Etichetă: rusine

Emailul rușinii

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

Photo by @plqml // felipe pelaquim on

De dimineață am cules din spam un email (în poloneză) încurajator și foarte optimist:

Bună! Din păcate, am vești proaste pentru tine. Acum câteva luni, am obținut acces la dispozitivul pe care îl utilizezi pentru a naviga pe internet. De atunci, ți-am monitorizat activitatea pe internet. În calitate de vizitator obișnuit al site-urilor pentru adulți, pot să-ți confirm că, tu ești responsabil pentru asta. Pur și simplu, site-urile pe care le vizitezi mi-au permis accesul la datele tale. Am încărcat un troian în baza de date a driverelor, care își actualizează semnătura de mai multe ori pe zi, ceea ce face ca antivirusul să nu o poată detecta. În plus, îmi oferă acces la camera și microfonul tău. Mai mult, am salvat toate datele, inclusiv fotografii, rețele sociale, chat-uri și contacte. Recent, am avut ideea bestială de a face un film în care te termini într-o parte a ecranului, în timp în cealaltă parte este redat simultan filmul pe care îl urmărești. A fost amuzant! Fii sigur că pot trimite cu ușurință acest videoclip tuturor contactelor tale cu câteva clicuri, presupun că ai prefera să eviți acest scenariu. În acest sens, iată sugestia mea: transferă echivalentul a 1.200 EUR în portofelul meu Bitcoin și voi uita totul. De asemenea, voi șterge toate datele și videoclipurile pentru totdeauna. În opinia mea, acesta este un preț moderat pentru munca mea. Puteți afla cum să cumperi Bitcoin folosind motoarele de căutare Google sau Bing, veți vedea singur că nu este atât de dificil. Portofelul meu Bitcoin (BTC): 1EyAadxvFqjvG9swUeexQLFhTvdV6jBTbi Ai 48 de ore pentru a răspunde, ar trebui să-ți amintesc că: Nu are rost să-mi răspunzi – adresa a fost generată automat. Nu are rost să te plângi, deoarece mesajul împreună cu portofelul Bitcoin nu pot fi urmărite. Totul a fost planificat cu precizie. Dacă detectez că ați spus cuiva despre această scrisoare – videoclipul va fi distribuit imediat, iar contactele îl vor primi mai întâi. Apoi videoclipul va fi publicat pe web! P.S. Timpul de numărătoare inversă începe când deschizi această scrisoare. (Programul are un ceas încorporat). Mult succes si ai grija! Ghinion, fii mai atent data viitoare.

Ce nu știe autorul din spatele acestui text de masă este că nu-i nevoie să mă amenințe că mă expune public, deoarece singură și nesilită de nimeni îmi povestesc aventurile sexuale, din spațiul real, că nu sunt fana virtualului, pe blog. Lol!

La ce mă duce în schimb cu gândul, citind un astfel de email șantajist și infracțional (șantajul este o infracțiune și normal ar fi ca poliția să se ocupe de șmecherașii din spatele acestor spam-uri, ca și cele cu bătrâni fără moștenitori ce-ți lasă mâine averea, dacă le trimiți niște bani pentru transfer sau iubăreți răniți prin Africa, care au nevoie de bilet de avion ca să ajungă la tine) sunt victimele. Pe lângă nevoile de iubire și avuție, rușinea este o altă tematică excelentă de exploatat semeni. Și ce rușine poate să fie mai cruntă decât cea asociată cu sexualitatea? Este rușinea supremă, pentru că-i imposibil de evitat, natura programându-ne să ne masturbăm, în timp ce societatea și biserica ne cere imperativ să nu o facem. Și atunci, care-i soluția omenească? O facem, dar o ținem ascunsă! Oare câți dintre noi dacă am vedea o cunoștință masturbându-se ne-am schimba părea despre ea? Ar fi ea oare mai slută, mai puțin înțeleptă, mai puțin bună sau mai lipsită de valoare în ochii noștri? Sau poate că nu am mai considera-o ca reper de moralitate, doar pentru că secretul ei, care-i și secretul tuturor, inclusiv al nostru, a fost expus public? Mă întreb cu tristețe câte generații și religii trebuie să trăiască omenirea până va ajunge să dezvolte o societate ce nu-și va renega instinctele biologice. Oricât de mult ar fi sexul o alegere, este în primul rând o necesitate. Asocierea rușinii în spectrul social la activitatea de sex și masturbare, acestă necesitatea de la bază piramidei lui Maslow, trimite individul în agonizanta luptă dintre aparențele pe care toți le emană și realitatea pe care toți o ascund.

