Etichetă: relatii

Trandafiri negrii

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Este un tip disperat după atenție și iubire. Muncește mult, ca să-și susțină financiar cei 6 copii, nevasta, fosta nevastă, părinții, fratele, sora și socrii. In mod direct sau indirect, toți trăiesc de pe spinarea lui și a realizărilor pe care le transforma in bani. Pe lângă ei, mai duce în spate responsabilitatea a peste 2 000 de angajați.

Fiică-sa din prima căsătorie e avidă după bani, relativ inteligentă, dar cea mai frumoasă. Copii din cea de-a doua căsătorie sunt mulți, băieții cu probleme de comportament, autism și integrare sociala, iar fetele extra ambiționate, toți crescuți de mama casnică. Nevasta e sătulă de el. Bea solid vinuri scumpe cu gusturi fine, mai ales în frecventele seri pe care el nu le petrece acasă. E fosta amantă, rămasă însărcinată pe când primul lui copil avea trei ani, iar acuma  a dat-o pe credință bisericoasă, deși conform legilor catolice el este căsătorit pe viata cu prima nevastă. Au început un nou capitol departe de familie, peste ocean, în care ea și-a consolidat poziția cu trei gemeni, născuți la scurt timp după primul copil, iar mai apoi cu încă un băiat. Născut târziu, a fost asul ei din mânecă, când poveștile cu amante au luat-o razna, stimulate și de succesul lui financiar. Slăbiciunea lui: copii. Puterea ei: uterul. Acum s-au stabilizat. Au ajuns la un pact nescris și nevorbit, unde ea doar consumă la maxim tot ce el produce, iar el se cară regulat de acasă, de unul singur sau însoțit prin lume pe motocicletă.

La început căuta sexul, senzația, plăcerea, dar după ce  băgat multe și fără număr, toate au ajuns să aibă același gust. Acum el caută iubirea. Este valoare supremă, adevărata evadare din cotidianul plin de obligații si validarea suprema. Si nu cauta doar ca, cineva sa-i iubească si să se îndrăgostească de el, dar caută ca și el să se îndrăgostească. Este conștient că-i o dragoste în van, a cărei concretizare este imposibilă, căci l-ar costa munca de-o viață, dar vrea să simtă. Măcar cât i-se mai scoală, vrea să guste din paharul iubirii, al senzațiilor, al emoțiilor și al dorinței.

Vrea să simtă că trăiește. Cât va mai trăi. Motto-ul lui ”vreau să mor destul de bătrân, încât să mai fiu încă tânăr”. În neliniștea lui se pune de multe ori în situații periculoase, nu doar la cursele de motocicletă, ci înotând aiurea în mare sau urcând munți în orice condiții atmosferice.

Iubirea lui lasă urme adânci și dureroase, căci atunci când iubește o face fără restricții, fără margini sau opriri, conștient de limitarea pe care o aduce cu sine și de lanțul pe care singur și l-a pus, și pe care e prea târziu ca să, și-l mai dea jos. Se rănește sălbatic, din nevoia de-aș dezmorți simțurile. Și-i rănește și pe cei din jur. Cu cât îi iubește mai mult, cu atâta îi rănește mai rău. Îi rănește cu sălbăticie și îi iubește cu pasiune, mai ales când nu-i poate avea lângă el. Copilul lui cel mai favorizat: cel care nu a crescut lângă el. Femeia cu care se comportă cel mai frumos: amanta. Omul pe care îl cauta: el însuși.

Cine plătește?

~ Căpşunăriţa ~ 36 comentarii

În weekend discuții filosofice cu niște amici despre relații, dinamica dintre parteneri și nota de plată. Am povestit aici din experiența mea cu fostul soț și cum mi-am remodelat așteptările, dar se pare că nu este o experință singulară, fiind destul de la modă în timpurile curente. Așa că, împărtășim din experiențele altora:

