autobuz diaspora locală: zilierii, hoții, prostituatele și combinatorii de ocazie. După momentul acela, Italia mi-a rămas codată în minte ca un loc populat de românași indezirabili, așa că nu m-am prea aventurat în concedii pe acolo, cu excepția unei excursii la schi in Marilleva. Acolo am descoperit Madonna di Campiglio, în vecinătate, un loc mirific în care am petrecut doar o zi, dar unde m-aș întoarce cu plăcere la schi. Mi-am început familiarizarea cu Italia treptat, în călătorii de afaceri, după câteva vizite la Bologna, pe care l-a început am găsit-o plouată, mohorâtă și mucigăită. Imaginea de oraș rece și îmbătrânit mi s-a schimbat după ce am tras un futai sănătos pe una dintre străduțele ei întunecate. Au mai urmat câteva beții vesele cu vinuri albe și roșii, fumuri de țigări împărțite studențește, multă înghețată și viața italiană a căpătat o altă perspectivă.

Am regăsit și românii prin Italia. În anii recenți însă, majoritatea celor pe care îi recunoșteam erau din aia de import, de peste Prut, care se fereau ca dracu de tămâie de limba română, declarând cu tărie că limba lor de baștină e rusa lui Stalin. De obicei prestatori la muncile de jos, în cafenele sau la curățenie, i-am luat ca pe o categorie etnică, cu care nu aveam mai nimic în comun, în afară de faptul că, vorbeam aceeași limbă.

Cu ajutor de la clienții mei am învățat câteva lucruri foarte utile despre Italia: Toto Cutugno e un manelist italian, faimos in Rusia (și România aș adăuga eu) pe care italienii nu îl suportă; Albano și Romina au fost pe vremuri ceva interesant de ascultat, dar în ziua de azi melodilor lor au versuri tâmpite; Mafia e în Sicilia, Camorra in Napoli și Ndrangheta în Calabria, pe unde ar fi bine să nu ajung; dacă, din greșeală nimeresc pe acolo, și ajung prin ceva restaurant, cel mai indicat pentru sănătatea mea ar fi să stau cu fața la ceva perete, că să pot declara ulterior liniștită cu nu am văzut nimic, din ce o fi împușcat cineva pe acolo.

Spre oroare lui Giovanni, băgăm totuși o manea italiană 🙂

Obiceiuri vechi

De obiceiurile vechi te descotorosești greu, zice o vorbă, si eu de foștii gagii, as adăuga. Am eu defectul asta, de-a rămâne mai mereu legata de foștii gagii prin mii de fire invizibile, ce se dovedesc frânghii in toată puterea. Si, după ce ma jur pe toți sfinții, ca sigur tot amatlacul s-a termina, pac, uita-i pe ex-ii mei cum revin in forță. Cel mai mult îmi place când, după ce i-a dat uitați, ei ma cauta unul după altul, ca si când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ultimele noastre discuții s-au întrerupt ieri. Prin miraculoase magii omenești, mi-se înfățișează ca zmeii, viteji la usa, sau conform regulilor moderne la telefon, vibrând cu propuneri si invitații aproape simultan. Un deja-vu consumat, dupa ce le-am trântind ușa in nas sau blocajul pe whatsapp, doar ca ei insista, de parca acum i-a lovit patima iubirii si a dorului de mine, mai mult ca niciodata. Iar eu, fac ce fac si tot nu desfac ghemul asta de amatlac, cu gandul la ceva mai bun si cu consularea, ca nu sunt chiar de lepadat.

Majoritatea revin, in speranta unui amor reinnot, a inca unui sex salbac, a unei atentii sau poate chiar a unei recasatorii. Revin ca si cum, episodul cu noi ruleaza nestingherit in mintea lor din ceasuri antice, in timp ce eu, am trecut deja la urmatorul sezon, dintr-un alt film.

M-am vazut in weekend cu englezul, pe care l-am lasat cu ochii in soare, ultima data cand  mi-a scris ca e aici si ca vrea neaparat sa ne vedem, pentru un laser fractional. Desi se anuntase cu o luna inainte, laserul era prioritar. Ne-am vazut acum ca aveam chef de ceva rapid si fara complicatii, doar ca surpriza! El avea chef de ceva mai mult, incluzand atentie, imbratisari si timp petrecut impreuna. Dupa mesajul meu in care i-am sugerat ca eu vreau ceva mai mult decat iesiri banale, cand eram probabil beata, a inceput sa-si faca planuri cu mine, hai la schi in Polonia data viitoare cand vine, ori hai eu sa merg la Londra, ca o sa-mi fie el tour guide. Ce sa zic, dragut, e si frumusel, si tanar, si tatuat, si fute bine, dar e plictisitor de ma tau cu lama. Adica, pe bune, cat timp poti sa porti discutii banale despre fotbalisti si Anglia cu cineva, mai ales dupa orgasm? Nu de alta, dar dupa imi scade toleranta la idioti.

Apoi e proful de sport, febletea poloneza blonda, care fute excelent, il duce capul, dar e mereu cu mintea in nori. Asta ma fute mai nou doar la cap, sa ma mut la el in oras, pentru ca deja se vede cazat in potentialul meu apartament cu catel si purcel, ba chiar mi-a promis, ca ma va astepta zilnic acasa cu pula sculata si cheful in vene, curat si spalat, numai sa vin, cel mai bine de maine. In urma cu vreo doua saptamani m-a chemat prin Slovacia la schi, unde e instructor de snowboard in ceva tabara de copii. Un ban in plus, bravo lui, si poate as fi mers, dar nu aveam zbor direct, dar pentru un efort mai mare nu mis-e merita, sa-mi dau programul peste cap, ca si asa stau slab la zile de concediu.

Faza e ca, astia sunt deja consumati, si din motive obiective nu o sa ma bag cu ei vreodata la relatii. Adica, chiar nu ma vad langa ei cu parfumurile mele Armani, citind The Economist si band Prosecco in lenjerie de la Victoria Secret.

Englezul e plictisitor, bea prea mult si mananca de la bar mleczny in Polonia, iar proful de sport lucreaza doua norme si tot face mai putini bani ca mine (iar eu nu fac mult), e crizat si zgarcit, deci defecte capitale la amandoi. Si totusi, o ard cu ei in lipsa de altceva. Sau poate mi-e prea lene sa caut altceva, pentru ca procesul de cautare e o investitie, necesita timp, atentie, costuri, iar eu doar as fute si nu as plati. Fix așa sunt eu acum, cum ziceam ca sunt altii pe vremuri. Daca m-as mobiliza un pic, poate chiar as gasi pe cineva misto cu care ma potrivesc, poate chiar m-as indragosti, poate cine stie, ar putea fi chiar grozav.

Si nu e ca, nu am unde si ce gasi. Primesc mesaje cu carul pe sympatia (un portal polonez pe care mi-am pus o poza in care mi-se vede moaca, in sfarsit), am gasit ceva tip misto pe inner circle si ma abureste un cititor roman simpaticel, de pe blog. Deci e plina garla de peste, carlige am, dar si sictireala sa arunc unghita. Poate astept sa vina cineva sa ma ia cu japca de data asta.