Terapie

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Prima data, am fost la psiholog cam la un an, dupa ce am nascut. Facusem o criza de nervi, urlete, injuratori si tot tacamul. Nu tin minte sa fi spart ceva si nici motivul pentru care ma crizasem, dar imi amintesc foarte bine nevoia de violenta si dorinta de a sparge lucruri, de a tranti usi, nutrind saticfactie din orice distrugere. Cand am intrat in cabinet la ea, m-am simtit stigmata, de frica si rusine. Dupa cateva discutii, in mai putin de jumate de ora, mi-a dat diagnosticul: o problema hormonala, asa ca, mai bine schimb endocrinologul. Fericita si multumita de mine, ca hormonii sunt de vina si nu eu, am iesit de acolo cu usurarea in suflet, ca sa nu o mai deranjez a doua oara. Intr-adevar, m-a intrebat tipa vag de sotul din dotare, si dupa ce am stabilit ca nu ma bate, nu ma inseala (sau nu stiam eu), e harnic, de-o arde noptile pe calculator in loc sa ma futa, dar asta nu am mai zis, se mai si ocupa de copil. Deci mi-a dat verde la viata.

A doua oara am intrat in cabinet insotita. Eram la terapia de cuplu, la care se venea in doi, cu treizeci de minute dupa cuplul anterior, si se pleca separat, cu treizeci de minute inaintea cuplului care urma. Cica, masuri de precautie, ca sa nu ne intalnim vecinii, care rusinati ar vrea sa ascunda ca fac terapie. Foarte sanatoasa abordare, ce sa zic. Toti vomita a perfectiune. Aveam, pe atunci, o pofta nebuna de terapie, decisa oricum sa divortez, cu amant in dotare si o sictireala acuta fata de sot. Vizitele din garsoniera de la etajul noua, unde precis murise o baba, caci pe langa antichitati ieftine putea rau a mobila mucegaita, erau mai mult formale, ca sa trag de timp, pana ma organizez mai bine cu separarea. O adevarat placere, sa-ti expui doleantele sexuale si nemultumirea sentimentala intr-un cadru cu bibelouri PCR-iste, draperii cu naftalina si fotolii scartaitoare. Psiholoaga, doamna de scoala veche si versata, ne privea delicat superior, povestindu-ne de pacienti de-ai ei varsnici, care s-au impacat unul cu altul la batranete, dupa ce toata viata au stat fortat impreuna. Ne-a dat chiar si tema de casa, cica sa ne scriem unul altuia scrisori. Puf, de parca de scrisori imi ardea mie, cand ma gandeam doar la pula amantului, infipta acolo unde sotul nu si-o baga, si cu mine gafaind sub el de multumire. Un lucru a invatat de acolo fostul sot, sa fie mai generos cu nevasta-sa. Asa ca dupa ce, l-am mustruit bine baba terapeuta, mi-a tras trei cadouri excentrice in trei luni. Valeleu, ce marinimie pe capul lui.

La Hellinger am ajuns intamplator, prin recomandare. Am primit contactul terapeutei cu multe luni inainte „sa imi fac timp” sa o sun. Am sunat-o motivata de o pasa proasta. La inceput m-a surprins lipsa rusinii si intalnirea cu clienta precedenta, pe care tocmai o auzisem bocind, in timp ce-mi asteptam randul. Apoi mi-a placut ca, nu s-a uiatat terapeuta la ceas, ca m-a lasat sa-mi termin fanaberiile, fara sa-mi zica ca trebuie sa ma car in zece minute. Mi-a placut terapeuta ca persoana, relaxata, sigura pe ea, increzatoare, identificandu-mi alte problemele, decat prostioarele cu care ma prezentasem. Nu sunt de accord in totalitate cu ceea ce zice Hellinger, dar imi place directia in care terapia asta neconformista interpreteaza natura umana. Si, ma ajuta mult sa inteleg unele intamplari din viata mea si pe mine. Probabil ca unei tipe neconformiste, i-se potriveste o terapie neconformista.

Prețul corect

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu
Photo by Michael Longmire on Unsplash

În copilărie mă uitam la canalele italiene de la TV și era acolo un joc în care concurenții trebuiau să ghicească prețul de raft al unor produse. Dacă ghiceau, luau produsele acasă. Țin minte că priveam fascinată jocul respective, convinsă fiind că prețul corect al produselor este cel afișat la raft. Au trecut anii, viața s-a schimbat, iar eu am aflat adevărul. Așa că ieri, când am intrat într-un magazin, m-am uitat exclusiv la produsele reduse (pentru ca acelea din colecția nouă vor fi reduse în curând), alegând  două articole. Când am ajuns la casă, m-a întrebat vânzătoarea daca mai doresc altceva. I-am răspuns că un discont, iar ea mi-a spus că dacă nu am cardul lor, și-mi fac unul pe loc, primesc încă 10% discont la prima cumpărare. Deși aveam deja cardul, mi-am mai făcut unul, cu celălalt număr de telefon.