Pat este o gagică simpatică, foarte artistă și zâmbăreață. Acum ceva vreme o ardea cu un prieten la modul de amiciție și ceva mai mult, până într-o zi de sâmbătă. Se trezise din mahmureală la prima oră a dimineții, doar ca să realizeze că a pierdut cadoul de nuntă, pe care trebuia să-l livreze la vreo 150 de km, câteva ore mai târziu în timpul zilei. Petrecuse noaptea cu el, tânărul divorțat, sprinten și voinic, cu mașină în dotare, abonat la toate petrecerile posibile, mereu în căutare de inspirație și un loc de muncă, nemulțumit de poziția lui de funcționar bancar plictisitor. Și îi povestește ea pățania cu pierderea cadoului, uitat alături de o pereche de pantofi în tramvaiul ce o aducea acasă, după întrevederea lor romantică și lungă, când a realizat că pe lângă durerea de cap cauzată de mahmureală și durerea financiară, cauzată de pierderea cadoului, mai are o durere, cea a transportului. Nu găsea nici o mașină disponibilă (la Blablacar) care să o ducă la timp în orașul natal pentru nuntă. La care prietenul ei îi zice că ar duce-o el, dar nu are benzină. Dar, de consolare o invitat-o la o petrecere seara, iar a doua zi a dus-o cu mașina la plajă.

I-am zis de la obraz că pe ăla îl doare în pulă de ea. Nu i-a prea plăcut, consolându-se cu ideea că ar fi fost prea mult din partea lui să o ducă până acasă la mă-sa pe banii lui. Plan la plaja erau doar 50 de km.

***

Jas este un gagiu de 40 de ani, inteligent, simpatic, direct, glumeț și prietenos, pe care l-a lăsat nevasta după aproape 20 de ani împreună, o casă, o masă și două fiice frumoase. L-a părăsit pentru altul, cu care s-a recăsătorit și are un al treilea copil. Jas a fost atât de șocat de situație că și-a cam sabotat afacerea până aproape a falimentat, și-a băgat pula în rutina socială și s-a cărat pentru o lună în Thailanda. Acolo a întâlnit o localnică pe care a declarat-o dragostea vieții lui și a pus la cale planul măreț de aducere a ei în Polonia. Vreo 6 luni a trăit amorezat până peste urechi, comunicând fiecăruia și oricăruia dorea sa-l asculte, cât de atașat și îndrăgostit este el de jumătatea thailandeză, găsită în sfârșit. S-a dat peste cap de mai multe ori, a aplicat și s-a înregistrat la toate aplicațiile posibile numai să o aducă pe gagică în strălucitoarea Europă. Aproape a venit tipa, când maică-sa s-a opus în ultima clipă, cumva circumspectă în dragostea asta năzărită pe neașteptate. Jas nu a zburat din nou pana acolo încercând să-și convingă viitoare soacră de intențiile lui pure, ci s-a consolat local cu refuzul, și i-a cerut frumos jumătății lui de inima, să-i returneze banii pentru investiția deșartă.

Pe vremea amorului cu fluturași in stomac i-am zis în glumă că o poate închide în pivniță, ca să aibă thailandeză pe stil musulman, dar s-a ofticat de glumea mea prostă. Observ că a preferat să fie ”domn” până la capăt, fără glume, dar banii ceruți înapoi.

Prieteniile

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Tocmai am trecut pe lângă o fată de vreo 16-17 ani, ce purta o rochie cum am și eu in dulap și pe care o port destul de des vara, in timp ce meditam la prietenia mea cu polonezele, dezamăgită de o altă poloneză.

Probabil ar trebui sa ma împac cu gândul ca nu-mi vor fi niciodată prietene adevărate și asta e. Parțial le inteleg. E nașpa sa vezi o străină de 37 ce se îmbracă cu o rochie pe care o poartă una de 17, arată bine și-i conștientă de treaba asta, in timp ce tu ești atât de nesigura pe tine, ca nu ești in stare sa spui ca ai 36, deși arați mai tânăra. Și probabil e la fel de nașpa sa te crezi mare guru motivațional și plină de încredere, in timp ce prietena ta de pe alte meleaguri a terminat un doctorat la facultatea ta de casa, pe care tu l-ai abandonat și face dublul de bani pe care îl faci tu, in timp ce se plânge de jobul ei plin de calatorii și vânează ceva și mai bănos.

Partea proasta e doar ca, atunci când le-am ales pe pizdele astea de prietene m-am uitat bine la ele, sa fie și frumoase, și deștepte și sa aibă ceva valoare.

Știu ca și eu sunt competitivă, că nu-i ușor sa ții pasul cu mine, dar eu nu -mi doresc să concurez cu prietenele mele, ci sa ma bucur de succesul lor și sa le susțin in alegerile lor, in necazurile sau dilemele pe care le au. Prieteniile pe care mi-le fac sunt cu oameni de la care pot sa invat ceva, care au o anumită valoare.

