Etichetă: rochie

Bologna intr-o zi de duminica

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

Stau într-o rochie Motivi pe Via S’Isaia, de un albastru intens. Sunt in Bologna, așteptând un taxi, în timp ce rochia îmi flutură în vânt de la curentul de aer. M-am împachetat cu greu, după trei zile de munca intensa, prea puțin somn și un pic prea mult alcool cu antibiotice. În prima fază am avut un antibiotic puternic, cu care mi-a comunicat doctorul să nu beau, așa că am băut mai puțin. Cu al doilea, mi-a zis că pot bea vreo două pahare de vin, așa că am băut mai mult.

Azi am dormit fără ceas, trezindu-mă la 9:10. Am făcut un duș scurt și am mâncat un dejun italian la Alberta, cu brânză, șunca și ștrudel. I-am spus la revedere Albertei, îmbrățișându-ne călduros la plecare.

Aștept taxiul de ceva timp așa că, îmi preocup atenția cu zarva de peste drum. În jurul unei biserici improvizate s-au adunat oameni, posibil ortodoxi după obiectele de ceremonie, dar mai degrabă nu ruși, căci le lipsește crucea dubla. După chip și port par români, in mare majoritate femei cu cârpe pe cap, bărbați mai in vârsta și modești și două grupuri de copii gălăgioși.

E duminică. Eu aștept un taxi ca să merg la următoare zi de munca, ei se socializează religios în ziua lor liberă. Alberta iese să ia o saltea pe care o lăsase pe trotuar peste noapte, cu femeia ei de casă, o moldoveancă de dincolo de Prut, ce se temea să-mi vorbească românește. Ea revine, le face o poză celor de peste drum și intră repede înapoi. Mi-se confirmă că sunt româno-moldoveni, când o femeie mai în vârstă se desprinde din grupul lor cu un telefon în mână. O aud turuind reproșuri prin aparat, probabil pentru cei rămași acasă, într-o moldovenească grea. Îmi amintește de primu meu an în străinătate, când mă sunau părinții în fiecare duminică, ca un semn de aparținere, la ei și la cultura duminicilor libere de muncă.

Sosește taxiul, mă urc și într-o italiană combinată îi dau domnului adresa. El mă întrebă de unde sunt și urmează în mine un blocaj. Îl rezolv răspunzându-i că sunt româncă, dar contrastul cu oamenii e peste drum mă face să realizez că, am nevoie să mai adaug ceva.

Amintiri: Roșu ca să schimbăm dispoziția

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

S-a întors în cameră după una din discuțiile acelea, pentru care simțea nevoia să părăsescă camera, când își asculata mesajele de la copilul cel mic pe sau îi spunea nevestii un Kocham Cie la final, însoțit de bużiaki. Erau tipul de discuții, pe care la început le purtat deschis, fără vreun interes sau menaj pentru sentimentele mele, potențiale pe atunci. Mai apoi a început să inventeze scuze, pentru a putea ieși, ca în cele din urmă doar să mă informeze că iese, de obicei însoțit de un comentariu ironic de-al meu. Simțeam o satisfacție de fiecare dată când aveam ocazia să-i reamintesc că e însurat.

De data asta s-a întors bine dispus. Îi povestise recepționista despre ceva club faimos din Priștina și voia neaparat să mergem să bem ceva acolo. M-am uitat la el sictirită și l-am urmărit cum pălăvrăjește despre ieșitul în oraș. Orașul frumos, cu aer răcoritor, ce intra pe fereastra geamului din Diamont Hotel, situat strategic in centrul orașului și înconjurat nu de una, ci de trei moschei, de la care tocmai auzisem pentru 15 minute o rugăciune în arabă, în timp ce îmi exersam talentul literar cu un text pentru blog.

Am tras pe gât o gură de coneac, pe care îl aveam mereu în dotare, și am început să scot din geanta mică o rochie roșie, mulată pe corp și o geacă în aceași culoare, cu fermoarul într-o parte. Mi-am tras câte o linie neagră peste ploapele superioare, mi-am pus ruj roșu aprins pe buze și am fost gata de plecare.