Am învățat obiceiul de a cere discont de la fostul soț, care negocia orice și oriunde, pentru ca totul este negociabil. Ca regulă generală, cu cât un bun este mai scump, cu atâta devine mai negociabil. Prețul corect este stabilit de echilibrul dintre nevoia vânzătorului de a încasa investiția și disperarea cumpărătorului de-a o poseda. Nu există promoții de-a moaca, ci doar strictă mercantilitate și nevoia imperativă de-a scăpa de marfa problematică. Lucrând în vânzări, am avut de multe ori acces la prețul real de producție al bunurilor și privind lucrurile din partea cealaltă, perspectiva se schimba total.

În încercarea de-a dobândi un preț corect și în consecință avantajos, trebuie învinsă în primul rând rușinea. Rușinea de a cere și mândria de-a negocia valoarea pentru care-ți vinzi munca. Este pasul crucial și cel mai important. Unii o numesc o numesc speculație, alții tupeu, iar câțiva îi zic chiar cerșetorie. Eu o numesc negociere, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Când oamenii sunt dispuși să se distanțeze de o parte dintre emoții, lăsând în urmă în special frustrările și umilințele, au puterea de-a privi obiectiv câtă muncă trebuie investită pentru a-și atinge scopul, iar atunci deciziile economice sunt luate cu o mai mare rată de precizie și negociate mult mai corect la rece și nu din perspectiva emoțiilor.

M-a prins un tip de cur

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

M-a prins un tip de cur sâmbătă seara. Nimic deosebit, aș fi spus. Am început să fiu prinsă de cur de pe la 16-17 ani de către cunoscuți și necunoscuți, la petreceri, la școală, la muncă, în mijloacele de transport, pe stradă, în restaurante, în toate țările în care am locuit și în câteva prin care am călătorit. Un lucru obișnuit și foarte deranjant deopotrivă.

De ce am tăcut pe tema asta?
De rușine. Mi-a fost rușine de fiecare dată când m-a prins cineva de cur. Rușinea indusă de circumstanțe și educație, care m-a făcut să mă simt de rahat, când o palmă străină mi-a prins curul, deși eu nu am greșit cu nimic. Și totuși, așa m-au educat familia și societatea, că rușinea este de partea mea, că mie îmi va sta în gât și pe mine mă va umple de lacrimi, după ce un pervers necunoscut mă atacă pe stradă, și-mi pune mâna jegoasă pe cur, ori când altul se freca de mine în tramvai și-mi spune tupeist să nu mă mișc, că el trebuia să se termine. Rușinea m-a paralizat și mi-a oprit urletul în gât.

De furie. Furia brutală pe care am simțit-o văzându-mi neputința, când nu mi-a permis momentul, forța sau circumstanțele să-i trag un scan în moaca „amicului” binevoitor care-și freca labele de mine. La început mai delicat, iar mai apoi insistent, în timp ce i-se scula, ca și cum aș fi fost proprietatea lui personală, numai bună pentru un sculat. Repulsia pe care am trăit-o când un client libidos s-a frecat de curul meu, de față cu nevastă-sa, ca doar e plăcut să ne luăm la revedere cu îmbrățișări și atingeri nedorite.

De vină. Vina cultivată cu mult spor binevoitor din partea femeilor urâte și rele, precum și a bărbaților geloși, care mi-au repetat în toate circumstanțe când am îndrăznit să mă plâng, că eu sunt vinovată pentru ceea ce mi-se întâmplă. Că-i o pedeapsă divină pentru că m-am născut atrăgătoare, iar formele mele slabe nu au dreptul să se vadă prin blugi sau rochii, iar dacă o fac, eu trebuie să accept atingerile nedorite, pentru că oricum zâmbesc prea mult și râd, sunt prea fericită, glumeață și eman energie, deci mi-o merit.

În această splendidă realitate am devenit cu timpul imuna la acest viol al corpului meu, ba chiar, ca mintea mea să facă mai suportabilă situația, am început să clasific aceste ofense ca pe un fel de compliment. M-am văzut mai degrabă un fel de Maică Tereza a perverșilor disperași, care când îmi puneau mâna lor mizerabilă pe cur își găseau instantaneu liniștea sufletească și zbuciumul pulii, decât ca o victimă. Reacțiile mele au trecut în timp de la lacrimi, urlete și țipete, la râs ironic și dureros cu gura până la urechi, ceea ce-mi excita călăii și mai tare, în timp ce eu profitam de neatenția lor ca să le scap din strâmtoare. Recunosc că, atunci când purtam verighetă și mă prezentam ca măritată, șansele de a mă trezi pipăită erau  mult mai mici. Acum, divorțată fiind, pipăiala a revenit la modă.