Bănuiesc ca, după o anumită vârstă pur și simplu prieteniile adevărate nu se mai leagă.

Indisponibilitatea (IV) – standardele

~ Căpşunăriţa ~ 55 comentarii

Am fost dintotdeauna indisponibilă. De când mă știu în mine a existat nevoia de a fi liberă, de a judeca, de a alege și a trăi individual, de a mă exprima și de a construi pentru mine, prin puterile mele și conform gusturilor mele. În relații nu am fost niciodată aliniată cu tot sufletul, în mod altruist, păstrând cu mine mereu o notă egoistă, ce ieșea la suprafață în cele mai neașteptate momente, spre durerea jumătății mele. Când am conștientizat nota egoistă am lăsat-o, din teama că cel de lângă mine mă va trage în piept la un moment dat, mă va înșela sau răni, iar egoismul meu selectiv era arma mea de răzbunare.

Teama mea venea din faptul că nu știam cum să-mi definesc așteptările și să-mi pun corect standarde. Așteptările mele nu se potriveau de fel cu cele ale vremii, cu ale mediului, ale partenerilor pe care îi aveam, eu dorindu-mi mult mai mult decât le permitea lor imaginația să lucreze, așa că am renunțat să-mi pun standard, mergând cu valul și construindu-i indisponibilitatea. Nici unul nu era oricum suficient de bun, deci ce rost are să-l mai pun în temă care sunt așteptările mele, că oricum nu le poate îndeplini?

Nu m-am văzut niciodată măritată conform așteptărilor sociale, nu m-am visat vreodată în rochie de mireasă și nici nu mi-am plănuit nunta în detaliu, ci am lăsat pe alții să o facă. Gândindu-mă la viitor, încă din tinerețe m-am văzut căsătorită din conveniență, cu un partener de ”afaceri sociale comune”, mai degrabă decât un soț, căruia să-i fiu soție cu responsabilitățile și așteptările de rigoare. Îmi era teamă de rolul de femeie și mi-se potrivea prea bine rolul de fetiță, pe care îl stăpâneam cu stil și fără sârguință. Eram Lolita și îmi plăcea atenția, la care nu eram dispusă să renunț pentru ceva mai mult. A fi femeie era pentru mine sinonim cu plictiseala, responsabilitatea și orice altceva ar mai veni negativ la pachet. Eu nu îmi doream să fiu femeie și nu am căutat niciodată un bărbat.

Atunci când a apărut elementul căsătoriei am fost nu doar indisponibilă, dar și nechibzuita în această privință. În loc să-mi fac un plan al meu, chiar dacă alegeam pe baza convenienței, am ales să joc cartea ignoranței și am mers după planul altuia, doar ca să muncesc ulterior ani la reparat greșeala. Am ales în modul acesta pentru că nu aveam standarde, iar în momentul în care o parte din așteptări mi-au fost împlinite, nu am mai avut argumente contradictorii și nici standarde prin filtrul cărora să le trec.

Am ieșit la fel de indisponibilă din căsătorie, după cum am intrat, doar cu răbdarea consumată și nervii tocați. Voiam de mult să divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el. Nu era bărbatul cu care îmi doream să fiu, pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care să am chimia și simbioza necesară unei căsătorii, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitatea, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu ți-se pare că-i chiar atât de simplu să pleci. Așa că, m-am înhămat la o relație de 10 ani, plină de compromisuri și cu responsabilitatea unui copil, doar ca să realizez că trebuie să redresez greșeala. A costat și încă costă, dar este prețul libertății, care-i neprețuită.

Când ieși în lume, mai ales după relație grea și apăsătoare, numai de o altă relație serioasă și complicată nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o  pot oferi, iar aici nu mă refer la sex.

Ieșită în lume, am reluând ciclul de unde l-am lăsat, cu așteptări nedefinite, fără standarde și indisponibilă. A trebui să rup ciclul și atâta tot. Simplu, greu și pe alocuri neplăcut de realizat, după modelul doi pași înainte și unul înapoi.

Momentan sunt în faza de definit a așteptărilor și spre deosebire de situațiile anterioare îmi las mintea să zboare pentru că lumea e casa mea, iar viața asta este singura pe care o am. Iar, dacă eu sunt în stare să mut munții din loc, nu mă voi mulțumi vreodată cu o persoană care se va plânge de dureri de șale. În spatele așteptărilor se construiesc pas cu pas standardele, iar cu ele cad zidurile indisponibilității mele. Pentru că, dacă alții vor trebui să se alinieze așteptărilor mele, va trebui să fiu și eu gata să mă aliniez la ale lor.

