Firenze

Sunt in grădina Bardini, când încep aceste  rânduri. Stau la soare relaxată, cu picioarele în vânt și un zâmbet pe buze. Sunt pe o bancă în Florența, gândindu-mă că viața e frumoasă. Am făcut pace cu mine, accedând că starea noastră de bine e o alegere pe care o facem singuri, decizând dacă vrem să vedem partea plină ori pe cea goală a paharului de Prosecco.

M-am trezit cu gâtul în pioneze, durere de cap și nasul înfundat. Am făcut un duș, m-am machiat delicat și după un mic dejun rudimentar am luat-o la pas prin Florența. M-am dus direct la grădinile de pe partea cealaltă a râului, ca să mă încălzesc la soare. Până am ajuns în grădina Boboli m-a lovit melancolia după dragostea pierdută. Am rememorat momente, am făcut scenarii și am căutat inutil răspunsuri la întrebări greșit puse. M-am așezat pe o bancă din piatră, apoi pe alta, ulterior pe următoarea, iar în cele din urmă am început să scriu. Mi-am vărsat bagajul emoțional într-un text dureros de onest, acceptând să întrevăd realitatea rece și neplăcută a fostei mele idile. Am scris cu patimă și durere, iar când am închis ultima frază, punându-i punct, m-am simțit brusc eliberată, realizând că tot zbuciumul meu nu va schimba nimic și că alegerea dureroasă a fost cea corectă. Am mai făcut o poză grădinii Boboli și m-am îndreptat spre următoarea grădina Bardini.

Acolo am găsit din prima, banca pe care am vrut să mă bucur de soare, ușurată și eliberată de bagajul emoțional inutil.

Mi-a scris că a aterizat și i-au urat ”Welcome to Italy”, salutându-l cu o poză din Florența. Îmi scrisese înainte că nimeni din echipa lui nu vrea să vină, așa că va veni sigur. M-a întrebat ce planuri am pentru azi și i-am răspuns ”Just visiting the gardens of Florence”. Două ore mai târziu îmi scrie ”I just reached Florence”. Am făcut ochii mari, pentru că ajunsese cu o zi mai devreme decât era planul inițial. Ne-am întâlnit jumătate de oră mai târziu și am luat-o la pas prin Florența. Ne-am îndreptat spre Piazzale Michelangelo, trecând pe lângă câteva locații cheie din cultura orașului: Bazilica Santa Maria Del Fiore, Galeria Degli Uffizi sau Ponte Vecchio. Am mers repede, amândoi în Conversi albi, nimerindu-ne la faza asta, fără să ne fi vorbit dinainte. Arătăm ca un cuplu a comentat el. Ne-am făcut și ceva poze, dar mai mult ne-am vorbit tot drumul, îndrugând povești de la muncă și din viața privată. Am vorbit într-un mix de engleză și poloneză, variind în funcție de expresiile pe care le foloseam și sentimentele pe care doream să le transmitem. Curioasă, l-am întrebat ce droguri a tras pe nas sau pe gură și cum reacționează la ele, apoi ne-am licitat la creativitatea locurilor de sexat și ne-am povestit secvențe din cele mai semnificative relații trăite. M-a luat de mână când am traversat strada printr-un loc ilegal, plăcându-mi atingerea lui delicată și ocrotitoare. Am stat pe iarbă în grădinile însorite și ne-am rătăcit pe străzile Florenței, până ne-am oprit în cele din urmă la Prosecco, unde am continuat descoperirile. Am împărtășit detalii despre noi, despre familie, poze, așteptări, dorințe și planuri, într-o atmosfera familiară și veselă. Printre discuții despre lucruri private și de afaceri, am împărțit un Tiramisu,  privindu-ne insistent în ochi la inițiativa lui. M-a țintuit cu ochii lui albaștrii secunde în șir, eu susținându-i intrigată privirea cu ochii mei căprui și un zâmbet inevitabil pe buze. Nu mă puteam dezlipi de ochii lui hipnotizanți, incapabilă să mă prind dacă vrea sa-mi citească în suflet sau doar să mă testeze.  Ne-am despărțit la gară, pentru că el a trebui să se întoarcă, îmbrățișându-ne generos. Mi-a așternut un pupic delicat pe obraz și mi-a scris după ce s-a urcat în tren ”Thanks! Had a good time”.