M-a privit mirat, complimentându-mi înfațișarea atrăgătoare și culorile care îmi capturau fiecare bucată din trăsături mele de brunetă cu ochi căprui și pielea albă, delicat bronzată. Ne-am îndreptat spre lift, cu care alături de noi au coborât trei masculi musculoși. La ieșirea din hotel m-a luat de mână, traversând centrul orașului la pas lejer în căutarea clubului. L-am găsit închis în perioada de vară, și după ce am mai rătacit un pic pe strada principală, ne-am așezat pe terasa unui bar, unde el a comandat whiskey on the rocks de cîteva ori, iar eu am baut vreo trei mochitto. M-a complimentat toata seara, făcându-mi poze și fașcinându-se cu mine. A vrut să trimită poza mea unui prieten, dar nu mi-am dat accordul. Mi-a zis printre altele să scriu o carte, și altceva nu îmi mai amintesc în particular din seara aceea.

A doua zi i-am zis că nu mai vreau, pentru că nu are nimic de oferit … nici măcar dragoste.

Amintiri: Îmi stă bine în roșu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Roșu e culoarea care mă definește. Roșu e culoarea care îmi capturează fiecare bucată din trăsăturile mele de brunetă cu ochi căprui. Roșu e culoarea care mă pune în valoare, care mă face să strălucesc.

În seara aceea, am îmbrăcat o rochie roșie, bine strânsă pe corp, am incălțat sandale roșii cu toc, mi-am luat un palton roșu și mi-am asortat buzele ținutei, cu un ruj roșu intens. M-a privit, m-a complimentat și m-a luat de mână. M-a ținut strâns până am pășit în lift, unde m-a îmbrățișat cu un sărut lung pe frunte. În holul hotelului, m-a tras spre un magazin, dorind să-mi cumpere neaparat un accesoriu pentru imaginea mea șic. E brandul meu prefera mi-a spus, cand am intrat la Hermes, dar mie nu mi-a păsat, îmbătându-mă cu admirația și fașcinația lui pentru mine. Eu zâmbeam și îl priveam fașcinată în timp ce sorta serios eșarfele. Am încercat câteva și l-am lăsat să o aleagă pe cea potrivită, dintre cele pe care le preferam. A rămas eșarfa albastră, cu note portocalii, un model clasic, pe care mi-am așezat-o ștrengărește la gât.

Am servit cina în atelierul lui Joel Robuchon, delectându-ne cu gusturi curioase, iar mai apoi ne-am îndreptat spre Luxor, unde aveam bilete pentru Fantasy, un show clasic din Vegas. Pe drum ne-am încurcat în planuri, și convinși că întârziem la spectacol, ne-am rătăcit în hotelurile din Vegas, încercând să găsim sala cât mai repede. Și pe când eu încercam cu disperare să dezleg misterul sălii, care numai nu se lăsa găsită în holurile uriașe ale hotelurilor, el s-a oprit din mersul nostru grăbit și m-a îmbrățișat. M-a strâns la pieptul lui cald și parfumat, punându-mi a mână în părul răzleț. Tot ce am simțit a fost liniște. O liniște care a venit să înlocuiască stresul, graba și să pună claritate în mintea mea. Am înțeles instantaneu că nu e decât un spectacol, că nu are importanță dacă îl vedem sau nu, și că nimic nu are greutate emoțională, pentru că el e lângă mine, și asta e ceea ce contează. Am continuat căutarea în pas domol și în câteva secunde am găsit ceea ce căutam, doar ca să aflam că mai avem jumate de oră până începe spectacolul.

Ne-am întors pe jos de la spectacol, doar ca el să-mi spună că toți bărbații mă privesc. Poate așa o fi, mi-am zis în gândul meu, știind că eu am ochi doar pentru el.