Indisponibilitatea (III) – efortul

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Când mi-am recunoscut indisponibilitatea, am acceptat că nu are rost să ies la întâlniri până nu-mi pun eu treburile mele în ordine. Era doar o pierdere de vreme pentru că eu ieșeam de fapt la întâlniri, doar pentru a mă convinge de ceea ce voiam să mă conving și anume că, nici un tip nu-i suficient de bun pentru mine. Și cum nu-s eu vreo rază ruptă din soare, era clar că alegerea mea în privința bărbaților era greșită, iar eu mă orientam spre ceea ce de fapt nu-mi doream, în loc să merg spre ceea ce îmi trebuia  și care bineînțeles nu era clar definit în mintea mea.

Primul pas a fost definirea a ceea ce îmi trebuia, pentru că eu sub umbrela ”căutării unui tip mișto pentru o relație”, căutam de fapt un tip foarte mișto pentru o relație de natură sexuală, fără obligații sau strings attached. Eram mai indisponibilă pentru o relație complexă, decât baba cloanța pentru tratament de înfrumusețare și gesturi altruiste. Și peste toate astea, nu voiam să-mi recunosc adevărul, deși mi-se prezenta la frumos pe tavă, în diferite circumstanțe. Cândva Paweł (proful de sport) mi-a reproșat că eu vreau doar sex. Am protestat, doar ca să-i demonstrez ulterior că are dreptate. Voiam doar sex in general, dar si cam atât de la el in particular. După ce mi-a trecut mânia, a trebui să recunosc că așa a fost de la început, și mai mult de două pizza pe banii mei nu eram dispusă să investesc în relația cu el. Până și a-i fierbe doua ouă era prea obositor pentru mine, așa că i-am servit pizza rămasă de seara și la micul-dejun.

Eram indisponibilă de când ieșisem din căsătorie, deși în mod paradoxal ieșisem ca să-mi mai acord o șansă. Voiam de mult sa divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el, nu-i tipul cu care vreau să fiu și pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care pot să am o anumită chimie și o simbioză, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitate, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu-i chiar atât de simplu să pleci. Iar când pleci, numai de o relație serioasă și complexă nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o  pot oferi și primi, iar aici nu mă refer la sex.

In acest context, relația cu amantul mi s-a potrivit ca o mănușă. Pentru că, cerea investiția minimă din partea mea, care era maxima pe care o puteam oferi, oferind minimum din partea lui, maximul pe care îl avea disponibil. Treburile s-au stricat când ne-am îndrăgostit și pe de o parte eu am dorit mai mult, dar fără să ofer la schimb anumite sacrificii care nu îmi conveneau. Iar el, degeaba s-a îndrăgostit, pentru ca era dispus sa ofere doar parțial, iar dacă ar fi fost sa ofere mai mult, cerea să primească înainte.

Așa că, în loc să continui ciclul de căutare a oamenilor parțial disponibili pentru o indisponibilă, am făcut pauză. Am vrut să-mi accept indisponibilitatea, să o explorez, să o analizez și să o corectez, căci, cu siguranță o purtam cu mult înainte de căsătorie cu mine.

Barbatii in varsta vs gagicile tinere

~ Căpşunăriţa ~ 29 comentarii

De la o vreme încoace tot apare prin comentarii de pe aici mitul ăla, despre gagici mai tinere, pentru care bărbații optează, ca și cum ar opta pentru Cola în loc de Pepsi. ”Ia una mai tânără”, e amenințarea supremă la auzul căreia, oricărei muieri nemăritate de 30+ ar trebui în mod serios să i-se înmoaie picioare, iar gândurile să-i zboare la primul pod de pe care ar putea să se arunce cu brio. Sunt bărbați care pun eticheta de expirată unei femei înainte să o vadă măcar, să o cunoască, să-i vorbească sau să o evalueze, doar pentru că-i află vârsta. Alta, mai tânără decretează vocea amenințătoare, cu aia te va înlocui, de nici nu știi ce te-a lovit. După 30 ești expirată, iar la 40 babetă de-a binelea și doar singurătatea îți mai rămâne.

Și cumva, în mod ”ciudat” diferența mare de vârstă dintre parteneri nu este o regulă, ci mai degrabă o excepție, ce-i drept mult mai des întâlnită pe modulul el mai în vârstă decât ea, vs. ea mai în vârstă decât el.

Probabil o fi ceva în neregulă cu bărbații, de nu aleg toți și fiecare, să se conformeze acestor așteptări, nu știu, să se pronunțe ei. Din ce zicea un bărbat, a cărui carte am citit-o recent, este vorba de validare. Bărbații ajunși la o anumită vârstă, încearcă să se valideze cu o gagică mai tânără, în același fel în care se validează când cumpără o mașină decapotabilă sau sportivă.

Dar cum sunt femeie, am să vă povestesc cum arată treaba din perspectiva mea, cu bărbații mai în vârstă.

Prin liceu li-se zicea babalâci. Erau categoria aia de adulți pe la 30+, singuri și cu ocupații dubioase, ce frecventau barurile pentru adolescenți. Se împrieteneau cu băieți de vârsta mea mai teribiliști și cu note reduse la purtare, și se dădeau la liceenele ce mergeau prin baruri, când fugeau de la ore, ca să mai tragă o țigară și să bea o cola. Se băgau pe felie rapid, pentru că știau ce caută, cu abureli filosofice, pe care nu le auzeai de la nătângii tăi de colegi de bancă. Îți spuneau că ești frumoasă pentru că, cuvintele astea puteau ieși pe gura lor fără să-i ardă, dar nu ar fi ieșit niciodată pe gura colegului tău din clasa vecină, care venea în toate pauzele să stea cu tine de vorbă pe geamul coridorului. Erau babalâcii. Și orice gagică tânără, frumoasă și ne-fomistă, nu se ardea cu ei, pentru că nu erau în nici un fel atrăgători și oricât s-ar fi străduit, nu ar fi putut crea chimia naivă pe care o aveai cu un băiat de vârstă similar, ce era cam prostuț, fără maniere, dar de mintea ta.

Prin facultate le ziceam moșulici. Erau categoria aia de bărbați trecuți de 40 de ani, cu aspect matur și bani în portmoneu, ce frecventau pe la intelectualele aspirante, care de obicei nu își prea terminau studiile, alegând opțiuni alternative de profesat, care cel puțin pe termen scurt, se prezentau ca mai bănoase sau pline de potențial. Era o alegere conștientă și bine calculată. Rar, într-adevăr existau și cazuri sentimentale, în care se întâmpla să se îndrăgostească și gagica de pretendent. Foarte, foarte rar, pentru că, orice gagică pe care o ducea capu și avea ceva fundament moral de acasă, prefera să meargă singură pe drumul ăla prăfuit spre succes, în loc să ia autostrada spre a deveni doamnă pe actele și pe banii altuia. Și normal că, prefera să-și bage pula în ea unul de vârsta ei. Cunosc femei care s-au îndrăgostit de bărbați mai in vârstă, dar asta nu e regula, e excepția.

Pe la 30+, după puțin mai multă experință de viață, mai multă muncă, mai mulți bani, mai multe provocări și câțiva ani nedormiți, li-se spune bărbați bine. Sunt bărbații a căror vârstă nu se mai citește în buletin, ci în aspect și mai ales în comportament. Când treci de 30, bărbații nu mai au vârstă, pentru că orice femeie poate să-și împartă viața foarte bine cu unul de 28 sau cu unul de 48. E doar o alegere ce ține de dorințe, perspective și forma pe care dorești să o îmbrace relația. Perspectiva devine larga, dar in anumite limite, cel puțin pentru mine. Încă găsesc că, un bărbat cu 20 de ani mai mare decât mine, este prea în vârstă pentru mine, tot așa cum găsesc că un băiat de  18-20 este prea tânăr la anii mei. Nu cred în vârstă, ca impediment al dragostei, dar nici nu cred că există pe toate gardurile gagici tinere si disponibile din dragoste la o relație cu un bărbat mult mai în vârstă decât ele – vorbim aici de 15-20 de ani. Personal, am avut dintotdeauna relații cu tipi mai tineri, însă sub o anumita vârsta, deja nu ii mai găsesc atractivi, uitându-ma la ei ca la niște copii.

Indisponibilitatea (I) – primele semne

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii

Prin toamnă, când mi s-a scufundat barca de salvare, de care mă agățam cu dinții, dar pe care o și uram, pentru că nu era corabia frumoasă și mare pe care mi-o doream, am rămas să înot singură în apă. Trăiam pe cont propriu de trei ani, eram divorțată de peste un an și îndrăgostită lulea de un bărbat însurat. În timpul liber îmi pierdeam vremea pe la întâlniri, cu diverși tipi, nepotriviți și neinteresanți, cu care mă vedeam doar ca să-mi confirm că sunt dorită, că sunt atractivă, frumoasă și bună de băgat în pat, paturi în care mai intram câteodată, în funcție de libido.

Emoțional eram indisponibilă. Purtam cu mine povara unei relații foarte lungi și nesatisfăcătoare, complexă, abuzivă, din care au rezultat responsabilități și care îmi crease carențe comportamentale.

Am ieșit din căsătorie printre altele cu mai multe chestiuni prost echilibrate în mintea mea, la care nu mă raportam corect, deși eu aveam impresia că, știu cum să mă raportez. Am pășit în noua mea realiate fără să știu prea bine ce-mi doresc și făcând ceea ce în mod natural, observ că multe femei fac. Mi-am găsit un nou partener cu care să-l înlocuiesc pe fostul soț, trecând organic dintr-o relație în alta. Cu noul partener am început să-mi caut o casă, pentru că eu stăteam la casă cu soțul, deși casa presupune o anumita investiție de timp, pe care mie nu îmi prea convenea de fapt, să o fac. Si nici lui, dar el spera sa-l ajute părinții. Am realizat rapid ca, reluam planurile din căsătorie de unde le lăsasem, cu bune și cu mai puțin bune. La un moment dat, după câteva discuții legate de așteptările noastre de la viață și câteva întrevederi cu familia lui, mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă, și că sunt pe cale să sar din lac în puț. Așa că, am tras frâna de mână și am trecut la o relație care mi-se potrivea mult mai bine în contextul respectiv, aceea cu un bărbat parțial disponibil. Nu prestasem ca amantă până atunci și nu știam prea bine regulile jocului, așa că l-am lăsat pe el să conducă ostilitățile and I enjoyed the ride, asta până când ride-ul ăla a devenit tot mai complicat. Știam că nu e forma corectă de relație pentru mine, la egalitate cu conveniența pe care mi-o oferea, și tot am încercat prin trucurile obișnuite să ies din ea, doar că nu dădeau rezultate. Eram prea încăpățânată ca să-mi admit că, doar o pauză serioasă la capitolul amoros, mi-ar putea oferi o nouă perspectivă. Era cazul ca, după douăzeci de ani în care fusesem permanent în relații cu alții, să fiu în sfârșit și într-o relație și cu mine.

Carențe financiare

~ Căpşunăriţa ~ 88 comentarii

Am fost crescută de părinți cu banii mei în buzunar, ai mei spunându-mi dintotdeauna să îmi plătesc propria consumație, să nu accept cadouri, mai ales de la bărbați, iar în liceu, m-a pus să dau înapoi o bluză pe care mi-o cumpărase un tip cu care mă întâlneam. Taică-meu era și polițist, deci orice cadou pe care îl puteam primi, ar fi putut fi interpretat în anumite circumstanțe ca o mită indirectă, de aceea era foarte strict cu noi (eu și frate-meu) în privința asta. Efectul a fost că, ulterior în viața adultă am intrat în relații neștiind cum să mă raportez corect la chestiunea banilor, a cadourilor, a așteptărilor ce țin de partea financiară pe care un bărbat ar fi trebui să le furnizeze în relație. Iubiții mei pe termen lung erau fericiți că lângă mine economiseau, ceea ce era un lucru super pentru ei, dar nu neapărat și pentru mine, căci eu nu mă simțeam specială, răsfățată sau apreciată în vreun fel. Și niciodată nu am simțit siguranță financiară lângă un bărbat. Așa că, atunci când m-a întâlnit fostul soț, care este un zgârcit notoriu, am fost mană cerească pentru el. De la prima întâlnire nu mi-a plătit nimic și a continuat să împartă totul la doi, inclusiv chitanțele de la restaurat, chiar și câțiva ani după căsătorie. Dacă îmi dădea 20 de zloți, ca nu aveam cash, scria pe o foaie și se aștepta să-i returnez. La restaurant plătea el toată consumația cu cardul lui de credit, ca să adune mile și să pară ”un bărbat”, iar apoi venea acasă, împărțea chitanța la doi, intra în contul meu și-și transfera jumătate din bani la el în cont. Când mi-am schimbat parola de la cont, a rămas șocat că nu mai are acces la pușculița mea, ba chiar a vrut să mă sperie cum îmi va fi de greu, de acum în colo, ca să fac eu toate transferurile. Eram însărcinată cu copilul lui, când el și-a cumpărat o mașină nouă, iar mie mi-a vândut-o pe a lui. I-am dat cash, banii în mână, însărcinată în 7 luni. I-am plătit peste valoarea mașinii, deși am încercat să negociez, dar s-a ofticat și i-am dat pace. A început să dea cu banul doar când s-a simțit amenințat, văzând că plec, a devenind brusc foarte generos, la concurență cu mă-sa în valoarea cadourilor, căci până atunci soacra îmi lua cadouri mai scumpe decât soțul. Era bogat, avea bani, acțiuni și proprietăți, chiar mai multe decât mă informase pe mine că are, și folosise acest argument de la început pentru a-mi oferi minimul. Un fel de scuză că mă testează, să nu fiu eu cumva avidă după banii lui, scuză pe care a întreținut-o și după ce a insistat să mă ia de nevastă. Și cum eu eram îndrăgostită, naivă și nu știam să mă raportez la bani, nu am nici cerut, nu am nici așteptat, până m-am văzut cu un copil în brațe, fără loc de muncă și trăind din bursă, și împărțind cot la cot cheltuielile cu el, în timp ce el făcea doar din salariu de cinci ori mai mulți banii ca și mine. Atunci mi-am tras semnalul de alarmă, realizând în ce căcat ajunsesem, pentru că nu știam să-mi pun standarde, să ”cer” și să aștept o investiție corectă și la același nivel din partea persoanei cu care îmi împărțeam viața și căruia îi născusem un copil. L-am lăsat cu bani cu tot, în ciuda protestelor și a promisiunilor lui și am început să-mi caut puncte de reper, deși nu știam cât mi-se cuvine și cum trebuie să cer. Mi-am dat seama ulterior, că eram atât de setată pe ideea că sunt independentă și nu-mi trebuie banii nimănui, că mă simțeam aiurea când îmi plăteau bărbații consumația, ba chiar mai aveam prostul obicei de le plăti eu lor. Am purtat nenumărate discuții cu o prietenă de-e mea pe tema asta. Îmi spunea permanent ce prost gândesc, dându-mi sfaturi bune, dar pe care eu refuzam să le ascult.

Încetul cu încetul am început să mă schimb, să-mi redefinesc așteptările și valoarea, punctul de cotitură fiind, o cină pe care am vrut să o achit eu, iar persoana pe care o iubeam, atunci, mi-a spus: „eu știu că ești o femeie de succes, independentă și cu banii tăi, și apreciez asta, dar eu așa am fost educat, să plătesc, e de datoria mea și îmi face plăcere să am această contribuție”. Cuvintele lui mi-au schimbat total perspectiva, mai ales că veneau de la un om inteligent și bogat. De atunci, am învățat că nu trebuie să cer, ci să accept. Pentru că cei care dau, vor și primi de la mine în schimb, iar cei care nu-mi oferă mie, vor oferi alteia, și le doresc din tot sufletul să le fie de bine cu aia!

Iar prietenelor mele, care știu că au probleme similare, le spun sincer că, un bărbat care nu investește nici măcar într-o amărâtă de cină, mai ales la început, când vrea să te cucerească, nu-i un bărbat care o să investească ulterior, când tu dai totul iar el are rezerve. E doar un puștan care vrea să te fută pe gratis, cu minim efort și pe banii tăi.

Atunci cand revin

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Dezvolt cu bărbații din jurul meu conexiuni pe termen lung, chiar dacă relațiile noastre sunt scurte sau pasagere, ei au obiceiul de a reveni la mine, ca un magnet ce îi atrage în momentele lor de neliniște, singurătate, în care vor ceva, când li s-au schimbat planurile sau li s-au înecat vapoarele. Asta bănuiesc eu, căci nu i-am întrebat cei aduce înapoi. Oricum nu cred că mi-ar mărturisi. Cert este ca revin, spre surprinderea mea, după săptămâni, luni sau chiar ani. Înțeleg să revină cei cu care am împărțit ceva mai mult, o chimie puternică sau o relație, dar în primul rand, cei cu care nu am încheiat foarte clar treaba, care nici nu a prea fost cine știe ce treabă. Când revin, câteodată caută o nouă oportunitate, alteori o șansă, ba chiar o re-căsătorie, alte ori doar o privire, un gest că nu i-am uitat, ori pur și simplu nimic.

La început mi-a plăcut ca reveneau, pentru că mă simțeam eu mai puternică, încă vie în mintea lor, in timp ce ei erau de mult uitați de mine. Acum  mă întreb doar pentru ce revin?

În tinerețe, după ce plângeam cu muci pentru unul pierdut, era minunat să-l vad revenind, căci după ce am plâns odată cu muci, cu siguranța nu mai plângeam și a doua oara, că se terminaseră mucii. Era în schimb plăcut să te caute câte unul de care ai uitat. Acum e doar pierdere de vreme. Așa că, atunci când mi-a scris belgianul, deși m-am prins că-i el după poza de la whatsaap, i-am răspuns: ”Good morning. How care I help you? I would apppreciate if you would write me who is this, because I do not have your number in my phone”.

Masinile uzate

~ Căpşunăriţa ~ 62 comentarii

Pe la începuturi, și-a făcut loc printre alte discuții întrebarea standard a oamenilor inutil de curioși: câți parteneri ai avut?

În timp ce eu mi-i număram tacticos pe degetele de la mâini, el mi-a răspuns cu un aer indiferent că nu-și mai aduce aminte. Mi s-a tăiat brusc firul romantismului, citindu-i sinceritatea pe buze și neplăcut surprinsă de numărul nedefinit, ce permitea o interpretare nelimitată. Iar când am realizat că în interpretarea respectivă, valoarea mea era doar de un +1 imposibil de definit dacă par sau impar, nu mi-a picat tocmai bine. Dar înainte să mă declar oficial ofticata posesoare a unei mașini foarte uzate, am zis să procesez nițel situația cu creierul meu libertin sexual, vizionar social și câteodată înțelept.

Aveam în fața mea un tip mișto, pe care parcă am așteptat toată viața să-l întâlnesc, dar omul acesta, în viața lui sexuală de peste 30 de ani, nu-ți mai aduce aminte câte pizde a găurit. Îl face treaba asta oare mai puțin frumos, mai rău sau mai bun pentru mine? Este el brusc, mai puțin plăcut pentru mine acum că știu că, și-a împărțit intimitatea și cu alte femei? Aș fi eu mai fericită și mai mulțumită dacă aș putea număra pizdele care s-au perinda prin pula lui? Aș fi preferat eu să nu fută pe nici una până la vârsta asta, când m-a întâlnit pe mine? Oare nu toate experiențele pe care le-a trăit și persoanele pe care le-a cunoscut l-au adus acum și aici în brațele mele? Aș fi avut eu vreun beneficiu concret dacă el și-ar fi făcuta laba 30 de ani, în loc să-ți bage pula în altele, până să mă cunoască pe mine?

Scoasă sinceritatea de sub preș, a trebuit să-mi mărturisesc că numărul de femei din pula lui mi-au atacat exclusiv vanitatea, stimulându-mi inutil frica și gelozia si atât. Mi-am pus instinctiv întrebarea ce ar fi putut să însemne gagicile respective pentru el, deoarece atunci când iubești, nu vrei să împarți. Dar oare cum puteam să-l împart, dacă nu-l cunoșteam și înainte să judec semnificația gagicilor cu care s-a ars el, m-am uitat în ograda mea, să văd dacă îmi amintesc eu de toți băieții cu care mă pupam în liceu prin boscheți și dacă ei ar mai însemna azi ceva pentru mine.

Cândva ai o vârsta, ai locuit printre oameni și nu într-o peștera pustie, ai cunoscut, ai sărutat, ai împărțit, ai iubit și ai futut. Ca a fost unul sau ca au fost mai mulți anteriori în viața dinaintea celui pe care alegi să-l iubești din nou, nu are nici o greutate pentru oamenii normali, echilibrați si siguri pe ei. Disponibilitatea partenerului in relațiile anterioare dă fiori pe spate celor care se tem că acesta va fi la fel de disponibil și când își va împarți iubirea cu ei. Și cumva teama asta s-a împărțit mai predominant la bărbați decât la femei.